DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ

COMUNICAT


Prin decizia penală nr. 274 din 28 februarie 2013, Curtea de Apel Timişoara a hotărât următoarele:

Condamnarea inculpatului DUŢĂ LEONTIN, primar al comunei Biled jud. Timiş, la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare cu suspendare condiţionată, pe un termen de încercare de 3 ani şi 6 luni, pentru săvârşirea următoarelor infracţiuni: tentativă la infracţiunea de folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete în scopul obţinerii pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea, ori în numele lor şi fals în declaraţii.

Constată că, în cauză, APIA nu s-a constituit parte civilă.
Respinge acţiunea civilă formulată de Asociaţia Crescătorilor de Animale Viitorul Bilezian.
Obligă inculpatul la plata sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

DEFINITIVĂ

Inculpatul a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Timișoara la data de 9 martie 2010 (comunicatul nr. 113/VIII/3 din data de 8 aprilie 2010).


BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE



Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 08 aprilie 2010