Direcția Națională Anticorupție

IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ

ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
SECȚIA PENALĂ

Decizia nr. 1823

Dosar nr. 1254/44/2009

Ședinţa publică din 7 mai 2010

[...]
CURTEA

Asupra recursului de față:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr.241/23.12.2009 pronunțată de Curtea de Apel Galați în dosarul penal nr. 1254/44/2009, instanța de fond a dispus, în temeiul prevederilor art. 254 alin. 1 Cod penal, în referire la art. 6 și 7 alin. 1 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal și art. 12 lit. b din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal și art. 35 lit. b Cod penal, condamnarea inculpatului D G la pedeapsa rezultantă de 4 ani și 6 lini închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II - a, lit. b și c Cod penal.
În baza prevederilor art. 71 alin. 2 Cod penal instanța a aplicat inculpatului D G pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a lit. b și c Cod penal.
În temeiul art. 350 Cod procedură penală s-a menținut starea de arest preventiv a inculpatului și s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive începând cu 19.06.2009 la zi.
În baza prevederilor art. 254 alin. 1 Cod penal, în referire la art. 6 și 7 alin.1 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea prevederilor art. 74 alin. 1 lit. a, lit. b și c Cod penal, art. 76 alin. 1 lit. c Cod penal s-a dispus condamnarea inculpatului S S B la pedeapsa principală de 1 an închisoare și 1 an pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit.a teza a II-a lit. b și c Cod penal, iar în temeiul art. 81-82 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei principale. în temeiul art. 71 alin.2 Cod penal s-a aplicat acestui inculpat și pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a lit. b și c Cod penal.
Față de inculpatul S S B, instanța de fond a menținut măsura obligării de a nu părăsi localitatea Galați, județul Galați, măsură luată de instanță la data de 13.08.2009, până la rămânerea definitivă a hotărârii.
În temeiul art. 26 Cod penal, în referire la art. 254 alin. 1 Cod penal, în referire la art. 6 și 7 alin. 1 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, instanța de fond a dispus condamnarea inculpatului A N la pedeapsa principală de 3 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a lit. b Cod penal, iar în temeiul art. 71 alin. 2 Cod penal s-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a lit. b Cod penal.
În baza prevederilor art. 350 Cod procedură penală s-a menținut starea de arest preventiv a acestui inculpat și s-a dedus din pedeapsa aplicată durata arestării preventive începând cu data de 24.08.2009, la zi.
În temeiul art. 14 Cod procedură penală și art. 346 Cod procedură penală s-a constatat soluționată latura civilă a cauzei.
Inculpații au fost obligați la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în conformitate cu art. 189 - 191 Cod procedură penală, în cuantum de câte 1.500 lei, fiecare.
S-a reținut că prin rechizitoriul nr. 84/P/2009 din 28.07.2009 al Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Galați s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului D G (cercetat în stare de arest preventiv) pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită și folosire în mod direct a informațiilor ce nu sunt destinate publicității, prevăzute de art. 254 alin. 1 Cod penal în referire la art. 6 și 7 alin. 1 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal (2 acte materiale) și art. 12 lit. b din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art.41 alin. 2 Cod penal și art. 33 lit. a Cod penal și a inculpatului S S B, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită prevăzută de 254 alin. 1 Cod penal, în referire la art. 6 și 7 alin. 1 din Legea nr. 78/2000.
S-a dispus totodată punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului A N pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la luare de mită, prevăzută de art. 26 Cod penal, raportat la art. 254 alin. 1 Cod penal, în referire la art. 6 și 7 alin. 1 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, iar în conformitate cu art. 264 Cod procedură penală, în referire la art. 136, 143 și 148 lit. a și f Cod procedură penală, prin același act de sesizare, s-a propus arestarea preventivă pe o perioadă de 30 de zile a inculpaților S S B și A N pentru comiterea infracțiunilor menționate.
S-a reținut în sarcina inculpatului D G că, în calitatea sa de inspector de poliție în cadrul Poliției Municipiului Galați - secția 1 Poliție, în perioada aprilie - 19.06.2009, în mod repetat, dar în baza unei rezoluții infracționale unice, în înțelegere cu inculpatul A N, a pretins direct și prin intermediul acestuia din urmă, de la martorul denunțător T S P, suma de 21.150 euro și un teren și a primit suma de 1.150 euro, în scopul de a efectua acte de serviciu specifice prin exploatarea informațiilor obținute în virtutea acelorași atribuții de serviciu, privind recuperarea unor bunuri mobile provenite din furtul comis în dauna martorului denunțător și prin neraportarea superiorilor sau echipei ce se ocupa cu instrumentarea cauzei a locului unde se aflau bunurile sustrase și a identității persoanelor ce le dețineau.
Inculpatul D G a fost prins în flagrant imediat după ce a primit suma de 1000 euro în scopul menționat, la data de 19.06.2009. La această dată inculpatul a fost reținut, iar prin încheierea de ședință din 20.06.2009 a Curții de Apel Galați (dosar penal nr. 1052/44/2009) s-a dispus arestarea preventivă.
În sarcina inculpatului A N s-a reținut că, în perioada mai -19.06.2009, în mod repetat, în baza unei rezoluții infracționale unice, în înțelegere cu inculpatul D G, a pretins de la martorul denunțător T S P suma de 20.000 de euro și ulterior un teren, în schimbul recuperării unui bun furat, respectiv o tablă de șah, precum și faptul de a fi pretins și primit suma de 1000 euro de la același denunțător, în înțelegere cu inculpatul D G, pentru recuperarea unui bun sustras, respectiv un las marca „Philippe Patek". Inculpatul a fost arestat preventiv la data de 24.08.2009, în temeiul art.148 lit. a și f Cod procedură penală.
Inculpatul S S B, în calitate de lucrător de poliție la Poliția Municipiului Galați - Biroul Investigații Criminale, având gradul profesional de subinspector de poliție, în perioada aprilie - mai 2005, a pretins și a primit de la martorul denunțător un ceas marca „Seiko Kinetic", în valoare de 200 euro, pentru a soluționa favorabil plângerea penală formulată de acesta din urmă la data de 02.04.2009, cu privire la furtul comis în dauna patrimoniului său, în sensul identificării autorilor, tragerii lor la răspundere și recuperarea bunurilor astfel sustrase.
Prima instanță a apreciat că materialul probator administrat a dovedit că inculpații au săvârșit cu intenție faptele prevăzute de legea penală pentru care au fost trimiși în judecată, iar solicitările acestora de achitare sau schimbare a încadrării juridice sunt nefondate, sens în care a pronunțat condamnarea inculpaților.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – DNA – Serviciul Teritorial Galați și inculpații D G, S S B și A N.
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – DNA – Serviciul Teritorial Galați a criticat hotărârea primei instanțe pentru nelegalitate și temeinicie invocând greșita aplicare a prevederilor art.64 Cod penal și art.65 Cod penal în cazul pedepsei principale stabilită pentru inculpatul S S B și greșita individualizare juridică a pedepselor aplicate celor trei inculpați și a modalității de executare a pedepsei aplicate inculpatului S S B. În susținerea orală a recursului reprezentatul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – DNA a solicitat în raport de adresa DNA – Serviciul Teritorial Galați aplicarea prevederilor art.19 din Legea nr.682/2002 față de inculpatul A N.
Inculpatul D G a criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând că atât organele de anchetă în cursul urmării penale, cât și instanța de judecată au comis grave erori în asigurarea dreptului la apărare, nu au fost respectate regulile de procedură, principiul egalității armelor între acuzare și apărare, administrându-se exclusiv, probe în acuzare și respingându-se probele în apărare, dreptul la un proces echitabil. În acest sens s-a solicitat, în principal, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru administrarea tuturor probelor necesare stabilirii adevărului în cauză și, în subsidiar, achitarea inculpatului în baza art.10 lit.d Cod procedură penală.
Inculpatul S S B a invocat, ca și critici principale, cazurile de casare prev. de art.385⁹ pct.18 și pct.17 Cod procedură penală, în cadrul cărora a solicitat achitarea în temeiul art.10 lit.d Cod procedură penală, respectiv schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea de luare de mită în infracțiunea de primire de foloase necuvenite și dispunerea achitării și pentru această infracțiune în temeiul art.10 lit.d Cod procedură penală.
În subsidiar, în cadrul cazului de casare prev. de art.385⁹ pct.18 Cod procedură penală, s-a solicitat achitarea inculpatului în baza art.10 lit.b¹ Cod procedură penală, fapta fiind lipsită de gradul de pericol social al unei infracțiuni și înlăturarea pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a, b și c Cod penal, aplicată nelegal.
Inculpatul A N a invocat cazul de casare prev. de art.385⁹ pct.14 Cod procedură penală solicitând aplicarea unei pedepse a cărei executare să poată fi suspendată în condițiile art.861 Cod penal, precum și aplicarea art.19 din Legea nr.682/2002.
Înalta Curte, analizând sentința primei instanțe atât prin prisma criticilor formulate de recurenți cât și în conformitatea cu disp.art.385⁶ alin.3 Cod procedură penală, apreciază ca fiind întemeiate în parte recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – DNA – Serviciul Teritorial Galați și inculpații S S B și ca neîntemeiat recursul declarat de inculpatul D G.
Recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – DNA – Serviciul Teritorial Galați a vizat greșita individualizare a pedepsei aplicate celor trei inculpați, greșita aplicare a pedepsei complementare față de inculpatul S S B, și în susținerea orală s-a invocat și necesitatea aplicării prevederilor art.19 din Legea nr.682/2002 față de inculpatul A N.
Înalta Curte reține ca fiind fondată critica ce vizează greșita aplicare a pedepsei complementare pentru inculpatul S S B.
Conform disp.art.65 alin.1 Cod penal, pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi poate fi aplicată dacă pedeapsa principală stabilită este închisoarea de cel puțin 2 ani.
Chiar dacă obligativitatea aplicării pedepsei complementare este dată în speță de textul incriminator (art.254 alin.1 Cod penal), potrivit art.65 alin.3 Cod penal, condiția arată în alin.1 evocat mai sus, cu privire la cuantumul pedepsei principale trebuie să fie îndeplinită și în cazul în care aplicarea pedepsei prevăzute în acel alineat este obligatorie.
În speță, prima instanță a aplicat inculpatului S S B o pedeapsă principală de 1 (an) închisoare pentru infracțiunea prev. de art.254 alin.1 Cod penal, cuantum sub limita prev.de art.65 alin.1 Cod penal, astfel încât aplicarea pedepsei complementare este nelegală. Tot fondată se constată a fi și solicitarea de reținere a incidenței art.19 din Legea nr.682/2002 față de inculpatul A N.
Din adresa DNA – Serviciul Teritorial Galați, emisă în 28 aprilie 2010 (fila 100 dosar ÎCCJ) rezultă că inculpatul A N, deținut în Penitenciarul Rahova, a formulat un denunț privind săvârșirea unor fapte de corupție de către numitul M N, ce formează obiectul dosarului penal nr.68/P/2010 al DNA – Serviciul Teritorial Galați.
Urmare a acestui denunț a fost prins în flagrant inculpatul M N privind suma de 20.000 euro, ulterior acesta fiind reținut și arestat preventiv.
În această situație Înalta Curte constată că inculpatul A N beneficiază de cauza de reducere a pedepsei prev.de art.19 rap.la art.2 lit.a pct.2 teza finală din Legea nr.682/2002 ce se referă la persoana care în cursul urmăririi penale sau al judecății, denunță și facilitează identificarea și tragerea la răspundere penală a altor persoane ce au săvârșit infracțiuni de corupție.
Cât privește critica DNA privind greșita individualizare a pedepselor aplicate inculpaților, Înalta Curte o constată nefondată.
Pentru inculpatul D G s-a aplicat o pedeapsă rezultată de 4 ani închisoare și sporită cu încă 6 (șase) luni, cu executare în regim de detenție, cuantum pe care Curtea îl apreciază corespunzător circumstanțelor personale ale acestuia, corect și detaliat evidențiate de instanța de fond, dar și circumstanțelor reale ale faptelor, gravității sporite a acestora în raport de calitatea în care inculpatul a acționat.
Pentru inculpatul A N nu se justifică o majorare a pedepsei ci, dimpotrivă o reducere a acesteia pentru a se da eficiența cuvenită incidenței art.19 din Legea nr.682/2002, astfel cum chiar reprezentatul parchetului a solicitat în susținerea orală a recursului, în raport de împrejurarea nou-intervenită ca urmare a denunțului formulat în arest de acest inculpat.
Pentru inculpatul S S B s-a solicitat schimbarea modalității de executare, solicitare pe care Înalta Curte o apreciază nejustificată, prima instanță motivând temeinic opțiunea de aplicare a prevederilor art.81 Cod penal, raportat la lipsa antecedentelor penale, recunoașterea faptei și contribuția la bună desfășurare a anchetei.
Recursul declarat de inculpatul D G este nefondat.
Solicitarea principală a inculpatului de trimitere a cauzei spre rejudecare nu se justifică.
Inculpatul a susținut că nu a beneficiat de o judecată echitabilă și imparțială, în sensul art.6 paragraful 1 din CEDO întrucât i-au fost respinse o serie de probe esențiale pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele și astfel a fost încălcat și principiul egalității armelor între acuzare și apărare.
Din actele și lucrările dosarului rezultă că susținerile inculpatului nu sunt fondate, atât urmărirea penală cât și judecata desfășurându-se cu respectarea dreptului la apărare al acestuia și ale art.6 din CEDO.
Inculpatul a beneficiat de asistență juridică calificată pe tot parcursul procesului, a fost audiat cu respectarea dispozițiilor legale și i-au fost admise probele solicitate în apărare, din care exemplifică în audierea martorului M G, adjunctul șefului Secției I Poliție precum și atanșarea transcrierilor convorbirilor telefonice purtate de la telefonul său mobil în perioada aprilie-mai 2009.
Singura solicitare căreia nu i s-a putut da curs a fost aceea de verificare nemijlocită a prevederilor Ordinului MAI nr.01410/2006, deși instanța a făcut demersuri în acest scop, ordinul intrând în categoria informațiilor clasificate, considerate „secret”.
Această împrejurare nu poate fi însă interpretată ca o încălcare a principiului egalității armelor câtă vreme faptele reținute în sarcina inculpatului au fost dovedite pe deplin de celelalte probe administrate în cauză.
Conform practicii Curții Europene a Drepturilor Omului, pentru a se stabili dacă o anumită procedură a fost sau nu conformă cu exigențele articolului se va lua în considerare procedura în ansamblul ei.
Prin urmare, din această perspectivă, examinând întregul proces, așa cum s-a desfășurat, și nu doar în mod izolat, situația invocată de recurentul – inculpat, privind neverificarea Ordinului MAI , Înalta Curte nu reține nici o încălcare a dreptului la un proces echitabil.
Astfel, cu referire la egalitatea armelor, se constată că acest principiu a fost respectat, în sensul că:
- fiecare parte a beneficiat de o posibilitate rezonabilă de a-și expune cauza în fața instanței, în concret pe tot parcursul procesului prin apărările calificate ale avocaților aleși, inculpatul a avut posibilitatea de a-și formula și susține toate apărările necesare;
- accesul inculpatului la dosarul cauzei nu a fost obstrucționat, în niciuna din încheierile de ședință ale primei instanțe nefăcându-se referire la vreo solicitare a inculpatului de studiu al dosarului și care să fi fost respinsă.
Mai mult decât atât, acest drept a fost respectat pentru inculpați și în recurs, iar în ședința publică din 12 februarie 2010 s-a admis solicitarea inculpatului D de a avea un termen separat de grefă cu apărătorul său, acest termen fixându-se la data de 26 februarie 2010 la sediul Înaltei Curți de Casație și Justiție;
- inculpatului i s-a acordat posibilitatea de a combate argumentele invocate de partea adversă fiindu-i admise probele propuse în apărare, așa cum s-a făcut referire mai sus.
Imposibilitatea verificării ordinului MAI a fost de natură obiectivă dar, așa cum s-a arătat, nu aceste dispoziții au constituit fundamentul acuzării, ci celelalte probe administrate în cauză.
Din aceste probe a rezultat în mod indubitabil că inculpatul D G, în baza informațiilor avute de la inculpatul A N și de la colegii săi polițiști care se ocupau cu investigarea cauzei, a hotărât să încalce îndatoririle de serviciu și limitele legale ale activității judiciare a polițiștilor și să speculeze dorința martorului T S P de recuperare mai rapidă a bunurilor ce îi fuseseră sustrase, prin obținerea de foloase materiale în interes propriu.
Modul elaborat de acțiune și faptul că inculpatul D G era creierul întregii operațiuni rezultă din declarațiile inculpatului A N, zis „Babă", din declarațiile martorilor T S P și R F M, din procesele verbale de transcriere a convorbirilor telefonice purtate între inculpat și martorii T S P și R F M, din faptul că actele de proprietate asupra terenului situat în comuna Tulucești, județul Galați, tarlaua 132, parcela 1691/10/14 cu număr cadastral 3070 au fost trimise prin fax, de către martorul T S P, din localitatea Costinești, județul Constanța, către Poliția Municipiului Galați, în atenția inculpatului D G personal.
Modalitatea în care s-au desfășurat faptele este una specifică unei persoane obișnuite să lucreze în mediul infracțional și în culegerea de informații.
Modul în care martorul denunțător T S P a descris întâlnirea dintre el și inculpat în zona complexului comercial „Potcoava de Aur" din Galați, ocazie cu care i-a înmânat suma de 100 euro, este unul veridic, martorul arătând în declarația sa mai multe aspecte pe care nu le-ar fi putut cunoaște decât de la o persoană specializată în munca de informații a poliției judiciare.
Faptul că suma de 50 euro nu a fost înmânată inculpatului D G drept cadou pentru celebrarea luării de moț a fiului său, este demonstrat din coroborarea declarațiilor martorilor T S P și R F M.
Faptul că inculpatul a pretins suma de 1000 euro de la martorul T S P pentru recuperarea , în afara cadrului procesual legal, a ceasului de mână marca „Patek Phillippe", rezultă din coroborarea declarațiilor: martorului T S P, martorului R F M, inculpatului A N, a proceselor-verbale de interceptare a convorbirilor telefonice, a procesului verbal de marcare chimică a sumei de 1000 euro, a procesului-verbal de instalare pe corpul martorei R F M a aparaturii de înregistrare -redare a convorbirilor purtate în mediul ambiental, a proceselor-verbale de filaj și surprindere în flagrant a inculpatului D G, precum și din declarațiile martorilor asistenți C V și N M.
Faptul că inculpatul D G a pretins un teren situat în comuna Tulucești, județul Galați, estimat la suma de 20.000 euro, rezultă din declarațiile martorilor T S P, R F M, ale inculpatului A N, din procesele verbale de transcriere a convorbirilor telefonice purtate intre inculpatul D G și martorul denunțător T S P, precum și din copia actului de proprietate trimisă prin fax din localitatea Costinești, județul Constanța, către Poliția Municipiului Galați, în atenția inculpatului D G.
Prin urmare în mod corect prima instanță a constatat întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunilor comise de inculpatul D G astfel că nici solicitarea acestuia dezvoltată în motivul subsidiar de recurs, de achitare în baza art.10 lit.d Cod procedură penală, nu poate fi primită.
Recursul declarat de inculpatul S S B este întemeiat în parte, numai cu privire la critica ce a fost deja analizată în recursul DNA, referitor la nelegalitatea aplicării pedepsei complementare argumentele fiind expuse și pe care Înalta Curte nu le mai reia.
Înalta Curte apreciază ca nefondată critica formulată de inculpat în cadrul cazului de casare prev. de art.385⁹ pct.18 Cod procedură penală, prin care se solicită achitarea în baza art.10 lit.d Cod procedură penală.
În esență inculpatul susține că nu s-a probat în cauză că „a solicitat acel ceas martorului T S P în vederea îndeplinirii cu tenacitate a obligațiilor de serviciu” ci s-a înțeles cu acesta să cumpere ceasul și a cerut un termen ca să-l verifice pentru a stabili dacă este autentic sau nu.
Apărarea sa este contrazisă de probele administrate.
Din denunțul formulat de martorul denunțător la 29.05.2009 și din declarațiile acestuia de la 01.06.2009 și 22.06.2009 rezultă că martorul i-a înmânat inculpatului o listă cu bunurile pe care dorea să le recupereze cu prioritate, printre care se aflau tabla de șah și mai multe ceasuri, iar inculpatul a afirmat că se va rezolva și va apărea și șahul, iar aceste lucruri s-au petrecut în momentul în care inculpatul a primit ceasul de la martorul denunțător.
Inculpatul însuși, în declarația dată la data de 22.06.2009, recunoaște că după ce a primit ceasul de la martorul denunțător ca o recompensă pentru că identificase autorul furtului din locuința sa, acesta i-a înmânat și o listă cu bunurile care urmau a fi recuperate pe viitor, recunoașterea inculpatului coroborându-se, astfel cu declarațiile martorului.
De asemenea, în același sens sunt și declarațiile martorei R F M, din care rezultă că știa de la martorul T S P, că ceasul a fost dat lui „Sebi”.
Probele propuse în apărare de inculpat, respectiv martorul E L și relațiile de la „Vodafone „ România nu au schimbat această situație de fapt reținută corect în actul de sesizare și de prima instanță, iar apărarea inculpatului apare neverosimilă în contextul în care, pentru a reține existența unui contract de vânzare cumpărare, ar trebui să existe un preț sincer și serios aspect ce lipsește din declarația inculpatului.
Nici solicitarea de schimbare a încadrării juridice a faptei din infracțiunea de luare de mită în infracțiunea de primire de foloase necuvenite nu poate fi primită.
Inculpatul a arătat că a primit respectivul ceas drept recompensă după îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, deoarece începând cu data de 28.04.2009 dosarul privind spargerea din locuință era instrumentat de ofițerul de cercetării O V.
Remarcând mai întâi inconsecvența apărării inculpatului, care în acest motiv de recurs recunoaște, explicit că ceasul a fost dat drept recompensă și nu ca obiect al unui contract de vânzare cumpărare, Înalta Curte nu reține nici această solicitare ca fiind întemeiată.
Aspecte ținând de organizarea internă a lucrătorilor de poliție nu puteau fi cunoscute de martorul T S P, care a avut reprezentarea că inculpatul se ocupa în continuare de instrumentarea cazului său și i-a oferit ceasul odată cu lista de bunuri pe care dorea să le recupereze.
Pe de altă parte, din declarația – martorului O V rezultă că, deși acesta se ocupa de instrumentarea dosarului sub aspect procesual penal, lucrătorilor din echipa operativă le revenea îndatorirea de sprijini soluționarea cauzei cu informațiile obținute pentru identificarea și recuperarea bunurilor sustrase, astfel că susținerile inculpatului că nu mai avea atribuții de serviciu legat de cazul martorului Trandafir nu pot fi primite.
În subsidiar, inculpatul S S B a solicitat și achitarea în temeiul art.10 lit.b¹ Cod procedură penală întrucât fapta sa nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiunii, apărare ce nu poate fi primită.
Toate argumentele prezentate de inculpat (itinerariul profesional descris în caracterizarea întocmită de șeful de birou, modul, mijloacele folosite, scopul urmărit, valoarea redusă a bunului) au fost deja avute în vedere de prima instanță cu prilejul individualizării pedepsei și au constituit fundamentul aprecierii că reeducarea inculpatului este posibilă și printr-o pedeapsă neprivativă de liberate.
Acestea au fost reținute și de Înalta Curte în respingerea criticii parchetului și menținerea aplicării art.81 Cod penal, dar nu se poate aprecia că fapta de luare de mită săvârșită de un ofițer de poliție este lipsită de gradul de pericol social al unei infracțiuni, în contextul în care această faptă s-a comis astfel cum a fost reținută mai sus.
Recursul declarat de inculpatul A N este întemeiat sub aspectul incidenței art.19 din Legea nr.682/2002 și a fost deja analizat în recursul declarat de DNA, pentru motivele deja evocate Înalta Curte reținând că se justifică o reducere a pedepsei pentru acest considerent.
Pentru argumentele mai sus expuse, Înalta Curte în baza art.385¹⁵ pct.2 lit.d Cod procedură penală, va admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DNA – Serviciul Teritorial Galați și de inculpații S S B și A N.
Sentința primei instanței va fi casată și rejudecând se va înlătura pedeapsa complementară aplicată inculpatului S S B pentru infracțiunea luare de mită.
De asemenea se va face aplicarea art.19 din Legea nr.682/2002 și se va reduce de la 3 ani la 2 ani închisoare pedeapsa principală aplicată inculpatului A N pentru complicitate la infracțiunea de luare de mită cu aplicarea art.71 și art.64 lit.a teza a II-a și b Cod penal.
Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței.
În baza art.385¹⁵ pct.1 lit.b Cod procedură penală se va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul D G.
Conform art.385¹⁶, art.381 Cod procedură penală, și art.88 Cod penal se va deduce pedeapsa la zi pentru inculpații arestați D G (de la 19 iunie 2009) și A N (de la 24 august 2009).
Conform art.192 lin.2 Cod procedură penală, inculpatul D G va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat, incluzând și onorariul parțial al apărătorului din oficiu până la prezentarea apărătorului ales.

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:

Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție -Serviciul Teritorial Galați și de inculpații S S B și A N împotriva sentinței penale nr.241/F din 23 decembrie 2009 a Curții de Apel Galați - Secția Penală.
Casează în parte sentința recurată și rejudecând :
Înlătură pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a lit.b și lit.c Cod penal în cuantum de 1 an aplicată inculpatului S S B pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită prevăzută de art.254 alin. 1 Cod penal cu referire la art.6 și art.7 alin.1 din Legea nr.78/2000 cu aplicarea art.74 lit.a, b, c Cod penal și a art.76 lit.c Cod penal.
Face aplicarea art. 19 din Legea nr.682/2002 și reduce de la 3 ani la 2 ani închisoare pedeapsa principală aplicată inculpatului A N pentru săvârșirea complicității la infracțiunea de luare de mită prevăzută de art.26 raportat la art.254 alin.1 Cod penal cu referire la art.6 și art.7 alin.1 din Legea nr.78/2000 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal.
În baza art.71 alin.2 Cod penal aplică inculpatului A N pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 alin. 1 lit.a teza a II-a și lit.b Cod penal.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D G împotriva aceleiași sentințe penale.
Deduce din pedeapsa aplicată, durata arestării preventive de la 19 iunie 2009 la 7 mai 2010, pentru inculpatul D G și de la 24 august 2009 la 7 mai 2010, pentru inculpatul A N.
Obligă recurentul inculpat D G la plata sumei de 350 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei reprezentând onorariul parțial pentru apărătorul din oficiu, se va avansa din fondul Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, azi 7 mai 2010.

Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 03 august 2009
comunicate-hotărâri de condamnare din 07 mai 2010