DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ

COMUNICAT


Prin decizia penală nr. 1.393 din 23 aprilie 2013, Înalta curte de casaţie şi Justiţie a hotărât următoarele:

Condamnarea inculpatului BODEANU GHEORGHE, fost director al Romanian International Bank S.A. (R.I.B) – Sucursala Slobozia, la pedeapsa de 4 ani închisoare în regim de detenţie pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, cu consecinţe deosebit de grave.
Instanţa a interzis inculpatului Bodeanu Gheorghe, pe perioada executării pedepsei, următoarele drepturi: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat.

Condamnarea inculpatului BUCOVEANU ŞTEFAN, evaluator CECCAR, la pedeapsa de 3 ani închisoare cu suspendare sub supraveghere, pe un termen de încercare de 8 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, cu consecinţe deosebit de grave.

Condamnarea inculpatului ZAINEA MIHAI, evaluator ANEVAR, la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare cu suspendare sub supraveghere, pe un termen de încercare de 8 ani şi 6 luni, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, cu consecinţe deosebit de grave.

Admite acţiunea civilă formulată de partea civilă R.I.B. S.A. Bucureşti şi obligă în solidar pe inculpaţii Bodeanu Gheorghe, Bucoveanu Ştefan şi Zainea Mihai la plata sumei de 3.051.221,69 lei cu titlul de despăgubiri civile, la care se adaugă dobânda aferentă până la achitarea debitului către partea civilă R.I.B. S.A. Bucureşti.
Obligă pe inculpaţii Bodeanu Gheorghe, Bucoveanu Ştefan şi Zainea Mihai la plata a câte 4.000 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

DEFINITIVĂ

Inculpaţii au fost trimişi în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Bucureşti – Biroul teritorial Slobozia la data de 17 mai 2010 (comunicatul nr. 179/VIII/3 din data de 20 mai 2010).


BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE



Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 20 mai 2010