DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ

COMUNICAT


Prin decizia penală nr. 2.440 din 19 iulie 2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât următoarele:

Condamnarea inculpatului PANICCIA GIUSEPPE, în calitate de administrator al grupului de firme MANFRED EURO Aleşd, la pedeapsa de 3 ani închisoare cu suspendare sub supraveghere, pe un termen de încercare de 5 ani, pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită şi spălare de bani, în formă continuată.
Instanţa a interzis inculpatului, timp de 2 ani după executarea pedepsei principale, următoarele drepturi: : dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi cel de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat.

Condamnarea inculpatei PUŞCĂU FLORENTINA RODICA, funcţionar cu atribuţii de control fiscal la Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bihor, la pedeapsa de 3 ani închisoare cu suspendare sub supraveghere, pe un termen de încercare de 5 ani, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute în art. 11 alin. 1 şi 2 din Legea 78/2000.
Instanţa a interzis inculpatei, timp de 2 ani după executarea pedepsei principale, următoarele drepturi: : dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi cel de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat.

Condamnarea inculpatei GIURCĂ ANCA DIANA, secretară a SC SILVIACOS SRL Oradea, la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare cu suspendare sub supraveghere, pe un termen de încercare de 4 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare, în formă continuată.

Obligă pe inculpatul Paniccia Giuseppe la restituirea sumei de 712.100 lei în favoarea SC Alucons SRL Aleşd.
Obligă pe inculpata Giurcă Anca la plata sumei de 27.224 lei în favoarea părţii civile SC Silviacos SRL Oradea.
Confiscă de la inculpata Puşcău Florentina Rodica suma de 31.700 lei.
Obligă inculpaţii Paniccia Giuseppe şi Giurcă Anca la câte 75 lei cheltuieli judiciare către stat. Obligă pe inculpata Puşcău Florentina la plata sumei de 6150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

DEFINITIVĂ

Inculpaţii au fost trimişi în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Oradea la data de la data de 18 iulie 2006 (comunicatul nr. 111/VIII/3 din 25 iulie 2006).


BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE



Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 25 iulie 2006