DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ

Nr.  491 / 04 octombrie 2004

                       

 

 

C O M U N I C A T

 

 

 

            În legătură cu cele două anchete desfăşurate astăzi de procurorii  Secţiei   a II-a din Parchetul Naţional Anticorupţie, Biroul pentru relaţii cu presa este împuternicit să facă următoarele declaraţii:

             Procurorii Parchetului Naţional Anticorupţie i-au adus astăzi la cunoştinţă lui STAICU DINEL învinuirile din dosarul de urmărire penală şi faptele pentru care este cercetat, alături de mai mulţi funcţionari bancari, în legătură cu crearea unui prejudiciu de aproape 273 miliarde lei Băncii Internaţionale a Religiilor.

            Întrucât învinuitul s-a prezentat la sediul Parchetului Naţional Anticorupţie fără  avocat, refuzând apărătorul din oficiu, anchetatorii au acceptat cererea acestuia pentru un nou termen – fixat pentru data de 12.10.2004, începând cu ora 10:00.

            În ceea ce priveşte audierea învinuitului CSIBI ISTVAN, acesta a făcut vineri, 01.10.2004, o cerere de recuzare a procurorului de caz, cerere care a fost analizată în conformitate cu dispoziţiile Codului de procedură penală, în termen legal, acuzaţiile formulate fiind considerate neîntemeiate. Mai mult, s-a stabilit că  procurorii au înţeles să respecte întocmai art.19 din Legea de organizare şi funcţionare a Parchetului Naţional Anticorupţie. Pentru aceste motive, cererea a fost respinsă.

            De menţionat că învinuitul CSIBI ISTVAN a dat o declaraţie în faţa procurorilor în legătură cu faptele pentru care s-a început urmărirea penală în dosarul în care este acuzat de: constituire de grup infracţional organizat,  infracţiuni contra patrimoniului, spălare de bani, în scopul obţinerii de foloase materiale ilicite, dare de mită.

            Pentru a-şi formula apărări pertinente, învinuitul a solicitat un nou termen, dorind să studieze şi actele de urmărire penală existente în cele opt volume din dosarul penal privindu-i pe Moise Flueraş – comisar şef al Gărzii Financiare Harghita şi Gogu Ştefan – comisar şef adjunct şi Dan Cârlescu – dosar aflat în prezent la Curtea de Apel Bucureşti pentru judecarea recursului declarat împotriva măsurii arestării preventive.

            Întrucât cererea acestuia este legală, dar şi pentru a i se asigura dreptul la apărare, în virtutea respectării principiului unui proces echitabil,  procurorii au admis solicitările învinuitului, urmând a-l audia pe acesta in cursul acestei săptămâni  la un  alt termen. 

 

 

 

BIROUL PENTRU RELAŢII CU PRESA


Alte legături de la această informație

comunicate-hotărâri de condamnare din 04 aprilie 2011
hotărâri definitive din 04 aprilie 2011