DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ

COMUNICAT


Prin decizia penală nr. 447 din 27 martie 2013, Curtea de Apel Ploieşti a hotărât următoarele:

Condamnarea inculpatului GEORGESCU LIVIU, fost primar al comunei Cornăţelu, judeţul Dâmboviţa, la pedeapsa de 1 an închisoare cu suspendare condiţionată, pe un termen de încercare de 3 ani, pentru instigare la infracţiunea de folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor, în formă continuată.

Condamnarea inculpatului BĂRBULESCU SORIN, funcţionar în cadrul Centrului Local Târgovişte al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţii pentru Agricultură (A.P.I.A.), la pedeapsa de 1 an închisoare cu suspendare condiţionată, pe un termen de încercare de 3 ani, pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial şi complicitate la infracţiunea de folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor, în formă continuată.

Condamnarea inculpatului MATEI CRISTIAN-ALEXANDRU, administrator al S.C. Mateus S.R.L., la pedeapsa de 1 an închisoare cu suspendare condiţionată, pe un termen de încercare de 3 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor, în formă continuată.

Admite acțiunea civilă exercitata de APIA, în contradictoriu cu inculpații Georgescu Liviu, Bărbulescu Sorin, Matei Cristian-Alexandru şi partea responsabilă civilmente SC MATEUS SRL.
Obligă pe inculpatul Matei Cristian-Alexandru la plata către APIA a sumei totale de 23.751, 83 lei, în solidar cu inculpaţii Georgescu Liviu, Bărbulescu Sorin şi cu partea responsabilă civilmente SC MATEUS SRL.
Obligă pe inculpaţii Georgescu Liviu, Bărbulescu Sorin şi Matei Cristian-Alexandru la plata sumei de 1200 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat fiecare.

DEFINITIVĂ

Inculpații au fost trimiși în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti la data de 22 iunie 2011 (comunicatul nr. 455/VIII/3 din data de 4 iulie 2011).


BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE



Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 04 iulie 2011