ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
-Secţia penală şi pentru cauze cu minori
Dosar nr. 1397/266/2007

DECIZIA PENALĂ NR. 547/R/2011

Şedinţa publică din 14 iunie 2011
[...]

CURTEA DE APEL

Asupra recursurilor penale de faţă, pe baza actelor şi lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 27 din 28 ianuarie 2011, Judecătoria Negreşti-Oaş, în baza art. 334 Cod procedură penală s-a schimbat încadrarea juridică a faptei reţinută în sarcina inculpatului P S M din infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice cu consecinţe deosebit de grave prev. şi ped. de art. 248 Cod penal raportat la art. 248/1 Cod penal cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal în infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor cu consecinţe deosebit de grave prev. şi ped. de art. 246 Cod penal raportat la art. 248/1 Cod penal şi art. 258 al. 1 Cod penal cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal.
În baza art. 334 Cod procedură penală s-a schimbat încadrarea juridică a faptei reţinută în sarcina inculpatului N M din infracţiunea de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice cu consecinţe deosebit de grave prev. şi ped. de art. 26 Cod penal raportat la art. 248 Cod penal raportat la art. 248/1 Cod penal cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal în infracţiunea de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor cu consecinţe deosebit de grave prev. şi ped. de art. 26 Cod penal raportat la art. 246 Cod penal raportat la art. 248/1 Cod penal şi art. 258 al. 1 Cod penal cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal.
În baza art. 345 al. 2 Cod penal cu aplicarea art. 74 lit. a şi art. 76 lit. b Cod penal a fost condamnat inculpatul P S M pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor cu consecinţe deosebit de grave prev. şi ped. de art. 246 Cod penal raportat la art. 248/1 Cod penal şi art. 258 al. 1 Cod penal cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal la o pedeapsă de 4 ani închisoare.
În baza art. 71 Cod penal i s-a aplicat aceluiaşi inculpat pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza II lit. b şi c Cod penal pe durata executării pedepsei închisorii.
În baza art. 64 al. 1 Cod penal raportat la art. 53 pct. 2 lit. a Cod penal i s-a aplicat aceluiaşi inculpat pedeapsa complementară constând în interzicerea pe o durată de 2 ani a exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza II lit. b şi lit. c Cod penal.
În baza art. 88 Cod penal s-a dedus din pedeapsa închisorii aplică aceluiaşi inculpat durata măsurii reţinerii de o zi (05.11.2002) şi durata măsurii arestării preventive din data de 06.11.2002 până la 08.05.2003.
În baza art. 86 indice 1 Cod penal s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii aplicată aceluiaşi inculpat.
În baza art. 71 al. 5 Cod penal pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii aplicată inculpatului s-a suspendat şi executarea pedepsei accesorii.
În baza art. 82 indice 2 Cod penal s-a stabilit un termen de încercare de 7 ani, compus din durata pedepsei închisorii aplicată inculpatului la care s-a adăugat termenul de 3 ani stabilit de instanţă.
În baza art. 86 indice 3 Cod penal a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de încercare să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:.să se prezinte la datele ce urmează a fi stabilite la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Satu Mare; .să anunţe în prealabil despre orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare ce depăşeşte 8 zile precum şi întoarcerea; să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; ă comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.
În baza art. 359 Cod procedură penală i s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor privitoare la revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei prevăzute de art. 83, art. 84 şi art. 84 indice 4 al. 2 Cod penal.
În baza art. 345 al. 2 Cod procedură penală cu aplicarea art. 74 lit. a şi art. 76 lit. b Cod penal a fost condamnat inculpatul N M pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor cu consecinţe deosebit de grave prev. şi ped. de art. 26 Cod penal raportat la art. 246 Cod penal raportat la art. 248/1 Cod penal şi art. 258 al. 1 Cod penal cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal la pedeapsa de 3 ani închisoare.
În baza art. 71 Cod penal i s-a aplicat aceluiaşi inculpat pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza II lit. b şi lit. c Cod penal pe durata executării pedepsei închisorii.
În baza art. 64 al. 1 Cod penal raportat la art. 53 pct. 2 lit. a Cod penal i s-a aplicat aceluiaşi inculpat pedeapsa complementară constând în interzicerea pe o durată de 1 an a exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza II lit. b şi lit. c Cod penal.
În baza art. 86 indice 1 Cod penal s-a suspus sub supraveghere executarea pedepsei închisorii aplicată aceluiaşi inculpat.
În baza art. 71 al. 5 Cod penal pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii aplicată inculpatului s-a suspendat şi executarea pedepsei accesorii.
În baza art. 82 indice 2 Cod penal s-a stabilit un termen de încercare de 5 ani, compus din durata pedepsei închisorii aplicată inculpatului la care s-a adăugat termenul de 2 ani stabilit de instanţă.
În baza art. 86 indice 3 Cod penal a fost obligat inculpat ca pe durata termenului de încercare să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: .să se prezinte la datele ce urmează a fi stabilite la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Satu Mare; să anunţe în prealabil despre orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare ce depăşeşte 8 zile precum şi întoarcerea; să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.
În baza art. 359 Cod procedură penală i s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor privitoare la revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei prevăzute de art. 83, art. 84 şi art. 84 indice 4 al. 2 Cod penal.
În baza art. 14 şi 346 Cod procedură penală cu aplicarea art. 998 Cod civil au fost obligaţi inculpaţii P S M şi N M, în solidar, să plătească părţii civile Banca C SA cu sediul în Bucureşti B-dul Regina Elisabeta nr. 5 sector 3 reprezentată prin Sucursala Negreşti Oaş cu sediul în Negreşti Oaş str. Victoriei nr. 134 jud. Satu Mare cu titlu de despăgubiri civile de 5.032.103,85 lei.
S-a respins cererea formulată de partea civilă S.C. S C SRL cu sediul în Bucureşti, str. Ştirbei Vodă, nr. 26-28 et. II, sector 1 Bucureşti.
În baza art. 357 al.2 lit. c Cod procedură penală s-a menţinut sechestrul asigurator instituit prin ordonanţa din 20.08.2007 emisă în dos. nr. 52/P/2006 a DNA – Serviciul Teritorial Oradea asupra imobilului - apartament cu nr. 1 înscris în c.f. 3655 Negreşti Oaş sub nr. top 287/1 proprietatea inculpatului şi a numitei P A aşa cum dispoziţia din ordonanţa privind instituirea sechestrului a fost modificată prin decizia penală nr. 113/R/2008 pronunţată în dos. nr. 1397/266/2007 a Tribunalului Satu-Mare.
Au fost obligaţi inculpaţii să plătească fiecare în contul Biroului de expertize judiciare de pe lângă Tribunalul Satu-Mare câte 250, 00 lei reprezentând onorariu datorat expertului contabil P E.
A constatat judecătoria că, prin rechizitoriului Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea, emis la data de 14.09.2007 în dosar nr. 52/P/2006, au fost trimişi în judecată inculpaţii P S Micea şi N M, ambii cu datele personale din dispozitivul hotărârii reţinându-se că primul inculpat a săvârşit infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice prev. şi ped. de art. 248 Cod penal rap. la art. 248 indice 1 Cod penal cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal iar cel de al doilea inculpat a săvârşit infracţiunea de complicitate la abuz în serviciu prev. şi ped. de art. 26 Cod penal rap. la art. 248 Cod penal art. 248 indice 1 Cod penal şi art. 41 al. 2 Cod penal.
Rechizitoriu descrie în detaliu faptele inculpaţilor, pe care instanţa le-a rezumat după cum urmează:
În sarcina primului inculpat s-a reţinut în esenţă că în perioada 1996-2000, în calitatea sa de director al Bancii C - Sucursala Negreşti-Oaş, a acordat grupului de societăţi controlate de inculpatul N M: SC F Sa, SC C SRL şi SC F C SRL un credit în valută în valoarea de 1.315.189 USD şi mai multe credite în lei, în valoare totală de 38.744.714.972 Rol. După ce a constat că creditul în valută acordat la SC F SA şi primele credite în lei acordate la SC C SRL şi SC F C SRL nu au putut fi restituite de către societăţile împrumutate din surse proprii, în loc să recurgă la executarea silită a obligaţiei de restituire a creditelor a continuat activitatea de creditare a acestor societăţi, acceptând ca acestea să plătească creditele restante din alte credite acordate în acest scop.
De asemenea, s-a reţinut că inculpatul nu a constituit gaj mobiliar asupra unui bun dintre cele menţionate în contratul de acordare a creditului în valută şi totodată că fără ca acest credit să fie restituit a degrevat de ipotecă o parte din bunurile imobile ce constituiau garanţie a executării obligaţiei de restituire a creditului în valută, după care a acceptat folosirea bunului mobil asupra căruia nu s-a constitui garanţia şi a bunurilor imobile degrevate de sub ipotecă ca garanţi la alte credite acordate aceloraşi societăţi fie direct, fie indirect prin folosirea unor societăţi „paravan” ca SC O C SRL şi SC N F SRL.
S-a mai reţinut în sarcina inculpatului P S M că a omis să aibă în vedere la acordarea creditelor celor trei societăţi controlate de inculpatul N M că acestea, conform Legii nr. 58 /1998 privind activitatea bancară, trebuiau calificate ca fiind un debitor unic în raporturile cu banca şi astfel inculpatul a eludat dispoziţiile privind modul de stabilire a limitei de expunere a bănci în raport cu clienţii săi precum şi pe cele referitoare la stabilirea competenţei sale de aprobare a creditelor.
În fine, s-a reţinut în sarcina aceluiaşi inculpat că a acceptat ca creditele acordate celor trei societăţi comerciale să nu fie folosite conform destinaţiei avute în vedere la acordarea lor şi prevăzută în contractul de credit ci să fie folosite pentru plata unor credite anterioare ajunse la scadenţă.
În sarcina celui de al doilea inculpat s-a reţinut că, acesta în baza unei înţelegeri prealabile cu primul inculpat, în perioada 1997-2000, a întocmit o serie de înscrisuri pe care le-a depus în dosarele de creditare a societăţilor comerciale controlate de el, înscrisuri care au servit la eludarea normelor de creditare, şi astfel a făcut posibilă creditarea societăţilor controlate de el şi după ce SC F SA n-a mai putut restitui băncii creditul în valută iar SC C SRL şi respectiv SC F C SRL n-au mai putut restitui băncii din surse propri primele credite acordate acestora.
S-a mai reţinut că prin faptele lor inculpaţii au cauzat un prejudiciu patrimonial Sucursalei BANCA C din Negreşti Oaş în sumă de 1.551.943, 15 Euro, ce reprezintă credite nerambursate şi dobânzi aferente acestora.
Aspecte de procedură.
După sesizarea instanţei inculpatul P S M a invocat şi susţinut că instanţa nu este sesizată potrivit legii cu judecarea infracţiunilor ce fac obiectul judecăţii.
În motivarea susţinerii sale inculpatul, prin avocatul său ales, a arătat (fila 249 din dosarul instanţei volum II) că în cauză urmărirea penală a fost efectuată de un organ necompetent şi că prin urmare sesizarea instanţei de către un organ necompetent nu poate fi primită ca o sesizare conformă cu legea.
Motivând în fapt susţinerea sa, inculpatul a arătat că prin ordonanţa emisă la 02.03.2006 Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, fiind sesizat cu soluţionarea unui conflict negativ de competenţă privitor la faptele ce fac obiectul judecăţii, a stabilit că aparţine Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare competenţa materială de efectuare a urmăririi penale.
Inculpatul a depus la dosar ordonanţa prin care procurorul General a soluţionat conflictul negativ de competenţă dar şi cele două Ordonanţe prin care procurorii şi-au declinat reciproc competenţa ducând la ivirea conflictului negativ de competenţă, respectiv Ordonanţa emisă la 31.03.2005 în dosar nr. 204/P/2004 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare şi Ordonanţa emisă la 19.01.2006 în dosar nr. 20/P/2005 al DNA – Serviciul teritorial Oradea.
În drept inculpatul a invocat prevederile art. 197 al. 2 şi 3 Cod procedură penală .
Pronunţându-se asupra excepţiei ridicată de inculpat instanţa a respins-o prin încheierea şedinţei de judecată din data de 11.06.2010 (fila 264 din dosarul instanţei volum II).
Procedând astfel instanţa a avut în vedere că prevederile art. 332 Cod procedură penală potrivit cu care: „Când se constată înainte de terminarea cercetării judecătoreşti că în cauza supusă judecăţii s-a efectuat cercetarea penală de un alt organ decât cel competent instanţa se desesizează şi restituie cauza procurorului care procedează potrivit art. 268 al. 1 Cod procedură penală....” nu sunt incidente în speţă.
Contrar susţinerii inculpatului instanţa a constatat că urmărirea penală în cauză şi sesizarea instanţei a fost efectuată de către organul de urmărire penală competent.
Pentru faptele ce fac obiectul trimiterii în judecată a inculpaţilor urmărirea penală a început faţă de inculpatul P S M prin rezoluţia din 13.04.2007 emisă în dosar nr. 52/P/2006 al DNA- Serviciul teritorial Oradea (fila 75 vol.II dosar de urmărire penală) iar faţă de inculpatul N M prin Rezoluţia din 29.08.2007 emisă în acelaşi dosar (fila 102 vol. II dosar de urmărire penală ).
Ordonanţa procurorului general prin care s-a soluţionat conflictul negativ de competenţă la care inculpatul P S M a făcut trimitere, susţinând că instanţa este nelegal sesizată, este anterioară începerii urmăririi penale împotriva inculpaţilor.
Inculpatul P S M afirmă că Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare sesizat, prin ordonanţa procurorului general prin care s-a soluţionat conflictul negativ de competenţă, nu putea să-şi decline ulterior competenţa.
Această regulă este valabilă însă atâta timp cât datele cauzei nu se schimbă astfel încât fapta să primească o altă încadrare juridică şi potrivit noii încadrări juridice competenţa de efectuarea urmăririi penale să aparţină altui organ de urmărire penală.
La data când Procurorul General a pronunţat ordonanţa prin care a soluţionat conflictul negativ de competenţă între Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare şi DNA – Serviciul Teritorial Oradea, faptele reţinute în sarcina inculpaţilor aveau o încadrare juridică diferită de încadrarea dată faptelor prin rezoluţiile de începere a urmăririi penale împotriva inculpaţilor respectiv prin rechizitoriul cu care instanţa a fost sesizată. Dacă în raport cu încadrarea juridică a faptelor avută în vedere la pronunţarea ordonanţei Procurorului General, şi anume încadrarea prev. de art. 10 lit. ”b „şi „c „din Legea nr. 78/2000 competenţa de urmărire penală aparţinea Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare, în raport cu noua încadrare juridică a faptelor, cea prev. de art. 248 rap. la art. 248 indice 1 Cod penal, având în vedere prevederile art. 13 alin. 1 indice 2 din OUG nr. 43/2002 introduse prin OUG nr. 134/2005 şi cuantumul prejudiciului invocat ca fiind rezultat de pe urma săvârşirii infracţiunilor, competenţa de urmărire penală aparţine DNA.
Raportat la noua încadrare juridică dată faptelor în mod corect Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare prin Ordonanţa din 09.10.2006 pronunţată în dosar nr. 797/P/2006 (fila 37 vol. II dosar de urmărire penală) şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea DNA, acesta fiind organul competent să înceapă urmărirea penală împotriva inculpaţilor şi să sesizeze instanţa cu infracţiunile deduse judecăţii.
Referitor la situaţia de fapt, s-au arătat următoarele:
Inculpatul P S M (după cum rezultă din declaraţiile acestuia) a fost angajat al Bancii C S.A. din anul 1990 când s-a înfiinţat filiala din Negreşti Oaş a acestei bănci şi a funcţionat la început ca inspector de credite , iar începând cu luna iunie 1991 şi până în luna octombrie 2002 , ca director de filială iar mai târziu ca director de sucursală.
În luna octombrie 2002 inculpatul a demisionat din funcţie şi tot atunci a încetat contractul său de muncă cu banca.
Inculpatul N M a devenit în anul 1991 asociat majoritar şi totodată administrator la SC F SA, apoi în anul 1998 inculpatul a devenit întâi asociat şi apoi asociat majoritar la SC C SRL, la care figura administrator soţia sa N I , iar în anul 2000 inculpatul a devenit asociat unic şi administrator la SC F C SRL. Toate aceste societăţi aveau în obiectul lor de activitate printre altele şi prelucrarea lemnului. Datele privitoare la înfiinţarea, existenţa, obiectul de activitate, administrarea şi structura capitalului social al acestor societăţi comerciale au fost comunicate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului(filele 45-74 din vol. II dosar de urmărire penală).
După cum se va vedea în continuare toate societăţile comerciale menţionate mai sus au fost reprezentate în relaţiile de creditare cu Sucursala BANCA C din Negreşti Oaş exclusiv de către inculpatul N M.
Atât din declaraţiile inculpatului N M cât şi din declaraţiile angajaţilor Sucursalei BANCA C Negreşti Oaş, ascultaţi în calitate de martori, rezultă că cei doi inculpaţi se aflau în perioada săvârşirii faptelor ce fac obiectul judecăţii în relaţii de prietenie . Unul dintre martori - B V – în declaraţia sa din faza de urmărire penală (fila 194 vol. II dosar de urmărire penală) şi chiar inculpatul N M în declaraţia sa din faza urmăririi penale (fila 158 vol. II dosar urmărire penală) au arătat că în perioada comiterii faptelor ce fac obiectul judecăţii cei doi inculpaţi ar fi fost împreună la un campionat mondial de fotbal (campionatul din Franţa din anul 1998). Aceiaşi martori – angajaţi ai băncii - au arătat toţi în declaraţiile lor că în tot ce privea activitatea de creditare a celor trei societăţi comerciale inculpatul N M obişnuia să discute întâi direct cu inculpatul P S M.
După cum rezultă din Raportul de constatare întocmit în faza urmăririi penale (fila 76 vol. I dosar de urmărire penală) în anul 1996 Sucursala BANCA C din Negreşti Oaş a acordat SC F SA un număr de 21 de credite din care 20 de credite în lei însumând 1.317.122,080 ROL şi un credit în valută.
Sub aspectul activităţii infracţionale a inculpaţilor prezintă relevanţă doar creditul în valută, dintre creditele acordate în anul 1996 la S.C. F S.A..
Acest credit a fost solicitat de SC F SA în baza cererii înregistrată sub nr. 4039/17.07.1996 la filiala din Negreşti Oaş a BANCA C.
Potrivit acestei cereri (fila 62 vol. III dosar de urmărire penală) SC F SA prin reprezentantul ei, inculpatul N M, a solicitat băncii un credit în sumă de 2.000.000.000 lire italiene , pentru cumpărare de tehnologie.
Dat fiind cuantumul creditului solicitat aprobarea acestuia cădea în competenţa Bancii C Bucureşti.
Aceasta a aprobat cererea de credit în şedinţa Comitetului de Direcţie din 26.08.1996 şi a comunicat acest fapt filialei băncii din Negreşti Oaş cu adresa înregistrată la filială sub nr. 4970/28.06.1996 (fila 160 vol. III dosar de urmărire penală).
Ulterior filiala băncii din Negreşti Oaş a încheiat cu SC F SA Contractul de credit nr. 445/1996 (fila 162 vol. III dosar de urmărire penală).
Prin contract s-a stabilit că creditul se va acorda în lire italiene în cuantumul cerut.
Cu adresa nr. 742/31.07.1996 (fila 159 vol.III dosar urmărire penală) SC F SA a comunicat filialei băncii din Negreşti Oaş că este de acord ca creditul solicitat în baza cererii cu nr. 4039/1996 în valoare de 2.000.000.000 lire italiene să fie acordat în dolari , făcând totodată precizarea că va suporta comisionul de transformare a lirelor italiene în dolari dacă creditul va fi restituit din încasările sale în lire efectuate prin bancă. Se înţelege din această adresă că în prealabil banca a făcut o propunere către SC F SA pentru ca contractul de credit deja încheiat să fie modificat, în sensul că creditul să se acorde în dolari şi nu în lire italiene.
Pe baza acordului exprimat de SC F SA şi comunicat filialei băncii din Negreşti Oaş, la 23.10.1996 părţile din contractul de credit cu nr. 445/1996 au încheiat un Act adiţional la contractul de credit (fila 170 vol. III dosar de urmărire penală) în care au stipulat că creditul de 2.000.000.000 lire italiene se transformă în credit în sumă de 1.315.189 USD şi au prevăzut că creditul va fi restituit în 20 de rate trimestriale egale ,iar scadenţa primei rate a fost stabilită la 31.12.1996.
SC F SA a întâmpinat dificultăţi legate de restituirea împrumutului obţinut prin contractul de credit sus menţionat şi înainte de scadenţa primei rate a înaintat filialei băncii din Negreşti Oaş cererea înregistrată sub nr. 7803/27.12.1996 (fila 1654 vol. III dosar urmărire penală) prin care a solicitat o reeşalonare a ratelor de împrumut pe care trebuia să le plătească, astfel încât scadenţa primei rate să se amâne până în luna martie 1997.
Fără să aibă acordul Comitetului de Direcţie al BANCA C Bucureşti, filiala băncii din Negreşti Oaş a încheiat cu SC F SA un Act adiţional la contractul de credit cu nr. 445/1996 stabilind o reeşalonare a creditului tot în 20 de rate egale iar prima rată devenea scadentă la 31.03.1997.
Lipsa acordului Comitetului de Direcţie din cadrul structurii centrale a băncii pentru reeşalonarea ratelor creditului, în opinia instanţei, nu poate fi imputată inculpatului P S M, care a semnat actul adiţional de modificare a contractului, deoarece după cum se va vedea în continuare, următoarea reeşalonare a ratelor creditului a fost acordată de Comitetului de Direcţie al BANCA C Bucureşti, fapt care acoperă omisiunea inculpatului P S M de a solicita acordul şi la prima reeşalonare a ratelor.
La 04.06.1997 SC F SA adresează filialei băncii din Negreşti Oaş cererea cu nr. 417/04.06.1997 (fila 181 vol. III dosar de urmărire penală) prin care solicită o nouă reeşalonare a ratelor de împrumut pe care avea de le restituit în baza Contractului de credit cu nr. 445/1996. Prin cererea adresată băncii SC F SA a solicitat să se reeşaloneze împrumutul în 15 rate egale iar scadenţa primei rate să fie stabilită la 31.03.1998.
Primind cererea înaintată de SC F SA, filiala băncii din Negreşti Oaş a înaintat un referat cu propunerea de reeşalonarea creditului care, a fost discutat în şedinţa Comitetului Director al BANCA C Satu Mare din 23.06.1997.
După această şedinţa BANCA C Sucursala Satu Mare a înaintat către BANCA C Bucureşti propunerea de reeşalonare a creditului în care a făcut menţiunea că potrivit contractului de credit prima rată trebuia restituită la 31.12.1996 şi a motivat că dificultatea restituirii ratelor de împrumut se datorează, conform susţinerii SC F SA, întârzierilor din contractul de export pe care această societate îl încheiaseră cu un partener italian.
În şedinţa Comitetului de Direcţie al BANCA C Bucureşti din data de 28.07.1997 a fost luată în discuţie solicitarea formulată de SC F SA de reeşalonare a ratelor de credite şi s-a aprobat ca creditul să fie reeşalonat în 15 rate egale cu prima rată scadenta la 31.03.1998 , comunicându-se aprobarea, filialei băncii din Negreşti Oaş ( fila 189 vol. III dosar de urmărire penală).
La 01.08.1997 părţile din contractul de credit cu nr. 445/1996 au încheiat un Act adiţional la acest contract (fila 193 vol. III dosar de urmărire penală) în care au stipulat că creditul în sumă de 1.315.189 USD se reeşalonează în 15 rate trimestriale a câte 87.679 USD fiecare rată , iar scadenţa primei rate a fost stabilită la 31.03.1998.
Din Nota de constatare încheiată de BANCA C Sucursala Satu Mare la 10.11.2000 (fila 272 vol.III dosar de urmărire penală) rezultă că până la data când SC F SA a obţinut cea de a doua reeşalonare a creditului aceasta nu plătiseră nici o rată din creditul acordat în baza Contractului de credit nr.445/1996.
O nouă cerere de reeşalonare a ratelor creditului în valută a fost depusă de SC F SA , şi după cum rezultă din Nota de Prezentare cu nr. 1427/27.08.1998 întocmită de BANCA C Bucureşti –Direcţia Credite în valută (fila 223 vol.III dosar de urmărire penală) , cererea a fost supusă examinării la BANCA C Bucureşti la data de 27.08.1998. Din acelaşi înscris, întitulat Notă de Prezentare, mai rezultă că la data formulării cererii de reeşalonare soldul creditului în valută era de 1.3303.861,25 USD (a se observa că până la această dată SC F SA plătiseră doar 11.328 USD din creditul acordat).Prin Nota de Prezentare menţionată s-a propus ca creditul să fie din nou reeşalonat în 20 de rate trimestriale egale cu prima rată scadentă la 31.03.1999 şi ultima rată scadentă la 31.12.2003. În acelaşi timp s-a stabilit în Nota de Prezentare menţionată că dobânda restantă la acest credit (236 milioane lei, la 17.08.1998) va trebui achitată până va deveni scadentă prima rată a creditului conform noii eşalonări propuse.
Prin aceiaşi Notă de Prezentare s-a stabilit că limita de expunere a băncii faţă de SC F SA este de 13.871 milioane ROL,precizându-se că menţinerea acestei limite de expunere este dată în competenţa de aprobare a vicepreşedintelui BANCA C Bucureşti.
Nota de prezentare menţionată a fost comunicată Sucursalei băncii din Negreşti Oaş , şi pe baza acesteia părţile din Contractul de credit cu nr. 445/1996 au încheiat la 31.08.1998 un nou Act adiţional la acest contract de credit (fila 246 vol.III dosar de urmărire penală) prin care au stipulat că se modifică durata de acordare a creditului, se modifică categoria creditului , acesta intrând în categoria finanţărilor pe termen lung şi se reeşalonează restituirea creditului în 15 rate, prima rată devenind scadentă la 31.03.1999.
Inculpatul P S M a ţinut să precizeze în apărarea pe care şi-a pregătit-o că nu-i aparţine nici o responsabilitate legată de creditul în valută acordat de bancă la SC F SA în baza Contractului de credit cu nr. 445/1996 , deoarece atât acordarea creditului cât şi reeşalonările succesive a ratelor de credit ce trebuiau restituite de SC F SA au fost aprobate de BANCA C Bucureşti.
Inculpatul are dreptate că el nu a aprobat acordarea creditului şi nici cele trei reeşalonări ulterioare ale ratelor creditului, dar legat de acest credit inculpatului i se impută altceva decât acordarea şi reeşalonarea repetată a creditului şi anume i se impută că deşi SC F SA nu a restituit ratele de credit la termenele scadente după graficul stabilit conform ultimei reeşalonări, nu a întreprins măsuri pentru executarea silită a societăţii împrumutate în vederea obţinerii restituirii creditului şi plăţii dobânzilor aferente, că nu a luat măsuri pentru constituirea tuturor garanţiilor prevăzute în contractul cu care creditul s-a acordat, că în timp ce SC F SA cerea eşalonarea ratelor creditului a diminuat garanţiile constituite pentru acest credit iar apoi a folosit bunul mobil asupra căruia nu s-a constituit garanţie şi bunurile imobile eliberate de sub ipotecă pentru acordarea altor credite la SC F SA precum şi societăţilor SC C SRL şi SC F C SRL, la care inculpatul N M era acţionar unic sau acţionat majoritar,fie în mod direct fie indirect prin folosirea cu ştiinţă a unor societăţi „paravan” cum sunt SC O C SRL şi SC N F SRL.
Legat de acuzaţia adusă inculpatului P S M de a nu fi luat măsuri de executare silită ca urmare a nerespectării de către S.C. F S.A. a graficului de restituire a ratelor de împrumut stabilit conform ultimei reeşalonări instanţa a stabilit următoarele:
Potrivit ultimului Act adiţional încheiat de părţile contractului de credit cu nr. 445/1996 (fila 246 vol.III dosar urmărire penală), aşa cum instanţa a arătat deja mai sus, creditul acordat în baza contractului s-a reeşalonat în 20 de rate trimestriale egale , câte 65.193,63 USD fiecare rată ,prima rată fiind scadentă la 31.03.1999 iar ultima la 31.12.2003. Din situaţia plăţilor efectuate în contul acestui credit întocmită de Sucursala BANCA C Negreşti Oaş ( fila 280 vol.II dosar de urmărire penală) rezultă că , în contul ratelor de credit datorate băncii de SC F SA în cursul anului 2009 , la data scadenţei primei rate – 31.03.1999 – nu s-a plătit nimic în contul acestei rate , care conform graficului era de 65.193,63 USD. Abia la 04.05.1999 s-a plătit în contul acestei rate doar suma de 4.400 USD apoi s-a mai făcut o singură plată în cursul anului 1999 la 02.06.1999 în sumă de 9.000 USD după care nici în cursul anului 1999 nici în cursul anul 2000 în contul acestui credit nu s-a mai făcut nici o plată.
Cu toate acestea creditul nu a fost înregistrat în evidenţele băncii ca credit restant şi până la data de 09.11.2000 nu s-a întreprins nici o măsură pentru executarea silită a acestui credit.
Legat de omisiunea inculpatului P S M de a fi iniţiat, imediat ce a constatat că SC C SRL şi SC F C SRL nu şi-au achitat prima rată din primul credit acordat acestora, executarea silită a garanţiilor creditului instanţa reţine următoarele:
Aşa cum rezultă din raportul de constatare întocmit în faza urmăririi penale primul credit acordat la SC C SRL (cu contractul de credit nr. 166/17.12.1998) n-a putut fi restituit de societate la scadenţă din surse proprii. În loc să procedeze la înregistrarea creditului ca credit restant inculpatul P S M a aprobat acordarea acestei societăţi a unui alt credit din care să fie restituit primul şi tot aşa a acordat succesiv acestei societăţi 8 credite în anul 1999 şi 6 credite în anul 2000 şi abia la 09.11.2000 banca a trimis acestei societăţi notificarea de punere în întârziere.
Din acelaşi raport mai rezultă că şi primul credit acordat la SC F C SRL (cel acordat în baza contractului de credit cu nr. 61/05.06.2000) n-a putut fi restituit de societate la termenul de scadenţă prevăzut , din surse proprii , ci doar dintr-un alt credit acordat ulterior acestei societăţi şi tot aşa banca a acordat acestei societăţi până la data de 19.09.2000 - 6 credite şi abia la data de 13.10.2000 banca a trimis societăţii notificarea de punere în întârziere.
Cu toate că situaţia de incapacitate de restituire a creditului şi de plată a dobânzilor în care a ajuns SC F SA era cunoscută inculpatului P S M încă de la data de 31.03.1999, iar situaţia de incapacitate de plată a creditului şi dobânzilor în care a ajuns SC C SRL era cunoscută inculpatului P S M încă de la 31.05.1999 abia la data de 09.11.2000 trei angajaţi ai băncii din Negreşti Oaş( R L - jurist, P A –contabil şef şi D R - şef birou credite) formulează şi adresează directorului Sucursalei BANCA C Negreşti Oaş o Notă internă prin care atrag atenţia acestuia din urmă asupra volumului mare de rate de credit şi dobânzi restante acumulate de SC F SA şi SC C SRL semnalând totodată că societăţile şi-au încetat propriu zis activitatea şi că există riscul ca garanţiile constituite să nu mai poată acoperi nivelul datoriilor, semnatarii notei insistând pentru declanşarea procedurii de executare silită a acestor societăţi.
Din cuprinsul acestei Note interne , înregistrată la Banca din Negreşti Oaş sub nr. 10972/09.11.2000 (fila 171 vol.II dosar de urmărire penală), rezultă că Nota a fost semnată de inculpatul P S M cu menţiunea că este de acord cu propunerile făcute în Notă.
Legat de acuzaţia adusă inculpatului P S M în legătură cu neconstituirea tuturor garanţiilor prevăzute în Contractul de credit nr.445/1996 şi diminuarea fără drept a garanţiilor constituite instanţa reţine următoarea stare de fapt:
La Capitolul VI pct. 6.1 din contractul de credit nr. 445/1996 sunt indicate toate garanţiile cu care împrumutata S.C. F S.A. s-a obligat să garanteze rambursarea creditului şi plata dobânzilor şi comisioanelor datorate băncii.
Dintre garanţiile indicate interesează în speţă cele ce figurează la litera „b” – gaj fără deposedare asupra utilajelor ce fac obiectul creditului care urma să se constituie în termen de 30 de zile de la sosirea utilajelor în ţară, litera „c” – gaj general pe patrimoniu în conformitate cu art.1718 Cod civil şi litera „d”- ipoteca asupra Fabricii de cherestea aflată în patrimoniu societăţii, în valoare de 1700 milioane ROL.
Cu referire la garanţia prevăzută la Capitolul VI litera „b” din Contractul de credit instanţa reţine următoarele:
Din cuprinsul contractului de credit cu nr. 445/1996 rezultă că creditul se acordă pentru ca SC F SA să achiziţioneze din import utilaje de prelucrare a lemnului conform Contractelor de Import cu nr. 105/96/RO încheiat cu SC N SRL Italia, cu
nr. 1/96 încheiat cu Biesse Group Engenering SRL Italia şi cu nr. 1493/96 încheiat cu firma Primultini FLLI&CO SAS Italia. Contractele la care face trimitere contractul de credit se află la filele 1,17,45 din vol. III dosar de urmărire penală şi au ca obiect utilaje de prelucrare a lemnului, asupra cărora, conform contractului de credit, trebuia să se constituie gaj mobiliar fără deposedare într-un termen de 30 de zile de la sosirea utilajelor din Italia în România.
Deşi toate utilajele achiziţionate în baza contractelor de credit menţionate , conform facturilor de plată a acestora , au ajuns la S.C. F S.A.în luna decembrie 1996, contractul de gaj mobiliar menit să garanteze restituirea creditului acordat pentru achiziţionarea acestor utilaje s-a încheiat doar la 04.03.1997, fiind înregistrat la Sucursala
băncii din Negreşti Oaş sub nr. 1500/05.05.1997, (fila 171 vol.III dosar urmărire penală). Se observă din cuprinsul acestui contract că părţile au omis să constituie gaj mobiliar asupra ferestrăului cu panglică tip Primultini deşi şi acesta a fost livrat la SC F SA, după cum rezultă din Factura cu nr. E/17/17/20.12.1996 (fila 173 vol.III dosar de urmărire penală).
Atât din declaraţia inculpatului N M cât şi din rapoartele întocmite ulterior de lichidatorul desemnat pentru lichidarea SC F SA,rezultă că ferăstrăul cu panglică tip Primultini n-a fost pus niciodată în funcţiune la SC F SA, fiind descompletat şi ruginit datorită condiţiilor improprii de păstrare.
Cu toate acestea ferăstrăul, supraevaluat, a fost folosit de SC F SA pentru a garanta alte credite acordate acestei societăţi sau celor alte societăţi controlate de inculpatul N M după cum se va vedea în continuare.
În loc ca ferăstrăul să fie folosit pentru a se constitui asupra lui gaj mobiliar, ca garanţie la creditul acordat în baza contractului de credit cu nr. 445/1996, după cum rezultă din contractul de împrumut nr. 17/P/30.01.1997 (fila 177 vol.III din dosar de urmărire penală) acesta a fost folosit prima dată pentru constituirea gajului ce garanta restituirea unui credit de 1 miliard ROL obţinut de la BANCA C Sucursala Negreşti Oaş de SC F SA. La instituirea gajului ferăstrăul a fost evaluat la suma de 1.008.016,181 ROL
Acelaşi ferăstrău, evaluat de această dată la suma de 1.196.046.000 ROL, a fost folosit de SC F SA pentru garantarea creditului în sumă de 3 miliarde ROL acordat de BANCA C Sucursala Negreşti Oaş la SC C SRL în baza contractului de credit nr. 17/29.02.2000.
Tot la valoarea de 1.196.046.000 ROL s-a constituit gaj asupra ferăstrăului cu panglică tip Primultini aparţinând SC F SA, pentru un alt credit de 1 miliard ROL acordat de BANCA C Sucursala Negreşti Oaş tot la SC C SRL în baza contractului de credit cu nr. 30/24.03.2000.
Apoi, fiind evaluat la 2.005.800.000 ROL, ferăstrăul cu panglică tip Primultini aflat încă în proprietatea SC F SA este folosit pentru constituirea gajului mobiliar ce garanta restituirea creditului în sumă de 1.750.000.000 ROL acordat de BANCA C Sucursala Negreşti Oaş Societăţii N F SRL (după cum se va vedea în continuare folosită ca societate „paravan „ pentru acordarea de credite la SC C SRL) în baza Contractului de credit 56/25.05.2000.
După şase luni ferăstrăul este evaluat la 2.290.000.000 ROL şi folosit de SC F SA pentru a garanta un credit în valoare de 2.400.000.000 ROL acordat de bancă aceleiaşi societăţii „paravan” N F SRL în baza contractului de credit cu nr. 161/21.11.2000, credit care a fost utilizat după cum se va vedea în continuare pentru restituirea creditului acordat de bancă altei societăţi „paravan” –SC O C SRL, folosită şi aceasta de societăţile controlate de inculpatul N M pentru a obţine indirect credite.
La 17.01.2001 SC F SA emite Factura cu nr. 2061702/17.01.2001 (fila 262 vol.III dosar de urmărire penală) către SC N F SRL, potrivit cu care ferăstrăul cu panglica tip Primultini este vândut acestei ultime din urmă la valoarea de 2.475.200.000 ROL.
Din declaraţia luată martorului H G, administratorul SC N F SRL (fila 46 din dosarul instanţei) rezultă că acesta ştia că ferăstrăul era nefuncţional şi declară martorul că societatea administrată de el nu avea nevoie de acest ferăstrău iar facturarea lui s-a făcut numai cu scopul ca SC N F SRL să justifice virarea creditului obţinut de ea de la bancă către SC F SA ,căreia i-a profitat în realitate creditul obţinut de ea.
Aşa cum rezultă din procesul verbal de inventariere încheiat de lichidatorul desemnat pentru SC N F SRL la 07.04.2003 (fila 215 vol.V dosar urmărire penală) la această dată , ferăstrăul se găsea tot în posesia SC F SA (dovadă că n-a fost vândut la SC N F SRL ci doar facturat fictiv ),fiind descompletat şi în stare de nefuncţionare.
Conform Raportului de expertiză tehnică întocmit de expertul N G P (fila 223 vol. V dosar de urmărire penală) la data de 03.05.2004 ferăstrăul a fost supus unei evaluări, rezultând din evaluare că avea un grad de uzură de 75% şi o valoare de piaţă de 998.750.000 ROL ( a se observa diferenţa faţă de valorile arătate mai sus la care ferăstrăul a fost evaluat când a fost luat în garanţie pentru restituirea creditelor acordate de bancă societăţilor SC F SA, SC C SRL, SC N F SRL). Datorită stării avansate de uzură şi faptului că era nefuncţional, şi descompletat, ferăstrăul n-a mai putut fi valorificat pe piaţă conform destinaţiei sale ci aşa cum rezultă din Procesul verbal de licitaţie încheiat la 07.04.2006 (fila 238 vol.V dosar de urmărire penală) şi din menţiunea făcută la pagina 100 din Raportul de constatare întocmit în faza urmăririi penale (fila 174 vol.I dosar urmărire penală) ferăstrăul a fost vândut unei societăţi de colectare a deşeurilor refolosibile la preţul de 30.600.000 ROL.
În ce priveşte acuzaţia de micşorare a garanţiilor imobiliare constituite pentru garantarea restituirii împrumutului acordat în baza contractului de credit cu nr. 445/1996 şi a dobânzilor şi comisioanelor datorate pentru acest împrumut instanţa reţine următoarea situaţie de fapt:
Conform capitolului VI. pct. 6.1. lit. ”d” din Contractul de împrumut cu nr.445/1996 restituirea creditului prevăzut în acest contract şi plata dobânzilor şi comisioanelor aferente creditului era garantată şi cu ipotecă asupra Fabricii de cherestea aflată în patrimoniu SC F SA, înscrisă în CF 3999 Negreşti Oaş, sub nr. top. 525/59/c, căruia în natură îi corespunde Arător în intravilan în suprafaţă de 8595 mp cu hală de producţie (conform extrasului CF aflat la 58 vol. III dosar de urmărire penală).
Ipoteca la care contractul de credit se referă a fost constituită prin contractul încheiat de părţile contractului de credit şi autentificat la Biroul Notarului Public T T sub nr. 4262/02.09.1996 (fila 167 vol. III dosar de urmărire penală).
Conform Raportului tehnic de evaluare întocmit de SC Nord Construcţii SRL (fila 49 vol. III dosar de urmărire penală) imobilul ipotecat se compunea din : teren aferent incintei , hală de gatere, gatere cu instalaţia aferente, racord şi instalaţie electrice, drumuri şi platforme de depozitare, canalizare şi staţie carburanţi, în valoare totală de 1.754.169.710 ROL din care valoarea terenului reprezenta 521.034.074 ROL.
La cererea SC F SA o altă societate comercială – T S SRL – a întocmit o schiţă de partajare a terenului în suprafaţă de 8595 mp înscris în CF 3999 Negreşti Oaş sub nr. 525/59/c , vizată de OCAOTA Satu Mare sub nr. 92/20.02.1998, ( fila 61 vol.II dosar de urmărire penală). Conform acestei schiţe terenul urma să se împartă în 9 parcele având suprafeţe diferite , începând cu parcela cu nr.top 525/59/e până la parcela cu nr. 525/59/m.
La 04.02.1998 SC F SA obţine autentificarea la Biroul Notarului Public T T a unui act de partaj a terenului înscris în CF 3999 Negreşti Oaş sub nr. top.525/59/c în suprafaţă totală de 8595 mp, conform schiţei de partaj mai înainte menţionată (fila 206 vol. III dosar de urmărire penală).
Inculpatul P S şi martora P A au semnat, primul în calitate de director iar celălalt în calitate de contabil şef, adresa cu nr. 672/03.02.1998 a Sucursalei BANCA C Negreşti Oaş către Biroul Notarului Public T T (fila 207 vol.III dosar de urmărire penală) prin care îl informau pe notar că BANCA C Sucursala Negreşti Oaş este de acord cu partajarea imobilului.
Conform copiei colii funciare nr. 3999 Negreşti Oaş (fila 113 vol.VI dosar de urmărire penală) după înscrierea actului de partaj în această coală rămân doar parcele cu nr. top nou 525/59/j în suprafaţă de 630 mp şi 525/59/m,iar celelalte parcele au fost înscrise în coli de carte funciară noi, unde s-au transferat cu sarcina ipotecii.
În baza unor adeverinţe eliberate de Consiliul local Negreşti Oaş s-au notat apoi pe parcela cu nr. top.525/59/e –o hală de prefabricate şi confecţionat mobilă, pe parcela cu nr. top nou 525/59/f - un şopron pentru depozitare cherestea, pe parcela cu nr. top. nou 525/59/i – o hală de semifabricate, pe parcela cu nr. top. nou 525/59/h– un şopron de depozitare cherestea şi pe parcela cu nr. top. nou 525/59/l – tot un şopron de depozitare cherestea.
A doua zi după autentificarea actului de partaj adică la 05.02.1998 inculpatul P S M şi martora P A au semnat o altă adresă emisă de bancă pe care au adresat-o Judecătoriei Negreşti Oaş şi care s-a înregistrat la bancă sub nr.731/05.02.1998 (fila 208 vol. III dosar de urmărire penală) prin care au solicitat să se radieze ipoteca ce figura asupra imobilului cu nr. top. nou 525/59/e înscris în CF 4277 Negreşti Oaş.
Este de menţionat că din situaţia de plată a creditului cu nr.445/1996 întocmită de Sucursala BANCA C Negreşti Oaş (fila 280 vol. II dosar de urmărire penală) rezultă că până la data când s-a semnat adresa arătată mai sus, din creditul în valoare 1.315.189 USD SC F SA nu restituiseră nici o rată şi obţinuseră două reeşalonări la restituirea ratelor.
În următoarea zi – la 06.02.1998 – inculpatul şi martora P A în calitate de reprezentanţi ai Sucursalei BANCA C Negreşti Oaş au semnat cu inculpatul N M în calitate de reprezentant al SC F SA un Act adiţional la Contractul de credit cu nr. 445/1996 (fila 214 vol. III dosar de urmărire penală) prin care ,fără a avea acordul BANCA C Bucureşti (acord pe care-l solicitaseră atât la încheierea contractului cât şi la reeşalonarea ulterioară a ratelor) au modificat prevederile Capitolului VI. pct. 6. 1. lit.”d” din contract menţionând că se modifică garanţia imobiliară constituită pentru împrumutul acordat în baza acestui contract în sensul că restituirea împrumutului este garantată doar cu ipoteca asupra imobilelor cu nr. top. noi 525/59/j şi 525/59/m înscrise în CF 3999 Negreşti Oaş.
La 27.03.1998 cu adresa nr.2033/27.03.1998 semnată tot de inculpatul P S M şi martora P A, BANCA C Sucursala Negreşti Oaş a cerut Judecătoriei Negreşti Oaş să radieze ipoteca ce figura asupra a trei din cele 9 parcele nou formate (radierea ipotecii asupra parcelei cu nr. top 525/59/e o ceruseră deja la data de 05.02.1998) şi anume parcele cu nr. top nou 525/59/f, 525/59/g, 525/59/h, arătând în mod fals că SC F SA şi-a achitat datoria pentru care s-a constituit ipoteca deşi până la această dată nu restituiseră nici o rată din datoria la care făceau referire. Adresa menţionată se află la fila 215 vol.III dosar de urmărire penală.
La data de 08.03.1998 inculpatul P S M şi martora P A semnează un alt Act adiţional la Contractul de credit nr. 445/1996 (neavând nici de această dată acordul BANCA C Bucureşti) , act aflat la fila 248 vol. III dosar de urmărire penală, prin care pentru a doua oară modifică prevederile Capitolului VI pct..6.1 lit.”d” din Contractul de credit nr. 445/1996 în sensul că restituirea împrumutului şi plata dobânzilor şi comisioanelor prevăzute în contract este garantată doar cu ipoteca asupra unei singure parcele din cele 9 parcele rezultate după dezmembrarea imobilului adus iniţial în garanţie şi anume asupra parcelei nr. 525/59/j în suprafaţă de 630 mp.
Se observă că din totalul suprafeţei de teren de 8595 mp asupra căruia s-a constituit iniţial ipoteca a rămas grevată de ipotecă doar suprafaţa de 630 mp teren în condiţiile în care din creditul total acordat în baza contractului de credit nr. 445/1996 în sumă de 1.315.189 USD se restituiseră până la această dată doar suma de 8747 USD.
La data de 25.05.1999 s-a întocmit un Raport de evaluare (fila 264 vol. III dosar urmărire penală) în care se arată că valoarea imobilului teren în suprafaţă de 630 mp identificat sub parcela nr. top. 525/59/j şi hală de gatere existentă pe acest teren respectiv utilajele existente în hală ,rămas pentru a garanta restituirea creditului acordat în baza contractului de credit nr. 445/1996 este de 1.774.007.442 ROL ( a se observa că valoarea stabilită este sensibil mai mare decât valoarea atribuită întregului imobil înainte de dezmembrare ).
La 08.03.1999 inculpatul şi martora P A semnează o altă adresă în numele băncii pe care o conduceau şi anume adresa cu nr. 1484/08.03.1999 (fila 248 vol. III dosar urmărire penală) prin care arată că banca este de acord ca 7 dintre cele 9 parcele nou formate să fie vândute de SC F SA la SC C SRL (după cum s-a arătat deja , această ultimă societate îl avea ca acţionar majoritar tot pe inculpatul N M).
În baza contractului de vânzare cumpărare autentificat la Biroul Notarului Public T T cu nr. 546/1999 SC F SA vinde imobilele arătate mai sus la SC C SRL apoi în baza contractului autentificat sub nr. 2469/2000 la acelaşi birou notarial , SC C SRL vinde imobilele arătate mai sus la SC F C SRL (o altă societate la care inculpatul N M figura asociat unic şi administrator).
Dezmembrarea imobilului teren ce figura înscris în CF 3999 Negreşti Oaş sub nr. top. 525/59/c în cele 9 parcele, eliberarea de sub ipotecă a 8 parcele de teren şi înstrăinarea succesivă a unora dintre parcelele nou formate de la SC F SA la SC C SRL şi SC F C SRL a făcut posibilă folosirea acestor imobile pentru garantarea altor credite acordate la SC F SA, SC C SRL şi SC F C SRL, credite care în alte condiţii nu puteau fi acordate, întrucât S.C. C S.R.L. şi S.C. F C S.R.L. nu aveau garanţii acoperitoare pentru creditele solicitate iar S.C. F S.A. apărea ca fiind deja excesiv de îndatorată şi aflată în incapacitate de a restitui creditele primite .
Din examinarea colilor de Carte funciară cu nr.4277, 4278, 4279, 4280, 4281, 4282, 4283 şi 4396 Negreşti Oaş, în care au fost transcrise după dezmembrare 8 dintre cele 9 parcele noi formate (coli aflate la filele 97, 99, 107, 105, 103, 101, 109 şi 111 din vol. VI dosar de urmărire penală), rezultă folosirea acestor parcele pentru credite succesive acordate societăţilor controlate de inculpatul N M astfel:
- parcela cu nr. top. 525/59/e care s-a transcris în CF 4277 este radiată de sub ipoteca ce garanta restituirea creditului acordat în baza contractului de credit nr. 445/1996, în baza Încheierii cu nr. 129/1998, şi folosită la acordarea unui credit de 900 milioane ROL acordat de bancă la SC O C SRL, credit care s-a virat în contul SC F SA, 1.130.000.000 ROL reprezentând alt credit garantat de SC F SA acordat în luna februarie 1999, 2.496.174.695 ROL reprezentând alt credit garantat de SC C SRL şi acordat în luna martie 1999 , 3.320.501.000 ROL reprezentând alt credit garantat de SC C SRL şi acordat în luna martie 2000, 1.600.000.000 ROL reprezentând credit garantat de SC F C şi acordat în luna august 2000 .
- parcela cu nr. 525/59/f care s-a transcris în CF 4278 Negreşti Oaş este radiată de sub ipoteca ce garanta restituirea creditului acordat în baza contractului de credit nr. 445/1996, în baza Încheierii cu nr. 364/30.03.1998, şi folosită apoi la acordarea unui credit de 144.000.000 ROL garantat de SC F SA şi acordat în luna martie 1998, a altui credit în sumă de 247.000.000 ROL garantat de SC C SRL şi acordat în luna martie 1999, a altui credit de 291.000.000 ROL garantat de SC C SRL şi acordat în luna martie 2000 şi a unui credit de 160.000.000 ROL garantat de SC F C SRL şi acordat în luna august 2000.
- parcela cu nr. top. 525/59/g care s-a transcris în CF 4279 Negreşti Oaş este radiată de sub ipoteca ce garanta restituirea creditului acordat în baza contractului de credit nr. 445/1996, în baza Încheierii cu nr. 364/1998, şi folosită la acordarea unui credit de 144.000.000 ROL garantat de SC F SA şi acordat în luna martie 1998 , a altui credit de 239.000.000 ROL garantat de SC C SRL şi acordat în luna martie 1999, a altui credit de 235.000.000 ROL garantat de SC C SRL şi acordat în luna martie 2000, a altui credit de 144.000.000 ROL garantat de SC C SRL şi acordat în luna august 2000.
- parcela cu nr. top. 525/59/h care s-a transcris în CF 4280 Negreşti Oaş este radiată de sub ipoteca ce garanta restituirea creditului acordat în baza contractului de credit nr. 445/1996, în baza Încheierii cu nr. 364/1998, şi folosită la acordarea unui credit de 120.000.000 ROL garantat de SC F SA Negreşti Oaş şi acordat în luna martie 1998, a altui credit de 197.560.000 ROL garantat de SC C SRL şi acordat în luna martie 1999, a altui credit în sumă de 235.513.000 ROL garantat de SC C SRL şi acordat în luna martie 2000 şi a altui credit 266.000.000 ROL garantat de SC C SRL şi acordat în luna iunie 2001 ( de menţionat că la acest ultim credit imobilul a fost acceptat în garanţie fără a fi eliberat de sub ipoteca constituită la acordarea creditului anterior).
- parcela cu nr. top. 525/59/i care s-a transcris în CF 4281 Negreşti Oaş este radiată de sub ipoteca ce garanta restituirea creditului acordat în baza contractului de credit nr. 445/1996, în baza Încheierii cu nr. 364/1998, şi folosită la acordarea unui credit de 360.000.000 ROL garantat de SC F SA şi acordat în luna martie 1998, a altui credit de 537.586.360 ROL garantat de SC C SRL şi acordat în luna martie 1999, a altui credit de 720.420.000 ROL garantat de SC C SRL şi acordat în luna martie 2000 şi a unui credit de 639.000.000 ROL garantat de SC C SRL şi acordat în luna iunie 2001.
- parcela cu nr. top. 525/59/k care s-a transcris în CF 4282 Negreşti Oaş deşi n-a fost radiată de sub ipoteca constituită în favoarea creditului acordat în baza contractului de credit nr. 445/1996 este folosită de SC F SA pentru garantarea altui credit de 70.000.000 ROL acordat în luna iunie 2001.
- parcela cu nr. top. 525/59/l care s-a transcris în CF 4283 Negreşti Oaş este radiată de sub ipoteca ce garanta restituirea creditului acordat în baza contractului de credit nr. 445/1996, în baza Încheierii cu nr. 410/1999, şi folosită la acordarea unui credit de 62.346.240 ROL garantat de SC C SRL şi acordat în luna martie 1999, a altui credit de 57.035.000 ROL garantat de SC C SRL şi acordat în luna martie 2000, a altui credit de 32.000.000 ROL garantat de SC F C SRL şi acordat în luna august 2000
- parcela cu nr. top. 525/59/m care s-a transcris în CF 4396 Negreşti Oaş este radiată de sub ipoteca ce garanta restituirea creditului acordat în baza contractului de credit nr. 445/1996, în baza Încheierii cu nr. 410/1999, şi folosită la acordarea unui credit de 825.987.200 ROL garantat de SC C SRL şi acordat în luna martie 1999, a altui credit de 298.216.000 ROL garantat de SC C SRL şi acordat în luna martie 2000, a altui credit de 1.200.000.000 ROL garantat de SC F C SRL şi acordat în luna august 2000 .
- parcela cu nr. top. 525/59/j rămâne în coala de Carte funciară nr.3999 Negreşti Oaş şi nu este radiată ipoteca constituită asupra acestei parcele pentru garantarea creditului acordat în baza contractului cu nr. 445/1996 dar totuşi în luna iunie 2001 şi această parcelă este acceptată în garanţie la un credit de 1.524.000 ROL garantat de SC F SA.
Aşa cum rezultă din raportul de constatare întocmit în faza urmăririi penale întreg imobilul adus în garanţie în anul 1996 pentru garantarea creditului în dolari, care în lei însemna atunci 1,7 miliarde ROL după parcelare şi folosirea lui la acordarea altor credite societăţilor controlate de inculpatul N M a ajuns în anul 2002 să garanteze un volum de credite de peste 40 miliarde ROL.
Tot legat de acuzaţia adusă inculpatului P S M de a fi acceptat micşorarea garanţiilor constituite la creditul în valută acordat la SC F SA instanţa reţine că din contractul de credit nr. 445/1996 rezultă că restituirea împrumutului acordat în baza cestui contract a fost garantată cu gaj general asupra patrimoniului SC F SA din care făceau parte mai multe utilaje de prelucrare a lemnului înafara celor cumpărate cu creditul acordat şi asupra cărora s-a instituit gaj special (cu excepţia ferăstrăului marca Primultini).
Deşi SC F SA n-a restituit creditul în valută garantat cu gajul general, în baza facturii cu nr. 0449798/08.03.1999 şi a facturii cu nr. 0449714/15.12.1998 (filele 235,236 vol. II dosar urmărire penală) majoritatea utilajelor au fost vândute de SC F SA la SC C SRL şi acceptate apoi în garanţie de BANCA C Sucursala Negreşti Oaş la credite acordate acestei din urmă societăţi care la acordarea creditelor au depus la dosarul de credit facturile de cumpărare a utilajelor şi se putea observa că ele provin de la S.C. F S.A..
Legat de acuzaţia adusă inculpatului P S M că nu a ţinut cont în activitatea de creditare a societăţilor controlate de inculpatul N M de faptul că toate cele trei societăţi :SC F SA, SC C SRL, SC F C SRL potrivit legislaţiei bancare trebuiau calificate ca debitor unic şi nu a avut în vedere această calificare la calcularea limitei de expunere a băncii faţă de aceste societăţi şi la verificarea competenţei sale în acordarea creditelor instanţa reţine că faptele se prezintă în felul următor.
S-a reţinut că Legea nr. 58/1998 privind activitatea bancară defineşte la art. 3 punctul 18 sintagma un singur debitor (debitor unic) ca având înţelesul de „ orice persoană sau grup de persoane fizice şi sau juridice faţă de care banca are o expunere şi care sunt legate economic între ele în sensul că:
a) una dintre persoane exercită controlul asupra celorlalte direct sau indirect;
b) nivelul cumulat al expunerilor reprezintă un singur risc de credit pentru bancă întrucât persoanele sunt legate într-o asemenea măsură încât dacă una dintre ele va întâmpina dificultăţi de rambursare alta sau celelalte vor întâmpina dificultăţi similare; în cazul acestor persoane se vor lua în considerare fără a fi limitative următoarele situaţii: sunt filiale ale aceleiaşi entităţi, au aceiaşi conducere, între ele există interdepedenţă comercială directă care nu poate fi substituită într-un termen scurt.
Aceiaşi lege defineşte la punctul 19 termenul de expunere ca având înţelesul de „orice risc al unei bănci efectiv sau potenţial care trebuie evidenţiat în bilanţ şi care decurge din următoarele, fără a se limita la acestea: a) credite, b) investiţii în acţiuni şi valori imobiliare, c) alte participaţii de natura imobilizărilor financiare, d) efecte de comerţ scontate sau avalizate, e) garanţii emise, f) acreditive deschise şi confirmate.
Din structura acţionariatului celor trei societăţi comerciale menţionate rezultă că inculpatul N M avea puterea de a controla toate cele trei societăţi. De asemenea probele dosarului dovedesc fără nici un echivoc că între cele trei societăţi nu numai că exista interdependenţă comercială ci practic acestea se confundau în tot ce privea activitatea lor , distingându-se doar sub aspectul denumirii. Cele trei societăţi comerciale erau practic una şi aceiaşi când se discuta despre baza lor materială, resursele financiare, resursele de personal, activitatea lor şi sediul acestora .
În acest caz era cât se poate de evident că cele trei societăţi trebuiau calificate de bancă în relaţia sa cu ele – debitor unic – iar expunerea băncii faţă de acestea trebuia calculată prin cumularea expunerilor pentru fiecare societate în parte.
Pe de altă parte aşa cum instanţa a arătat deja prin Nota de prezentare întocmită de BANCA C Bucureşti Direcţia de Credite în Valută cu nr. 1247/27.08.1998 (fila 223 vol.III dosar de urmărire penală) propunându-se menţinerea limitei de expunere a băncii faţă de SC F SA la suma de 13.871 milioane ROL condiţionat de îndeplinirea obligaţiei SC F SA de plată a dobânzii restante înregistrate, până la data emiterii Notei, pentru creditul în valută acordat (condiţie care nu s-a îndeplinit ulterior) s-a stabilit totodată că menţinerea acestei limite de expunere este de competenţa vicepreşedintelui BANCA C Bucureşti.
Ignorând prevederile Notei de prezentare menţionate precum şi împrejurarea că prin acordarea altor credite societăţilor SC F SA, SC C SRL, SC F C SRL s-a ajuns la majorarea limitei de expunere la care Nota de prezentare se referă şi prin urmare BANCA C Sucursala Negreşti Oaş nu mai avea competenţa de a acorda alte credite nici uneia dintre cele trei societăţi ce constituiau debitor unic(cu excepţia creditelor de trezorerie), BANCA C Sucursala Negreşti Oaş a continuat activitatea de creditare a acestor societăţi acordându-le credite fie direct fie prin intermediul altor societăţi „ paravan” cum sunt SC O C SRL sau SC N F SRL.
După cum rezultă din Raportul de constatare întocmit în faza urmăririi penale după data când Nota de prezentare menţionată mai sus a fost comunicată la BANCA C Sucursala Negreşti Oaş această bancă a mai acordat la SC C SRL şi SC F C SRL credite după cum urmează.
La SC C SRL următoarele credite: cu contractul de credit nr. 166/17.12.1998 un credit în valoare de 500.000.000 ROL, cu contractul de credit nr. 15/04.02.1999 un credit în valoare de 250.000.000 ROL, cu contractul de credit nr. 33/08.03.1999 un credit în valoare de 5. 000.000.000 ROL, cu contractul de credit nr. 49/26.03.1999 un credit urgent de trezorerie în valoare de 300.000.000 ROL, cu contractul de credit nr. 50/31.03.1999 un credit în valoare de 2.000.000.000 ROL, cu contractul de credit nr. 126/30.09.1999 un credit în valoare de 3.000.000.000 ROL, cu contractul de credit nr. 141/08.11.1999 un credit de trezorerie în valoare de 200.000.000 ROL, cu contractul de credit nr. 154/16.12.1999 un credit de trezorerie în valoare de 210.000.000 ROL, cu contractul de credit nr. 159/30.12.1999 un credit de trezorerie în valoare de 1.000.000.000 ROL, cu contractul de credit nr. 17/29.02.2000 un credit în valoare de 3.000.000.000 ROL,cu contractul de credit nr. 18/29.02.2000 un credit în valoare de 5.000.000.000 ROL, cu contractul de credit nr. 30/24.03.2000 un credit de trezorerie în valoare de 1.000.000.000 ROL, cu contractul de credit nr. 86/07.08.2000 un credit de trezorerie în valoare de 186.000.000 ROL, cu contractul de credit nr. 118/11.09.2000 un credit de trezorerie în valoare de 300.000.000 ROL şi prin contractul de credit nr. 149/23.10.2000 un credit în valoare de 260.000.000 ROL.
La SC F C SRL a acordat cu contractul de credit nr. 61/05.06.2000 un credit în valoare de 950.000.000 ROL, cu contractul de credit nr. 74/18.07.2000 un credit în valoare de 250.000.000 ROL, cu contractul de credit nr. 96/15.08.2000 un credit de trezorerie în valoare de 590.000.000 ROL, cu contractul de credit nr. 100/29.08.2000 un credit de trezorerie în valoare de 250.000.000 ROL, cu contractul de credit nr. 108/28.08.2000 un credit în valoare de 5.000.000.000 ROL, cu contractul de credit nr. 127/19.09.2000 un credit de trezorerie în valoare de 750.000.000 ROL.
Acelaşi Raport constatator menţionează că în perioada 1996 – 2000 BANCA C Sucursala Negreşti Oaş a acordat celor trei societăţi , în total, creditul în valută de 1.315.189 USD şi 77 credite în lei în valoare totală de 38.774.714.972 ROL.
Din referatele întocmite la acordarea creditelor menţionate mai sus şi care se află în dosarele de credit aflate în vol. X – XVI din dosarul de urmărire penală, rezultă că în cuprinsul referatelor cu propunere de acordare a creditului nu s-a luat în calcul la
stabilirea limitei de expunere împrejurarea că cele trei societăţi care solicitau creditele constituiau un debitor unic.
Pe de altă parte aceleiaşi societăţi au fost creditate prin intermediul societăţilor „paravan” SC O C SRL şi SC N F SRL astfel.
La data de 30.01.1998 SC O C SRL Negreşti Oaş adresează BANCA C Sucursala Negreşti Oaş cererea cu nr. 617/30.01.1998 (fila 194 vol.III dosar urmărire penală) prin care solicită un credit de 900.000.000 ROL. În cerere se indică faptul că restituirea creditului va fi garantată cu ipotecă constituită asupra imobilului înscris în CF 3999 Negreşti Oaş sub nr.top.525/59/c proprietatea SC F SA. La data formulării cererii de către SC O C SRL , BANCA C Sucursala Negreşti Oaş a şi încheiat cu SC O C SRL contractul de credit cu nr. 11/30.01.1998 (fila 196 vol.III dosar urmărire penală). În contract se face menţiune despre faptul că restituirea creditului este garantată cu ipotecă constituită asupra imobilului proprietatea SC F SA identificat sub nr. top. 525/59/e înscris în CF 4277 Negreşti Oaş, deşi acest număr topografic nu exista încă , formându-se doar ulterior prin actul de partaj autentificat la 04.02.1998 şi încă nu era eliberat de sub ipoteca constituită pentru creditul în valută acordat la SC F SA.
Din raportul de constatare întocmit în faza urmăririi penale a procesului rezultă că o parte din creditul acordat la SC O C SRL a fost virat în contul SC F SA şi folosit apoi pentru restituirea unui alt credit acordat acestei din urmă societăţi.
SC N F SRL a beneficiat conform raportului de constatare din faza urmăririi penale de următoarele credite: un credit în valoare de 450.000.000 ROL acordat în baza contractului de credit cu nr. 38/05.04.2000, un credit în valoare de 60.000.000 ROL acordat în baza contractului de credit cu nr. 43/21.04.2000, un credit în valoare de 1.750.000.000 ROL acordat în baza contractului de credit cu nr. 56/25.05.2000, un credit în valoare de 450.000.000 ROL acordat în baza contractului de credit cu nr.140/06.10. 2000 şi un credit în valoare de 2.400.000.000 ROL acordat în baza contractului de credit cu nr. 161/21.11.2000.
Din contractele de credit încheiate de BANCA C Sucursala Negreşti Oaş cu SC N F SRL Negreşti Oaş rezultă că creditele au fost garantate cu gaj instituit asupra utilajelor aparţinând SC C SRL (utilaje pe care această societate le-a dobândit de la SC F SA), cu filă CEC emisă de SC C SRL, cu ferăstrăul panglică tip Primultini aparţinând SC F SA, cu materii prime şi materiale facturate de SC F SA către SC N F SRL în baza Facturii cu nr. 2476788/06.10.2000.
Tot din raportul de constatare întocmit în faza urmăririi penale rezultă că din creditele obţinute de SC N F SRL s-au făcut plăţi către SC C SRL şi SC F SA, că o parte din credite au fost restituite apoi din viramente efectuate de SC C SRL şi SC O C SRL către SC N F SRL iar sumele virate de SC O C SRL au fost restituite înapoi acestei societăţi din alte credite angajate de către SC N F SRL şi garantate cu bunuri aparţinând SC C SRL şi SC F SA.
În ce priveşte acuzaţia adusă inculpatului P S M de a nu fi urmărit folosirea creditelor acordate societăţilor controlate de inculpatul N M, conform destinaţiei avute în vedere la acordarea lor , şi de a fi acceptat ca plata creditelor să se facă din alte credite acordate de bancă instanţa a reţinut următoarele:
Din contractele de credit încheiate de Sucursala Negreşti Oaş cu cele trei societăţi controlate de inculpatul N M şi de altfel şi cu cele două societăţi „paravan” SC O C SRL şi SC N F SRL (aflate în dosarul de urmărire penală vol.X – XVI) rezultă că în toate cazurile, cu excepţia creditului în valută acordat pentru cumpărare de tehnologie, celelalte credite au fost acordate pentru finanţarea stocurilor temporare pentru activitatea urgentă de producţie, pentru cumpărarea de materie primă, materiale, combustibil şi pentru plata energiei şi a salariilor.
Cu toate acestea aşa cum rezultă din raportul de constatare întocmit în faza urmăririi penale din analiza extraselor de cont, a dispoziţiilor de plată emise de societăţile creditate sau a notelor contabile emise de bancă s-a constatat că cea mai mare parte a creditelor în lei acordate direct sau indirect societăţilor controlate de inculpatul N M au fost folosite pentru restituirea unor credite anterioare.
Referitor la susţinerea acuzării privitoare la faptul că urmare a săvârşirii faptelor reţinute mai sus s-a cauzat în patrimoniul băncii un prejudiciu de 1.551.943,15 Euro instanţa reţine următoarele:
Susţinerea acuzării privitoare la existenţa şi întinderea prejudiciului se întemeiază pe concluziile raportului de constatare întocmit în faza urmăririi penale.
Potrivit acestui raport prejudiciul s-a calculat prin raportare la valoarea creditelor acordate de BANCA C Sucursala Negreşti Oaş celor trei societăţi controlate de inculpatul N M care n-au mai putut fi recuperate până la data întocmirii raportului şi anume: 1.455.582,99 USD reprezentând restanţe la creditul acordat cu contractul de credit cu nr.445/1996 din care :credit 1.286.799,08 USD şi dobânzi 168.783,91 USD; 840.950,11 RON reprezentând restanţe la creditele acordate SC C SRL cu contractele de credit cu nr. 17/2000,18/2000 şi 149/2000 din care :513.738,44 RON credit şi 327.211,67 RON dobânzi şi suma de 744.187,66 RON reprezentând restanţe din creditul acordat către SC F C SRL cu contractul de credit nr. 108/2000 din care :credit 500.000 RON şi dobânzi 244.187,66 RON.
Raportul menţionează că la calcularea prejudiciului s-a avut în vedere cursul de referinţă BNR la data de 07.08.2007.
Înainte de data întocmirii raportului de constatare menţionat (24.08.2007) BANCA C Sucursala Negreşti Oaş, constituindu-se parte civilă în procesul penal a comunicat organului de urmărire penală cu adresa nr. 10.540/13.09.2006 , (fila 254 vol. VI dosar urmărire penală) că valoarea totală a prejudiciului cauzat băncii prin fapta inculpaţilor este de 1.483.716,19 USD şi 1.615.137,77 RON.
Referindu-se în cererea sa la modalitatea de calcul a prejudiciului banca a arătat că acesta se compune din suma de 1.483.716,19 USD reprezentând restanţe la creditul în valută acordat SC F SA din care : credit 1.286.799,08 USD şi dobânzi 196.917,11 USD ; 855.950,11 RON reprezentând restanţe din creditele acordate SC C SRL din care: credit în sumă de 513.738,44 RON şi dobânzi 342.211,67 RON precum şi suma de 759.187,66 RON reprezentând restanţe din creditul acordat SC F C SRL din care: 500.000 RON şi dobânzi 259.187,66 RON.
Se observă că prejudiciul indicat şi calculat de partea civilă la data de 13.09.2006 este mai mare decât cel indicat în raportul de constatare întocmit în faza urmăririi penale la 24.08.2007. De asemenea se observă că diferenţele de calcul provin nu din calcularea cuantumului creditelor restante ce compun prejudiciul ci din calcularea dobânzilor. Partea civilă a calculat o dobândă de 196.917,11 USD la creditul în valută faţă de 168.783,91 USD cât s-a indicat în raportul de constatare, o dobândă de 342.211,67 RON faţă de 327.211,67 RON cât s-a calculat în raportul de constatare la creditul restant acordat la SC C SRL şi o dobândă de 259.187,66 RON la creditul restant acordat SC F C SRL faţă de 244.187,66 RON cât s-a calculat în raportul de constatare.
În faza cercetării judecătoreşti partea civilă reiterând cererea de constituire de parte civilă formulată în faza urmăririi penale indică valoarea prejudiciului ca fiind în sumă totală de 5.032.103,85 RON (fila 45 vol. I din dosarul instanţei). Indicând din nou modalitatea de calcul al prejudiciului partea civilă arată de această dată valorile creditelor restante şi a dobânzilor ca fiind identice cu cele calculate în raportul de constatare întocmit în faza urmăririi penale.
În cererea reiterată în cursul cercetării judecătoreşti partea civilă a indicat şi suma pe care banca a reuşit să o recupereze în contul creditelor şi dobânzilor restante pe calea executării silite, arătând că a luat în calcul la stabilirea valorii totale a prejudiciului indicat în faza cercetării judecătoreşti şi suma recuperată pe calea executării silite,pe care a imputat-o asupra valorii totale a prejudiciului .
La cererea instanţei partea civilă a arătat (fila 95 vol. II din dosarul instanţei) modalitatea în care s-a obţinut repararea părţii din prejudiciu invocată ca fiind recuperată de 1.618.093,75 RON şi a anexat raportul lichidatorului desemnat pentru SC F SA.
Rezultă că suma de 1.618.093,75 RON a fost recuperată ca urmare a procedurilor de executare silită întreprinse de lichidatorul judiciar desemnat pentru lichidarea SC F SA şi direct de către bancă prin executorul bancar. Toate recuperările efectuate în contul sumei de 1.618.093,75 RON au avut loc până la data de 26.07.2007 dată anterioară celei la care s-a întocmit raportul de constatare din faza urmăririi penale.
Pentru a calcula valoarea creditelor şi dobânzilor nerambursate băncii de societăţile controlate de inculpatul N M instanţa are în vedere că la data de 12.06.2001 BANCA C Sucursala Negreşti Oaş a încheiat cu SC F C SRL două contracte de cesiune de creanţă cu nr. 1 şi 2 (filele 18 şi 21 vol.V dosar de urmărire penală). Prin contractul cu nr. 1 părţile stabilesc existenţa unei creanţe de 1.674.605,20 USD reprezentând 1.290.461,25 USD credit 323.715,13 USD dobânzi, 59.667,83 USD creanţe ataşate şi 760,99 USD alte cheltuieli , toate rezultând din contractul de credit cu nr. 445/1996 încheiat de BANCA C Sucursala Negreşti Oaş cu SC F SA şi hotărăsc legat de această creanţă că banca cedează creanţa iar SC F C SRL dobândeşte creanţa şi garanţiile ei la un preţ egal cu valoarea creanţei ce urma a fi plătit în rate conform eşalonării prevăzute în contract.
Potrivit celui de al doilea contract părţile stabilesc existenţa unei creanţe de 9.281.845.000 ROL reprezentând 5.260.000 ROL credit, 3.422.116.679 ROL dobânzi, 571.945 ROL creanţe ataşate şi 27.783.605 ROL alte creanţe (comisioane) , rezultând din contractele de credit cu nr. 17/2000,18/2000 şi 149/2000 încheiate de bancă cu SC C SRL.
Prin acelaşi contract părţile stabilesc că banca în calitate de cedent cedează creanţele şi transmite garanţiile acestora cesionarului la un preţ egal cu valoarea creanţelor stabilind ca acesta se va plăti în rate conform eşalonării din contract.
Date fiind circumstanţele concrete în care s-au încheiat cele două contracte precum şi împrejurarea că preţul cesiunii în cazul fiecărui contract este egal cu valoarea nominală a creanţei ( deşi regula este că preţul cesiunii estre mai mic decât valoarea nominală a creanţei ) instanţa este de părere că intenţia reală a părţilor a fost aceia de a încheia o convenţie de novaţie subiectivă prin schimbarea debitorului şi nu o cesiune. Ceea ce s-a obţinut prin încheierea celor două contracte este înlocuirea debitorilor S.C. F S.A. şi S.C. C S.R.L. cu debitorul S.C. F C S.R.L . , care a acceptat să plătească obligaţiile pe care primii doi debitori şi le-au asumat prin contractele de credit încheiate cu banca. Terţul S.C. F C S.R.L. a acceptat să plătească obligaţiile celorlalţi doi debitori numai pentru că de fapt constituia şi el un debitor unic cu aceştia în raporturile cu banca deoarece în altfel de condiţii nici un terţ nu ar fi preluat o obligaţie atât de oneroasă precum cea preluată de S.C. F C S.R.L..
Părţile au preferat însă să numească convenţiile lor cesiuni de creanţă pentru că sub acoperirea eşalonării preţului cesiunii au reuşit să reeşaloneze din nou creditul acordat de bancă la S.C. F S.A respectiv S.C. C S.R.L..
Că s-a încheiat în realitate o novaţie şi nu o cesiune de creanţă este demonstrat şi de faptul că deşi în contractul de cesiune s-a stipulat că cedentul transmite odată cu creanţa şi garanţiile ei , garanţiile au rămas înscrise în cartea funciară în favoarea băncii şi au fost folosite de bancă la executarea silită a obligaţiei de rambursare a creditelor .
Indiferent însă care a fost intenţia reală a părţilor la încheierea celor două contracte, sub aspectul probaţiunii în cauza de faţă contractele echivalează cu o recunoaştere din partea ambilor inculpaţi, semnatari ai celor două contracte, a existenţei şi întinderii creanţelor pe care banca le avea la data de 12.06.2001 faţă de SC F SA şi SC C SRL, dată la care faptele inculpaţilor ce fac obiectul prezentei cauze erau descoperite ( după cum rezultă din nota de constate încheiată la 10.11.2000 de BANCA C Sucursala Judeţeană Satu-Mare). După data la care s-au încheiat cele două contracte alte plăţi în contul creanţelor menţionate în cele două contracte nu s-au făcut voluntar ci doar din executării silite.
Se observă că cuantumul creanţelor reprezentând atât credite cât şi dobânzi ce figurează în cele două contracte este mai mare decât cuantumul aceloraşi creanţe reprezentând credite şi dobânzi restante stabilite ulterior prin raportul de constatare din faza urmăriri penale de unde rezultă că sumele recuperate pe calea executării silite au fost imputate asupra creanţelor reprezentând comisioane, dobânzi şi credite restante, stabilite prin cele două contracte de cesiune de creanţă.
Separat de creditele şi dobânzile ce figurează ca nerambursate potrivit celor două contracte de cesiune de creanţă se invocă în cererea părţii civile şi faptul că creditul acordat de bancă la SC F C SRL cu contractul de credit nr. 108/2000 în sumă de 5.000.000.000 ROL şi dobânzile aferente acestui credit au rămas nerambursate.
Din contractul de credit cu nr. 108/2000 ( Vol. V. dosar de urmărire penală) rezultă că întradevăr valoarea creditului acordat de bancă la SC F C SRL în baza acestui contract la data de 28.08.2000 este de 5.000.000.000 Rol iar scadenţa creditului a fost fixată la 20.11.2000. Conform raportului de constatare întocmit în faza urmăriri penale , în evidenţele băncii creditul a fost înregistrat ca credit restant la 20.11.2001 şi apoi a rămas nerambursat , după ce o altă cerere formulată de SC F C SRL la 31.08.2000 pentru acordarea unui credit de 350.000 USD ( probabil pentru plata creditului cu nr. 108/2000 ) a fost respinsă.
Având în vedere cele două contracte de cesiune prin care inculpaţii recunosc existenţa şi cuantumul creditelor şi dobânzile nerambursate băncii de SC F SA şi SC C SRL până la 12.06.2001, având în vedere situaţia întocmită de BANCA C Sucursala Negreşti Oaş privind plăţile efectuate în contul creditului, dobânzilor şi comisioanelor aferente contractului de credit cu nr. 445/1996 (fila 280 vol. II dosar de urmărire penală ) din care rezultă că din totalul acestui credit de 1.315.189 USD s-a rambursat în contul acestui credit doar suma de 25.809, 17 USD ( a se observa din această notă că până la data semnării contractului de cesiune de creanţă cu nr. 1/12.06.2001 s-a plătit în contul creditului suma de 22.147 USD iar după semnarea contractului de cesiune s-a mai plătit în contul acestui credit o sumă de 3.662, 17 USD , sumă care a fost avută în vedere la calcularea creditului în valută restant potrivit raportului de constatare întocmit în faza urmăriri penale ( 1.290.461, 25 USD – 3662,17 USD = 1.286.799, 08 USD ) şi având în vedere contractul de credit cu nr. 108/2000 încheiat de BANCA C Sucursala Negreşti cu SC F C SRL precum şi cursul de referinţă al BNR valabil la data când cererea părţii civile reiterată la instanţă a fost depusă la dosar instanţa constată că se probează faptul că creditele nerambursate băncii de cele trei societăţi controlate de inculpatul N M şi dobânzile aferente acestora sunt în sumă totală de 5.032.103, 85 RON.
La cererea inculpaţilor instanţa a admis să se efectueze un raport de expertiză contabilă, cerând expertului contabil desemnat să stabilească care sunt creanţele Bancii C în raport cu societăţile comerciale S.C. F SA , SC. F C S.R.L. şi S.C. F C S.R.L. , să indice contractele de credit din care rezultă aceste creanţe şi să stabilească cuantumul creanţelor recuperate de bancă altfel decât prin plata făcută de către cele trei societăţi , cu indicarea modalităţii de recuperare şi a documentelor care atestă recuperarea acestor creanţe .
Instanţa însă nu şi-a întemeiat hotărârea s-a privind calculul cuantumului prejudiciului pe concluziile raportului de expertiză efectuat de expertul desemnat ( fila 160 vol.II din dosarul instanţei ) , apreciind că concluziile expertului sunt eronate prin comparaţie cu datele ce rezultă din dosar şi pe care instanţa le-a prezentat mai sus . .După ce expertul reproduce în mod fidel în concluziile raportului de expertiză întocmit datele din raportul de constatare din faza urmăririi penale privitor la cuantumul creanţelor şi sursa acestora în mod eronat impută încă odată asupra cuantumului total al prejudiciului suma recuperată pe calea executării silite.
Analizând probele, instanţa de fond a reţinut că faptele stabilite de instanţă şi descrise mai sus sunt dovedite în cea mai mare parte cu înscrisurile aflate în dosarul de urmărire penală la care instanţa a făcut trimitere descriind faptele, precum şi cu constatările cuprinse în raportul de constatare întocmit în faza urmăririi penale sau în Nota de constatare întocmită la 10.11.2000 de BANCA C Sucursala Satu Mare, constatări care la rândul lor se întemeiază pe analiza contractelor de credit, a extraselor de cont, a notelor contabile emise de bancă sau a altor documente contabile.
Din analiza apărărilor pe care şi le-au formulat inculpaţii prin declaraţiile ce le-au fost luate acestora şi prin concluziile puse cu ocazia dezbaterii în fond a cauzei şi apoi prin concluziile scrise depuse la instanţă până la pronunţarea hotărârii rezultă că inculpaţii nu contestă existenţa faptelor aşa cum acestea au fost reţinute de instanţă şi descrise mai sus .
Inculpaţii contestă însă că ar avea o vină de natură penală legată de săvârşirea faptelor.
Inculpatul P S M a încercat să convingă instanţa fie că unele din faptele reţinute în sarcina lui nu contravin legilor, normelor sau regulamentelor ce reglementează activitatea de creditare fie că nu este el cel care trebuie făcut responsabil pentru existenţa faptelor că cel puţin nu poate fi făcut singur responsabil de săvârşirea acestora.
Inculpatul N M s-a prevalat de faptul că nu cunoaşte în detaliu normele, instrucţiunile şi regulamentele privitoare la activitatea de creditare şi că nu putea din acest motiv să aibă reprezentarea faptului că acţiunile pe care le-a întreprins pentru obţinerea creditelor de către cele trei societăţi controlate de el ar intra în sfera ilicitul penal.
Instanţa nu a primit apărările inculpaţilor pentru următoarele considerente:
Privitor la acuzaţia ce i s-a adus inculpatului P S M de a fi omis să treacă la executarea silită a bunurilor ce garantau restituirea creditelor acordate celor trei societăţi controlate de inculpatul N M îndată ce a luat la cunoştinţă de incapacitatea acestora de restituire la termen a ratelor de credit şi de plată la termen a dobânzilor aferente creditului instanţa are în vedere următoarele:
În primul rând legat de creditul în valută acordat la SC F SA instanţa apreciază că nu i se poate imputa inculpatului omisiunea de a trece la executarea garanţiilor ce însoţeau creditul înainte de data scadenţei primei rate de credit stabilită conform ultimei reeşalonări a ratelor de credit adică 31.03.1999, în condiţiile în care toate reeşalonările au fost aprobate de BANCA C Bucureşti. În acelaşi timp instanţa nu poate primi apărarea inculpatului potrivit cu care nu BANCA C Sucursala Negreşti Oaş ar fi trebuit să aibă iniţiativă executării silite după ce s-a constatat că prima rată de credit stabilită conform celei din urmă reeşalonări n-a fost plătită de SC F SA ci iniţiativa executării silite ar fi trebuit să o aibă BANCA C Bucureşti,cu aprobarea căreia contractul s-a încheiat iar ratele de restituit au fost reeşalonate.
Potrivit prevederilor cuprinse la pct. 540, 541 ,536 din Normele Metodologice cu nr. 1/1997 privind activitatea de creditare emise de BANCA C , în situaţia în care agenţii economici împrumutaţi înregistrează datorii restante din credite şi dobânzi mai vechi de 30 de zile, banca împreună cu debitorul v-a analiza toate posibilităţile de redresare economică financiară a împrumutatului, capacitatea acestuia de a genera lichidităţi pe baza cărora să fie acoperite datoriile precum şi realitatea şi viabilitatea eventualelor programe de relansare financiară prezentate băncii. După epuizarea tuturor posibilităţilor de recuperare a creanţelor băncii aceasta va proceda la punerea în întârziere şi comunicarea incapacităţii de plată a clientului în vederea acţionării în justiţie pentru obţinerea titlului executor şi trecerea la executarea silită. La data înregistrării în contul „credite restante peste 30 de zile” a unei rate din credit nerambursată la scadenţă toate ratele viitoare datorate de împrumutat în baza contractului de credit devin scadente. În cazul în care în termen de cel mult 30 de zile nu se creează disponibil în contul curent pentru rambursarea acestora, începând cu a 31-a zi creditele respective vor trece pe baza de note contabile întocmite de ofiţerii de credite din „contul credite restante până la 30 de zile” în „ contul credite restante peste 30 de zile”.
Rezultă cât se poate de clar din prevederile normei evocate că sarcina verificării respectării graficului de restituire a ratelor de credit revine băncii unde agentul economic împrumutat îşi are deschis contul de împrumut. Prin urmare chiar dacă BANCA C Bucureşti a aprobat acordarea creditului, sarcina de a urmări restituirea conform graficului a ratelor de credit şi a dobânzilor respectiv comisioanelor aferente revenea BANCA C –Sucursala Negreşti Oaş unde SC F SA avea contul de împrumut.
Inculpatul P S M cunoştea despre incapacitatea SC F SA de a restitui de a restitui la scadenţa stabilită conform ultimei reeşalonări creditul în valută acordat acesteia după cum ştia şi de incapacitatea SC C SRL şi SC F C SRL de a restitui din surse proprii primul dintre creditele acordate acestora.
Acest lucru rezultă nu numai din înscrisurile aflate la dosar ci şi din declaraţia dată în faza urmăririi penale de inculpatul N M (fila 140 vol.II dosar urmărire penală) care a arătat că „(.... )După ce am primit primul credit, cel cu nr. 445/1996 când nu am mai putut să plătesc ratele, am fost chemat la sediul băncii de dl. director P S şi el m-a întrebat de ce nu îmi plătesc ratele. Am explicat cauzele şi, după câteva zile el m-a chemat şi mi-a sugerat ceea ce trebuie să fac. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi mai târziu cu toate creditele care mi-au fost acordate, fără ca să fie explicate prin necesităţi economico-financiare reale, dl. director fiind cel care mă chema şi îmi indica cum să procedez şi ce acte să semnez ca să pot beneficia în continuare de credite”.
Nu numai că inculpatul n-a întreprins nici un demers pentru executarea silită a garanţiilor creditelor acordate societăţilor sus menţionate dar aşa cum rezultă din declaraţia martorei R L M (fila 70 vol..I din dosarul instanţei) când inculpatul a primit Nota internă cu nr. 10972/09.11.2000 (fila 171 vol. II dosar urmărire penală) redactată şi semnată de martoră şi alte două colege ale acesteia - martorele P A şi D R - a ironizat şi ridiculizat interesul martorelor faţă de situaţia semnalată prin nota internă., martora arătând în declaraţia ei că „După ce am trimis directorului această notă internă pentru a ne ridiculiza acesta ne-a numit „Sfânta Treime” deoarece nota era semnată de mine de contabila şefă şi şefa biroului de creditare”.
Omisiunea inculpatului P S M de a proceda conform prevederilor cuprinse la punctele 536,540 şi 541 din Normele Metodologice evocate mai sus, deşi cunoştea că cele trei societăţi se află în situaţia ce reclama aplicarea acestor prevederi este imputabilă acestuia. Inculpatul a putut să prevadă că omisiunea de a trece la executarea garanţiilor creditelor acordate mai ales asociată fiind cu acordarea altor credite în continuare aceloraşi societăţi, sporeşte riscul de nerambursare a creditelor şi poate cauza o pagubă în patrimoniul băncii.
Afirmaţia inculpatului că a sperat într-o redresare a societăţilor creditate şi de aceea nu a trecut imediat la executarea silită a ratelor de credit , chiar reală de ar fi nu este de natură să-l apere de răspundere, câtă vreme nu există un program viabil de
redresare economico-financiară a acestor societăţi care să-i fi fost prezentat inculpatului imediat ce a constatat incapacitatea societăţilor de restituire a creditului şi în care inculpatul să fi putut crede în mod obiectiv.
Legat de acuzaţia adusă inculpatului referitoare la neconstituirea tuturor garanţiilor prevăzute în contractul de credit în valută şi la acceptarea micşorării garanţiilor creditului în valută şi folosirii ulterioare a garanţiilor micşorate pentru acordarea altor credite instanţa reţine că inculpatul P S M nu s-a recunoscut a fi vinovat nici de săvârşirea acestor fapte.
Potrivit prevederilor punctului 436, 437 şi 451 din normele metodologice evocate mai sus creditele acordate de bancă şi dobânzile aferente trebuie să fie acoperite integral cu garanţii asigurătorii. Constituirea garanţiilor se efectuează având în vedere că funcţiile pe care acestea le îndeplinesc sunt următoarele: stimulează şi asigură respectarea disciplinei contractuale prin executarea în mod corespunzător şi la termen a obligaţiilor asumate de către împrumutat şi asigură securitatea creditului.
Inculpatul P S M recunoaşte că deşi ştia că ferăstrăul tip Primultini trebuia să fie folosit ca obiect al gajului imobiliar care să garanteze restituirea creditului în valută acordat la SC F SA n-a făcut demersuri pentru ca contractul de gaj imobiliar cu privire la acesta să fie încheiat. De asemenea recunoaşte inculpatul că ferăstrăul a fost folosit apoi pentru garantarea creditelor acordate celorlalte societăţi controlate de inculpatul N M sau societăţii „paravan” SC N F SRL, după cum recunoaşte inculpatul şi că ferăstrăul nu a fost pus niciodată în funcţiune după ce a fost achiziţionat. Susţine însă inculpatul că de vreme ce ferăstrăul n-a ieşit din patrimoniul societăţilor controlate de inculpatul N M nu a greşit că la acceptat în garanţie la alte credite iar nepunerea ferăstrăului în funcţiune este în opinia sa un aspect benefic pentru bancă întrucât acesta s-a conservat şi nu a suferit uzură fizică şi morală.
Apărarea inculpatului nu poate fi primită de instanţă.
Omiţând să constituie gaj asupra ferăstrăului la creditul în valută aşa cum s-a prevăzut în contractul de credit şi acceptând ca acesta să fie luat în garanţie la creditele ulterioare acordate societăţilor controlate de inculpatul N M, inculpatul P S M a ignorat însuşi scopul constituirii garanţiilor şi funcţiile pe care acestea le îndeplinesc şi care sunt prevăzute la punctul 437 din Normele metodologice de creditare enunţate, afectând în acest fel securitatea creditului în valută şi făcând posibilă acordarea în contul aceleiaşi garanţii a altor credite care au mărit limita de expunere a băncii faţă de cele trei societăţi, în condiţiile în care garanţiile creditelor nu erau suficiente.
Apoi inculpatul nu are dreptate când afirmă că ferăstrăul asupra căruia nu s-a constituit garanţie la creditul în valută a rămas tot în patrimoniul societăţilor controlate de inculpatul N M pentru că aşa cum instanţa a arătat deja cu Factura nr. 2061702 /17.01.2001 (fila 262 vol. III dosar de urmărire penală) SC F SA a vândut ferăstrăul la SC N F SRL după care a fost acceptat ca garanţie la credite acordare acestei societăţi.
Renunţând la garanţia constituită conform contractului de credit în valută asupra ferăstrăului inculpatul a modificat implicit prevederile Capitolului VI pct. 6.1 din contractul de credit cu nr. 445/1996 deşi modificarea nu putea interveni fără acordul BANCA C Bucureşti.
Apoi deşi ştia că ferăstrăul nu este pus în funcţiune inculpatul n-a fost interesat să afle care este motivul nepunerii în funcţiune a ferăstrăului (s-a dovedit că acesta era descompletat şi din acest motiv era nefuncţional iar în cele din urmă n-a putut fi valorificat pe piaţă conform destinaţiei sale).
Procedând astfel inculpatul a încălcat şi prevederile art. 432 din Normele metodologice enunţate potrivit cu care „pentru a fi acceptate de bancă bunurile aduse în garanţie trebuie să fie în stare bună de funcţionare şi să existe potenţiali cumpărători pe piaţă pentru ele”.
Aşa cum instanţa a arătat deja, ferăstrăul adus în garanţie pe lângă că era nefuncţional nu a fost depozitat în condiţii bune de păstrare rezultând din raportul întocmit de lichidatorul desemnat pentru SC F SA că avea o uzură fizică de 75%.
Deşi recunoaşte că a cerut degrevarea de ipotecă a unei părţi din imobilele aduse în garanţie la creditul acordat cu contractul de credit nr. 445/1996 şi apoi a acceptat înstrăinarea acestor imobile către alte societăţi controlate de către inculpatul N M, înainte ca creditul să fie restituit, inculpatul P S M susţine că procedând astfel nu a micşorat garanţiile constituite la contractul de credit cu nr.445/1996. Acesta se prevalează de raportul de evaluare întocmit de evaluatorul G O la data de 25.05.1999 ,din care rezultă că imobilele rămase în garanţie la creditul cu 445/1996 ,adică terenul în suprafaţă de 630 mp identificat sub parcela cu nr. top.525/59/j şi hala de gatere situată pe acest teren aveau la data întocmirii raportului o valoare de 1.774.007.441 ROL, valoare care era chiar sensibil mai mare decât cea avută împreună cu imobilele degrevate de sub ipotecă, la data încheierii contractului de ipotecă ce constituia garanţie la creditul cu nr. 445/1996.
Instanţa nu poate primi susţinerea inculpatului ca fiind de natură a-l apăra pe acesta de răspundere.
Acceptând scoaterea de sub ipotecă şi înstrăinarea unora dintre imobilele asupra cărora s-a constituit garanţie la creditul nr. 445/1996 şi semnând actele adiţionale de modificare în acest sens a contractului de credit în primul rând inculpatul şi-a arogat o competenţă pe care nu o avea (inculpatul nu putea modifica contractul fără acordul BANCA C Bucureşti).
Apoi deşi raportul de evaluare întocmit de evaluatorul G O (fila 264 vol.II dosar de urmărire penală) pare a veni în sprijinul afirmaţiei inculpatului de nemodificare a valorii iniţiale a garanţiei creditului cu nr. 445/1996, această aparenţă este înşelătoare. Chiar admiţând că valoarea în lei a garanţiilor imobiliare rămase să garanteze creditul cu nr. 445/1996 , în anul 1999 când s-a întocmit raportul era identică cu cea pe care garanţiile imobiliare o aveau în 1996, având în vedere că creditul pe care garanţiile îl însoţeau era exprimat în valută şi având în vedere puternica depreciere a leului intervenită în perioada 1996 – 1999, valoarea garanţiilor în lei în anul 1999 era neacoperitoare pentru creditul în valută acordat în 1996 şi transformat în lei în anul 1999.
Aşa cum rezultă din raportul de constatare întocmit în faza urmăririi penale, având în vedere cursul de referinţă BNR la data întocmirii raportului de evaluare menţionat (1 USD= 15.628 ROL) suma de 1.700.000 .000 ROL reprezenta la data întocmirii raportului doar 108.779 USD în raport cu valoarea întregului credit în valută care era de 1.315.189 USD, de unde rezultă cât se poate de evident că garanţia imobiliară rămasă era departe de a fi acoperitoare pentru creditul în valută acordat.De altfel în declaraţia dată la instanţă inculpatul P S M recunoaşte că nu a avut în vedere în luarea deciziei sale de micşorare a garanţiilor creditului cu nr. 445/1996, cursul leu-dolar din 1999 comparativ cu cel din 1996 arătând în declaraţia sa (fila 49 vol. I din dosarul instanţei) că „atunci când am apreciat că imobilul rămas în garanţia creditului acordat societăţii comerciale F în anul 1996 este suficient pentru a acoperi ratele împrumutului şi dobânda aferentă am avut în vedere doar faptul că potrivit raportului de evaluare ce mi-a fost prezentat valoarea în lei a garanţiei rămase era aceiaşi cu valoarea în lei a garanţiei adusă iniţial. Dacă aş fi avut în vedere raportul leu-dolar la data când garanţia s-a diminuat în acest fel poate că nu s-ar fi ajuns la această concluzie că garanţia rămasă acoperea împrumutul şi dobânda aferentă. Mă includ în categoria celor responsabili de ignorarea raportului leu-dolar la data diminuării garanţiilor dar alături de mine sunt responsabile şi alte persoane care au avut competenţa verificării acestui aspect”.
Tot de încălcarea normelor bancare enunţate se face inculpatul P S M vinovat acceptând ca SC F SA, deşi nu restituiseră creditul în valută, să vândă utilajele proprietatea sa celorlalte societăţi controlate de inculpatul N M şi acceptându-le apoi garanţii la creditele acordate acestor societăţi.
În ce priveşte acuzaţia adusă inculpatului P S M potrivit cu care acesta n-ar fi urmărit ca creditele acordate societăţilor controlate de inculpatul N M să fie folosite conform destinaţiei avută în vedere la acordarea lor şi că ar fi acceptat plata unor credite din alte credite instanţa reţine că inculpatul a negat că ar avea vreo vinovăţie pentru săvârşirea acestor fapte arătând că nu cădea în sarcina sa să urmărească dacă este respectată destinaţia avută în vedere la acordarea creditelor sau dacă creditele sunt restituite din surse proprii ale împrumutatului sau din alte credite acordate de bancă şi totodată arătând că nu există norme bancare care să interzică ca un credit să fie plătit dintr-un alt credit.
Totuşi inculpatul recunoaşte că ştia că o parte din creditele acordate de bancă societăţilor controlate de inculpatul N M au fost folosite pentru restituirea unor credite anterioare acordate aceloraşi societăţi. Susţine inculpatul însă că acest lucru a fost cunoscut nu numai de el ci şi de alţi angajaţi ai BANCA C Sucursala Negreşti Oaş sau de persoane din conducerea BANCA C Sucursala Satu Mare care n-au fost trimise în judecată aşa cum a fost trimis el.
Potrivit punctului 9 din Normele Metodologice privind activitatea de creditare cu nr. 1/1997 „ (.....) banca are dreptul să verifice la clienţii săi existenţa permanentă şi integritatea garanţiilor asigurătorii pe toată perioada creditării, respectarea condiţiilor în care s-a acordat creditul, modul cum acesta este utilizat, iar în cazul în care se constată încălcarea prevederilor contractuale, să retragă creditele înainte de scadenţa stabilită (....)” Este adevărat că potrivit prevederii cuprinsă la punctul 482 din normele metodologice arătate mai sus cei care aveau sarcina de a urmări respectarea destinaţiei creditelor erau ofiţeri de credite „ (......) ofiţerii de credite trebuie să urmărească respectarea destinaţiei creditelor prin utilizarea acestora numai în scopurile în care au fost aprobate. În cazul în care ofiţerii de credite vor constata efectuarea de plăţi din credite pentru alte destinaţii decât cele aprobate, banca va sista imediat, fără preaviz utilizarea creditului aprobat”. În acelaşi timp însă potrivit prevederilor cuprinse la punctul 122 litera „b” din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Bancii C SA, în vigoare la epoca faptelor analizate, directorul unităţii bancare „exercită control direct asupra activităţii compartimentelor din cadrul unităţii „ şi potrivit prevederii cuprinsă la punctul 122 litera „d” din acelaşi regulament, „asigură aplicarea dispoziţiilor legale privind creditarea pe termene scurt, mediu şi lung în lei şi valută şi derularea activităţii valutar, urmăreşte şi răspunde de modul de desfăşurare al acestora, conform normelor de lucru ale băncii”.
Prin urmare dacă inculpatul P S M a cunoscut faptul că creditele acordate societăţilor controlate de inculpatul N M erau folosite o parte pentru plata altor credite şi nu a sistat utilizarea creditelor aprobate aşa cum se prevede la punctul 482 din Normele metodologice evocate , acesta se face la rândul lui vinovat de o îndeplinire defectuoasă a atribuţiei sale de serviciu prevăzută la punctul 122 din regulamentul bancar enunţat.
Nu numai că inculpatul P S M nu a sistat utilizarea creditului din care se făceau plăţi pentru alt credit ci chiar a impus el acest lucru. Ilustrativă în acest sens este declaraţia dată de inculpatul N M în faza cercetării judecătoreşti (fila 51 vol. I din dosarul instanţei) care arată referindu-se la creditul în valută „acest credit este singurul credit pe care l-am cerut din iniţiativa mea, toate celelalte credite obţinute ulterior pentru această societate sau pentru societăţile C SRL sau F C SRL mi-au fost acordate cu destinaţia clară de a fi folosite în scopul plăţii creditului anterior, despre care am făcut vorbire mai sus şi a dobânzilor aferente acestuia. Sugestiile în vederea formulării cererilor de obţinere a acestor credite ulterioare le-am primit fie de la conducerea băncii din Negreşti Oaş fie de la conducerea băncii judeţene”.
Chiar dacă este aşa cum susţin inculpaţii, că ar fi ştiut şi persoane din conducerea BANCA C Sucursala Satu Mare despre nerespectarea destinaţiei avute în vedere la acordarea creditelor societăţilor controlate de inculpatul N M, acest fapt nu este în măsură să-l apere pe inculpatul P S M de răspundere câtă vreme cunoştea că normele bancare interzic ca creditele să fie folosite în alte scopuri decât cele avute în vedere la acordarea lor , şi contrar acestei interdicţii el a acceptat acordarea de credite pentru plata altor credite .
Pe de altă parte este adevărată susţinerea inculpatului că nu există o dispoziţie normativă expresă care să interzică ca un credit să fie plătit dintr-un alt credit , dar această interdicţie rezultă implicit din interdicţia pe care instanţa a evocat-o mai înainte. Dacă s-ar accepta că banca poate să acorde clienţilor săi succesiv credite doar pentru că aceştia să plătească credite şi dobânzi acordate anterior de aceeaşi bancă ar însemna să se deturneze de la finalitatea ei activitatea de creditare a băncilor, activitate care nu este un scop în sine ci are ca scop îndeplinirea funcţiei de investiţie a băncii. Ori este ştiut faptul că creditarea pentru aşi putea atinge finalitatea trebuie să se facă pe bază de analiză a viabilităţii,realităţii şi consistenţei afacerilor ceea ce presupune că la acordarea creditelor trebuie să se evalueze capacitatea clienţilor de a genera venituri şi lichidităţi care trebuie să fie sursa de rambursare a creditelor şi de plată a dobânzilor şi nu alte credite acordate de aceeaşi bancă să constituie sursa de rambursare a creditelor.
Inculpatul P S M a ştiut şi că creditele acordate la SC O C SRL, al cărei administrator era martorul M G, sau la SC N F SRL, al cărei administrator era martorul H G, sunt folosite tot pentru plata unor credite contractate anterior de către societăţile controlate de inculpatul N M.
Ilustrativă în acest sens este declaraţia inculpatului N M dată în faza urmăririi penale (fila 140 vol.II dosar de urmărire penală) în care acesta arată că „ creditele acordate la SC N F SRL au fost virate către SC C SRL şi SC F Comercial SRL şi utilizate de către bancă în proporţie de 80-90% pentru rambursarea creditelor anterioare. Din câte ştiu H a fost chemat la directorul P S şi directorul i-a propus ca să fie de acord să ia un credit iar banii să fie viraţi la SC F C SRL şi la C , pentru ca aceste firme să ajungă la zi cu plata restanţelor. H a fost de acord cu propunerea făcută şi astfel a început şi acest capitol. Este posibil ca directorul P S să se fi consultat cu mine anterior chemării lui H dar această iniţiativă nu mi-a aparţinut mie, ci lui P S el fiind cel care l-a invitat pe H la sediul băncii şi cel care i-a făcut propunerea acceptării creditelor de care urma să beneficiez eu” sau declaraţia făcută de acelaşi inculpat în cursul cercetării judecătoreşti (fila 51 vol. I din dosarul instanţei) în care acesta arată că „iniţiativa angajării societăţilor comerciale O C şi N F în raporturi comerciale cu banca din Negreşti Oaş a aparţinut inculpatului P S acesta este cel care i-a invitat pe administratorii celor două societăţi la bancă şi în prezenţa mea a propus acestor administratori să formuleze cerere de obţinerea unui credit iar după acordarea creditului banii obţinuţi să-i transfere în contul societăţii F sau în contul celorlalte societăţi pentru ca apoi aceste societăţi să plătească din credit ratele de împrumut scadente sau dobânda aferentă”.
Tot sub acest aspect este relevantă declaraţia martorului H G din faza cercetării judecătoreşti (fila 46 vol. II dosarul instanţei) în care acesta arată că ”am avut o întâlnire cu inculpatul N şi cu inculpatul P S în biroul pe care acesta din urmă îl avea la Banca C şi aici amândoi m-au convins să fiu de acord să cer băncii un credit şi apoi să dispun de creditul obţinut virându-l în contul SC F SA. După ce am primit asigurări de la cei doi inculpaţi că nu voi avea de suportat nici o consecinţă în urma luării acestui credit am fost de acord să semnez o cerere de luare a acestui credit. Nu dispuneam de garanţii pentru a obţine creditul însă cei doi m-au asigurat că rezolvă ei problema garanţiilor”.
Faptul că creditele acordate societăţilor controlate de inculpatul N M erau acordate în scopul plăţii unor credite anterioare şi nu în scopul menţionat în contractul de credit, rezultă şi din urmărirea succesiunii datelor la care au avut loc încheierea contractelor de credit. Se observă că fiecare contract era încheiat cu câteva zile înainte de a se împlini scadenţa ratelor creditului anterior.
Sub presiunea sosirii termenului de scadenţă a creditului anterior dosarele de credit erau întocmite în mare grabă şi verificările efectuate în scopul acordări creditelor erau foarte superficiale.
Un exemplu în acest sens sunt dosarele întocmite pentru acordarea creditelor cu nr. 100/21.08.2000 şi 108/ 28.08.2000 la SC F C SRL ( Vol. XIV respectiv Vol. XV din dosarul de urmărire penală). Din contractele de credit menţionate rezultă că creditul au fost garantat , printre altele , şi cu stocuri de cherestea. Din dosarele de credit lipsesc notele de verificare faptică şi scriptică a stocurilor iar fişele de magazie cu nr. 341 şi 345 au fost acceptate ca dovadă a existenţei stocurilor de cherestea deşi nici măcar nu erau semnate şi ştampilate de SC F C SRL , care garanta restituirea creditelor cu stocurile de cherestea .
Sub acest aspect este relevanta şi declaraţia martorei N M M angajată la SC F C SRL , care în faza cercetării judecătoreşti a arătat în declaraţia ei ( fila 36 Vol. II din dos. instanţei) că „Într-o împrejurare am fost sunată de inculpatul P S să duc la bancă o fişă de magazie în care să consemnez existenţa unui stoc de produse finite, a cărui volum mi l-a indicat chiar el. I-am spus inculpatului că o astfel de fişă nu există în evidenţele pe care societatea le deţinea. Mi- a spus să o completez că după ce va veni inculpatul N, cu care el a discutat înainte de a mă suna pe mine , va rezolva această problemă. Deşi ştiam că stocul pe care l-am consemnat în fişa de magazie pe care am scris-o nu exista faptic şi nici în evidenţa ţinută pe calculator, am completat aceea fişă ducând-o la bancă nesemnată. Nu-mi amintesc dacă am dus fişa personal inculpatului P S sau altei persoane responsabilă de primirea ei însă ştiu că după ce inculpatul N, care atunci lipsea de la sediul societăţii, a sosit, s-a dus la bancă şi a semnat aceea fişă de magazie”.
După cum se observă martora nu ştia că fişa de magazie a fost acceptată la dosarul de creditare chiar şi nesemnată.
Inculpatul N M nu a negat că a săvârşit fapte precum ar fi întocmirea unui act de partaj a imobilului ipotecat pentru garantarea creditului acordat în baza contractului cu nr. 445/1996 şi vânzarea ulterioară a unora din imobilele rezultate din partaj de la SC F SA către celelalte societăţi controlate de el, după cum nu a negat că a dispus facturarea bunurilor mobile (utilaje) ce făceau parte din patrimoniu SC F SA către celelalte societăţi controlate de el. De asemenea nu a negat inculpatul N M folosirea imobilelor respectiv bunurilor mobile dobândite de la SC F SA de către celelalte două societăţi – SC C SRL şi SC F C SRL, pentru garantarea creditelor primite de către acestea din urmă.
Inculpatul N M ştia că SC F SA nerestituind băncii creditul contractat în baza contractului de credit cu nr. 455/1996 nu putea obţine alte credite de la bancă iar pentru a eluda această interdicţie şi pentru a obţine în continuare credite a întreprins demersuri pentru a deveni acţionar majoritar la SC C SRL în anul 1998 şi apoi acţionar unic la SC F C SRL în anul 2000 şi s-a folosit de aceste societăţi pentru a obţine în continuare credite de la bancă. De asemenea inculpatul ştia că ultimele două societăţi nu au garanţii suficiente pentru obţinerea creditelor cerute băncii şi s-a implicat în procedurile având ca scop micşorarea garanţiilor la creditul acordat în valută la SC F SA pentru a folosi garanţiile micşorate în scopul obţinerii altor credite de către ultimele două societăţi înfiinţate.
Fără ca inculpatul N M să întreprindă demersurile necesare pentru înfiinţarea succesivă a altor două societăţi la care să fie el acţionar majoritar şi pentru transferarea dreptului de proprietate asupra unor bunuri imobile şi mobile de la SC F SA la SC C SRL şi SC F C SRL, inculpatul P S M n-ar fi putut eluda sau încălca normele care se refereau la modul de calcul al limitei de expunere al băncii faţă de clienţii săi sau cele referitoare la constituirea şi menţinerea garanţiilor până la restituirea integrală a creditelor şi până la plata integrală a dobânzilor aferente acestora.
Inculpatul N M care încă înainte de anul 1990 a funcţionat ca director al unei fabrici de cherestea, iar din anul 1991 ca administrator de societate comercială nu poate pretinde că nu ştia care sunt regulile creditării bancare şi respectiv că nu ştia că scopul demersurilor făcute de el şi arătate mai sus era tocmai eludarea şi încălcarea normelor privind creditarea de către inculpatul P S M.
Ambii inculpaţii au ţinut să arate în apărările pe care şi le-au formulat că şi alte persoane din cadrul BANCA C Sucursala Negreşti Oaş sau persoane cu funcţii de conducere din cadrul BANCA C Sucursala Satu Mare , care coordona şi sucursala băncii din Negreşti Oaş, cunoşteau despre transferul de bunuri de la SC F SA la SC C SRL şi SC F C SRL şi despre faptul că inculpatul N M figura asociat majoritar la toate cele trei societăţi şi cu toate acestea alte persoane înafara de ei n-au fost trimise în judecată.
Potrivit art. 317 Cod procedură penală obiectul judecăţii se circumscrie la faptele şi la persoanele arătate în actul de sesizare al instanţei, de unde rezultă consecinţa inaptitudinii funcţionale a instanţei de a judeca fapte şi persoane privind infracţiuni relevate de date descoperite în cursul judecăţii , dacă procurorul n-a cerut extinderea procesului penal faţă de alte persoane în condiţiile art. 337 Cod procedură penală.
Pe de altă parte, din declaraţiile luate în calitate de martori unor persoane care la data săvârşirii faptelor deţineau funcţii de conducere în cadrul BANCA C Sucursala Satu Mare cum sunt: P P (fila 189 vol. II dosar urmărire penală şi fila 14 vol. II dosarul instanţei) sau P L (fila 203 vol. II dosar de urmărire penală şi fila 45 vol. II din dosarul instanţei) rezultă că acestea neagă că ar fi cunoscut că toate cele trei societăţi comerciale creditate de BANCA C Sucursala Negreşti Oaş erau controlate de N M sau că printre garanţiile constituite la creditele acordate la SC C SRL şi SC F C S.R.L. figurau şi garanţii constituite pentru creditele acordate la SC F SA.
Apoi fiind ascultaţi în calitate de martori, angajaţi ai BANCA C Sucursala Negreşti Oaş cum sunt: R L M - consilier juridic, B G – inspector de credite, B V – inspector de credite, P A – contabil şef acestea au relevat prin declaraţiile lor (filele 164,175,194,199 vol.II dosar de urmărire penală) şi (filele 69,70 din dosarul instanţei vol. I respectiv filele 16-17 din dosarul instanţei vol.II ) că au cunoscut despre existenţa faptelor ce fac obiectul judecăţii, prin natura funcţiilor pe care le deţineau, şi şi-au dat şi ei concursul la îndeplinirea formalităţilor necesare pentru creditarea societăţilor controlate de inculpatul N M, arătând că ştiau că inculpatul N M controlează toate cele trei societăţi comerciale şi că la garantarea creditelor acordate la SC C SRL şi SC F C SRL au fost folosite garanţii ce proveneau de la SC F SA. Martorii au declarat însă că inculpatul P S folosea un stil despotic de conducere a băncii, luând decizii absolut arbitrare şi singur în tot ce privea creditarea societăţilor controlate de inculpatul N M, iar lor le cerea să întocmească formalităţile de acordare a creditelor după ce decizia de acordare a creditelor era deja luată.
De altfel şi inculpatul N M a arătat în declaraţia ce i-a fost luată la instanţă că obişnuia , pentru obţinerea creditelor solicitate , să se consulte întâi cu conducerea băncii şi că uneori formalităţile de acordare a creditului se întocmeau chiar înainte ca el să formuleze cererea de obţinere a creditului. Arătând în declaraţia sa (fila 51 vol.I din dosarul instanţei) că „de cele mai multe ori aveam o discuţie de principiu cu persoane din conducerea băncii pentru obţinerea creditului iar procedurile în vederea acordării creditului erau deja şi demarate în urma acestor discuţii putându-se întâmpla aşa cum am arătat în faza urmăririi penale ca cererea de obţinere a creditului să fie ultimul act din dosar care se întocmea”.
Martorii ascultaţi, care la data săvârşirii faptelor aveau calitatea de angajaţi ai BANCA C Sucursala Negreşti Oaş, au arătat în declaraţiile lor că se temeau să se împotrivească deciziilor deja luate de către inculpatul P S M, temându-se că-şi vor pierde locul de muncă. Atât consilierul juridic al băncii - martora R L M cât şi contabilul şef – martora P A precum şi cei doi inspectori de credite – B V şi B G au încetat raporturile lor de muncă cu banca cu puţin timp înainte de descoperirea faptelor ce fac obiectul judecăţii (după cum rezultă din declaraţiile lor ).
Aceiaşi martori au arătat toţi în declaraţiile lor că şedinţele comitetului director al BANCA C Sucursala Negreşti Oaş, în care conform procedurilor de acordare a creditelor trebuiau să se discute şi să se analizeze cererile de credit, de cele de mai multe ori nu aveau loc ci doar se întocmeau procese verbale ce consemnau că şedinţele au avut loc iar uneori procesele verbale se întocmeau chiar şi după ce contractul de credit era întocmit, simţindu-se constrânşi în astfel de situaţii să semneze procesele verbale indiferent de opinia pe care ar fi avut-o în legătură cu acordarea a creditului.
Faptul că şi alţi angajaţi ai BANCA C Sucursala Negreşti Oaş au nesocotit normele ce reglementau activitatea de creditare a băncii, în exercitarea atribuţiilor lor de serviciu legat de creditarea societăţilor controlate de inculpatul N M , nu este în opinia instanţei de natură a înlătura răspunderea penală a inculpaţilor pentru faptele ce fac obiectul trimiterii lor în judecată.
Cu privire la modalitatea de stabilire a prejudiciului instanţa reţine că inculpaţii nu numai că n-au dovedit dar nici măcar n-au susţinut că, după data de 12.06.2001 când semnând cele două contracte de cesiune de creanţă au recunoscut care este valoarea creditelor, dobânzilor şi comisioanelor nerestituite băncii de către SC F SA şi SC C SRL, s-au plătit băncii în contul creditelor sau dobânzilor restante şi alte sume de bani sau că banca a recuperat şi alte sume din executarea silită decât cele recunoscute de către aceasta ca fiind recuperate. De asemenea inculpaţii n-au susţinut şi n-au dovedit că după data de 20.11.2001 , când în evidenţele băncii a fost înregistrat ca credit restant creditul acordat la SC F C S.R.L. cu contractul de credit nr. 108/2000 în valoarea de 500.000 RON, SC F C S.R.L. a mai restituit băncii alte sume de bani în contul acestui credit sau în contul dobânzilor aferente creditului.
Inculpaţii au susţinut însă în mod constant că instanţa nu poate pune semnul egalităţii între valoarea prejudiciului ce a rezultat în patrimoniul băncii ca urmare a faptelor ce fac obiectul trimiterii lor în judecată şi valoarea creditelor respectiv dobânzilor nerambursate băncii de către S.C F S.A, S.C C SRL şi S.C F C S.R.L , indiferent care ar fi valoarea acestora din urmă.
Au susţinut inculpaţii că băncile înregistrează pagube constând în credite nerambursate şi dobânzii neplătite chiar şi în situaţii în care creditele au fost acordate cu respectarea prevederilor ce disciplinează activitatea de creditare , şi în astfel de situaţii băncile evidenţiază creditele nerambursate ca credite neperformante şi că prin urmare nu există nici o raţiune pentru care creditele nerambursate şi dobânzile neplătite de cele trei societăţi controlate de inculpatul N M să fie altfel evidenţiate de cât credite neperformante, şi nu prejudiciu datorat faptei lor.
Cu alte cuvinte inculpaţii susţin că nu se poate stabili o legătură de cauzalitate certă între faptele pentru care ei sunt cercetaţi şi rezultatul produs – nerambursarea de către cele trei societăţi a creditelor primite şi neplata de către acestea a dobânzilor aferente.
Inculpaţii au susţinut că incapacitatea societăţilor controlate de inculpatul N M de a restitui creditele şi de a plăti dobânzile nu a fost atât de mult determinată de faptul că acestea au primit creditele cu nesocotirea prevederilor ce reglementau acordarea lor cât de evoluţia, total nefavorabilă lor, a cursului de schimb leu - dolar din perioada în care creditarea s-a derulat şi de dobânzile mari practicate de bancă în aceea perioadă. Au arătat inculpaţii că dată fiind preponderenţa acestor factori şi influenţa lor asupra incapacităţii de rambursare a creditelor de către cele trei societăţi, creditele n-ar fi putut fi restituite şi dobânzile n-ar fi putut fi plătite de către acestea chiar şi de s-ar fi acordat cu respectarea cerinţelor de acordare.
S-a precizat că instanţa nu neagă că factorii la care se referă inculpaţii, respectiv dobânzile mari şi deprecierea rapidă şi imprevizibilă a leului în raport cu dolarul) au influenţat considerabil negativ capacitatea SC F SA de a restitui creditul în valută dar nu poate să nu observe că inculpaţii nu sunt cercetaţi pentru fapte care să fi condus la incapacitatea SC F SA de a restitui la termenul de scadenţă creditul în valută acordat de banca acestei societăţi şi de a plăti la scadenţă dobânzile .
Inculpaţii sunt cercetaţi pentru omisiunea executării silite a creditului în valută acordat la SC F SA, după constatarea incapacităţii acesteia de a restitui creditul şi a plăti dobânzile (omisiune ce a durat aproape 2 ani), pentru neconstituirea tuturor garanţiilor la acest credit, pentru micşorarea garanţiilor creditului şi pentru folosirea garanţiilor micşorate în scopul creditării, atât în timpul cât această societate cerea reeşalonarea creditului în valută cât şi după ce creditul reeşalonat n-a putut fi restituit, altor societăţi ce constituiau de fapt un debitor unic cu SC F SA..
Instanţa admite că orice acordare de credit presupune şi un risc de nerambursare. Dar tocmai în vederea diminuării acestui risc este necesar ca la acordarea creditelor să se evalueze cât mai obiectiv capacitatea clienţilor de a asigura venituri şi lichidităţi pentru rambursarea creditelor precum şi să se constituie garanţii acoperitoare pentru credite, în conformitate cu principiul prudenţei bancare care trebuie să stea la baza întregii activităţi de creditare. Inculpaţii însă prin faptele lor nu au acţionat pentru diminuarea riscului de nerambursare a creditelor ci dimpotrivă pentru sporirea acestui risc pe care şi l-au asumat în mod conştient.
Prin urmare instanţa de fond a reţinut că există o legătură cauzală evidentă între faptele inculpaţilor şi rezultatul produs în speţă - nerambursarea creditelor şi neplata dobânzilor aferente acestora - şi a reţinut totodată că este necesar pentru stabilirea prejudiciului să se aibă în vedere valoarea creditelor nerambursate şi a dobânzilor.
De altfel inculpaţii nu au indicat în concret cum altfel ar putea instanţa să calculeze valoarea prejudiciului fără a se raporta la valoarea creditelor şi dobânzilor nerambursate, rezumându-se să arate doar că instanţa ar fi trebuit să verifice în ce măsură profitul băncii ar fi fost influenţat negativ de faptele săvârşite de ei.
În ceea ce priveşte calificarea juridică a faptelor, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Inculpatul P S M a susţinut că încadrarea în drept dată faptelor reţinute în sarcina lui prin actul de sesizare a instanţei, este greşită, şi a cerut ca instanţa să schimbe încadrarea juridică reţinând infracţiunea de abuz în serviciu prev. şi ped. de art. 246 rap. la art. 258 Cod penal şi nu cea prev. de art. 248 Cod penal.
În susţinerea cererii sale inculpatul a arătat că băncile nu pot fi considerate ca făcând parte din categoria unităţilor prev. de art. 145 Cod penal şi că prin urmare nu este îndeplinită condiţia subiectului pasiv specifică infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, definită de art. 248 Cod penal.
În acord cu susţinerea inculpatului şi instanţa de fond a fost de părere că băncile nu pot fi considerate entităţi care să se includă în categoria de „public” aşa cum aceasta este definită de art. 145 Cod penal, cu înţelesul de – autorităţi publice, instituţii publice, instituţii sau alte persoane de interes public, administrarea, folosirea sau exploatarea bunurilor proprietate publică, serviciile de interes public precum şi bunurile de orice fel care potrivit legii, sunt de interes public.
Potrivit art. 9 al. 1 teza II din Legea nr. 58/1998, băncile se constituie sub formă juridică de societăţi comerciale pe acţiuni. Constituirea propriu-zisă a societăţilor bancare este reglementată de dispoziţiile referitoare la societatea pe acţiuni din Titlu II intitulat „constituirea societăţilor comerciale” al Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale. Prin urmare indiferent de structura şi de capitalul lor social (chiar şi cele cu capital majoritar de stat cum era şi Banca C la data săvârşiri faptelor analizate) băncile sunt persoane juridice de drept privat care prestează servicii specifice unor persoane, intrând în raporturi juridice comerciale guvernate în mod preponderent de reguli şi principii situate în afara unui regim de drept public.
Faptul că Legea nr. 58 /1998 privind activitatea bancară prevede o serie de proceduri care preced respectiv succed constituirii propriu-zise a societăţilor comerciale bancare, în temeiul Legii societăţilor comerciale cu nr. 31/1990, şi totodată impune anumite condiţii de fond pe care societatea comercială bancară trebuie să le îndeplinească, conferă un statut juridic special societăţilor comerciale bancare în raport cu celelalte societăţi comerciale, dar nu justifică includerea acestora în categoria vreuneia dintre entităţile publice la care se referă art. 145 Cod penal. Chiar dacă asupra societăţilor comerciale bancare legea instituie un control public exercitat prin Banca Naţională a României, în calitate de Autoritate administrativă de specialitate cu atribuţii în materia autorizării şi supravegherii prudenţiale bancare, totuşi preponderente în activitatea desfăşurată de bănci rămân normele de drept privat.
Această opinie a fost deja reflectată în jurisprudenţă, regăsindu-se în considerarea băncilor ca subiect pasiv al infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi nu a celei de abuz în serviciu contra intereselor publice precum şi a înscrisurilor emanând de la societăţile de comercializare a petrolului ca înscrisuri emanând de la alte persoane decât cele prevăzute la art. 145 Cod penal, chiar dacă statul este unul din acţionarii băncii sau a societăţii de comercializare a petrolului (s-a făcut referire în acest sens la deciziile cu nr. 5717 din 20.12.2001 şi 660 din 06.02.2002 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în Dorin Ciuncan Jurisprudenţă şi Doctrină Penală în Materia Corupţiei Editura Lumina Lex , Bucureşti 2004 pagina 20 şi pag. 371).
Tot din raţiunile expuse mai sus instanţa de fond a apreciat că funcţia de director de bancă nu se include în categoria de „funcţionar public” definită în art. 147 al. 1 Cod penal, cu înţelesul de orice persoană care exercită permanent sau temporar cu orice titlu indiferent cum a fost investită o însărcinare de orice natură, retribuită sau nu, în serviciul unei unităţi dintre cele la care se referă art. 145 Cod penal” ci în categoria de funcţionar în înţelesul atribuit acestei categorii de art. 147 al. 2 Cod penal – salariat care exercită o însărcinare în interesul altei persoane decât cea prev. la art. 145 Cod penal.
S-a arătat că, potrivit art. 258 al. 1 Cod penal dispoziţiile art. 246 Cod penal privitoare la funcţionarii publici se aplică şi celorlalţi funcţionari.
Prin urmare reţine instanţa de fond a reţinut că în speţă este îndeplinită cerinţa prevăzută de lege pentru subiectul activ al infracţiunii prev. de art. 246 Cod penal – abuz în serviciu contra intereselor persoanelor.
De asemenea s-a arătat că este întrunită şi condiţia laturii obiective specifică infracţiunii menţionate. Astfel, s-a arătat că inculpatul P S M a săvârşit faptele ce fac obiectul trimiterii lui în judecată în legătură cu atribuţiile lui de serviciu iar faptele sale constituie o omisiune de exercitare a acestor atribuţii şi o exercitare defectuoasă a atribuţiilor de serviciu aşa cum instanţa a explicat mai înainte.
S-a reţinut că, potrivit art. 248 ind. 1 Cod penal abuzul în serviciu contra intereselor persoanelor este mai grav dacă fapta a avut consecinţe deosebit de grave.
Art. 146 Cod penal defineşte înţelesul termenului de consecinţe deosebit de grave ca însemnând „o pagubă materială mai mare de 200.000 lei sau o perturbare deosebit de gravă a activităţii cauzată oricăreia dintre unităţile la care se referă art. 145 ori altei persoane fizice şi juridice”.
S-a reţinut că, în speţă s-a produs una dintre cele două urmării alternative normative şi anume o pagubă materială în sumă de 5.032.103, 25 lei în patrimoniul Bancii C, pagubă aflată în legătură cauzală cu faptele inculpaţilor, după cum instanţa a explicat mai sus, ceea ce face să fie îndeplinită şi cerinţa laturii obiective specifice formei calificate a infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 248 ind. 1 Cod penal.
În ce priveşte condiţia laturii subiective a infracţiunii cercetate instanţa de fond a constatat că este îndeplinită şi această condiţie.
Sub aspect subiectiv infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor se poate săvârşi numai cu intenţie. Cerinţa intenţiei rezultă din expresia „cu ştiinţă” pe care legiuitorul o foloseşte definind latura subiectivă a infracţiunii.
S-a reţinut că este cât se poate de evident că inculpatul P S M omiţând timp de un an şi şapte luni, de când SC F SA a încetat să mai plătească ultima rată din creditul în valută acordat acesteia de către bancă, să treacă la executarea silită a obligaţiei de restituire a creditului şi în acelaşi timp micşorând garanţiile acestui credit şi acordând alte credite unor societăţii având acelaşi control cu cel avut de SC F SA , fără ca aceste societăţii să aibă garanţii acoperitoare pentru creditele acordate şi folosind garanţiile creditului în valută la acordarea acestora , şi-a dat seama că prin faptele sale măreşte limita de expunere a băncii faţă de riscul de nerambursare a creditului .
Prin faptele sale inculpatul P S M nu a urmărit să cauzeze un prejudiciu băncii, ci să evite executarea silită a societăţilor controlate de inculpatul N M, sperând fără temei într-o redresare economică financiară a acestora şi totodată să evite înregistrarea în evidenţele băncii ca credite neperformante a creditelor acordate acestor societăţi, situaţie care i-ar fi afectat reputaţia profesională sau i - ar fi diminuat remunerarea cuvenită (cum a arătat martorul P P în declaraţia sa).
Deşi nu a urmărit cauzarea unui prejudiciu în patrimoniul băncii inculpatul a prevăzut ca eventual acest prejudiciu şi a acceptat producerea lui, săvârşind fapta cu intenţie indirectă.
Pentru considerentele ce preced instanţa de fond în temeiul art. 334 Cod procedură penală a schimbat încadrarea juridică datei faptei inculpatului P S M prin actul de sesizare, reţinând că acesta se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor cu consecinţe deosebit de grave prev. şi ped. de art. 246 , 248 ind. 1 şi 258 al. 1 Cod penal.
Hotărând, încă înainte de a deveni scadentă conform ultimei reeşalonări, prima rată a creditului în valută acordat de bancă la SC F SA, să micşoreze garanţiile constituite la acest credit şi să accepte aceste garanţii pentru acordarea de credite, altor societăţi la care era acţionar majoritar inculpatul N M. inculpatul a prevăzut în linii generale actele succesive, omisive şi comisive contrare atribuţiilor de serviciu pe care urma să le săvârşească ulterior la diferite intervale de timp.
Prin urmare pluralitatea de acte materiale, omogene din punct de vedere juridic ,săvârşite de inculpat în baza unei rezoluţii infracţionale unice, face ca activitatea infracţională a inculpatului să se înfăţişeze sub forma unităţii legale de infracţiune prev. de art. 41 alin. 2 Cod penal.
În ce priveşte fapta săvârşită de inculpatul N M, instanţa de fond a reţinut că actele materiale săvârşite de acesta se constituie într-un ajutor material dat inculpatului P S M la săvârşirea infracţiunii reţinute în sarcina acestuia, fiind acte de complicitate în sensul art. 26 Cod penal.
S-a reţinut că participaţia sub forma complicităţii la infracţiunea de abuz în serviciu se poate realiza chiar dacă inculpatul N nu îndeplineşte cerinţele speciale prevăzute pentru subiectul activ calificat al infracţiunii de abuz în serviciu, cerinţe referitoare la calitatea de funcţionar şi la aflarea faptelor în legătură cu exercitarea atribuţiilor lui de serviciu.
La fel ca şi autorul infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor inculpatul N M, nici el nu a urmărit prin faptele sale producerea unui prejudiciu în patrimoniul băncii, dar a prevăzut ca rezultat eventual ajungerea societăţilor controlate de el în incapacitatea de a rambursa băncii creditele şi de a-i plăti dobânzile şi a acceptat producerea acestui rezultat, săvârşind fapta cu intenţie indirectă.
Pentru aceleaşi raţiuni, deja explicate la încadrarea juridică a faptei inculpatului P S M, instanţa de fond, în temeiul art. 334 Cod procedură penală a schimbat şi încadrarea juridică a faptei reţinute în sarcina inculpatului N M, reţinând că acesta este vinovat de săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor săvârşită în formă agravantă prev. şi ped. de art. 26 Cod penal raportat la art. 246, 248 ind. 1 şi 258 al. 1 Cod penal cu aplic. art. 41 al. 2 Cod penal.
Pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată prev. şi ped. de art. 246 , 248 ind. 1 raportat la art. 258 al. 1 Cod penal cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal instanţa de fond l-a condamnat pe inculpatul S M la pedeapsa de 4 ani închisoare .
Pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. şi ped. de art. 26 Cod penal raportat la art. 246 , 248 ind. 1 şi 258 al. 1 Cod penal cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal instanţa de fond l-a condamnat pe inculpatul N M la pedeapsa de 3 ani închisoare.
Alături de pedeapsa principală a închisorii aplicate inculpaţilor instanţa în temeiul art. 71 cod penal, instanţa de fond le-a aplicat acestora şi pedeapsa accesorie constând în interzicerea exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 lit.”a” teza II şi lit.”b” şi „c” Cod penal, pe durata executării pedepsei închisorii.
Totodată instanţa de fond le-a aplicat inculpaţilor în temeiul art. 64 alin. 1 Cod penal raportat la art. 53 pct. 2 lit. ”a” Cod penal pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. „a” teza II şi lit. „b” şi „c” Cod penal pe o durată de doi ani, începând de la terminarea executării pedepsei principale în cazul inculpatului P S M şi pe o durată de 1 an, de la terminarea executării pedepsei principale în cazul inculpatului N M .
S-a arătat că, pedeapsa accesorie şi totodată pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 lit. c Cod penal priveşte interdicţia exercitării funcţiei de director de bancă pentru inculpatul P S şi a funcţiei de administrator de societate comercială pentru inculpatul N M. Având în vedere că sunt îndeplinite toate condiţiile prevăzute de art. 86 ind.1 Cod penal instanţa de fond a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpaţilor, stabilind un termen de încercare de 7 ani în cazul inculpatului P S M şi 5 ani în cazul inculpatului N M .
Totodată instanţa de fond a dispus ca pe durata termenului de încercare inculpaţii să se supună măsurilor de supraveghere prev. de art. 86 ind.3 Cod penal.
Aplicând inculpaţilor pedepsele arătate instanţa de fond a apreciat justeţea pedepselor atât prin raportare la nevoia restabilirii ordinii de drept încălcate cât şi prin raportare la nevoia de reeducare a inculpaţilor, luând în seamă următoarele considerente:
Instanţa de fond a avut în primul rând în vedere faptul că infracţiunea săvârşită de inculpaţi se înfăţişează ca având un pericol social sporit prin amploarea prejudiciului rezultat de pe urma săvârşirii infracţiunii, care a rămas nereparat până la pronunţarea hotărârii .
În al doilea rând, instanţa de fond a avut în vedere că pericolul social al infracţiunii este sporit şi raportat la numărul mare de acte infracţionale omisive sau comisive săvârşite de inculpaţi şi intervalul mare de timp în care acestea s-au succedat .
Apoi, s-a arătat că pericolul social al faptei este relevat de modul săvârşirii faptelor, care pune în evidenţă un dispreţ total din partea inculpatului P S M faţă de prevederile cuprinse în legile, normele şi regulamentele ce stabileau condiţiile de acordare a creditelor şi de rambursare a acestora. În loc ca, în calitate de director de bancă, să fie un exemplu pentru subalterni în ce priveşte respectarea normelor de creditare, inculpatul P S M a ignorat şi încălcat făţiş aceste norme, inhibându-i şi descurajându-i pe subalterni să-şi exprime părerea legată de activitatea de creditare a societăţilor menţionate şi determinându-i şi pe aceştia să încalce normele de creditare.
S-a arătat că fapta inculpatului P S M este cu atât mai gravă cu cât acesta avea la data săvârşirii faptei aproape 10 ani de experienţă de lucru în aceiaşi banca şi totodată în aceiaşi funcţie, putându-se prezuma că beneficia de o bună cunoaştere a normelor bancare pe care cu ştiinţă le-a încălcat .
Prin comparaţie cu fapta inculpatului P S M, fapta inculpatului N M se înfăţişează ca fiind mai puţin gravă. Acesta a săvârşit actele de participaţie la infracţiunea de abuz în serviciu constrâns de situaţia financiară dificilă a societăţilor pe care le administra şi de teama de a nu-şi vedea năruite planurile sale legate de dezvoltarea activităţii desfăşurate de cele trei societăţi, în situaţia că ar fi fost executate silit pentru nerambursarea creditelor şi plata dobânzilor .
Pe de altă parte instanţa de fond a avut în vedere la individualizarea pedepselor aplicate inculpaţilor că aceştia până la săvârşirea infracţiunii ce face obiectul trimiterii lor în judecată au avut o conduită bună în plan social şi profesional. Din fişele de cazier judiciar al inculpaţilor rezultă că aceştia se confruntă pentru prima oară cu rigorile legii penale. De asemenea după absolvirea studiilor superioare inculpaţii, lucrând fiecare în domeniul pentru care s-au pregătit, s-au dovedit a fi buni profesionişti . Martorii ascultaţi au arătat că inculpatul P S M a avut o reputaţie profesională bună până la data săvârşirii faptei şi că teama de a nu-şi strica această reputaţie l-ar fi putut determina pe acesta să recurgă la săvârşirea infracţiunii, încercând pe această cale să evite ca banca pe care el o conducea să înregistreze credite neperformante (s-a făcut referire în acest sens la declaraţiile martorilor P P şi P L) .
Din declaraţia inculpatului N M rezultă că acesta a lucrat anterior ca inginer silvic apoi ca director a unei fabrici de cherestea, după care a iniţiat înfiinţarea S.C. F S.A., pe care a condus-o în calitate de director, societate ce desfăşura activităţi de prelucrare a lemnului şi avea 60 de angajaţi.
Conduita anterioară pro socială a inculpaţilor şi nivelul lor de educaţie, respectiv de pregătire profesională au determinat instanţa de fond să creadă că aceştia conştientizează (chiar dacă nu şi recunosc) în mod deplin pericolul social al faptei lor şi că se căiesc că au săvârşit această faptă, justificându-se din acest punct de vedere acordarea circumstanţei atenuante judiciare prev. de art. 74 lit. a Cod penal.
Referitor la atitudinea avută de inculpaţi după săvârşirea faptei instanţa de fond a reţinut că inculpaţii au recunoscut faptele, dar cu toate acestea în plan probatoriu relevanţa sincerităţilor nu este semnificativă având în vedere existenţa multor altor dovezi mai ales înscrisuri care atestau indubitabil vinovăţia lor şi pe care inculpaţii nu le puteau contesta. Cu toate acestea, s-a reţinut că inculpaţii au avut o bună conduită procesuală răspunzând tuturor chemărilor lor la organele de urmărire penală şi la instanţă, iar dacă s-a întâmplat să lipsească şi-au justificat lipsa de fiecare dată.
Pentru considerentele ce preced instanţa de fond a apreciat că pedepsele aplicate inculpaţilor chiar de nu vor fi executate prin privare de libertate îşi vor atinge finalitatea atât în planul prevenţiei generale cât şi în cel al reeducării inculpaţilor.
Referitor la latura civilă a cauzei instanţa de fond a reţinut următoarele .
Cererea de constituire de parte civilă în cauză a fost formulată pentru prima dată în faza urmăririi penale a procesului de către BANCA C Sucursala Negreşti Oaş ( fila 254 vol. VI dosar de urmărire penală.
Aceeaşi cerere a fot reiterată în cursul cercetării judecătoreşti tot de către BANCA C Sucursala Negreşti Oaş, cu actualizarea cuantumului prejudiciului în funcţie de cursul leu - dolar de la data când cererea a fot reiterată.
Având în vedere prevederile art. 3 pct. 4 din Legea nr. 58/1998 privind activitatea bancară, care definesc sucursala băncii ca fiind „ o unitate operaţională fără personalitate juridică a unei instituţii de credit care efectuează unele din activităţile instituţiei de credit în limita mandatului dat de aceasta „instanţa a cerut BANCA C – Bucureşti cu adresa aflată la fila 302 vol. II din dosarul instanţei să răspundă dacă a dat mandat Sucursalei din Negreşti Oaş să formuleze cerere de constituire de parte civilă şi respectiv să susţină cererea la instanţă .
Cu adresa numărul 20714/02.12.2010 (fila 303 din dosarul instanţei vol. II) BANCA C – Bucureşti a răspuns instanţei că la data când s-a formulat cererea de constituire de parte civilă în dosarul instanţei (11.12.2007) era în vigoare Ordinul cu nr. 636/02.06.2007 al Preşedintelui executiv al Bancii C prin care dezmembrămintelor fără personalitate juridică (deci şi sucursalelor) le-au fost delegate printre competenţe şi pe aceia de a reprezenta banca în faţa instanţelor judecătoreşti .
În acelaşi răspuns BANCA C – Bucureşti a făcut referire şi la faptul că ordinul menţionat nu mai este de actualitate şi că banca poate fi reprezentată acum în faţa instanţelor doar de Direcţia Juridică din structura centrală a BANCA C, fără a face referire şi la data încetării valabilităţii ordinului. Totuşi BANCA C Bucureşti a precizat în răspunsul său că îşi însuşeşte cererea de constituire de parte civilă formulată de sucursala sa din Negreşti Oaş .
Apreciind, după examinarea răspunsului primit că BANCA C Sucursala Negreşti Oaş nu s-a constituit parte civilă în nume propriu, ci în calitate de reprezentată a BANCA C Bucureşti instanţa a dispus şi citarea în proces a BANCA C Bucureşti reţinând că la termenul când a avut loc judecarea în fond a cauzei procedura de citare a fost îndeplinită şi cu structura centrală a băncii.
Apoi instanţa de fond a reţinut că în timpul procesului, mai exact la 28.08.2009 BANCA C – Bucureşti a încheiat cu SC S C SRL, contractul de cesiune de creanţă cu nr. 3927 (fila 150 vol. II din dosarul instanţei).
Din cuprinsul contractului rezultă că părţile au stipulat prin contract că cedentul (BANCA C – Bucureşti) transferă cesionarului (S.C. S C S.R.L), iar cesionarul doreşte să dobândească de la cedent în conformitate cu prevederile art. 1391 – 1398 Cod civil „ creanţele cedate„ în conformitate cu termenii definişi în art. 1 din acest contract .
Articolul 1 din contractul menţionat defineşte termenul de „ creanţe cedate „ ca având înţelesul de „creanţe , încasări şi orice alte sume inclusiv dar fără limitare la principală, dobândă, penalităţi, onorarii şi comisioane datorate cedentului de către debitorii cedaţi sau de către alte persoane precum garanţ şi în baza contractelor de credit împreună cu toate drepturile, fructele şi beneficiile aferente acestora inclusiv dar fără limitare la despăgubirile de asigurare de achitat de către societăţile de asigurare relevante în baza poliţelor de asigurare de viaţă încheiate de către debitorii asiguraţi în scopul garantării creanţelor cedate existente la data limită care sunt transferate de cedent cesionarului în conformitate cu prezentul contract „.
În cuprinsul contractului se mai face referire la faptul că contractul are trei anexe ce fac parte din cuprinsul său.
Anexa cu numărul 2 la contract a fost comunicată instanţei de BANCA C Bucureşti ulterior depunerii contractului, cu adresa nr. 25868/20.01.2010 înregistrată la instanţă la 22.01.2010 (fila 183 vol. II din dosarul instanţei) .
Din cuprinsul anexei rezultă că la poziţia cu nr. 142 este menţionată şi creanţa băncii faţă de S.C. F C S.R.L. de unde rezultă mai departe că şi această creanţă a făcut obiectul contractului de cesiune încheiat de bancă cu S.C. S C S.R.L..
În considerarea contractului de cesiune menţionat, pe de o parte BANCA C – Sucursala Negreşti Oaş care a formulat şi susţinut cererea de constituire de parte civilă şi BANCA C – Bucureşti care şi-a însuşit cererea de constituire de parte civilă, iar pe de altă parte cesionarul S.C. S C S.R.L. au cerut instanţei să introducă în proces în calitate de parte civilă pe S.C. S C S.R.L., care să continue susţinerea cererii de constituire de parte civilă şi către care să fie obligaţi inculpaţii la despăgubiri civile, în situaţia că cererea va fi admisă.
După ce a citat şi pe S.C. S C S.R.L. instanţa în contradictoriu cu părţile iniţiale ale procesului dar şi cu această din urmă societate a pus în discuţia părţilor lipsa calităţii procesuale a S.C. S C S.R.L. faţă de raportul juridic dedus judecăţii şi a admis apoi excepţia pusă în discuţie constatând că S.C. S C S.R.L. nu poate continua şi susţine cererea de constituire de parte civilă în cauză şi nu poate obţine obligarea inculpaţilor la despăgubiri civile faţă de ea pentru următoarele considerente .
Din cuprinsul contractului de cesiune de creanţă menţionat mai sus rezultă că obiectul cesiunii îl constituie, printre alte drepturi, şi dreptul BANCA C- Sucursala Bucureşti la rambursarea creditului acordat la S.C. F C S.R.L. Acesta este un drept de creanţă ce face parte din conţinutul raportului juridic de drept comercial născut între BANCA C – Sucursala Negreşti Oaş şi S.C. F C S.R.L., din contractul de credit încheiat între acestea.
S-a reţinut că litigiul de faţă nu poartă însă asupra fondului dreptului cesionat.
Acţiunea civilă cu care instanţa a fost investită are ca obiect dreptul la despăgubire decurgând din săvârşirea unei fapte ilicite cauzatoare de prejudiciu. Acesta este un drept de creanţă ce face obiectul unui raport juridic civil născut în temeiul art. 998 Cod civil între BANCA C Bucureşti şi inculpaţi din săvârşirea de către aceştia din urmă a unei fapte ilicite penale şi acest drept n-a făcut obiectul contractului de cesiune încheiat între BANCA C Bucureşti cu S.C. S C S.R.L.
Prin urmare, s-a reţinut că cesionarul – S.C. S C S.R.L. – poate opune dreptul dobândit în baza contractului de cesiune încheiat cu Banca C doar debitorului cedat -S.C. F C S.R.L. (dacă cesiunea a fost notificată debitorului cedat şi acceptată de acesta) şi nu inculpaţilor din cauza de faţă.
Dreptul cesionat şi dreptul ce face obiectul acţiunii civile de faţă îşi păstrează fiecare individualitatea fără a se confunda chiar dacă cuantumul creditului nerambursat şi dobânzilor aferente neplătite devine relevant în speţă pentru calcularea întinderii prejudiciului cauzat prin fapta ilicită (infracţiune) săvârşită de inculpaţi .
Aşa fiind instanţa de fond a respins cererea formulată de S.C. S C S.R.L. pentru obligarea inculpaţilor la despăgubiri civile, ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă .
Cererea formulată de Sucursala Negreşti Oaş a Bancii C pentru introducerea în proces, în calitate de parte civilă a S.C. S C S.R.L., cerere însuşită ulterior şi de Banca C nu echivalează cu o renunţare la judecarea cererii de constituire de parte civilă formulată în cauza de faţă, aşa că luând în examinare cererea părţii civile instanţa de fond a constatat că sunt prezente în speţă toate condiţiile prevăzute de lege pentru antrenarea răspunderii civile delictuale prev. de art. 998 Cod civil : există un prejudiciu material cert şi nereparat până la pronunţarea hotărârii, există fapta ilicită a inculpaţilor, există raportul de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu şi s-a stabilit existenţa vinovăţiei inculpaţilor care au cauzat prejudiciu .
Prin urmare invocând prevederile art. 14 şi 346 Cod procedură penală raportat la art. 998 Cod civil, instanţa de fond a admis cererea părţii civile Banca C S.A reprezentată prin Sucursala din Negreşti Oaş şi i-a obligat pe inculpaţi în solidar să plătească acesteia cu titlu de despăgubiri civile suma de 5032103,85 RON.
În scopul reparării prejudiciului civil instanţa de fond a menţinut măsura sechestrului asigurator luată prin ordonanţa emisă de procuror la 20.08.2007 în dosar nr. 52/P/2006 a DNA - Serviciul Teritorial Oradea,aşa cum aceasta a fost modificată prin decizia penală nr. 113/R/2008 pronunţată în dosar nr. 1397/266/2007 al Tribunalului Satu Mare.
Totodată, întrucât inculpaţii care au solicitat efectuarea unei expertize judiciare contabile în cauză au refuzat să achite onorariul definitiv stabilit de instanţă pentru expertul desemnat, plătind acestuia doar onorariul provizoriu pe care instanţa l-a stabilit, au fost obligaţi inculpaţii plătească fiecare în contul Biroului de Expertize Judiciare de pe lângă Tribunalul Satu Mare câte 250 lei , în contul onorariului definitiv stabilit ca fiind cuvenit expertului.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal au declarat recurs DNA – Serviciul Teritorial Oradea, partea civilă SC S C SRL Bucureşti şi inculpaţii P S şi N M, apreciind-o ca fiind netemeinică şi nelegală.
DNA – Serviciul Teritorial Oradea, prin recursul declarat a solicitat casarea sentinţei în sensul de a se dispune condamnarea celor doi inculpaţi la o pedeapsă a închisorii just individualizată, în regim privativ de libertate şi în sensul înlăturării din hotărâre a deducerii din pedeapsă a duratei reţinerii şi arestării preventive în ceea ce-l priveşte pe inculpatul P S.
În motivarea recursului s-a arătat că hotărârea recurată este nelegală prin prisma greşitei deduceri a duratei reţinerii şi arestării preventive în ceea ce-l priveşte pe inculpatul P S şi netemeinică în ceea ce priveşte modul în care s-a procedat la individualizarea pedepselor ce le-au fost aplicate celor doi inculpaţi recurenţi. S-a apreciat că pedepsele ce le-au fost aplicate celor doi inculpaţi nu realizează scopul pedepsei şi nu corespunde exigenţelor pugnitive în raport cu natura şi gravitatea infracţiunilor săvârşite, precum şi în raport de atitudinea avută de cei doi inculpaţi recurenţi pe tot parcursul procesului penal şi a valorii prejudiciului şi a modus operandi.
În ceea ce-l priveşte pe inculpatul recurent P S, s-a arătat că aceasta a profitat şi s-a prevalat de acea autoritate formală şi faptică pe care o avea asupra angajaţilor băncii prin prisma funcţiei pe care o deţinea, pe care a folosit-o în beneficiul grupului infracţional condus de inculpatul recurent N M, producând în acest mod un prejudiciu major băncii, nici până în prezent nerecuperat.
Câtă vreme unul dintre criteriile care sunt luate în considerare la aplicarea unei pedepse cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei este atitudinea de recunoaştere şi regret şi repararea prejudiciului or, niciuna dintre aceste condiţii nu se regăseşte în atitudinea procesuală a inculpaţilor recurenţi, condiţii în care s-a apreciat că în mod greşit prima instanţă a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepselor.
Partea civilă SC S C SRL Bucureşti a solicitat, prin recursul declarat, să se caseze sentinţa atacată în sensul de a se dispune obligarea celor doi inculpaţi recurenţi la plata în favoarea sa a sumei de 5.032.103,85 lei, arătând că, în cauză, Banca C s-a constituit parte civilă, cu respectarea dispoziţiilor procedurale şi că, ulterior, prin contractul de cesiune de creanţă încheiat, BANCA C a cedat creanţa cu care s-a constituit parte civilă către SC S C SRL Bucureşti. În aceste condiţii s-a arătat că SC S C SRL Bucureşti sa subrogat BANCA C.
Inculpatul P S, prin recursul declarat, a solicitat se caseze sentinţa, în principal, în sensul de a se dispune achitarea sa, în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. b Cod procedură penală, deoarece fapta pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată a nu există. S-a arătat că şi în situaţia în care s-ar reţine că inculpatul a comis abateri, acestea au avut caracter administrativ şi nu-i sunt imputabile inculpatului, ci altor persoane, aşa cum rezultă din adresa preşedintelui Bancii C nr. XXII/130/23.01.2003, inculpatului recurent personal neimputându-i-se nicio pagubă cu ocazia încetării raportului de muncă.
Referitor la acte, s-a arătat că acestea sunt ulterioare încetării raportului de muncă al inculpatului recurent dar, orice s-ar fi întâmplat ulterior nu i se poate imputa inculpatului recurent, deoarece, aşa cum a decis Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, paguba trebuie determinată la data comiterii faptelor.
Pe de altă parte, s-a arătat că, la data presupuselor fapte, inculpatul recurent nu putea anticipa caracterul penal al acestora, în sensul art. 7 din Convenţia europeană a drepturilor omului, sens în care a făcut referire la cauza CEDO Dragotonoi, Militaru, Pithorni contra României.
Prin prima cerere subsidiară s-a solicitat ca, în urma admiterii recursului, să se caseze sentinţa atacată în sensul de a se dispune achitarea inculpatului, în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. c Cod procedură penală, deoarece creditul la care se referă această cauză penală cu nr. 445/1996 a fost acordat de structura centrală a băncii şi a rămas în portofoliul acesteia până la sfârşit, toate activităţile legale de desfăşurarea contractului fiind comise potrivit deciziilor acestuia organ, inclusiv neînceperea executării silite.
Prin cea de-a doua cerere subsidiară s-a cerut să se dispună achitarea inculpatului recurent în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. d Cod procedură penală, deoarece în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii, lipsind latura obiectivă şi nefiind dovedită nici existenţa vreunui prejudiciul şi nici tulburarea însemnată a bunului mers al unităţii, BANCA C fiind menţinută forţat ca şi parte civilă, ceea ce contravine dispoziţiilor imperative ale art. 14 alin. 3 şi art. 16/1 Cod procedură penală.
S-a precizat că, la această dată Banca C nu înregistrează nicio pagubă, creanţa în componenţa căreia ar intra eventuala pagubă sub aspect penal, pe care de altminteri o contestă, a fost vândută, iar în urma vânzării cesionarul s-a subrogat în drepturile BANCA C, iar această subrogaţie a fost acceptată iniţial prin încheierea din 22 ianuarie 2010, acceptare asupra căreia instanţa ulterior şi în mod nemotivat revine, omiţând citarea în continuare a SC Suport SRL.
Printr-o altă cerere subsidiară s-a solicitat ca, în urma admiterii recursului, să se caseze sentinţa şi să se dispună trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare în vederea efectuării urmăririi penale. Sub acest aspect s-a arătat că prezentul dosar a fost „inventat” de procuror în urma disjungerii cu privire la grupul de societăţi comerciale F, din dosarul PNA nr. 146/P/2002. După formarea noului dosar s-a ivit un conflict negativ de competenţă între Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare şi PNA, iar în data de 2 martie 2006, procurorul general a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare şi, prin încălcarea dispoziţiilor legale, s-a întocmit rechizitoriul în cauză tot de DNA şi mai mult de atât, cu privire la celelalte persoane cercetate nedându-se nicio soluţie.
S-a mai cerut printr-o altă cerere subsidiară ca, în urma admiterii recursului şi a casării sentinţei să se dispună trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond deoarece judecătorul cauzei s-a anteprounţat cu privire la vinovăţia inculpaţilor şi prejudiciu.
S-a mai arătat că în cauză se impune ca, în urma admiterii recursului să se caseze sentinţa şi să se schimbe încadrarea juridică a infracţiunii pentru care inculpatul recurent a fost trimis în judecată în infracţiunea de neglijenţă în serviciu şi să se constate prescripţia răspunderii penale, arătând că, în toată motivarea se face trimitere la cultă, iar nu la intenţie.
Printr-o altă cerere subsidiară, în cazul în care instanţa de control judiciar nu va primi niciuna dintre cererile anterior formulate s-a solicitat ca, în urma admiterii recursului să se caseze sentinţa în sensul reducerii pedepsei ce i-a fost aplicată inculpatului sub minimul special şi să se dispună suspendarea condiţionată a executării pedepsei mai precizând că, în cauză, latura civilă nu poate fi soluţionată.
La rândul său, inculpatul N M a solicitat să fie achitat de sub învinuirea comiterii infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată, achiesând solicitările şi concluziile apărătorului ales al inculpatului recurent P S, arătând că dintr-o singură infracţiune la o lege specială, inculpaţii au fost trimişi în judecată pentru comiterea infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor publice cu consecinţe deosebit de grave, respectiv complicitate la această infracţiune. S-a arătat că, atât vreme cât BANCA C nu a cerut niciodată desfiinţarea vreunui contract de credit încheiat cu cele trei societăţi nu poate, din punct de vedere legal, să reţină în sarcina inculpatului recurent producerea vreunui prejudiciu şi a precizat că pretenţiile BANCA C se limitează strict la diferenţa dintre valoarea recuperată din executarea garanţiilor şi debitele cu dobânzi restante.
În aceste condiţii, s-a apreciat că au fost legal întocmite şi sunt în vigoare contractele de credit încheiate între bancă şi grupul de firme, condiţii în care ceea ce instanţa reţine ca prejudiciu este de fapt o simplă cifră contabilă, reprezentând suma neacoperită după executarea garanţiilor contractuale.
S-au invocat şi dispoziţiile art. 1 din Protocolul 4 la Convenţia europeană a drepturilor omului, potrivit cărora nimeni nu poate fi privat de libertatea sa pentru singurul motiv că nu este în măsură să execute o obligaţie contractuală.
S-a arătat că din chiar cesionarea creanţelor făcută de BANCA C către SC S C SRL rezultă că în cauză ne găsim în prezenţa unei răspunderi civile contractuale şi s-a mai făcut referire şi la faptul că chiar instanţa de judecată recunoaşte că nu i se poate imputa inculpatului recurent omisiunea de a trece la executarea garanţiilor ce însoţeau creditul, or, această recunoaştere înlătură implicit şi eventuala culpă a inculpatului recurent privind diminuare în timp a valorii gajurilor şi ipotecilor, responsabilitatea rămânând în sarcina BANCA C Bucureşti, semnatara contractelor, singura în măsură să decidă dacă doreşte să execute garanţiile. S-a apreciat că instanţa de judecată a transformat o răspundere civilă contractuală într-una delictuală, prin încălcarea dispoziţiilor art. 17 Cod procedură penală.
S-a mai arătat că instanţa de fond, pe parcursul procesului, nu i-a permis inculpatului recurent să-şi facă o apărare efectivă, respingând aproape toate întrebările pe care le-a pus martorilor sau expertului. De asemenea, instanţa de fond a omis să analizeze evenimentele petrecute între 2001-2004 or, fără înţelegerea acestora concluziile nu pot fi decât eronate. În acest sens s-a făcut referire, printre altele, la faptul că nu se menţionează că, la data accesării creditului în valută, SC F SA virat ca şi contribuţie proprie 20 % din volumul investiţiei, adică aproximativ 350.000 USD, că personal inculpatul recurent nu a beneficiat niciodată de bani în folos propriu de pe urma creditelor obţinute, că, pe durata colaborării cu banca societăţile conduse de către inculpat au virat băncii cu titlul de rate sau dobânzi sume echivalente cu circa 400.000 euro.
Examinând sentinţa atacată prin prisma recursurilor declarate, cât şi din oficiu, potrivit dispoziţiilor art. 385/6 şi art. 385/14 Cod procedură penală, sub aspectul tuturor motivelor de casare prevăzute de art. 385/9 Cod procedură penală, curtea constată că aceasta este legală şi temeinică cu excepţia dispoziţiei privind deducerea din pedeapsa aplicată inculpatului recurent P S a duratei reţinerii şi a arestării preventive, precum şi cu privire la soluţionarea laturii civile, sens în care recursurile declarate de DNA – Serviciul Teritorial Oradea şi de către partea civilă SC S C SRL Bucureşti vor fi admise, potrivit dispozitivului prezentei.
În primul rând, curtea va reţine că instanţa de fond a reţinut în mod corect a reţinut starea de fapt şi a stabilit vinovăţia celor doi inculpaţi recurenţi pe baza unei juste aprecieri a probelor administrate în cauză, pe care le-a analizat exhaustiv, dând faptelor comise de către aceştia încadrarea juridică corespunzătoare.
Fără a mai detalia starea de fapt, curtea va reţine că, într-adevăr, inculpatul recurent P S M, în calitatea sa de director al Sucursalei Negreşti-Oaş a Bancii C, în perioada 1997-2001, cu intenţie indirectă şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu referitoare la activitatea de creditare a societăţilor comerciale controlate de inculpatul recurent N M, cauzând în acest mod băncii un prejudiciu de 5.032.103,85 lei.
Astfel, inculpatul recurent, s-a folosit de autoritatea pe care o avea în virtutea funcţiei deţinute, dând dispoziţii ilegale angajaţilor băncii şi fără ca firmele controlate de către inculpatul recurent N M să fi plătit creditele iniţiale, a eliberat de sub sechestru garanţii imobiliare iniţiale şi a acordat alte credite, altor firme, înfiinţate şi controlate tot de către inculpatul recurent N M.
Se va reţine că, într-adevăr P S M a omis, timp de un an şi şapte luni, de când SC F SA a încetat să mai plătească ultima rată din creditul în valută acordat acesteia de către bancă, să treacă la executarea silită a obligaţiei de restituire a creditului şi în acelaşi timp a micşorat garanţiile acestui credit şi a acordat alte credite unor societăţii având acelaşi control cu cel avut de SC F SA, fără ca aceste societăţii să aibă garanţii acoperitoare pentru creditele acordate şi folosind garanţiile creditului în valută la acordarea acestora , şi-a dat seama că prin faptele sale măreşte limita de expunere a băncii faţă de riscul de nerambursare a creditului.
La rândul său, inculpatul recurent N M, care ştia că SC F SA nerestituind băncii creditul contractat în baza contractului de credit cu nr. 455/1996 (primul contract încheiat) nu putea obţine alte credite de la bancă, pentru a eluda această interdicţie şi pentru a obţine în continuare credite a întreprins demersuri pentru a deveni acţionar majoritar la SC C SRL în anul 1998 şi apoi acţionar unic la SC F C SRL în anul 2000 şi s-a folosit de aceste societăţi pentru a obţine în continuare credite de la bancă. De asemenea inculpatul recurent ştia că ultimele două societăţi nu au garanţii suficiente pentru obţinerea creditelor cerute băncii şi s-a implicat în procedurile având ca scop micşorarea garanţiilor la creditul acordat în valută la SC F SA pentru a folosi garanţiile micşorate în scopul obţinerii altor credite de către ultimele două societăţi înfiinţate.
Fără ca inculpatul N M să întreprindă demersurile necesare pentru înfiinţarea succesivă a altor două societăţi la care să fie el acţionar majoritar şi pentru transferarea dreptului de proprietate asupra unor bunuri imobile şi mobile de la SC F SA la SC C SRL şi SC F C SRL, inculpatul P S M n-ar fi putut eluda sau încălca normele care se refereau la modul de calcul al limitei de expunere a băncii faţă de clienţii săi sau cele referitoare la constituirea şi menţinerea garanţiilor până la restituirea integrală a creditelor şi până la plata integrală a dobânzilor aferente acestora. Procedând în acest mod, inculpatul recurent N M a creat schema infracţională tip „suveică”, cu care inculpatul recurent Pop Mircea a fost de acord.
În raport de cele mai sus arătate, instanţa de fond a reţinut în mod corect vinovăţia celor doi inculpaţi recurenţi şi tot în mod corect a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care aceştia au fost trimişi în judecată din infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice cu consecinţe deosebit de grave, prev. şi ped. de art. 248 Cod penal rap. la art. 248/1 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, respectiv cea de complicitate la această infracţiune, în cea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor cu consecinţe deosebit de grave, prev. şi ped. de art. 246 rap. la art. 248/1 şi art. 258 alin. 1 Cod penal, respectiv cea de complicitate la această infracţiune, în raport de faptul că, în cazul infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor publice, fapta trebuie să aibă ca urmare o tulburare a bunului mers al unui organ sau al unei instituţii de stat ori al unei alte unităţi din cele la care se referă art. 145 Cod penal.
Or, aşa cum în mod corect a reţinut şi prima instanţă, în raport de dispoziţiile art. 9 alin. 1 din Legea nr. 58/1008, băncile fiind constituite sub formă de societăţi comerciale pe acţiuni, potrivit Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, sunt persoane juridice de drept privat, indiferent de structura şi capitalul lor social.
De asemenea, tot în mod corect s-a reţinut că funcţia deţinută de inculpatul P S, de director de bancă, nu poate fi inclusă în categoria de funcţionar public, astfel cum este ea definită de art. 147 alin. 1 Cod penal.
Cât priveşte cererile inculpaţilor recurenţi de a fi achitaţi de sub învinuirea comiterii infracţiunilor pentru care au fost condamnaţi de prima instanţă, în temeiul dispoziţiilor art. 10 lit. b Cod procedură penală, nu poate fi primită susţinerea acestora în sensul că abaterile comise de către inculpatul recurent P S ar fi fost unele de natură administrativă şi nici că nu i-ar putea fi imputate inculpatului recurent, câtă vreme, aşa cum s-a arătat mai sus, acesta s-a folosit de influenţa sa, dând dispoziţii ilegale angajaţilor băncii şi fără ca firmele controlate de către inculpatul recurent N M să fi plătit creditele iniţiale, a eliberat de sub sechestru garanţii imobiliare iniţiale şi a acordat alte credite, altor firme, înfiinţate şi controlate tot de către inculpatul recurent N M.
De asemenea, nu are relevanţă faptul că, la încheierea raportului de muncă al inculpatului recurent acestuia nu i s-a imputat nicio pagubă, câtă vreme banca s-a constituit parte civilă în procesul penal.
Referitor la cererea de achitare în temeiul dispoziţiilor art. 10 lit. c Cod procedură penală, curtea va reţine că deşi unele dintre credite şi unele dintre cererile de reeşalonare au fost într-adevăr aprobate de structura centrală a BANCA C, sarcina verificării respectării graficului de restituire a ratelor de credit revine băncii unde agentul economic împrumutat îşi are deschis contul de împrumut.
Nu poate fi primită nici cererea referitoare la achitarea inculpaţilor în temeiul dispoziţiilor art. 10 lit. d Cod procedură penală, pe motiv că în cauză ar lipsi latura obiectivă a infracţiunii pentru care s-a dispus condamnarea celor doi inculpaţi recurenţi, câtă vreme inculpatul recurent P S a comis infracţiunea pentru care a fost condamnat de prima instanţă, respectiv a omis să-şi exercite atribuţiile de serviciu sau le-a exercitat defectuos, producând în acest mod o importantă pagubă băncii al cărei director era. De asemenea, activitatea infracţională a inculpatului recurent N M, relatată pe larg şi exhaustiv de prima instanţă, s-a constituit într-un ajutor material dat inculpatului recurent P S, pentru ca acesta să poată, după ce a omis să treacă la executarea silită, să acorde noi credite firmelor controlate de inculpatul recurent N M şi să micşoreze garanţiile creditului.
Astfel fiind, curtea va reţine că cererile inculpaţilor recurenţi, de a se dispune achitarea lor, în baza temeiurilor prevăzute de art. 10 literele b, c sau d Cod procedură penală nu pot fi primite şi vor fi respinse ca atare, în cauză fiind cert demonstrată atât existenţa faptelor, împrejurarea că ele au fost comise de către inculpaţi, precum şi existenţa elementele constitutive ale acestora, respectiv atât a laturii obiective, cât şi a celei subiective.
Cât priveşte cererea de restituire a cauzei la Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare, curtea va constata că în mod corect prima instanţă a respins această cerere câtă vreme, ulterior stabilirii competenţei prin regulatorul de competenţă de către procurorul general, reţinând că această ordonanţă a fost dată anterior începerii urmăririi penale împotriva inculpaţilor recurenţi şi câtă vreme, la acea dată, faptele reţinute în sarcina inculpaţilor aveau o încadrare juridică diferită de încadrarea dată faptelor prin rezoluţiile de începere a urmăririi penale.
Dacă în raport cu încadrarea juridică a faptelor avută în vedere la pronunţarea ordonanţei din 2 martie 2006 a procurorului general, şi anume încadrarea prev. de art. 10 lit. ”b „şi „c „din Legea nr. 78/2000 competenţa de urmărire penală aparţinea Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare, în raport cu noua încadrare juridică a faptelor, cea prev. de art. 248 rap. la art. 248 indice 1 Cod penal, având în vedere prevederile art. 13 alin. 1 indice 2 din OUG nr. 43/2002 introduse prin OUG nr. 134/2005 şi cuantumul prejudiciului invocat ca fiind rezultat de pe urma săvârşirii infracţiunilor, competenţa de urmărire penală aparţine DNA – Serviciul Teritorial Oradea.
De asemenea, nu poate fi primită solicitarea inculpatului recurent P S, de restituire a cauzei spre rejudecare primei instanţe pe considerentul că judecătorul cauzei s-ar fi antepronunţat cu privire la vinovăţia inculpaţilor şi la cuantumul prejudiciului cauzat de către aceştia, aşa cum s-a reţinut şi în încheierea din 14 iunie 2010, prin care s-a soluţionat cu autoritate de lucru judecat cererea de recuzare a judecătorului cauzei, cerere de recuzare formulată şi pentru aceste motive, judecătorul nu s-a antepronunţat ci a reţinut doar că, în cauză, încă din faza de urmărire penală, BANCA C s-a constituit parte civilă şi a indicat cuantumul prejudiciului. De asemenea, instanţa, procedând la verificarea, în condiţiile art. 300 Cod procedură penală, a reţinut că a fost legal sesizată şi că este competentă în raport de cuantumul prejudiciului reţinut prin actul de sesizare ceea ce nu înseamnă, în niciun caz, că judecătorul cauzei s-a pronunţat cu privire la cuantumul prejudiciului.
Nici cererea privind schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care inculpatul recurent P S a fost condamnat în cea de neglijenţă în serviciu nu poate fi primită câtă vreme, în cazul acestei infracţiuni latura subiectivă constă în săvârşirea faptei din culpă, respectiv inculpatul nu prevede urmarea faptei sale, ceea ce nu este cazul în speţă, inculpatul recurent P S comiţând faptele, aşa cum în mod corect a reţinut prima instanţă cu intenţie, chiar dacă indirectă.
Cât priveşte pedepsele ce le-au fost aplicate inculpaţilor recurenţi, curtea apreciază că şi în acest caz prima instanţă a făcut o justă individualizare, acestea corespunzând, sub aspectul naturii şi duratei lor, gravităţii deosebite a faptelor şi pericolului social sporit al acestora, pericolului social pe care îl prezintă persoana inculpaţilor recurenţi, amândoi integraţi social, având până la data comiterii acestor fapte un conduită bună, atât în plan social, cât şi profesional, precum şi aptitudinii acestora de a se îndrepta sub influenţa sancţiunii penale.
La rândul său, curtea apreciază că suspendarea sub supraveghere a executării pedepselor ce le-au fost aplicate celor doi inculpaţi recurenţi, va fi în măsură să asigure în cazul lor realizarea scopului prevăzut de art. 52 Cod penal, nefiind necesară aplicarea unor pedepse cu executare prin privare de libertate, considerent pentru care, sub acest aspect, recursul parchetului va fi respins ca nefondat.
Recursul parchetului este fondat sub aspectul invocat al nelegalităţii hotărârii instanţei de fond cu privire la deducerea din pedeapsa aplicată inculpatului recurent P S a duratei reţinerii şi arestării preventive.
Astfel, este adevărat că s-a dispus arestarea inculpatului recurent, prin ordonanţa din 8 noiembrie 2002 a PNA – Secţia de combatere a corupţiei, anterior disjungerii prezentei cauze din dosarul nr. 146/P/2002.
Dar, tot anterior disjungerii prezentei cauze, inculpatul recurent a fost pus în libertate printr-o decizie a Curţii de Apel Oradea, în data de 8 mai 2003.
Mai mult de atât, dosarul nr. 146/P/2002 al DNA – Serviciul Teritorial Oradea a făcut obiectul dosarului nr. 1507/83/2007, dosar soluţionat prin sentinţa penală nr. 1 din 4 ianuarie 2011, sentinţă prin care s-a dispus condamnarea inculpatului P S, pentru comiterea infracţiunii prev. şi ped. de art. 248 Cod penal rap. la art. 248/1 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, la o pedeapsă de 4 ani închisoare cu suspendarea executării sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 7 ani.
Instanţa a făcut în cauză aplicarea dispoziţiilor art. 88 Cod penal, dispunând deducerea din pedeapsă a duratei arestului preventiv din 6 noiembrie 2002 până la 8 mai 2003.
Astfel fiind şi cum la data de 10 iulie 2003, la care s-a dispus disjungerea prezentei cauze prin rechizitoriul DNA dat în dosarul nr. 146/P/2002, inculpatul recurent era în stare de libertate, în mod greşit prima instanţă a dispus deducerea din pedeapsă a duratei reţinerii şi arestării preventive, considerent pentru care, sub aspect, recursul DNA – Serviciul Teritorial Oradea va fi admis, iar sentinţa va fi casată în sensul că se va înlătura dispoziţia instanţei de fond privind deducerea din pedeapsa închisorii aplicată inculpatului P S a duratei măsurii reţinerii de o zi din 5 noiembrie 2002 şi a duratei măsurii arestării preventive din 6 noiembrie 2002 până în 8 mai 2003.
Cât priveşte soluţionarea laturii civile a cauzei, curtea va reţine că, într-adevăr în cauză sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: există un prejudiciu, acesta este cert, BANCA C şi-a manifestat voinţa de a fi despăgubită prin constituirea ca parte civilă, iar prejudiciul nu a fost reparat. De asemenea, în cauză s-a stabilit şi că, între faptele inculpaţilor recurenţi şi prejudiciul cauzat părţii civile există raport de cauzalitate.
Pe parcursul soluţionării cauzei la prima instanţă, partea civilă Banca C a încheiat cu SC S C SRL Bucureşti contractul de cesiune de creanţă nr. 3927 din 28 august 2009, prin care cedentul BANCA C a transferat cesionarului SC S C SRL Bucureşti mai multe creanţe, creanţele cedate reprezentând creanţele şi încasările şi orice alte sume, inclusiv dar fără limitare la principal, dobândă, penalităţi, onorarii şi comisioane, datorate Cedentului de către debitori cedaţi sau de către orice ale persoane, în baza contractelor de credit, împreună cu toate drepturile, fructele şi beneficiile aferente acestora. La anexa nr. 2 la contract, la poziţia 142, este menţionată şi creanţa băncii faţă de SC F C SRL.
Or, cesiunea de creanţă este o modalitate de transmitere a obligaţiilor în formă convenţională, prin care un creditor (cedent) transmite o creanţă a sau unei alte persoane (cesionar), debitorul creanţei fiind obligat faţă de cesionar, fără a i se cere consimţământul.
Prin încheierea acestui contract SC S C SRL a luat locul părţii civile BANCA C, beneficiind de toate acţiune pe care le avea aceasta din urmă faţă de debitorii săi, în speţă inculpaţii recurenţi, precum şi de toate garanţiile creanţei.
Se va reţine în acest sens că, potrivit dispoziţiilor art. 1107 Cod civil, când creditorul primind plata sa de la o altă persoană, dă acestei persoane drepturile, acţiunile, privilegiile sau ipotecile sale în contra debitorului.
Cum prin contractul de cesiune de creanţă SC S C SRL s-a subrogat în drepturile BANCA C şi cu privire la creanţa băncii faţă de SC F C SRL, s-a subrogat inclusiv în dreptul BANCA C de a beneficia de despăgubirile civile solicitate pentru recuperarea prejudiciului produs, cesionarul beneficiind de toate drepturile şi acţiunile pe care cedentul este îndreptăţit a le efectua în vederea recuperării creanţei sale.
Faţă de cele ce preced curtea va admite şi recursul SC F C SRL Bucureşti şi va casa sentinţa în sensul că va înlătura dispoziţia privind obligarea în solidar a inculpaţilor recurenţi la plata către partea civilă Banca C SA Bucureşti a despăgubirilor şi, în baza art. 14, art. 346 Cod procedură penală, art. 998 şi art. 1107 alin. 1 Cod civil, va dispune obligarea celor doi inculpaţi recurentă la plata în solidar a sumei de 5.032.103,85 lei, cu titlul de despăgubiri în favoarea părţii civile recurente SC S C SRL Bucureşti care, aşa cum s-a arătat mai sus, prin încheierea contractului de cesiune de creanţă, s-a subrogat în drepturile BANCA C SA Bucureşti.
Având în vedere cele mai sus arătate, în baza art. 385/15 pct. 2 lit. d Cod procedură penală, se vor admite recursurile penale declarate de DNA – Serviciul Teritorial Oradea şi de către partea civilă SC S C SRL Bucureşti, iar sentinţa va fi casată şi modificată în parte în sensul celor mai sus arătate, urmând să se menţină restul dispoziţiilor sentinţei recurate.
Totodată, în baza art. 385/15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, se vor respinge ca nefondate recursurile declarate în cauză de către cei doi inculpaţi urmând ca, în baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, să se dispune obligarea acestora la plata sumei de câte 300 lei, cheltuieli judiciare în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE

I. În baza art. 385/15 pct. 2 lit. d Cod procedură penală,
ADMITE recursurile penale declarate de DNA – Serviciul Teritorial Oradea şi de partea civilă SC S C SRL, cu sediul în Bucureşti, str. Ştirbei Vodă, nr. 26-28, etaj II, sector 1, împotriva sentinţei penale nr. 27 din 28 ianuarie 2011 a Judecătoriei Negreşti-Oaş, pe care o casează şi modifică în parte în sensul că:
1. Înlătură dispoziţia privind deducerea din pedeapsa închisorii aplicată inculpatului recurent P S a duratei măsurii reţinerii de o zi din 5 noiembrie 2002 şi a duratei măsurii arestării preventive din 6 noiembrie 2002 până în 8 mai 2003.
2. Înlătură dispoziţia privind obligarea în solidar a inculpaţilor recurenţi P S şi N M la plata către partea civilă Banca C SA Bucureşti a sumei de 5.032.103,85 lei.
În baza art. 14 şi art. 346 Cod procedură penală şi art. 998 şi art. 1107 alin. 1 Cod civil dispune obligarea inculpaţilor recurenţi P S şi N M la plata sumei de 5.032.103,85 lei, cu titlul de despăgubiri în favoarea părţii civile recurente SC S C SRL Bucureşti.
Menţine restul dispoziţiilor sentinţei recurate.
II. În baza art. 385/15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală,
RESPINGE ca nefondate recursurile penale declarate inculpaţii P S şi N M împotriva aceleaşi sentinţe.
În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală dispune obligarea inculpaţilor recurenţi la plata sumei de 300 lei, cheltuieli judiciare în recurs.
DEFINITIVĂ.
Pronunţată în şedinţa publică de azi, 14 iunie 2011.

---

Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 19 septembrie 2007
comunicate-hotărâri de condamnare din 14 iunie 2011