DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ

COMUNICAT


Prin decizia penală nr. 1.776 din 20 septembrie 2012, Curtea de Apel Bucureşti a hotărât următoarele:

Condamnarea inculpatului LOMIDZE LEVAN, cetăţean georgian, asociat şi administrator al SC SARAY COMIMPEX SRL, la pedeapsa de 11 ani închisoare pentru săvârşirea a două infracţiuni de evaziune fiscală, ambele în formă continuată.

Instanţa a interzis inculpatului, atât pe perioada executării pedepsei cât şi timp de 4 ani după executare, următoarele drepturi: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârşirea infracţiunii.

Obligă inculpatul Lomidze Levan, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC SARAY COMIMPEX SRL la plata către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Ilfov, a sumei de 6.193.836 lei, precum şi a accesoriilor calculate până la data achitării integrale a debitului.
Obligă inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente, la plata sumei de 2000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

DEFINITIVĂ

Inculpatul a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie la data de 7 iunie 2010 (comunicatul nr. 209/VIII/3 din 8 iunie 2010).


BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE



Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 08 iunie 2010