DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ

COMUNICAT


Prin decizia penală nr. 1.674 din 4 decembrie 2012, Curtea de Apel Timişoara a menţinut sentinţa Judecătoriei Timişoara care a hotărât următoarele:

Condamnarea inculpatului CHIVARI IOAN, director general şi administrator al SC 1 Iunie SA Timişoara (fabrică de confecţii), la pedeapsa de 6 ani închisoare pentru săvârşirea următoarelor infracţiuni: abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată prin care s-a obţinut pentru altul un avantaj patrimonial, instigare la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată.
Instanţa a interzis inculpatului Chivari Ioan, pe perioada executării pedepsei, următoarele drepturi: dreptul de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat. De asemenea, instanţa a interzis inculpatului, timp de 5 ani după executarea pedepsei principale, dreptul de a exercita funcţiile de administrator şi director în cadrul unei societăţi comerciale.

Condamnarea inculpatului TORJA VASILE, director economic şi administrator al SC 1 Iunie SA Timişoara, la pedeapsa de 5 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea următoarelor infracţiuni: abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată prin care s-a obţinut pentru altul un avantaj patrimonial şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată.
Instanţa a interzis inculpatului Torja Vasile, pe perioada executării pedepsei, următoarele drepturi: dreptul de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat. De asemenea, instanţa a interzis inculpatului, timp de 5 ani după executarea pedepsei principale, dreptul de a exercita funcţiile de administrator şi director în cadrul unei societăţi comerciale.

Dispune restituirea de către SC 1 Iunie SA Timişoara a sumei de 3.778.600 de lei către SC. Plastik ABC SA reprezentând suma efectiv achitată.


DEFINITIVĂ

Inculpaţii au fost trimişi în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Timişoara de 25 octombrie 2008 ( comunicatul nr. 199/VIII/3 din 25 iulie 2008).


BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE



Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 25 iulie 2008