DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ

COMUNICAT


Prin decizia penală nr. 3.887 din 27 noiembrie 2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a menţinut sentinţa Tribunalului Argeş care a hotărât următoarele:
Condamnarea inculpatelor STOICA VASILICA, consilier superior în cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice Dâmbovița - Activitatea de Inspecție Fiscală și PREDA MARIANA, inspector în cadrul aceleiași instituții, la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare cu suspendare sub supraveghere, pe un termen de încercare de 5 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită.

Instanţa a interzis ambelor inculpate, timp de 2 ani după executarea pedepsei principale, următoarele drepturi: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârşirea infracţiunii.

Dispune restituirea către martorul denunţător a sumei de 400 de euro prin obligarea în solidar a celor două inculpate a echivalentului în lei a acestei sume, calculate la data efectuării plăţii.
Obligă pe fiecare inculpată la plata sumei de câte 2000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

DEFINITIVĂ

Inculpatele au fost trimise în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploieşti la data de 12 aprilie 2012 (comunicat nr. 243/VIII/3 din 13 aprilie 2012).


BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE



Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 13 aprilie 2012