DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ

COMUNICAT


Prin decizia penală nr. 3.137 din 4 octombrie 2012, Înalta Curte de casaţie şi Justiţie a menţinut sentinţa Tribunalului Iaşi care hotărât următoarele:

Condamnarea inculpatului ISTRATI IGORI, persoană cu dublă cetăţenie, română şi moldoveană, la pedeapsa de 4 ani închisoare în regim de detenţie pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:
În cursul lunii decembrie 2010, inculpatul Istrati Igori a pretins de la un denunţător suma totală de 100.000 euro, plătibilă în două tranşe

Obligă inculpatul să plătească statului suma de 2500 lei cheltuielile judiciare.

DEFINITIVĂ

Inculpatul a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie la data de 25 martie 2011 (comunicatul nr. 173/VIII/3 din data de 28 martie 2011).


BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE



Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 28 martie 2011