DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ

COMUNICAT


Prin decizia penală nr. 844 din 6 iunie 2012, Curtea de Apel Galaţi a hotărât următoarele:

Condamnarea inculpatului DUMITRAŞCU PUIU ALEXANDRU, administrator la SC INTERNAŢIONAL INVEST SRL Brăila, la pedeapsa de 2 ani închisoare cu suspendare condiţionată, pe un termen de încercare de 4 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de folosire sau prezentare de declaraţii false, inexacte sau incomplete care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor.
Instanţa a interzis inculpatului, timp de 2 ani după executarea pedepsei principale, următoarele drepturi: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârşirea infracţiunii.

Condamnarea inculpatei CIREAŞĂ VICTORIA, director la Şcoala Română de Afaceri de pe lângă Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură – filiala Brăila, la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare cu suspendare condiţionată, pe un termen de încercare de 3 ani şi 6 luni, pentru săvârşirea infracţiunii de folosire sau prezentare de declaraţii false, inexacte sau incomplete care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor.

Condamnarea inculpatei GURĂU ADRIANA ANI, asistent manager la Şcoala Română de Afaceri de pe lângă Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură – filiala Brăila, la pedeapsa de 2 luni închisoare cu suspendare condiţionată, pe un termen de încercare de 2 ani şi 2 luni, pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Achită pe inculpatul Semsi Turhan pentru săvârşirea infracţiunii de folosire sau prezentare de declaraţii false, inexacte sau incomplete care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor.
Obligă inculpaţii la plata sumei de 291,79 euro către partea civilă.
Obligă inculpaţii la câte 1500 lei cheltuieli judiciare către stat.

DEFINITIVĂ

Inculpaţii au fost trimişi în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Galaţi la data de la data de 3 octombrie 2008 (comunicatul nr. 285/VIII/3 din data de 3 noiembrie 2008).


BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE



Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 03 noiembrie 2008