DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
 România - Direcţia Naţională Anticorupţie - Comunicat de presă - hotărâri definitive de condamnare

COMUNICAT

Prin decizia penală nr. 1732 din 29 noiembrie 2011, Curtea de Apel Ploieşti a hotărât următoarele:

Condamnarea inculpatului IONIŢĂ MIRCEA, fost subprefect al Instituţiei Prefectului Judeţul Prahova, la pedeapsa de 3 ani închisoare în regim de detenţie, pentru săvârşirea următoarelor infracţiuni: abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată, dacă funcţionarul a obţinut pentru altul un avantaj patrimonial şi instigare la infracţiunea de sustragere sau distrugere de înscrisuri. Instanţa a interzis inculpatului, atât pe perioada executării pedepsei, cât şi timp de 2 ani după executare, următoarele drepturi: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârşirea infracţiunii.

Condamnarea inculpatei MATEI MONICA, referent de specialitate în cadrul primăriei comunei Păuleşti, judeţul Prahova, la pedeapsa de 3 ani închisoare cu suspendare sub supraveghere, pe un termen de încercare de 6 ani, pentru săvârşirea următoarelor infracţiuni: sustragere sau distrugere de înscrisuri, abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată, dacă funcţionarul public a obţinut pentru altul un avantaj patrimonial, trei infracţiuni de fals material în înscrisuri oficiale, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi două infracţiuni de fals intelectual.

Condamnarea inculpatului STOICA NICULAE la pedeapsa de 3 ani închisoare în regim de detenţie pentru săvârşirea infracţiunilor de: instigare la infracţiunea de sustragere sau distrugere de înscrisuri şi complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată, dacă funcţionarul public a obţinut pentru altul un avantaj patrimonial. Instanţa a interzis inculpatului, atât pe perioada executării pedepsei, cât şi timp de 2 ani după executare, următoarele drepturi: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat.

Admite acţiunea civilă promovată în cauză de către partea civilă Agenţia Domeniilor Statului din Cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi obligă inculpaţii Stoica Niculae, Ioniţă Mircea şi Matei Monica în solidar la plata sumei de 12.811.176 lei.
Obligă inculpaţii la plata a câte 6.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

DEFINITIVĂ

Inculpaţii au fost trimişi în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti la data de 26 aprilie 2010 (comunicatul nr. 143/VIII/3 din data de 29 aprilie 2010).

BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE



Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 29 aprilie 2010