DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ

COMUNICAT


Prin decizia penală nr. 125 din 27 mai 2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul de 5 judecători a hotărât următoarele:

Condamnarea inculpaţilor: MĂCIUCĂ MARIN - general maior (în rezervă), fost comandant al Comandamentului Logistic Întrunit al Ministerului Apărării şi TILINCĂ ADRIAN - general de brigadă (în rezervă), fost locţiitor al comandantului în cadrul aceleiaşi structuri, la pedepse de câte 4 ani închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, cu consecinţe deosebit de grave.
Instanţa a interzis inculpaţilor Măciucă Marin şi Tilincă Adrian, atât pe perioada executării pedepsei, cât şi timp de 3 ani după executare, următoarele drepturi: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat.

Condamnarea inculpatului MARCU IOAN - colonel (în rezervă), fost şef al Secţiei achiziţii şi contabil şef în cadrul aceleiaşi structuri, la pedeapsa de 4 ani închisoare cu suspendare sub supraveghere, pe un termen de încercare de 6 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, cu consecinţe deosebit de grave.
Instanţa a interzis inculpatului Marcu Ioan, timp de 3 ani după executarea pedepsei principale, următoarele drepturi: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat.

Condamnarea inculpatei BUŞCĂ MARIANA - maior, fost şef Birou marketing în cadrul aceleiaşi structuri, la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare cu suspendare sub supraveghere, pe un termen de încercare de 5 ani şi 6 luni, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, cu consecinţe deosebit de grave.
Instanţa a interzis inculpatei Buşcă Mariana, timp de 2 ani după executarea pedepsei principale, următoarele drepturi: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat.

Obligă pe inculpaţii Măciucă Marin, Tilincă Adrian, Marcu Ioan şi Buşcă Mariana, în solidar, la plata despăgubirilor civile către partea civilă M.Ap.N. în sumă de 8.544.807,75 lei.
Obligă pe inculpaţii Măciucă Marin, Tilincă Adrian, Marcu Ioan, în solidar, la plata despăgubirilor civile către partea civilă M.Ap.N. în sumă de 3.194.750,03 lei.

Obligă pe inculpaţii Buşcă Mariana şi Tilincă Adrian la plata sumei de câte 10.050 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Obligă pe inculpaţii Măciucă Marin şi Marcu Ioan la plata sumei de câte 10.000 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

DEFINITIVĂ

Inculpaţii au fost trimişi în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor de corupţie săvârşite de militari la data de 15 februarie 2007 (comunicatul nr. 29/VIII/3 din 15 februarie 2007).


BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE



Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 15 februarie 2007