DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ

COMUNICAT


Prin decizia penală nr. 2.706 din 7 septembrie 2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a menţinut sentinţa Tribunalului Bucureşti care a hotărât următoarele:

Condamnarea inculpaţilor KOLOZSI LAURENŢIU-VALENTIN şi GHEORGHE FLORIN, arestaţi preventiv în altă cauză, comisari în cadrul Gărzii Financiare – Secţia Bucureşti, la pedepse de câte 2 ani închisoare în regim de detenţie pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită.
Instanţa a interzis inculpaţilor, atât pe perioada executării pedepsei, cât şi timp de 5 ani după executare, următoarele drepturi: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârşirea infracţiunii.

Dispune restituirea către martorul denunţător a sumei de 7.000 lei.
Obligă inculpaţii la plata a câte 4000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

DEFINITIVĂ

Inculpaţii au fost trimişi în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Bucureşti la data de 25 iunie 2010 (comunicatul nr. 245/VIII/3 din 28 iunie 2010).


BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE



Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 28 iunie 2010