DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ

COMUNICAT


Prin decizia penală nr. 3.263 din 11 octombrie 2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a menţinut sentinţa Tribunalului Bucureşti care a hotărât următoarele:
Condamnarea inculpatului STAN FĂNEL, persoană cu antecedente penale, la pedeapsa de 2 ani închisoare în regim de detenţie pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.

Instanţa a interzis inculpatului, atât pe perioada executării pedepsei, cât şi timp de 2 ani după executare, următoarele drepturi: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi cel de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat.

Obligă pe inculpatul Stan Fănel la restituirea către martorii denunţători a sumei totale de 20.000 de euro în echivalent în lei la cursul de schimb al BNR la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri
Obligă inculpatul la plata sumei de 4.300 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

DEFINITIVĂ

Inculpatul a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie la data de 29 martie 2012 (comunicatul nr. 205/VIII/3 din data de 30 martie 2012).


BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE



Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 30 martie 2012