IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
| Decizia nr. 4036 |
Dosar nr. 3269/2/2008 |
Şedinţa publică din 12 noiembrie 2010
|
[...]
CURTEA
Asupra recursurilor de faţă ;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele :
Prin sentinţa penală nr.345 din 24 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia I Penală s-a dispus condamnarea inculpatei J R în baza art.215 alin.1, 2 şi 5 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 şi art.74 alin.2 – 76 lit.a Cod penal, la pedeapsa de 7 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza a II-a, b şi c Cod penal, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, prin mijloace frauduloase, comisă în formă continuată.
În baza art.288 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, inculpata a fost condamnată la 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale, în formă continuată.
În baza art.291 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, aceeaşi inculpată a fost condamnată la 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals în formă continuată.
În baza art.33 lit.a, 34 lit.b şi 35 alin.1 Cod penal, s-a dispus ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea, de 7 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza a II-a, b şi c Cod penal, cu aplicarea art.71 – 64 lit.a teza a II-a, b şi c Cod penal.
Conform art.350 alin.1 şi art.148 lit.f Cod procedură penală, s-a dispus arestarea inculpatei pe o durată de 30 de zile de la data încarcerării.
În baza art.14 şi art.346 Cod procedură penală, combinat cu art.998-999 Cod civil s-au admis, după cum urmează, cererile formulate de părţile civile şi a fost obligată inculpata:
-la 390.000 lei, către I S O;
-la 260.000 lei, către I N;
-la 58.000 € în echivalent lei la cursul BNR de la data plaţii, plus dobânda legala către Z T;
-la 97.000 lei, către H X;
-la 78.000 lei şi 6500 € în echivalent lei la cursul BNR de la data plăţii, către D A;
-la 154.000 lei şi 15.000 € echivalent lei la cursul BNR de la data plăţii, către N G;
-la 37.500 € echivalent lei la cursul BNR de la data plăţii, către I O F;
-la 52.000 € echivalent lei la cursul BNR de la data plăţii, către C I;
-la 3.000 € echivalent lei la cursul BNR de la data plăţii, către S N.
S-a luat act că celelalte părţi vătămate nu s-au constituit părţi civile în procesul penal.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut, în fapt, că în perioada 2004 – august 2007, inculpata J R, avocat în cadrul Baroului Bucureşti, a indus în eroare mai multe persoane cărora le-a creat aparenţa faptului că sunt adjudecătorii legali au unor imobile din Bucureşti, imobile ce s-ar fi aflat în procedură de executare silită, prin prezentarea unor înscrisuri false ale Birourilor Executorilor Judecătoreşti „I R”, „V G”, „T G” şi „B B”, prejudiciul creat fiind de 3.738.825 RON (aproximativ 1.105.500 euro, calculat la cursul euro la data săvârşirii infracţiunilor) şi 194.500 euro. Astfel, au fost induse în eroare persoanele vătămate N G, I O F, Z G, C T V, S N A, V V P, V M, V F, P I, I N, I S O, R D C, D D, F O C, V V, N C, V R R, V A, P V, M F C, C I C, D A, H X. Z T, I C, M S C şi I B L. Modalitatea de derulare de către inculpată a activităţilor infracţionale cu privire la persoanele vătămate susmenţionate, a fost identică.
Premeditând modul de săvârşire a infracţiunilor, inculpata J R a întocmit o listă cu imobile care în mod real făceau obiectul unor executări silite, despre care a luat cunoştinţă conform publicaţiilor de vânzare afişate la judecătorii şi a făcut demersuri pentru confecţionarea unor ştampile având impresiuni ce le imitau pe cele ale birourilor executorilor judecătoreşti, ale oficiilor de cadastru şi publicitate imobiliară, pentru a putea întocmi înscrisuri ce apăreau ca fiind emise de autorităţi cu competenţe în ceea ce priveşte situaţia juridică a imobilelor. Astfel, au fost identificate în posesia inculpatei J R ştampile false având impresiunile Birourilor Executorilor Judecătoreşti I R şi D D C, a Agenţiei de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Sector 3 Bucureşti, a A.N.P.I.- nr. de înregistrare - a Agenţiei CEC Victoria, precum şi o ştampilă cu semnătura olografă a executorului judecătoresc I R.
În contextul activităţilor profesionale specifice, ca şi avocat, inculpata J R a intrat în contact cu multe persoane cărora le-a prezentat şi aşa – zisa oportunitate de a achiziţiona, la preţuri foarte mici, imobile executate silit şi vândute prin licitaţii ce ar fi fost organizate de Birouri ale Executorilor Judecătoreşti.
Inculpata le-a prezentat persoanelor interesate o listă a imobilelor ce ar fi făcut obiectul unor executări silite, le indica preţul la care ar fi urmat să fie achiziţionat imobilul, precizând că achiziţionarea imobilului este certă şi invocând ca argument buna relaţie cu executorii judecătoreşti şi experienţa ei în acest domeniu. O parte din persoanele vătămate au încheiat cu inculpata şi contracte de reprezentare şi asistenţă juridică, pentru a fi reprezentaţi la aşa-zisele licitaţii şi au remis inculpatei sume cu titlu de comision sau consultanţă, suplimentar celor pentru aşa-zisa achiziţionare a imobilelor. Cu privire la o parte din persoanele vătămate, demersurile de inducere în eroare derulate de către inculpată au avut forma tentativei.
După selectarea imobilului în cauză, inculpata J R solicita persoanei vătămate să achite un avans de 10% din valoarea de adjudecare a imobilului pentru a putea participa la licitaţii. La indicaţia inculpatei, persoanele vătămate depuneau banii la CEC Agenţia Victoria, în conturi la dispoziţia Birourilor Executorilor Judecătoreşti prin care ar fi urmat să se desfăşoare aşa-zisele licitaţii. De cele mai multe ori, inculpata însoţea persoanele vătămate la Agenţia CEC Victoria. După câteva zile, deşi, în fapt, licitaţiile erau organizate, inculpata J R comunica persoanelor vătămate că nu a câştigat licitaţiile pentru adjudecarea imobilelor executate silit şi le înmâna mai multe înscrisuri falsificate care ar fi atestat câştigarea licitaţiilor. În baza acestor înscrisuri inculpata solicita persoanelor vătămate şi diferenţa de bani până la suma cu care s-ar fi achiziţionat imobilele.
Înscrisurile false erau întocmite, în fapt, de către inculpata J R şi aveau aparenţa emiterii de către Birourile Executorilor Judecătoreşti „I R”, „V G”, „T G” şi „B B”, având aplicate ştampile ce le imitau pe cele ale susmenţionatelor Birouri.
Astfel, ca şi dovadă a organizării licitaţiilor şi adjudecării imobilelor de către persoanele vătămate, inculpata J R le prezenta acestora următoarele înscrisuri falsificate: procese verbale şi acte de adjudecare, conform cărora persoanele vătămate erau adjudecătorii legali au unor imobile ce făceau obiectul unor proceduri de executare silită şi care, după remitere, erau semnate şi de către adjudecătorii – persoane vătămate. Inculpata le prezenta şi chitanţe având antetele Birourilor Executorilor Judecătoreşti în care se consemna faptul că banii primiţi de la persoanele vătămate erau depuşi la Birourile Executorilor Judecătoreşti şi că reprezentau achitarea preţului de licitaţie al imobilelor, conform dosarelor de executare. În fapt, toate sumele solicitate persoanelor vătămate pentru achitarea contravalorii imobilelor aşa-zis adjudecate la licitaţii, au fost însuşiţi de către inculpată.
De asemenea, J R le prezenta persoanelor vătămate comunicări false ale Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară privind aşa-zisa admitere a cererilor de înscriere în carte funciară a dreptului de proprietate al persoanelor vătămate asupra imobilelor, în baza actelor de adjudecare falsificate.
După primirea înscrisurilor falsificate care atestau, în mod fictiv, adjudecarea imobililor, persoanele vătămate remiteau inculpatei J R şi diferenţa sumei pentru care s-ar fi achiziţionat imobilele, cu promisiunea din partea inculpatei că persoanele executate silit vor fi evacuate din imobile, în cel mai scurt timp.
Birourile Executorilor Judecătoreşti „I R”, „V G”, „T G” şi „B B” au comunicat că imobilele susmenţionate nu au făcut obiectul unor executări sau licitaţii în cadrul Birourilor, iar cele câteva imobile executate în mod real, au fost adjudecate legal de alte persoane decât cele menţionate în actele de adjudecare falsificate. De asemenea, Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară – Serviciile de Publicitate Imobiliară Sectoarele 1, 2, 3, 4, 5, 6 Bucureşti a confirmat faptul că persoanele înşelate de către inculpata J R nu au fost înscrise în cartea funciară, ca proprietari ai imobilelor pentru care au primit actele de adjudecare false.
Întrucât nu au putut intra efectiv în posesia imobilelor aşa-zis adjudecate, persoanele vătămate au avut, la un moment dat, reprezentarea faptului că nu au fost induse în eroare de către inculpata J R, însă au amânat sesizarea organelor de anchetă, în speranţa recuperării sumelor de bani cu care au fost înşelate. De altfel, o parte din persoanele vătămate şi-au recuperat sumele cu care au fost păgubite, banii fiindu-le restituiţi de către inculpată, la insistenţele repetate ale acesteia.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi inculpata J R.
Parchetul a criticat hotărârea pentru greşita individualizare a pedepsei, coborârea acesteia sub minim pentru infracţiunea de înşelăciune nefiind justificată, astfel că se solicită majorarea pedepsei până la un cuantum care să corespundă gradului de pericol social al faptei comise.
Inculpata J R a invocat următoarele critici :
1.-cazul de casare prevăzut de art.3859 pct.18 Cod procedură penală, susţinându-se că instanţa de fond a comis o gravă eroare de fapt ce a condus la condamnarea inculpatei, deşi faptele nu sunt suficient probate, existând aspecte insuficient lămurite, atât pe latură penală, cât şi pe latură civilă;
2.-cazul de casare prevăzut de art.3859 pct.10 Cod procedură penală, invocând împrejurarea că instanţa de fond a respins proba cu martori, respectiv martorii I R şi R A;
3.-cazul de casare prevăzut de art.3859 pct.1 Cod procedură penală, întrucât nu au fost respectate dispoziţiile referitoare la competenţă, respectiv cele privind prorogarea competenţei în caz de indivizibilitate sau conexitate.
Se motivează că dosarul de faţă trebuia conexat cu dosarul nr.7300/2/2008, aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a II-a Penală, pentru că între cele două cauze există cazul de indivizibilitate prevăzut de art.33 lit.c Cod procedură penală, inculpata fiind cercetată în ambele dosare pentru acte materiale ce intră în conţinutul aceleiaşi infracţiuni, astfel că solicită trimiterea cauzei spre rejudecare pentru a se dispune conexarea.
4.-cazul de casare prevăzut de art.3859 pct.4 Cod procedură penală, întrucât în cadrul cercetării judecătoreşti nu a fost respectată publicitatea şedinţei de judecată la termenul din data de 19 iunie 2008;
5.-cazul de casare prevăzut de art.3859 pct.5 Cod procedură penală, invocându-se faptul că la termenul din data de 06.01.2008, când instanţa a pus în discuţie existenţa conflictului negativ de competenţă, inculpata, deşi aflată în stare de arest, nu a fost adusă de la locul de deţinere;
6.-cazul de casare prevăzut de art.3859 pct.6 Cod procedură penală constând în lipsa apărătorului ales sau din oficiu de la judecată;
7.-cazul de casare prevăzut de art.3859 pct.14 Cod procedură penală, privind greşita individualizare a pedepsei, considerată prea aspră în raport de circumstanţele personale şi reale ale cauzei;
8.-cazul de casare prevăzut de art.3859 pct.9 Cod procedură penală, întrucât sentinţa nu cuprinde motivele pe care se întemeiază.
Recursurile sunt neîntemeiate.
Înalta Curte, analizând hotărârea instanţei de fond, atât prin prisma criticilor formulate de recurenţi, cât şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, conform art.3856 alin.3 Cod procedură penală, apreciază că aceasta este legală şi temeinică.
Conform textului procedural sus-menţionat, recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel, nu este limitat la motivele de casare prevăzute de art.3859 Cod procedură penală.
Având în vedere că recurenţii şi-au structurat criticile pe cazurile de casare prevăzute de acest articol, Înalta Curte urmează a le examina în acest cadru, cu observaţia că, procedând şi la o evaluare a sentinţei sub toate aspectele, nu au fost găsite alte motive care să conducă la casarea hotărârii.
1. Cazul de casare prevăzut de art.3859 pct.18 Cod procedură penală
Criticile invocate de recurenta inculpată, prin care se susţine comiterea unei grave eroare de fapt, ce a condus la o soluţie greşită de condamnare, nu sunt întemeiate.
Hotărârea primei instanţe are la bază o interpretare judicioasă a materialului probator administrat, atât pe latură penală, cât şi pe latură civilă, interpretare ce a condus la stabilirea corectă a situaţiei de fapt şi a vinovăţiei inculpatei.
Părţile vătămate şi părţile civile au fost audiate în cursul cercetării judecătoreşti, menţinându-şi declaraţiile date în cursul urmăririi penale şi relatând amănunţit modul în care au fost înşelate de inculpată.
Toate declaraţiile acestora, redate în cuprinsul sentinţei se coroborează cu declaraţia inculpatei J R, de recunoaştere a infracţiunilor (fila 193 dosar fond), în care aceasta arată, explicit: „Mă declar vinovată în ceea ce priveşte infracţiunile ce mi s-au reţinut în sarcină, respectiv înşelăciune, fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals”.
Deşi inculpata, în dezvoltarea motivelor scrise de recurs, face un comentariu amplu al art.69 Cod procedură penală, conform căruia „declaraţiile învinuitului sau inculpatului făcute în cursul procesului penal pot servi la aflarea adevărului, numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte şi împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză”, Înalta Curte constată că aceste dispoziţii au fost pe deplin respectate de prima instanţă.
Hotărârea de condamnare nu se bazează doar pe declaraţia de recunoaştere a inculpatei, ci, aşa cum s-a arătat, aceasta este coroborată cu declaraţiile părţilor vătămate, precum şi înscrisurile existente la dosar, respectiv adresele efectuate şi răspunsurile primite în cursul urmăririi penale de la Biroul executorului judecătoresc I R, cu privire la imobilele care în realitate nu au fost licitate în procedura executării silite.
De asemenea, s-a mai dispus şi efectuat un raport de constatare tehnico-ştiinţifică cu privire la autenticitatea actelor de adjudecare primite de părţile vătămate.
Toate aceste probe, coroborate, au condus la stabilirea unei situaţii de fapt corecte, precum şi a vinovăţiei inculpatei, astfel că „grava eroare de fapt” invocată de aceasta în recurs nu se confirmă.
Şi pe latură civilă pretenţiile părţilor civile au avut o determinare obiectivă, susţinută de probe, prejudiciul produs fiecărei părţi civile fiind dovedit cu chitanţele de predare a banilor, valoare la care s-au adăugat „comisioanele” pe care însăşi inculpata a recunoscut că le-a primit.
Deşi inculpata, atât la fond, cât şi în recurs, a susţinut că nu a primit în totalitate sumele reclamate de părţile civile, Înalta Curte apreciază că în mod corect au fost înlăturate aceste apărări, deoarece probele administrate nu le susţin, în contextul în care există dovada că inculpata a predat părţilor civile actele de adjudecare falsificate, lucru pe care nu l-ar fi făcut, dacă ar fi existat doar o plată parţială.
2. Cazul de casare prevăzut de art.3859 pct.10 Cod procedură penală
Nici criticile formulate în cadrul acestui motiv de recurs nu pot fi reţinute, întrucât acest caz de casare are în vedere situaţia în care instanţa nu s-ar fi pronunţat asupra unor probe administrate ori cereri esenţiale, ori ceea ce inculpata înţelege să critice se referă la respingerea probei cu doi martori, respingere motivată de prima instanţă.
3. Cazul de casare prevăzut de art.3859 pct.1 Cod procedură penală vizează, în criticile recurentei-inculpate, împrejurarea că cele două dosare în care aceasta este cercetată, unul aflat pe rolul Secţiei a II-a Penală, altul pe rolul Secţiei I la Curtea de Apel Bucureşti, nu au fost conexate, deşi între cele două cauze există cazul de indivizibilitate prevăzut de art.33 lit.c Cod procedură penală.
Înalta Curte reţine că, într-adevăr, între cele două cauze există cazul de indivizibilitate prevăzut de art.33 lit.c Cod procedură penală, întrucât în ambele dosare sunt cercetate acte materiale ale aceleiaşi infracţiuni.
În acelaşi timp, Înalta Curte reţine că în prima cauză, inculpata J R a fost condamnată prin sentinţa penală nr.118 din 30 aprilie 2008, pronunţată în dosarul nr.8757/2/2007 al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a II-a Penală şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, sentinţă casată prin decizia penală nr.3339 din 21 octombrie 2008 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Bucureşti, cauza fiind înregistrată sub nr.7300/2/2008.
În cauza de faţă (dosar nr.3269/2/2008), trimiterea în judecată s-a făcut prin rechizitoriul nr.251/P/2007 din 2 iunie 2008 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
În aceste condiţii, Înalta Curte constată că dispoziţiile art.32 Cod penal au fost respectate şi corect aplicate de prima instanţă, care a respins, la data de 3 martie 2009, cererea de conexare a cauzelor, întrucât, în caz de conexitate şi indivizibilitate, deci inclusiv în cazul prevăzut de art.33 lit.c Cod procedură penală, judecata se efectuează de aceeaşi instanţă doar dacă are loc în acelaşi timp pentru toate faptele şi toţi făptuitorii.
Nu aceasta era situaţia în speţă, când nu numai sesizarea, dar şi judecarea cauzei a avut loc în primul dosar înainte de sesizarea instanţei cu cel de-al doilea dosar. Mai mult, în primul dosar s-a dat o hotărâre asupra fondului casată ulterior de instanţa de recurs cu trimitere spre rejudecare, iar dispoziţiile de casare date de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sunt obligatorii pentru prima instanţă în dosarul nr.7300/2/2008, ceea ce nu e valabil în cauza de faţă.
4. Cazul de casare prevăzut de art.3859 pct.4 Cod procedură penală
Pentru a atrage nulitatea absolută a hotărârii, conform art.197 alin.2 Cod penal, trebuie ca judecata pe fond, care a avut loc la data de 17 noiembrie 2009, să nu se fi desfăşurat în şedinţă publică, ceea ce nu s-a întâmplat, astfel cum reiese din încheierea de amânare a pronunţării de la acea dată.
Nepublicitatea şedinţei de judecată la termenul invocat de inculpată, respectiv 19 iunie 2008, ar putea pune în discuţie, cel mult, actele de la acel termen, dar în niciun caz, nu atrage nulitatea hotărârii, astfel cum solicită inculpata.
5. Cazul de casare prevăzut de art.3859 pct.5 Cod procedură penală
În mod similar, şi acest caz are în vedere lipsa inculpatului arestat de la data judecăţii, nu de la unul din termenele de judecată anterioare, pentru a se putea vorbi de consecinţa cerută de inculpată, respectiv trimiterea cauzei spre rejudecare.
6. Cazul de casare prevăzut de art.3859 pct.6 Cod procedură penală
Recurenta inculpată invocă lipsa apărătorului ales sau desemnat din oficiu la data judecăţii.
Din actele şi lucrările dosarului rezultă că inculpata a reziliat contractul cu apărătorul ales P L M, ulterior fiind prezent în instanţă avocat S C (29.09.2009, 13.10.2009), acestuia fiindu-i acordat timpul necesar pentru studierea dosarului.
Deşi i s-a pus în vedere şi s-a prezentat în instanţă, avocatul S C nu a depus delegaţia la data de 3 noiembrie 2009, ci la data de 17 noiembrie 2009 (fila 245 dosar fond), când a asigurat apărarea inculpatei cu ocazia dezbaterilor, angajându-se că depune concluzii scrise.
Instanţa de fond a amânat pronunţarea tocmai pentru ca avocatul ales să depună aceste concluzii, lucru pe care însă nu l-a făcut.
Prin urmare, în speţă este evident că inculpata a fost asistată de apărători aleşi, atât pe parcursul judecăţii, cât şi la data dezbaterilor pe fond, dar ceea ce reiese din modul în care avocatul ales a înţeles să-şi îndeplinească mandatul este că acest lucru nu s-a întâmplat în condiţiile exercitării dreptului la apărare cu bună-credinţă.
Susţinerile inculpatei că i-au fost încălcate garanţiile ce rezultă din art.6 paragraful 3 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului sunt nefondate.
Acest articol garantează dreptul persoanei acuzate, în materia care ne interesează, de a dispune de timpul şi de înlesnirile necesare pregătirii apărării sale (lit.b a paragrafului 3), precum şi dreptul să se apere el însuşi sau să fie asistat de un apărător ales de el (sau numit din oficiu, dacă nu dispune de mijloacele necesare) - lit.c a aceluiaşi paragraf.
Garanţia de la lit.b a fost asigurată inculpatei, acesteia dându-i-se posibilitatea de a-şi organiza în mod adecvat apărarea.
După ce inculpata a renunţat la serviciile primului avocat ales, celui de al doilea avocat ales i s-au acordat, la cerere, termene necesare pregătirii apărării.
Jurisprudenţa CEDO este constantă în a reţine că schimbarea avocatului înainte de şedinţa de judecată va trebui însoţită de o prelungire a timpului aferent pregătirii apărării, cu condiţia ca schimbarea avocatului să nu se datoreze culpei persoanei acuzate.
Atât inculpata, cât şi avocatul ales, au avut la dispoziţie acest timp, au avut acces la probele dosarului, mai mult, instanţa de fond a amânat pronunţarea pentru a da posibilitatea avocatului ales de a depune note scrise.
Refuzul avocatului ales de a dezvolta concluzii orale şi refuzul de a depune concluzii scrise sunt, evident, imputabile acestuia, astfel că nu pot avea drept consecinţă ca, prin invocarea propriei culpe, să se tragă concluzia că dreptul la apărare al inculpatei nu a fost respectat.
Persoana acuzată şi-a ales un avocat, nefiind în situaţia ca instanţa să numească un apărător din oficiu, iar lipsurile apărării realizate de avocatul ales nu pot fi apreciate ca o încălcare a garanţiilor art.6 din Convenţie sau art.6 Cod procedură penală.
7. Cazul de casare prevăzut de art.3859 pct.14 Cod procedură penală
Este invocat atât de D.N.A., cât şi de inculpată, astfel că ambele critici vor fi analizate de Înalta Curte, care apreciază că nu sunt fondate.
Astfel, prin aplicarea unei pedepse rezultante de 7 ani închisoare, Înalta Curte constată că s-a realizat, cu prilejul individualizării, un just echilibru între circumstanţele personale ale inculpatei şi cele reale ale cauzei.
Amploarea activităţii infracţionale, durata în timp a acesteia, dar şi calitatea specială, de avocat, a inculpatei, fac ca o solicitare de reducere a pedepsei din partea acesteia să nu poată fi primită.
În acelaşi timp, există şi circumstanţe personale ale inculpatei ce au făcut posibilă coborârea sub minim a pedepsei, înlăturarea acestora, astfel cum se solicită de parchet, nefiind întemeiată. Se are în vedere, în principal, atitudinea sinceră a inculpatei, care şi-a recunoscut vinovăţia faţă de toate faptele penale de care a fost acuzată.
8. Cazul de casare prevăzut de art.3859 pct.9 Cod procedură penală, invocat de inculpată, nu este susţinut de actele dosarului, întrucât hotărârea este motivată, în cuprinsul acesteia fiind prezentate, pe larg, situaţia de fapt, probele administrate, precum şi analiza elementelor constitutive ale infracţiunilor faţă de care s-a dispus condamnarea inculpatei.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în baza art.38515 pct.1 lit.b Cod procedură penală, va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi inculpată, cu obligarea acesteia la cheltuieli judiciare către stat, conform art.192 alin.2 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi de inculpata J R împotriva sentinţei penale nr.345 din 24 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia I Penală.
Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 800 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 12 noiembrie 2010.
Alte legături de la această informațiecomunicate de presă din
04 iulie 2008