DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
 România - Direcţia Naţională Anticorupţie - Comunicat de presă - hotărâri definitive de condamnare

COMUNICAT

Prin decizia penală nr. 117 din 19 ianuarie 2012, Curtea de Apel Bucureşti a menţinut decizia Tribunalului Giurgiu care a hotărât următoarele:

Condamnarea inculpatului CONSTANTIN MARIAN, administrator al SC MARIMAR COM IMPEX SRL, la pedeapsa de 4 ani închisoare în regim detenţie pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, în formă continuată. Instanţa a interzis inculpatului, atât pe perioada executării pedepsei, cât şi timp de 3 ani după executare, următoarele drepturi: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârşirea infracţiunii.
Obligă pe inculpat la plata sumei de 6.146.628, 57 RON cu titlu de despăgubiri civile către Ministerul Economiei şi Finanţelor – ANAF – DGFP Giurgiu.
Obligă pe inculpat la plata sumei de 30.500 lei, cheltuieli judiciare în favoarea statului.

DEFINITIVĂ

Inculpatul a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Bucureşti la data de 3 noiembrie 2009 (comunicatul nr. 271/VIII/3 din data de 3 noiembrie 2009).


BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE



Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 03 noiembrie 2009