ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 2693	Dosar nr. 3830/2/2008
Şedinţa publică din 9 iulie 2010

[...]
CURTEA
Asupra recursului de faţă ;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele :
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie DNA - Secţia de Combatere a Corupţiei din 26.06.2008 a fost trimis în judecată inculpatul A I pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă prev. de art. 257 Cod penal rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu modificările şi completările ulterioare şi denunţare calomnioasă prev. de art. 259 Cod penal cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal.
Prin acelaşi rechizitoriu, procurorul a dispus totodată :
-neînceperea urmăririi penale faţă de A I pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 290 Cod penal;
-neînceperea urmăririi penale faţă de S G pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 61 din Legea nr. 78/2000 cu modificările şi completările ulterioare;
-neînceperea urmăririi penale faţă de A R pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu modificările şi completările ulterioare.
Prin rezoluţia din data de 12.03.2008, ora 12,45, din dosarul cu numărul 21 /P/2008 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de A I, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de influenţă şi denunţare calomnioasă, prevăzute de art. 257 Cp. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu modificările şi completările ulterioare şi 259 Cp.
În fapt s-a reţinut că, în perioada mai-iunie 2003, A I, avocat în cadrul Baroului Giurgiu, a pretins şi primit de la mai multe persoane cărora le acorda asistenţă juridică şi pe care le reprezenta într-o cauză penală aflată pe rolul Tribunalului Giurgiu, suma de 10.000 USD, în trei tranşe, prin intermediul lui A R, pentru a interveni la membrii completului de judecată, faţă de care a lăsat să se creadă că are influenţă, în vederea obţinerii unor pedepse neprivative de libertate şi a eliberării acestora din arest. La finalizarea procesului, clienţii lui A I au fost condamnaţi la pedeapsa închisorii cu executare în regim de detenţie, motiv pentru care S G, liderul grupului reprezentat de către avocatul A I, i-a cerut lui A R să-i restituie cei 10.000 dolari. La rândul său, A R i-a solicitat avocatului suma antemenţionată, dat fiind faptul că rezultatul promis de către A I la finalizarea dosarului nu a fost atins. Pentru a nu returna suma de bani şi a-şi ascunde fapta, A I a formulat un denunţ la Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu împotriva lui A R, în care îl acuza pe acesta că îl ameninţă că va sesiza Direcţia Naţională Anticorupţie pentru presupuse fapte de corupţie, dacă nu îi dă 5.000 dolari. Ca urmare a denunţului lui A I, faţă de A R s-a dispus începerea urmăririi penale şi apoi punerea în mişcare a acţiunii penale, după care acesta a fost arestat pe o durată de 7 zile pentru comiterea infracţiunii de şantaj, pentru ca în urma efectuării cercetărilor în cauză, Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu să dispună scoaterea de sub urmărire penală a inculpatului A R, în temeiul art. 10 lit. a C.p.p.
A I este avocat în cadrul Baroului Giurgiu din data de 05.05.1997, aşa cum rezultă din adresa numărul 106/10.03.2008 a Uniunii Naţionale a Barourilor din România - Baroul Giurgiu (fila 90). In această calitate, la începutul lunii ianuarie 2003, a fost prezent la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Giurgiu pentru a asista, în calitate de apărător ales, mai multe persoane de etnie rromă audiate în dosarul Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu, nr. 10/P/2003 pentru comiterea infracţiunilor de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice, violare de domiciliu, distrugere, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi tentativă de omor calificat.
În dosarul antemenţionat s-a reţinut că, în data de 06.01.2003, pe fondul unei stări conflictuale preexistente, S V, S C, B F, S I, S Z, S G, B I, B C, T C, T Z şi B A, toţi membri ai familiei S din localitatea Bîcu au pătruns fără drept şi înarmaţi în locuinţa familiei G, tot din Bîcu, unde au distrus bunuri, au agresat mai multe persoane şi au executat un foc de armă în urma căruia a fost rănit T Z.
Prin rechizitoriul din data de 08.04.2003, emis de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu,in dosarul numărul 10/P/2003, au fost trimişi în judecată B C, S V, S C, S I, T Z, T C, B A, S G, B F, S Z şi B I, parte dintre ei în stare de arest, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 321 al. 2 Cp, 192 al. 2 Cp., 174, 175 Cp. şi 279 Cp. (fila 155-168). Dosarul a fost înregistrat la Tribunalul Giurgiu sub numărul 1330/2003 (fila 169). La instanţă, ca de altfel şi în timpul urmăririi penale, aceşti inculpaţi au fost asistaţi de către avocatul A I, în baza unor contracte de asistenţă juridică ale căror copii au fost depuse la dosar de către acesta (fila 184-203).
Liderul inculpaţilor de etnie rromă trimişi în judecată a fost S G, faţă de care s-a luat măsura arestării preventive în perioada 03.04.2003-07.04.2003.
În data de 21.05.2003, auzind despre faptul că membrii familiei S din Bîcu au afaceri judiciare la Tribunalul Giurgiu, martorul denunţător A R, cunoscut sub numele de „Vijelie”, în virtutea relaţiilor de rudenie cu aceştia, s-a deplasat la sediul instanţei pentru a se informa despre situaţia lor. Ajungând la Tribunalul Giurgiu, A R a constatat că în faţa clădirii sunt strânşi mai mulţi cetăţeni de etnie rromă, printre care: S G, B F, T I, B A, B C. La un moment dat, s-a apropiat de grupul antemenţionat, învinuitul A I, care văzându-l pe A R, pe care îl cunoştea de foarte mulţi ani, din perioada în care funcţiona în calitate de organ de poliţie pe raza judeţului Giurgiu, l-a invitat pe acesta la un bar aflat în apropierea tribunalului, pentru a sta de vorbă. Aflând că A R este în relaţii de rudenie cu clienţii săi, învinuitul A I i-a explicat acestuia că membrii familiei S sunt trimişi în judecată pentru fapte deosebit de grave şi că, dacă nu-şi foloseşte influenţa, pe care lăsa să se creadă că ar avea-o, asupra magistraţilor care îi judecă, vor primi pedepse aspre, cu executare în regim de detenţie. A motivat că nu i-a antamat direct pe clienţii săi, pentru că „nu vrea ţigănie” şi doreşte să discute doar cu un reprezentant al lor. În contextul situaţiei expuse cu abilitate de avocat, îngrijorat de cele auzite, martorul denunţător A R l-a întrebat pe învinuit cum este posibilă rezolvarea problemei etnicilor rromi. Învinuitul, calculând că sunt 10 inculpaţi a pretins suma de 20.000 dolari, adică câte 2.000 dolari de fiecare inculpat, bani cu care va face intervenţiile necesare la magistraţii din completul învestit cu judecarea cauzei, pentru ca aceştia să-i pună în libertate şi apoi să-i condamne pe clienţii săi la pedepse cu suspendare sau la amendă penală. Pentru a-l convinge pe A R că are capacitatea de a influenţa magistraţii în luarea deciziei, a afirmat că toată justiţia din Giurgiu îi este aservită şi că A I, membru al parlamentului este unchiul său şi îi va acorda sprijinul.
A R s-a dus la S G, decanul de vârstă şi liderul familiei şi i-a relatat acestuia starea de fapt expusă de învinuitul A I şi condiţiile pe care le impune pentru a conduce procesul spre o soluţie favorabilă inculpaţilor.
Analizând cererea învinuitului, S G l-a trimis pe A R la acesta pentru a-i transmite că nu poate să-i dea decât 10.000 dolari, sumă cu care învinuitul a fost de acord. Pentru a avea dovada că suma a ajuns la avocat, S G i-a desemnat pe N P F, B A şi B C să participe la efectuarea operaţiunii, ceea ce s-a şi întâmplat. Astfel, martorii mai sus arătaţi s-au aşezat la o masă vecină celei la care stătea A R cu învinuitul A I şi au asistat la predarea banilor şi la conversaţia celor doi. Martora O A a sesizat şi ea când avocatul a primit „bancnote de culoare verde” de la A R. Tot cu acest prilej, s-a stabilit că diferenţa până la 10.000 dolari, va fi avansată de către acesta din urmă într-un interval scurt de timp.
Rezoluţia infracţională a învinuitului a fost însoţită de demersuri concrete menite să întărească încrederea etnicilor rromi în capacitatea sa de a uşura situaţia juridică a inculpaţilor. Astfel, după încasarea sumei de 4.000 dolari, învinuitul a mai cerut 800.000 ROL pentru a cumpăra flori şi a le oferi personalului de la instanţă, apoi a părăsit barul pentru scurt timp, după care a revenit şi i-a spus lui A R că a dat banii celor care îi vor pune pe rromi în libertate, asigurându-l totodată pe acesta că totul este în ordine.
La aproximativ două săptămâni după cele mai sus descrise, A R s-a întâlnit cu S G la Tribunalul Giurgiu, unde a primit de la acesta 3.000 dolari, pentru a-i pune la dispoziţia învinuitului. Astfel, l-a contactat telefonic pe A I, stabilind de comun acord să se vadă la restaurantul „Căprioara” din Giurgiu. Acolo, în prezenţa martorilor B A, B C şi N P F, care se aflau în apropierea lui A R, învinuitul a primit cei 3.000 dolari, de la acesta din urmă, pe care l-a liniştit cu privire la situaţia rromilor, spunându-i că totul este rezolvat şi că a dat banii cui trebuie. Acelaşi lucru l-a reiterat şi în faţa concubinei lui A R, D F, cunoscută în comunitatea rromă sub numele de „Anglia”, care a insistat să nu-i creeze concubinului său probleme în Bîcu.
Cu aceeaşi ocazie, învinuitul a precizat că pentru intervenţia sa la organele judiciare solicită să i se plătească 14.000:000 lei, bani pe care i-a şi încasat la câteva zile de la cerere, în faţa benzinăriei OMV, situate în zona Eroilor Revoluţiei din Bucureşti. Suma a fost remisă învinuitului de către A R, în prezenţa martorului N P F.
Ultima tranşă de bani, în cuantum de 3.000 dolari, a fost primită de învinuit la scurt timp după ultima întâlnire (câteva zile), în localul „Denis” din Giurgiu, martori ai acestei activităţi fiind B A, B C, N P F şi G S. Potrivit obiceiului, învinuitul A I l-a liniştit pe A R cu privire la situaţia clienţilor săi, motivând întârzierea în punerea acestora în libertate prin aceea că magistraţii Tribunalului Giurgiu au fost supuşi unui control şi că din acest considerent nu s-a luat vreo măsură în cauză de către judecători, deoarece era riscant.
În 15.12.2003, cauza privind pe cetăţenii de etnie rromă din Bîcu a ieşit în pronunţare, iar în 23.12.2003, prin sentinţa numărul 401, Tribunalul Giurgiu a condamnat la pedeapsa închisorii cu executare în regim de detenţie pe toţi inculpaţii trimişi în judecată prin rechizitoriul 10/P/2003 din data de 08.04.2003.
Văzând hotărârea judecătorească, S G i-a cerut explicaţii lui A R, solicitând totodată şi restituirea banilor. La rândul său, A R I-a contactat pe avocat pentru a lămurirea situaţiei. învinuitul a justificat condamnarea clienţilor săi la pedeapsa închisorii prin aceea că după controlul ce a avut loc la instanţă, judecătorilor din complet Ie-a fost teamă să mai facă ceva, dar a spus că se va remedia inconvenientul creat la Curtea de Apel Bucureşti, unde va interveni unchiul său, A I.
La Curtea de Apel Bucureşti a fost menţinută sentinţa pronunţată de către Tribunalul Giurgiu, împrejurare în care cei condamnaţi au renunţat la serviciile lui A I. Au pretins totuşi restituirea banilor, dar lui A R, deoarece aceasta a garantat în faţa lor că în cazul în care nu se ajunge la rezultatul dorit, va înapoia personal banii. În această împrejurare, A R a vorbit de mai multe ori cu învinuitul şi i-a cerut să-i remită cei 10.000 dolari. În prima etapă, avocatul A I a promis că va returna suma primită, însă a amânat în mod repetat executarea obligaţiei, ceea ce a determinat nemulţumirea rromilor, care pentru a-şi recupera banii l-au informat pe avocat că vor sesiza parchetul şi s-au deplasat chiar şi la domiciliul acestuia, unde au stat de vorbă cu soţia sa.
Văzând reacţia foştilor săi clienţi, învinuitul, pentru a-şi ascunde faptele şi a nu restitui banii primiţi de la S G prin intermediul lui A R, a formulat un denunţ împotriva acestuia din urmă, pentru comiterea infracţiunii de şantaj, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu. În cuprinsul sesizării învinuitul a prezentat trunchiat relaţiile cu A R astfel încât fapta acestuia din urmă de a cere restituirea sumei de 10.000 dolari, dată lui pentru a interveni pe lângă judecătorii de la Tribunalul Giurgiu a fost descrisă ca fiind şantaj. S-a solicitat tragerea la răspundere penală a lui A R pentru aceea că, împreună cu familia lui l-a ameninţat că dacă nu îi dă suma de 5.000 dolari, îi va face plângere la Parchetul Naţional Anticorpţie pentru comiterea unor acte de corupţie împreună cu magistraţi din Giurgiu. De asemenea, învinuitul a propus pentru probarea acuzaţiilor sale organizarea unui flagrant, după ce a discutat cu A R, căruia i-a promis restituirea a 5.000 dolari, din cei 10.000 datoraţi. Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu a achiesat la cererea formulată de învinuit şi a realizat flagrantul în data de 05.03.2004, în incinta restaurantului aparţinând S.C. U CB S.R.L, aflat în municipiul Giurgiu, Şoseaua Sloboziei. În localul antemenţionat, s-a întâlnit, în prezenţa martorilor G S F şi D F, A R cu învinuitul A I, conform înţelegerii lor prealabile, pentru ca acesta din urmă să-i pună la dispoziţie 5.000 dolari. Cu această ocazie, învinuitul i-a înmânat lui A R doar 2.000 dolari, specificând că restul de 3.000 dolari i-l va pune la dispoziţie în cel mai scurt timp. Nemulţumit de faptul că nu a primit întreaga sumă asupra căreia convenise cu învinuitul, A R a refuzat să semneze înscrisul denumit „Chitanţă” (fila 372), redactat de către A I şi să ia banii, solicitându-i unuia dintre martori să verifice cuantumul sumei. Imediat după remiterea plicului cu cei 2.000 dolari, A R a fost ridicat de către procuror şi organele de poliţie. În aceeaşi zi (04.03.2008), faţă de A R s-a început urmărirea penală pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj, faptă prev. de art. 194 Cp. (fila 318). În data de 06.03.2004, faţă de învinuitul A R s-a pus în mişcare acţiunea penală, prin ordonanţa numărul 356/P/2004 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu şi a fost prezentat la Judecătoria Giurgiu cu propunerea de arestare preventivă. Prin încheierea numărul 2 din 06.03.2004, instanţa a admis propunerea parchetului şi a dispus arestarea preventivă a inculpatului A R pe o perioadă de 7 zile (06.03.2004-12.03.2004), pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 194 Cp..
Măsura nu a mai fost prelungită la expirarea celor 7 zile.
Urmare a administrării probatoriului propus în apărare de către inculpatul A R, în data de 22.01.2007, Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu a dispus prin ordonanţa 356/P/2004 scoaterea de sub urmărire penală a inculpatului A R pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj, în temeiul art. 10 lit. a C.p.p.. Motivarea parchetului s-a fundamentat pe de o parte pe faptul că partea vătămată din acel dosar, avocatul A I, nu a fost nici constrâns, nici ameninţat să-i predea inculpatului suma de 5.000 dolari, iar pe de altă parte pe considerentul că suma mai sus precizată nu a fost pretinsă ca un folos injust, în sensul art. 194 Cp., ci ca o restituire a plăţii pentru un serviciu promis de avocat şi neîndeplinit.
Fiind audiat, învinuitul A I a negat acuzaţiile care i s-au adus.
Procurorul a propus ca, în drept, fapta învinuitului A I, avocat în cadrul Baroului Giurgiu, care în cursul lunilor mai-iunie 2003, a pretins şi primit de la martorul denunţător S G, prin intermediul martorului denunţător A R, suma de 10.000 dolari, pentru a interveni pe lângă magistraţii Tribunalului Giurgiu, asupra cărora a lăsat să se creadă că ar avea influenţă în scopul ca aceştia să pronunţe pentru de clienţii săi pedepse neprivative de libertate, într-o cauză aflată pe rolul instanţei, să constituie infracţiunea de trafic de influenţă, prev. de art. 257 Cp. rap. la art. 6 din Legea 78/2000 cu modificările şi completările ulterioare.
Fapta învinuitului A I, care în data de 04.03.2004 a formulat o plângere împotriva lui A R la Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu, în care îl învinuia pe acesta de săvârşirea infracţiunii de şantaj, prezentând denaturat o faptă reală (solicitarea lui A R de a-i restitui 10.000 dolari) aşa încât din această denaturare a rezultat conţinutul infracţiunii antemenţionate (prin atribuirea unui scop injust dobândirii banilor), cunoscând în virtutea profesiei pe care o exercita consecinţele faptei sale (consecinţe materializate finalmente prin arestarea lui A R) şi urmărind prin aceasta să dea o aparenţă de legalitate activităţilor sale ilicite, constituie infracţiunea de denunţare calomnioasă, prev. de art. 259 Cp.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti în data de 30.06.2008 sub nr. 3830.
Curtea a reţinut că întreaga acuzare a Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. se întemeiază numai pe declaraţii de martori, toţi de etnie rromă, cu privire la săvârşirea unei fapte de trafic de influenţă de către inculpatul A I în perioada mai - iunie 2003.
Întrucât, aşa cum s-a arătat, acuzarea Direcţiei Naţională Anticorupţie se întemeiază numai pe declaraţii de martori, instanţa de fond s-a aplecat în detaliu pe fiecare conţinut al declaraţiilor date, cele din faza de judecată având relevanţă juridică concretă pentru conturarea unei soluţii de condamnare sau achitare, dat fiind împrejurarea că potrivit art. 200 C.proc.pen.„urmărirea penală are ca obiect strângerea de probe necesare pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se dispună trimiterea în judecată”.
S-a constatat, cu depline argumente, că declaraţiile martorilor prezintă serioase contradicţii, evidenţiate în cursul cercetării judecătoreşti, aşa încât s-a procedat la analizarea acestora în vederea stabilirii adevărului în cauză, după cum urmează:
La data de 09.07.2004 numitul S V a sesizat printr-un denunţ organele de poliţie din cadrul Inspectoratului de Poliţie Giurgiu cu privire la faptul că în cursul anului 2003, tatăl său S G a fost înşelat de către A R, care a pretins 10.000 $ SUA pentru a intermedia eliberarea unui număr de zece inculpaţi printre care şi acesta din urmă.
„Liderul rromilor” S G cum este denumit de către procuror în declaraţia sa dată în 25.03.2008, în faza de urmărire penală a susţinut că în luna aprilie 2003 urmare a unui scandal ce a avut loc în localitatea Bâcu, împreună cu membrii familiei sale au fost arestaţi şi trimişi în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice şi tentativă de omor.
Potrivit declaraţiei martorului S G, în timp ce aştepta la Tribunalul Giurgiu a venit A R care i-a povestit că are cunoştinţă în mediul juridic, prin intermediul cărora, contra sumei de 20.000 USD va rezolva ca cei trimişi în judecată să nu facă închisoare. A susţinut că aceşti bani vor fi daţi judecătorilor şi procurorilor. Mai arată martorul că a fost de acord să-i dea lui A R suma de 10.000 USD, din care 4.000 i-a strâns pe loc de la cei prezenţi şi i-a înmânat acestuia, în faţa martorelor T I şi B F. Deşi S G i-a propus lui A R să-l însoţească la întâlnirea cu procurorii şi judecătorii acesta nu a fost de acord.
Conform susţinerilor martorului S G diferenţa până la 10.000 USD i-a data-o lui A R în aproximativ o lună, în două tranşe, tot la tribunal şi tot în prezenţa martorelor T I şi B F.
Întrucât la sfârşitul anului 2003, începutul anului 2004, la terminarea procesului toţi cei trimişi în judecată au fost condamnaţi la închisoare cu detenţie, a mai arătat martorul S G - i-a cerut lui A R să-i restituie banii. Acesta nu a fost de acord, motivând că a dat cei 10.000 USD avocatului A I.
Această declaraţie a denunţătorului S G se coroborează cu depoziţiile din faza de cercetare judecătorească şi anume:
La termenul de judecată din 20.01.2009 (fila 45 dosar instanţă) martorul S G a susţinut că:„ în anul 2003 atât eu cât şi membrii familiei, în total cinci persoane, am avut calitatea de inculpaţi. Eu nu eram arestat, cauza în ceea ce mă priveşte se judeca în stare de libertate. În timp ce mă aflam la Tribunalul Giurgiu aşteptând judecarea cauzei a venit la mine A R care m-a întrebat ce probleme am, i-am relatat situaţia descrisă mai sus şi i-am spus că l-am angajata pe av. A I. A R mi-a spus că are oameni, în sensul că el cunoaşte judecători şi procurori. A R mi-a spus că trebuie să-i dau 10.000 USD. A lipsit 15-30 minute, eu nu l-am văzut vorbind cu nimeni, dar mi-a spus şi de această dată să fac rost de suma de 10.000 USD. Am strâns în faţa sălii de şedinţă de la mai mulţi băieţi suma de 4.000 USD după ce am avut discuţia cu A R pe care i-am înmâna-o acestuia. La acel moment A R nu mi-a spus că dă banii pe care mi i-a cerut şi cu care am fost de acord, respectiv suma de 10.000 USD lui A I”.
Este adevărat cum am declarat la Parchet - a susţinut denunţătorul S G - că după pronunţarea hotărârii de condamnare când i-am cerut banii lui A R acesta mi-a spus că a dat suma de 10.000 USD avocatului A I”.
În declaraţia sa martorul a susţinut că nu i-a trimis pe N P F, B A şi B C să-i urmărească pe A R şi A I în momentul în care aceştia s-au întâlnit. De asemenea, martorul a mai arătat în şedinţa din 20.01.2009 că „după ce fiii mei au fost condamnaţi la 4 ani închisoare, avocatul A I nu a precizat că în calitatea sa de avocat poate influenţa soluţia ce urma să fie dată de către judecătorii Curţii de Apel, ci doar ne-a specificat că în urma recursului declarat, poate să mai ia din pedeapsă”.
În ceea ce priveşte diferenţa de 6.000 USD martorul S G a susţinut că a înmânat-o lui A R tot în incinta Tribunalului Giurgiu, precizând că B A este fratele lui A R, iar N P F este nepotul concubinei lui A R, „Anglia”.
Potrivit susţinerii martorului S G relaţia dintre avocat şi client a fost una de colaborare, iar cel care trebuie să-i restituie suma de 10.000 USD este A R.
În faza de urmărire penală martorul A R zis „Vijelie” a declarat: „Pentru a avea convingerea că remit banii avocatului, S G a trimis pe B A, B C, N P F să asiste în momentul în care avocatul primeşte banii. Aşa fiind cei trei antemenţionaţi au venit la barul unde se desfăşura tranzacţia şi au văzut când avocatul a luat banii. Precizez că de faţă era şi O A. După încasarea banilor, avocatul a mai solicitat o sumă în lei pentru a cumpăra nişte flori, apoi a prăsit localul pentru scurt timp, revenind şi făcându-i semn cu mâna că totul este în ordine şi spunându-mi că a dat deja banii celor care urmau să-i pună în libertate pe ţigani. În tot cursul acestei întrevederi cu avocatul A I acesta s-a lăudat că toată lunea din tribunal este la picioarele lui. Am stabilit cu acesta ca diferenţa de 6.000 USD să o pun la dispoziţie în cel mai scurt timp posibil pentru ca el să-i poată da mai departe. La aproximativ două săptămâni după cele mai sus descrise am primit la Tribunalul Giurgiu de la S G încă 3.000 USD. L-am contactat telefonic pe avocat iar acesta mi-a propus să ne vedem la restaurantul Căprioara. M-am dus acolo împreună cu B A, B C şi N P F (toţi trimişi de S G). Ei s-au aşezat separat la o masă, iar eu cu avocatul A I la o altă masă. Avocatul a luat banii şi din nou m-a asigurat că totul este rezolvat, că a dat banii cui trebuie şi că nu va fi nicio problemă. Acelaşi lucru l-a reiterat în faţa soţiei mele Anglia, care a insistat să nu provoace ceartă cu ţiganii din Bâcu pentru banii care i-a luat de la mine. Deşi la sfârşitul anului 2003, potrivit afirmaţiilor martorului A R „toţii ţiganii din lotul Bâcu au fost condamnaţi la pedepse privative de libertate, A I mi-a zis că dosarul ţiganilor va ajunge la Curtea de Apel, unde va interveni unchiul său A I şi-i va pune în libertate”.
În ceea cea priveşte tranşa de bani dată la restaurantul Căprioara martorul A R a susţinut în instanţă că: „am dat 3.000 USD lui A I la restaurantul Căprioara. În momentul în care i-am înmânat banii lui A I i-am scăpat pe jos. Precizez că am scăpat 500 - 600 de dolari. De faţă la masă erau: O A, D F, N P, B A. După care a revenit susţinând că: „O A era la o distanţă de câţiva metri, ne despărţeau câteva mese”.
Potrivit declaraţiei martorului A R, N P I-a ajutat să adune banii de pe jos. Mai mult, în aceeaşi declaraţie martorul A R susţine că: „O A a fost de faţă când S G mi-a dat suma de 3.000 USD ca să mă întâlnesc cu A I la restaurantul Acapulco. De faţă era N P şi B A. A I m-a întrebat ce este cu băiatul acesta, iar eu i-am spus să nu se ferească că este băiatul meu. În prezenţa martorilor O A, N P şi altor persoane, i-am dat lui A I ulterior bani, respectiv 3.000 USD”.
A mai susţinut martorul A R că: „în prezenţa tuturor persoanelor de la masă printre care O A şi N P, A I m-a asigurat că tot tribunalul este la picioarele sale”.
A mai arătat martorul A R că cei 10.000 de dolari, S G i-a înmânat lui personal şi nu lui N P F.
În faza de urmărire penală martorul N P F a declarat: „întrucât nu s-au strâns decât 4.000 USD, S G a dat banii lui A R, care la rândul său, în prezenţa mea, a martorilor O A, B A şi C i-a înmânat avocatului într-un bar, aflat lângă tribunal”. „Precizez că pe mine, pe B C şi pe B A ne-a trimis S G să asistăm la momentul predării banilor pentru a avea certitudinea că A R nu păstrează banii pentru el. Cu acea ocazie A I a susţinut că a rezolvat problema ţiganilor în sensul obţinerii unor pedepse neprivative de libertate”, a mai arătat martorul N P F în declaraţia sa.
Potrivit declaraţiei aceluiaşi martor N P F, din discuţiile avute cu S G a înţeles că suma de 14.000.000 lei reprezenta onorariul ce trebuia plătit avocatului A I, fără a se încheia un act între cei doi cu ocazia primirii/predării sumei.
În declaraţia dată în instanţă martorul N P F a susţinut că a stat la aceeaşi masă cu inculpatul A I şi cu martorul A R în momentul în care acesta i-a înmânat suma de 4.000 USD în localul din fata tribunalului. „Am auzit, susţine martorul, când A I i-a spus lui A R că în schimbul sumei de 4.000 USD îi va scăpa pe inculpaţi de închisoare, în sensul că li se vor aplica amenzi cu suspendarea condiţionat a executării pedepsei. La circa 7-10 zile am mers la barul Acapulco, mai arată martorul în declaraţia sa, care se află în apropierea unei staţii de benzină. S G mi-a dat suma de 3.000 USD înainte de a ajunge în bar. A R i-a spus să-mi dea banii mie, în felul acesta să fie convins că-i vă înmâna”.
Martora O A în declaraţia dată în faza de urmărire penală (fila 108 d.u.p.) a susţinut următoarele:„A R mi-a indicat să-l aştept într-un bar vis-a-vis de tribunal. La un moment dat în local a intrat acesta însoţit de un avocat despre care se supunea că se numeşte A. S-au aşezat la masă şi am observat că A R a introdus mâna în buzunarul pantalonilor de unde a scos ceva, ce părea să fie bancnote împăturite şi apoi a întins-o spre avocat. La o masă alăturată erau mai muţi ţigani pe care nu-i cunosc, dar cu care A R a vorbit înainte de a discuta cu avocatul. Dintre cei de acolo l-am recunoscut pe un tânăr despre care ştiu că se numeşte P. Nu am auzit ce a discutat A R cu avocatul A, dar pe drumul de întoarcere acesta mi-a relatat că s-a văzut cu avocatul pentru a-i da suma de 4.000 USD, bani destinaţi pentru a face blat cu ţiganii”.
În instanţă, la termenul de judecată din 29.01.2009, martora O A a declarat:„ Este adevărat că am fost în bar, nu ştiu cum se numeşte acel bar, vis-a-vis era tribunalul şi am stat la o masă. L-am văzut pe A R în acel bar cu mai multe persoane la o masă. Erau în jur de 5-6 persoane, între mine şi masa lui R era o distanţă de 4-5 m. La acea masă erau şi ţigani şi români. Am declarat la parchet că l-am văzut pe A R intrând în bar cu A I pentru ca acesta, aşa mi-a povestit ulterior în maşină”.
A mai declarat martora O A în instanţă:„ Eu la parchet am relatat ce mi-a spus A R. Astăzi, în instanţă susţin că nu l-am văzut pe A R la aceeaşi masă cu A I. Pe A I astăzi l-am văzut. Pe drum mi-a povestit A R că i-a dat bani avocatului. Tot A R, mi-a spus că în local erau P, B C şi B A”.
Important de precizat este următoarea afirmaţie a martorei O A: „încă o dată susţin că am spus la parchet că l-am văzut pe A R scoţând din buzunar suma de 3.000 USD pentru că aşa mi-a spus A R”. Deasemenea, martora a mai arătat: „în momentul în care am mers cu A R la tribunal a venit cu noi şi P” susţinând totodată „Nu am văzut suma de 3.000 de USD. Nu am văzut bani în mâna lui A R”
Referitor la restaurantul Căprioara, martora O A, atât în faza de urmărire penală cât şi în instanţă, a susţinut că nu l-a însoţit pe A R în interiorul localului, rămânând în maşină.
În faza de urmărire penală martorul B C a declarat că a fost de faţă când S G a decis să-i înmâneze lui A R suma de 10.000 USD pentru ca avocatul A I prin intermediul judecătorilor să obţină o soluţie favorabilă cu privire la cei din lotul Bâcu arestaţi.
Martorul a mai arătat că suma de 4.000 USD a fost dată de către A R avocatului A I întrun restaurant aflat lângă Tribunalul Giurgiu în timp ce aceştia se aflu la o masă iar el împreună cu B A, N P F şi O A la o altă masă.
Conform înţelegerii a mai susţinut martorul diferenţa de 6.000 USD urma să se achite în câteva săptămâni. „Astfel, după aproximativ 10 zile de la întâlnirea mai sus descrisă, atât la solicitarea telefonică a lui S G cât şi la cererea lui A R am participat la întâlnirea acestuia din urmă cu avocatul A I la restaurantul Căprioara din Giurgiu”, a mai arătat martorul în faza de urmărire penală. „Acolo am văzut când A R, aflat la o masă cu avocatul A I, i-a dat acestuia suma de 3.000 USD şi l-am auzit pe avocat afirmând că totul se rezolvă. împreună cu mine se mai aflau B A, N P F şi O A”, a mai declarat martorul.
Potrivit declaraţiei martorului B C „La aproximativ o săptămână după întâlnirea anterioară, la un bar aflat la intrarea în Giurgiu dintre Bucureşti, am asistat la înmânarea a 3.000 USD de către A R avocatului A I. Totul s-a desfăşurat la fel ca în precedenta dată în sensul că eu, B A şi N P F ne aflam la o masă alăturată celei la care stăteau de vorbă şi A R.
Din nou am auzit pe avocat asigurându-l pe A R că ţiganii vor scăpa fără să facă închisoare”.
În declaraţia sa martorul B C a mai susţinut că martorul S G a dat suma de 4.000 USD nepotului său N P F trimiţându-l totodată pe el şi pe B A pentru a vedea dacă A R înmânează această sumă de bani avocatului A I.
Şi cu privire la celelalte tranşe de bani martorul B C a susţinut că a fost de fată când au fost înmânaţi avocatului A I prin intermediul lui A R, auzind totodată cum acesta din urmă l-a asigurat că: „se rezolvă, nicio problemă”. Deasemenea, a susţinut că de faţă au mai fost B A şi P întrucât S G voia să se convingă că A R va înmâna banii inculpatului A I.
În faza de urmărire penală martorul B A a declarat că este nepotul lui S G şi că în primăvara anului 2003, de sărbătoarea Sf. Constantin şi Elena a mers la Tribunalul Giurgiu unde acesta împreună cu familia lui erau judecaţi pentru săvârşirea mai multor infracţiuni.
În timp ce stăteau de vorbă a venit avocatul A I, angajat de către S G şi i-a cerut lui A R să stea de vorbă cu acesta. După un timp A R a revenit şi a relatat că avocatul A I i-a solicitat suma de 20.000 USD pentru a obţine o soluţie favorabilă pentru cei arestaţi din „lotul Bâcu”.Potrivit declaraţiei martorului, S G a fost de acord să plătească 10.000 USD sens în care a adunat pe loc de la cei prezenţi 4.000 USD, după care i-a înmânat lui A R pentru a-i remite avocatului. Pentru că S G nu avea încredere că A R va da banii avocatului A I, susţine martorul, I-a trimis pe el, pe B C şi P N F să asiste „la tranzacţie”. Mai declară martorul că s-au aşezat la o masă alăturată celei la care stătea A R cu avocatul A I, de unde au văzut când acesta a primit 4.000 USD. Deasemenea, martorul a mai relatat că I-a auzit pe A I afirmând „că rezolvă totul şi că tot Giurgiul este la mâna lui, fiind rudă cu A I membru al Parlamentului”. Cu privire la restul sumei de 6.000 USD martorul a susţinut că aceasta s-a dat în două tranşe: prima sumă a fost dată de A R avocatului A I la restaurantul Căprioara în prezenţa sa, a lui B C şi N P F. A doua tranşă de bani în cuantum de 3.000 USD i-a fost avansată avocatului A I în aceeaşi modalitate descrisă mai sus şi în prezenţa aceloraşi persoane.
În instanţă martorul B C a susţinut că a stat împreună cu fratele său B C în barul de lângă tribunal la o distanţă de 2,5 m faţă de masa la care erau A R şi avocatul A I, văzându-l pe primul înmânându-i un plic celui de-al doilea. Deasemenea, a mai arătat că nu a văzut când „banii au fost scăpaţi pe jos, acest lucru mi-a spus P, când m-am dus să fumez”. A mai precizat martorul că şi în ceea ce priveşte celelalte sume de bani date de către A R avocatului A I, I-a auzit pe acesta din urmă spunându-i că poate interveni pe lângă membrii completului de judecată, în sensul că „am cunoştinţe, am blaturi”.
Martora B F - soţia numitului B A - arestat alături de membrii familiei S pentru comiterea infracţiunilor de violare de domiciliu şi ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice a susţinut că S G a fost de acord să dea 10.000 USD, din care 4.000 USD pe loc, la cererea martorului A R, dar acesta nu a pronunţat numele avocatului A I.
De asemenea, martora a mai susţinut în declaraţia sa că prima sumă de 3.000 USD s-a dat la tribunal de către S G lui „Vijelie”. De faţă la prima tranşă era N P F care este fiul lui A R şi unul fraţii B, celălalt fiind prin tribunal. „Nu este de crezut”, a susţinut martora „ca S G să trimită tocmai pe membrii familiei lui A R să vadă care este soarta banilor, acesta dimpotrivă ar fi avut încredere în noi”. Potrivit declaraţiei martorei B F de la început şi până la sfârşitul procesului avocatul A I a avut acelaşi comportament, în sensul că nu Ie-a promis că cei arestaţi vor fi eliberaţi. De asemenea, martora a mai arătat în declaraţia sa dată la termenul de judecată din 17.03.2009 că: „banii au fost remişi lui A R în prezenţa mea a martorei T I şi a unor persoane care îl însoţeau pe acesta a căror nume nu le cunoaşte.
De asemenea, atât la Parchet cât şi la instanţă martora B F a susţinut că a fost ameninţată de martorul A R (că îi răpeşte copii) faţă de declaraţiile pe care Ie-a dat organelor judiciare. A mai precizat martora că A R i-a spus lui S G că banii i-au fost daţi lui A I în perioada în care urmau să se elibereze din închisoare după ce au fost condamnaţi definitiv. Potrivit susţinerilor martorei B F A R la fiecare termen de judecată spunea că „trebuie să scape”, fără să folosească vreun nume.
De reţinut este şi următoarea afirmaţie a martorei „noi când ne duceam la penitenciar le spuneam celor arestaţi că vor fi liberi prin intermediul lui „Vijelie”, întrucât ştiam că banii i-au fost daţi acestuia”.
Martora T I - fiica martorului S G a susţinut ca şi martora B F, în instanţă, că A R nu a specificat numele persoanei căreia urmează să-i înmâneze suma de bani cerută în schimbul eliberării persoanelor arestate, spunând că are „oamenii lui”. Martora T I a mai arătat în instanţă că ”nu l-am văzut pe A R în ziua în care eram adunaţi la proces, ca acesta să discute cu A I şi că acesta din urmă ar fi avut flori în braţe”. Potrivit susţinerilor martorei T I în acea perioadă soţul său T Z se afla în stare de arest şi S G i-a înmânat banii lui A R de faţă cu N P, B A şi B C. Martora a mai susţinut că B C şi B A sunt fraţi cu A R, în timp ce N P F este nepotul lui A R, fiind crescut de către acesta împreună cu concubina sa. Martora T I a mai declarat în instanţă că: „în momentul în care tatăl meu i-a cerut lui A R să-i restituie suma de 10.000 USD, acesta a afirmat că banii i-a dat lui A I”. Martora a mai arătat deasemenea: ”după ce au fost înmânaţi banii A I a avut acelaşi comportament ca înainte, în sensul că nu mi-a promis niciodată că membrii familiei noastre vor fi achitaţi sau puşi în libertate”.
În declaraţia dată în faţa instanţei de judecată (fila 52 dosar instanţă) martorul S V a susţinut că în toată perioada cât a fost judecat şi apărat in fazele procesuale de către avocatul A I, nu i s-a promis de către acesta că va obţine schimbarea încadrării juridice cu privire la faptele reţinute în sarcina sa şi a celorlalţi inculpaţi în infracţiunea de tulburare a liniştii publice, „ci dimpotrivă erau încadrări mult mai grave”.
De asemenea martorul a mai arătat că:” niciodată avocatul A I, pe perioada cât am fost arestaţi nu a încercat să ne întărească convingerea că vom fi puşi în libertate, venea în instanţă şi ne apăra”. Potrivit convingerilor martorului S V, A I este un om serios, întrucât l-a sfătuit în acea perioadă să nu părăsească ţara pentru că era dat în consemn la frontieră, aşa încât i-a ascultat sfatul.
Martorul C C - nepotul lui S G - a susţinut că l-a angajat pe avocatul A I pentru a-l asista pe S V şi pe ceilalţi membrii ai familiei, iar pe parcursul procesului i-a avansat acestuia suma totală de 1.000 Euro. Deşi în faza de urmărire penală martorul C C a susţinut că nu a fost de faţă când S G i-a înmânat suma de 10.000 USD lui A R, auzind în comunitate despre acest fapt, în instanţă la termenul de judecată din 17.03.2009 acesta declarat „Am fost de faţă dar nu de fiecare dată când s-au dat sumele de bani în tranşe. Odată S G i-a dat o sumă de bani lui A R în faţa tribunalului iar o altă tranşă la care am participat s-a dat întrun bar din Giurgiu”.
Martorul C C a mai susţinut în instanţă că: ”Nu am declarat la parchet că am asistat la darea banilor pentru că A R ne-a promis că ne va da banii”. Potrivit declaraţiei martorului dată în instanţă „A I i-a perceput 1.000 Euro pentru patru persoane arestate. Acesta i-a luat mai puţin faţă de onorariile existente la această dată spunându-i că îi este milă de familie şi de cei arestaţi”. Deasemenea, martorul în instanţă a susţinut că avocatul A I a tăiat chitanţe pentru banii pe care i-a dat dar nu Ie-a mai păstrat. În ceea ce priveşte pe martorii B C şi B A, martorul C C a susţinut că aceştia sunt fraţii lui A R întrebându-se în mod retoric. „Ce încredere putea S G să aibă în fraţii lui A R?”.
Martorul T C - ginerele lui S G a declarat atât în faza de urmărire penală cât şi de judecată că suma de 10.000 USD a fost dată lui „Vijelie” - acest fapt cunoscându-l de la soţia sa T I.
Acest martor a mai susţinut ca şi martorul S G că l-a văzut pe A R în biroul fostului procuror B - în prezent decedat - când aceştia erau aduşi la anchetă.
Martora D F (Anglia) - concubina martorului A R - a susţinut în faza de urmărire penală că: ”Am fost de faţă când avocatul A I i-a spus concubinului meu că dacă îi dă 10.000 USD îi scoate pe ţigani din puşcărie pentru că are tot Giurgiul la picioarele lui, adică toată procuratura, afirmând chiar că are o rudă importantă care îl va ajuta”.
În instanţă, D F a revenit asupra celor afirmate în cursul urmăririi penale, susţinând că:” S G i-a dat lui A R banii, eu i-am pus în genata mea şi împreună am mers să ne întâlnim cu A I”. În ceea ce priveşte restaurantul Căprioara martora a declarat că:” Eram în localul Căprioara când au fost înmânaţi cei 3.000 USD de către A R lui A I. Erau mai muţi la o masă separată. La cei prezenţi de la masa lui A R, A I Ie-a promis că are oameni şi-i va scăpa de puşcărie, de fată eram eu, care am stat în apropiere cu faţa la ei, P şi „Vijelie”.
De asemenea, martora a mai susţinut în depoziţia dată că: ”după ce inculpatul A I a dus florile la tribunal a făcut un semn de satisfacţie cu mâinile spunându-mi: gata s-a rezolvat cu ţiganii”. D F a mai arătat că „în decembrie m-am dus cu 2.500 Euro împreună cu Vijelie şi P la A I, eu i-am scăpat pe jos, i-am adunat şi i-am dat lui Vijelie”.
Martorul D F - văr cu concubina lui A R, „Anglia„ - a susţinut la termenul de judecată din 24.02.2009 că A R i-a dat lui A I suma de 10.000 USD pentru „a scăpa nişte ţigani din închisoare”.
Martorul a declarat ca şi în faza de urmărire penală că în martie 2004 A R i-a propus lui G S să fie de faţă când A I îi va restitui suma de 2.000 sau 3.000 USD, pe care trebuia la rândul lui să-i restituie lui S G, moment în care poliţia i-a reţinut pe toţi trei.
Martorul G S F - nepotul concubinei lui A R - prezent de asemenea la flagrantul organizat ca urmare a infracţiunii de şantaj reclamată de către A I a susţinut la termenul de judecată din 24.02.2009. „Am văzut când A I l-a chemat pe A R la Tribunalul Giurgiu. Nu am fost de faţă când A R i-a înmânat banii lui A I. Ceea ce am văzut este momentul în care s-au strâns banii iar unul dintre ţigani, mai bătrân i-a dat lui A R zis – „Vijelie”. Martorul a mai arătat că a fost acela care l-a dus cu maşina pe A R la restaurantul Căprioara şi a stat împreună cu B A, B C, P şi O A la o altă masă decât cea la care au stat cei doi. Deasemenea şi în ceea ce priveşte suma de 4.000 USD martorul G S F a susţinut că a stat la aceeaşi masă în localul Denis cu P B A, B C şi O A şi că nu a fost interesat despre ce discutau A R şi B A la masa alăturată. În ceea ce priveşte restaurantul Căprioara, martorul G S F a arătat că distanţa între mese era de 1,5 - 2 m şi că nu a fost atent şi nu a văzut ce s-a întâmplat la masa celor doi. Potrivit declaraţiei acestui martor „Vijelie” i-a dat flori lui A I să le înmâneze personalului din tribunal.
Martora C M în declaraţia sa aflată la filele 359 - 360 în dosarul nr. 356/P/2004 în care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a inculpatului A R în conformitate cu art. 10 lit. d Cod procedură penală pentru infracţiunea de şantaj prev. de art. 194 alin.2 Cod penal, a susţinut: ”Oşu mi-a dat 1.200 de Euro şi 1.600 USD, urmând să-i dau banii avocatului pentru două zile. Conform înţelegerii, peste două zile la restaurantul Căprioara din municipiul Giurgiu m-am întâlnit cu avocatul, despre care Oşu mi-a spus că se numeşte A I, de faţă fiind şi numiţii „Vijelie” şi N P F. în prezenţa acestora i-am dat avocatului suma mai sus menţionată, după care „Vijelie„ i-a spus că acum s-au achitat toţi bani şi să avem grijă să nu avem belea cu ţiganii, iar avocatul i-a spus că este mulţumit şi că se va rezolva, după care ne-am despărţit”.
În declaraţia sa dată în faţa instanţei de judecată martora C M a arătat: „Nu este adevărat cum se arată în declaraţia dată organelor de cercetare penală. Eu, personal nu m-am întâlnit cu avocatul A I, adică nu am stat de vorbă cu acesta, „Vijelie„ s-a întâlnit cu acesta”. Deasemenea martora a mai susţinut în instanţă: „A R mi-a cerut banii, eu m-am dus la masa celor doi şi i-am dat banii lui A R. Avocatul ştia că eu urmează să-i dau banii de la S G. După ce Vijelie i-a dat banii am auzit acea afirmaţie, respectiv ca să nu aibă belea cu ţiganii”. Martora a mai arătat în declaraţia sa: „Nu este adevărat cum susţine A R, că în momentul în care i-a înmânat banii lui A I, acesta i-a scăpat pe jos” şi că nu i-a văzut în local pe O A, D F, B A. În ceea cel priveşte pe N P, martora a arătat în instanţă că, acesta a stat singur la o masă vis-a-vis de masa ei, iar distanţa faţă de masa la care stăteau A R şi A I era de 3-4 m.
Constatând că există contradicţii între declaraţiile denunţătorului S G şi ale martorului N P F, instanţa de fond, în conformitate cu art. 87 Cod procedură penală, a procedat la confruntarea acestora la termenul de judecată din 20.01.2009 în vederea lămuririi cauzei.
La întrebarea instanţei dacă martorul S G este rudă cu N P acesta răspunde :” Nu sunt rudă cu N P, N P este nepotul concubinei lui A R”. În schimb, martorul N P răspunde la aceeaşi întrebare „Eu consider că sunt rudă cu S G, dar eu nu am fost în relaţie cu această familie, de fapt ei nu m-au considerat ruda lor. Nu sunt nepotul concubinei lui A R, „Anglia„.
La întrebarea dacă martorul S G i-a dat suma de 3000 USD lui N P F, conform susţinerilor sale cu ocazia audierii la termenul de judecată din 20.01.2009, acesta a răspuns:” Nu este adevărat că eu i-am dat lui N P F suma de 3.000 USD să i-o dea lui A R”'. În schimb martorul N P F a susţinut: ”S G mi-a dat suma de 3.000 USD să o înmânez lui A R la restaurantul Căprioara pentru că este neam cu mine”.
Martorul S G a arătat: „Când am înmânat cele trei tranşe de bani lui A R, de faţă era şi N P F. Eu personal nu i-am dat acestuia din urmă nicio sumă de bani drept garanţie”. Însă martorul N F P şi de această dată a invocat aceeaşi împrejurare şi anume: „Eram de faţă împreună cu A R. I-a dat lui A R sumele de 4.000 şi 3.000 USD, iar mie mi-a dat 3000 USD, aşa cum am arătat”.
În ceea ce priveşte contradicţia existentă cu privire la împrejurarea dacă martorii B C şi B A au fost de faţă când S G i-a dat banii lui A R, martorul S G a răspuns: „B C şi A nu au fost de faţă când am înmânat sumele de bani astfel cum am relatat mai sus”. Martorul N P F a susţinut în schimb: „La prima tranşă erau de faţă B C, A şi alte persoane”.
În şedinţa publică din 29.09.2009, s-a procedat la confruntarea martorului denunţător S G cu martorii B C şi B A, în care primul a susţinut următoarele: „Toate cele trei tranşe de bani i le-am înmânat lui A R”. Deasemenea martorul B C a susţinut: „Da, am fost de faţă, am văzut când S G a dat cele trei sume de bani lui A R. Nu a existat o altă persoană”.
Martorul B C: „Da am fost trimis de S G să văd dacă banii ajung la domnul avocat A I”.
Martorul S G: Mi-a spus că are om care să intervină la judecător şi mi l-a arătat pe A I. În momentul în care am dat banii nu ştiam că aceştia vor ajunge la A I. A R mi-a zis că acesta e, arătând spre A I, dar eu nu ştiam că trebuie să corupă judecătorii. Mi-a spus că avocatul are oameni. Ştiam că este avocatul nostru.
Martorul B C a mai declarat: „Este adevărat că A R a afirmat că banii vor merge la A I. Au vorbit amândoi că se rezolvă problema. Eu am înţeles că aceşti bani vor fi daţi magistraţilor ca să schimbe încadrarea”.
Martorul B C: A R a stat la masă cu A I, nu a mai stat nicio altă persoană. Suma de 3000 USD din barul Acapulco i-a dat-o S G lui A R şi nu unei alte persoane.
Martorul B C: Numai A R şi nicio o altă persoană împreună cu aceştia. Eu am stat la o masă de unde am putut să aud când A R îi spunea lui A I: „nu mă băga în belea cu ţiganii”. Am văzut că banii au fost daţi de fiecare dată de către A R lui A I. Nu am stat la masă cu O A şi nici cu C M. N P era de fiecare dată în local, el stătea la o masă singur. N P a stat la o altă masă. El era la o masă mai aproape. Nu ştiu cine a scăpat banii pe jos, ori A R, ori A I, am văzut când s-a aplecat să-i ia A R. Erau dolari.
Martorul B A face afirmaţii contradictorii celor susţinute în şedinţa de judecată din data de 24.02.2009.
„Nu am auzit pe A I spunându-i lui A R sau unei alte persoane că va interveni pe lângă judecători să obţină o soluţie favorabilă, respectiv de punere în libertate. De la masa la care eu am stat împreună cu B C nu se putea auzi ce discutau cei doi pentru să era gălăgie. Erau ţigani mulţi, unii intrau şi alţii ieşeau, era gălăgie şi nu se auzea. După ce am fost la cele trei localuri A R ne-a spus că A I a afirmat de un anume Iorgovan care este unchiul său şi care va interveni pe lângă judecător şi se rezolvă cu siguranţă. Prima tranşă a fost dată de A R lui A I la local în mână. Am văzut dolarii. Nu am auzit nicio discuţie atunci. Eu trebuia să fiu martor să văd numai că-i dă banii, dar nu să şi aud. Mă făceam cu fratele meu că discutăm ca să nu-şi dea seama domnul avocat că noi îl urmărim. Nu a auzit nici fratele meu ce discutau cei doi. A doua oară A R i-a dat banii lui A I la vedere, adică fără să fie puşi în plic. Nici în acest bar nu am auzit discuţiile purtate între cei doi pentru că rolul meu era să văd dacă îi dă banii, nici fratele meu nu a auzit discuţiile celor doi. Sunt atâţia ani şi nu mai ştiu când P a scăpat banii pe jos a doua oară sau a treia oară. A R în momentul în care N P a scăpat banii pe jos l-a certat pe acesta spunându-i: Eşti nebun, dai banii pe jos să vadă lumea. Eu am văzut acest moment pe care îl relatez acum. Oşu a mai trimis şi nişte fete, dar nu le ştiu după nume. Aceasta este declaraţia pe care o menţin şi care exprimă adevărul. De la A R ştiu că a existat o discuţie între cei doi că se rezolvă cu A I, asta am vrut să susţin în prima declaraţie. Aşa am înţeles eu de la A R”.
În aceeaşi şedinţă de judecată 25.06.2009, S G şi S V au susţinut că nu au văzut-o niciodată pe C M şi că aceasta nu le este nepoată, aşa cum a declarat.
De asemenea S G a mai susţinut că N P este crescut de A R şi Anglia de la vârsta de 4-5 ani.
S G cât şi S V au susţinut că B A, B C şi A R sunt fraţi şi se trag din ţigani nomazi şi că s-au născut şi au copilărit în comuna Ogrăzeni, judeţul Giurgiu. Inculpatul A I a susţinut că poate face dovada faptului că cei trei martori sunt fraţi cu ajutorul martorilor D M, A M şi C I care au fost poliţişti pe raza comunei Ogrezeni, motiv pentru care instanţa a dispus audierea acestora, cât şi emiterea unor adrese către Primăria Sectorului 1 Bucureşti, Primăria comunei Stoieneşti - Floreşti şi Primăria Ogrezeni, judeţul Giurgiu, pentru a se comunica extrasele pentru uzul autorităţilor de stat de pe certificatele de naştere ale numiţilor A R, B C şi B A, ca urmare a contradicţiei existente în ceea ce priveşte întregul probatoriu existent la dosarul cauzei bazat numai pe declaraţiile de martor.
Martorul D M, fost poliţist pe raza comunei Ogrezeni a arătat că: „In discuţiile pe care le-am avut cu B C, B A şi A R, aceştia susţineau că sunt fraţi, iar pe raza comunei Ogrezeni şi pe raza oraşului Bolintin, aceştia erau cunoscuţi ca fraţi. Nu ştiu dacă din datele oficiale rezultă că aceştia sunt fraţi”. De asemenea martorul D I a mai susţinut că cel care-i cunoaşte foarte bine pe B C, A R şi B A este fostul şef de post al comunei Ogrezeni, pe nume C I. Martorul D I a confirmat şi susţinerile inculpatului A I în sensul că cei doi, în calitate de foşti poliţişti din cadrul Serviciului Judiciar al IGP Giurgiu, îi aduceau la cercetări pe B C, B A şi A R ocazie cu care cei trei recunoşteau că sunt fraţi.
Martorul A M la termenul de judecată din 29.09.2009 a arătat următoarele: „în luna iulie 1987, când eu mi-am început activitatea ca poliţist în comuna Ogrezeni, A R, B C şi B A erau cunoscute ca persoane sub porecla: familia Comisaru”. Deasemenea martorul a mari arătat: „Sub aspect de notorietate şi zvon public, A R, B C, B A şi W erau fraţi de sânge”, existând la vremea respectivă un registru de evidenţă.
Martorul C I în şedinţa publică din 10.11.2009 a declarat: „Din anul 1980 până în anul 1986 am fost şef de post în comuna Ogrezeni, judeţul Giurgiu. în această perioadă, în comuna Ogrezeni, locuia familia B I, având porecla „Comisaru„. B I avea mulţi copii: faţă de alte familii de ţigani, membrii familiei B erau cei mai periculoşi. Aveam un caiet studenţesc în care erau trecuţi toţi cetăţenii de etnie rromă din comuna Ogrezeni. în acea perioadă, membrii etniei rrome nu aveau serviciu şi noi aveam obligaţia să întreprindem acţiuni de prevenire. Şi membrii familiei Comisaru erau luaţi şi duşi la secţia de poliţie, în anumite situaţii. îmi aduc aminte de B A, acesta era fiul lui B I, zis Comisaru. Ştiu că erau mulţi fraţi. B C ştiu că era frate cu B A”.
De asemenea martorul a mai arătat că în perioada în care A I a lucrat la IPJ Giurgiu - Serviciul Judiciar, niciodată nu a avut relaţii de prietenie cu membrii familiei Comisaru, ci dimpotrivă îi sprijinea în acţiunile pe care le organizau împotriva elementelor infractoare existente pe raza comunei Ogrezeni.
Cu privire la persoanele de etnie rromă martorul a mai arătat: „în actele de stare civilă, au fost trecute, uneori, doar datele privitoare la tată sau la mamă: nu exista concordanţă între acte, întrucât aceştia nu erau căsătoriţi. în registrul agricol al comunei Ogrezeni, este trecut că A R este frate cu ceilalţi, respectiv B A şi B C. în acea perioadă, A R avea, aproximativ 28- 30 de ani; B C era cel mai mic. B A avea 19 ani la acel moment. îi ştiu pe aceştia trei întrucât erau mai mari ca vârstă şi ne dădeau mai mult de furcă”.
Hotărârea instanţei de fond de a face cercetări cu privire la împrejurarea dacă A R este frate cu ceilalţi doi B A şi B C a fost determinată şi de susţinerea denunţătorului S G din data de 25.06.2009: „La termenul anterior, când am auzit că avocatul A I a luat suma de 50.000.000 lei de la A R, conform declaraţiei inculpatului, eu m-am revoltat, în momentul în care am părăsit sala, că s-a putut lua onorariu atât de mare. M-am supărat că avocatul A I a luat suma de 50 milioane lei, pentru că nu a făcut nimic în dosar”.
De precizat însă că din extrasele de naştere aflate la dosar, ale martorilor B C şi B A rezultă următoarele date privind părinţii şi anume: tata - B I şi mama - M G. În schimb, din datele privind numele părinţilor martorului A R rezultă că tatăl se numea A I, iar mama G M.
Curtea de Apel a dat valoare probatorie declaraţiei martorilor D M, A M şi C I, care în calitate de foşti poliţişti pe raza comunei Ogrezeni au susţinut împrejurarea că A R, B C şi B A au locuit in aceeaşi casa părinteasca fiind cunoscuţi ca făcând parte din „familia Comisaru”.
S-a consemnat că, la pronunţarea unei condamnări, instanţa trebuie să-şi întărească convingerea cu privire la vinovăţia inculpatului pe bază de probe certe, sigure care să reflecte realitatea obiectivă asupra faptei deduse judecăţii.
Or, declaraţiile martorului A R, scos de sub urmărirea penală pentru săvârşirea infracţiuni prev. de art. 215 alin. 1 Cod procedură penală, ca urmare a denunţului formulat de S G, declaraţiile martorului N P F, nepotul concubinei lui A R, Anglia, cât şi ale acesteia, precum şi declaraţiile martorilor B C şi B A, cunoscuţi ca fiind fraţi cu A R pe raza comunei Ogrezeni, potrivit susţinerilor martorilor audiaţi prezintă serioase contradicţii, ce nu pot conduce la stabilirea cu certitudine a situaţiei de fapt.
De asemenea, serioase contradicţii prezintă şi declaraţia martorei C M care nu a fost văzută de nici un martorul în localul Căprioara când i-a dat banii lui A R, respectiv 3.000 Euro în prezenţa avocatului A I.
Deşi în faza de urmărire penală C M a susţinut că a dat banii direct lui A I, acesta asigurând-o atât pe ea cât şi pe Vijelia şi N P F că „se va rezolva”, în instanţă martora a afirmat că banii reprezentau onorariu de avocat dat de către S G.
De asemenea, martora a susţinut că A R nu a scăpat banii pe jos în momentul în care i-a înmânat banii lui A I cum susţine acesta.
De precizat că martorul S G a declarat în instanţă că nu o cunoaşte pe C M şi că nu este rudă cu aceasta, motiv pentru care nu putea să-i dea suma de bani despre care aceasta face vorbire în declaraţia sa. Dealtfel şi martorii N P F, B C şi B A au susţinut că sunt rudă cu denunţătorul S G, fapt de asemenea negat de către acesta cât şi de ceilalţi membrii ai familiei sale cu ocazie audierii lor.
Singura care prezintă credibilitate cu privire la declaraţia dată în instanţă este martora O A, cu privire la care atât martorul A R cât şi N P au încercat să inducă ideea că aceasta a participat atât la primirea sumelor de bani cât şi la promisiunile făcute de către A I pentru a interveni pe lângă magistraţi în vederea obţinerii unor soluţii favorabile de punerea în libertate.
S-a mai redat că, deşi Parchetul încercă să acrediteze ideea că atât S G cât şi membrii familiei acestuia nu recunosc adevărata situaţie de fapt întrucât doresc să recupereze suma de 10.000 USD de la A R potrivit unei cutume ţigăneşti, pe parcursul întregii cercetări judecătoreşti, Curtea nu a putut stabili deşi şi-a îndeplinit obligaţiile prev. de art. 4 din Codul de procedură penală în ceea ce priveşte rolul activ, că situaţia este cea prezentată de către acuzare.
Pentru ca „vinovăţia inculpatului să fie legal stabilită” - astfel cum prevăd dispoziţiile art. 6 alin. 2 din CEDO - trebuie ca probele administrate să confirme pretinderea şi primirea sumei de 10.000 USD de către A I de la martorul A R ca urmare a afirmaţiilor sale în legătură cu influenţa pe care o are pe lângă magistraţi.
Ori contradicţiile existente cu privire la pretinderea sumei de 10.000 USD de către inculpatul A I prin intermediul lui A R de la S G sunt evidente.
De asemenea şi primirea sumei de 10.000 USD în trei tranşe, ca modalitatea normativă a elementului material al infracţiunii de trafic de influenţă este marcată de serioase contradicţii care pun la îndoială vinovăţia inculpatului A I.
Parchetul susţine cu privire la prima tranşă dată în localul de lângă Tribunalul Giurgiu că martorii N P F, B A şi B C trimişi de S G să participe la efectuarea operaţiunii s-au aşezat la o masă vecină celei la care stătea A R şi inculpatul A I, asistând la predarea banilor şi la conversaţia celor doi.
Potrivit parchetului O A a sesizat şi ea când avocatul a primit „bancnote de culoare verde de la A R”. Tot cu acest prilej s-a stabilit că diferenţa până la 10.000 USD va fi avansată de către acesta din urmă într-un interval scurt de timp. în instanţă, martorul S G a susţinut că a dat suma de 4.000 USD în faţa Tribunalului Giurgiu, martorului A R de faţă fiind B F şi T I, fapt confirmat şi de către acesta. Martorele au mai susţinut că A R era însoţit de N P, B C şi B A.
În instanţă, deşi S G a negat că i-a trimis pe cei trei să vadă dacă banii vor fi daţi avocatului A I cu ocazia confruntării din data de 29.09.2009, acesta a declarat „am spus că nu l-am trimis pe B C de necaz că nu mi se dă banii, dar nu a fost adevărat”, după care referitor la B A, denunţătorul a afirmat: ”nu l-am trimis eu s-a dus el”.
În timp ce A R susţine că „l-am pus pe N P să numere suma de 4.000 USD”, Anglia concubina acestuia face următoarea afirmaţie „S G i-a dat lui A R banii, eu i-am pus în geanta mea şi împreună am mers să ne întâlnim cu A I. A R i-a dat banii lui A I în prezenţa lui N P”.
Deşi A R şi N P F au susţinut în instanţă că au stat la aceeaşi masă cu A I, în faza de urmărire penală martorii B C şi B A au arătat că împreună cu N P au stat la o masă alăturată pentru a auzi discuţia celor doi.
B C a susţinut în faza de urmărire penală că a stat la aceeaşi masă şi cu O A, fapt negat de către aceasta în instanţă.
Deşi acuzarea Parchetului se întemeiază şi pe declaraţia martorei O A în sensul că a sesizat când A I a primit „bancnotele de culoare verde” de la A R, aceasta în faza de judecată a susţinut că nu l-a văzut în barul vis-a-vis de tribunal pe A I împreună A R. Mai mult, martora a precizat că exprimă adevărul declaraţia dată în instanţă, iar la Parchet a susţinut că l-a observat pe A R introducând mâna în buzunarul pantalonilor de unde a scos ceva, ce părea a fi bancnote împăturite ce au fost date avocatului, pentru că „aşa mi-a spus A R”. Nu a văzut bani în mâna lui A R a mai declarat martora la termenul de judecată din 20.01.2009.
A R a susţinut în instanţă că a stat la aceeaşi masă în acest local cu A I, D F (Anglia), N P F şi B A, în timp ce O A se afla la o distanţă de câţiva metrii la o altă masă. Deasemenea, martorul a mai susţinut că în momentul în care i-a dat suma de 3.000 USD avocatului A I, a scăpat din mână 500 - 600 USD, încercând să acrediteze ideea că l-a văzut şi O A care de fapt a stat în afara localului, în maşină potrivit declaraţiilor acesteia date atât la procuror cât şi la instanţă.
În schimb, martorul N P a susţinut că a stat în localul Căprioara la aceeaşi masă cu A R şi A I în timp ce O A, B C şi B A la o masă alăturată.
Dimpotrivă B C şi B A au declarat că în localul Căprioara au stat la aceeaşi masă cu N P F în timp ce G S a susţinut că a stat la aceeaşi masă cu cei mai sus menţionaţi, inclusiv cu martora O A.
Surprinzătoare şi declaraţia martorei C M care în dosarul nr.201/P/2007 a susţinut că a dat sumele de 1.200 Euro şi 1.600 USD inculpatului A I pentru a obţine soluţii favorabile membrilor familiei S în restaurantul Căprioara în condiţiile în care în instanţă a susţinut că s-a dus la masa unde stătea A I şi A R, moment în care i-a dat banii acestuia din urmă. A mai precizat martora că nu este adevărat cum susţine martorul A R în sensul că scăpat banii pe jos.
Mai mult în confruntarea cu martorul S G, N P a susţinut că acesta i-a înmânat lui personal suma de 3.000 USD pentru A R întrucât este neam cu el, fapt contrazis de declaraţiile celor doi.
Parchetul susţine că suma de 3.000 USD a fost dată de către A R, inculpatului A I, martor fiind B A, B C, N P F şi G S.
Contradicţia evidentă rezultă din declaraţiile martorilor A R şi N P, întrucât fiecare dintre ei susţine că i-a dat banii lui A I, de faţă fiind B C, B A şi G S.
De asemenea, martorul B A a susţinut că I-a văzut pe P care număra nişte bani şi că acesta i-a scăpat pe jos, declaraţie care este în contradicţie cu cea a martorului A R, precum şi cu declaraţia martorei D F, care dimpotrivă susţine că banii au fost scăpaţi pe jos de către ea şi nu de către o altă persoană.
În consecinţă, Curtea, în lipsa altor dovezi nu a putut să dea valoare probatorie declaraţiei acestora.
Astfel cum rezultă din actele dosarului inculpatul A I înainte de a deveni avocat în cadrul Baroului Giurgiu a lucrat la Serviciul Cercetări Penale din cadrul Inspectoratului General de Poliţie având calitatea de ofiţer. În atare situaţie, există îndoială că un fost poliţist prin structura şi pregătirea sa profesională poate să facă afirmaţii în faţa mai multor persoane care nu erau direct interesate în cauză cu privire la intenţia sa de a săvârşi o faptă de corupţie aspru sancţionată de către legiuitor.
De altfel această îndoială este confirmată de fişa de cazier judiciar a martorului A R din care rezultă că este cunoscut cu antecedente penale, precum şi de profilul moral pe care şi-l face inculpatul A I cu ocazia declaraţiei din date de 21.05.2009: „niciodată nu aş fi dat mâna cu hoţul. Eu nu am luat şi nu voi lua niciodată o sumă de bani pentru a săvârşi o infracţiune întrucât formaţia mea ca om nu se încadrează cu asemenea fapte”'.
De asemenea, nu trebuie omisă nici revenirea martorului B A asupra declaraţiei sale din data de 29.09.2009 în care precizează că nu a auzit nici el nici fratele său ce discutau A R şi A I în local pentru că era gălăgie.
Parchetul susţine că actul de asistenţă juridică este contrafăcut.
În schimb, inculpatul în tot cursul procesului penal a susţinut că în faza de judecată a fost angajat să apere interesele celor 11 inculpaţi de către A R, aşa încât a încheiat contractul de asistenţă juridică, semnat de către ambele părţi şi ca a eliberat o chitanţă de 25.000.000 lei în aceeaşi zi şi alta de 20.000.000 lei în data de 24.02.2004.
Inculpatul a mai declarat că în localul Căprioara a fost prezentă alături de A R şi concubina acestuia Anglia, declaraţie care se coroborează cu cea a martorei D F dată în şedinţa de judecată din 20.01.2009 şi anume: „în decembrie m-am dus cu 2.500 Euro împreună cu Vijelie şi P la A I, eu i-an scăpat pe jos i-am adunat şi i-am dat lui Vijelie”.
În dovedirea susţinerilor sale inculpatul a depus la dosar registrul de casă pe anul 2003 verificaţi de Administraţia Finanţelor Publice Giurgiu, conform procesului verbal încheiat în data de 17.05.2004, în care la poziţia 222 este trecut - c/val. contract nr. 161/2003 - 25.000.000 lei.
De asemenea, în registrul jurnal de încasări şi plăţi fila 229 dosar instanţă, pe luna februarie 2004 în data de 24.02.2004 este înregistrată c/val. contractului nr. 161/2003, respectiv 20.000.000 lei.
Inculpatul a precizat că a convenit cu A R să împartă această sumă de bani ce reprezenta onorariu de avocat în raport de asistenţa juridică acordată pentru întreaga activitate desfăşurată.
În ceea ce priveşte suma de 14.000.000 lei, Curtea a constatat că declaraţia inculpatului A I în sensul că aceasta reprezintă onorariu de avocat se coroborează cu ceea a martorului N P F din data de 20.01.2009, în care arată: „S G mi-a dat suma de 14.000.000 lei să-i duc lui A R reprezentând onorariul de avocat, acest fapt s-a petrecut la benzinăria OMV. Am văzut când A R i-a înmânat această sumă de bani lui A I”.
În atare situaţie, în mod greşit procurorul a constatat că apare înregistrat în registrul de casă contractul de asistenţă nr. 161/29.12.2003 cu suma primită de 350.000 lei şi nu 25.000.000 lei, la o dată anterioară celei încheierii contractului.
Mai mult, la dosar se află împuternicirea avocaţială din data de 29.12.2003 prin care A I a fost împuternicit de către B C, S V, S C, S I, B I, S Z, T C, B A şi S G din 29.12.2003, în baza contractului de asistenţă juridică nr. 161/29.12.2003 să-şi exercite profesia de avocat în faţa Curţii de Apel Bucureşti - Secţia Penală.
În declaraţia sa dată în data de 21.05.2009, inculpatul A I a susţinut următoarele: „Am încheiat contractul de asistenţă juridică nr. 161/29.12.2003 cu A R zis Vijelie, A R mi-a spus că l-a lăsat acasă la el pe S G, în Popeşti Leordeni. S G locuieşte într-un sat Bâcu, comuna Joiţa. Vijelie mi-a spus că nu l-a mai luat pe S G întrucât este bolnav şi este viscol. A R zis Vijelie mi-a dat buletinul, am încheiat contractul, am transformat suma de euro în 50.000.000 lei, am trecut această sumă în contract şi l-am pus să semneze la rubrica client şi i-am dat originalul contractului”.
Se constată de asemenea că la filele 373 şi 374 d.u.p. se află chitanţele nr. 161 din 29.12.2003 şi 24.02.2004, în care se specifică de către inculpatul A I că a primit de la A R (lotul Bâcu, 10 persoane) sumele de 25.000.000 lei şi 20.000.000 lei semnând la rubrica „casier”.
Aşadar, în concluzie, întrucât probele administrate în cauză lasă locul unei nesiguranţe în privinţa vinovăţiei inculpatului, Curtea a constatat că se impune a se da eficienţă regulii potrivit căreia - orice îndoială este în favoarea inculpatului.
În raport de art. 3 Cod procedură penală şi art. 345 alin. 1 şi 2 Cod procedură penală, instanţa de judecată poate dispune condamnarea numai în condiţiile în care constată că au fost obţinute şi administrate legal toate probele necesare aflării adevărului şi că prin acestea au fost lămurite toate aspectele contradictorii sau neclare. Or, prin probele prezentate de către Parchet - declaraţii de martori -prezumţia de nevinovăţie a inculpatului nu a putut fi răsturnată ca urmare a îndoielii ce persistă cu privire la săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă de către inculpatul A I, aşa încât s-a dispus achitarea în conformitate cu art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. c Cod procedură penală, ca urmare a existenţei principiului in dubio pro reo.
Prin rechizitoriu, inculpatul A I este acuzat de săvârşirea infracţiunii de denunţare calomnioasă prev. de art. 259 Cod penal, susţinând că acesta prin plângerea formulată împotriva lui A R la Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu pentru infracţiunea de şantaj a denaturat o faptă reală (solicitarea lui A R de a-i restitui 10.000 USD) ce rezultă din conţinutul infracţiunii de trafic de influenţă prev. de art. 257 Cod penal.
Pentru a fi întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de denunţare calomnioasă trebuie să existe o acţiune de învinuire mincinoasă referitoare la săvârşirea unei infracţiuni de către o anume persoană.
Curtea a constatat că în urma denunţului formulat de către S G împotriva martorului A R, Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu a dispus scoaterea de sub urmărire penală pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prev. de art. 215 alin. 1 Cod penal, iar Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. a dispus neînceperea urmăririi penale pentru infracţiunea prev. de art. 61 din Legea nr. 78/2000 cu modificările şi completările ulterioare, făcând trimitere la dispoziţiile art. 228 alin. 6 rap. la art. 10 lit. i1 Cod procedură penală.
Potrivit acestor ultime dispoziţii făptuitorul nu se pedepseşte dacă denunţă autorităţilor fapta mai înainte ca organul de urmărire penală să fi fost sesizat pentru această faptă.
Astfel, cum rezultă din actele dosarului A R a fost arestat preventiv pe o perioadă de 7 zile pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj, reţinându-se următoarele:
1.Partea vătămată avocat A I nu a fost nici constrâns, nici ameninţat să-i preda lui A R suma de 5.000 USD;
2.Suma de 5.000 USD nu este pretinsă ca un folos injust în sensul art. 194 Cod penal, ci ca o restituire a plăţii pentru un serviciul promis de avocat şi neîndeplinit.
Împrejurarea că A I a reclamat la Parchet săvârşirea infracţiunii de şantaj de către A R în condiţiile organizării unui flagrant, nu poate duce la întrunirea sub aspect obiectiv şi subiectiv a infracţiunii de denunţare calomnioasă.
În primul rând, inculpatul A I nu a prezentat o faptă neadevărată - privitoare la ameninţarea sa de către A R, atât direct cât şi prin intermediul mai multor persoane de etnie rromă, cu un comportament total necorespunzător (inclusiv Anglia) în sensul reclamării acestuia la D.N.A. în schimbul obţinerii unei sumei de 5.000 USD.
În al doilea rând probele dosarului nu au confirmat săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă de către inculpatul A I, neputându-se reţine pentru existenţa infracţiunii de denunţare calomnioasă că acesta a încercat să dea o aparenţă de legalitate activităţii sale ilicite, cum susţine Parchetul.
Aşa fiind, Curtea în conformitate cu art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. d Cod procedură penală a dispus achitarea inculpatului A I şi pentru infracţiunea prev. de art.259 alin. 1 Cod pen.
Împotriva sentinţei penale nr.26/27.01.2010, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I-a Penală, în dosarul nr.3830/2/2008, privind pe inculpatul A I s-a exercitat calea de atac a recursului, integral devolutivă într-o astfel de situaţie, de către parchet.
S-a motivat că hotărârea pronunţată în cauză este nelegală şi netemeinică în ceea ce priveşte : Greşita achitare a inculpatului A I referitor la comiterea infracţiunii prevăzute de art.257 Cod penal raportat la art. 6 din Legea 78/2000, în temeiul art.ll pct.2 lit.a raportat Ia art.10 lit.c Cod procedură penală; Greşita achitare a inculpatului A I referitor Ia comiterea infracţiunii prevăzute de art. 259 alin.l Cod penal, în temeiul art.l 1 pct.2 lit.a raportat Ia art.10 lit.d Cod procedură penală.
S-a consemnat că prin rechizitoriul nr.21/P/2008 al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticoruptie, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului A I, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art.257 Cod penal raportat la art.6 din Legea nr.78/2000 cu modificările şi completările ulterioare şi art.259 Cod penal, cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal.
Prin sentinţa penală nr.26 din 27.01.2010, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I Penală, în dosarul nr.3830/2/2008, s-a dispus, în baza art. 11 pct.2 lit.a raportat la art. 10 lit.c Cod procedură penală, achitarea inculpatului A I, pentru comiterea infracţiunii prevăzută de art.257 Cod penal, raportat la art.6 din Legea nr.78/2000 şi, în baza art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.d Cod procedură penală, achitarea inculpatului pentru comiterea infracţiunii prevăzută de art.259 alin. 1 Cod penal.
Hotărârea instanţei de fond ar fi nelegală şi netemeinică pentru următoarele motive:
1) Considerăm că soluţia primei instanţe, de achitare a inculpatului A I, pentru comiterea infracţiunii de trafic de influenţă, reţinută în sarcina acestuia, este greşită, fiind dispusă ca urmare a interpretării unilaterale şi fragmentare a materialului probator al cauzei dar şi prin perceperea eronată a unor probe relevante administrate în cauză şi care ar fi trebuit să conducă la soluţia diametral opusă, de condamnare a inculpatului.
Instanţa de fond nu a respectat astfel în cauză dispoziţiile art.63 alin.2 şi 3 Cod procedură penală, care prevăd că probele nu au o valoare mai dinainte stabilită şi urmează a fi apreciate în urma examinării tuturor probelor administrate. De asemenea, nu s-a conformat nici dispoziţiilor art.62 Cod procedură penală, care ar fi impus, în interpretarea probelor, ca instanţa să aibă drept obiectiv stabilirea adevărului, a faptelor şi situaţiilor rezultate din analiza acestora, în raport cu care să poate stabili vinovăţia sau nevinovăţia persoanei trimise în judecată.
Instanţa de fond a ignorat astfel probe pertinente şi convingătoare administrate în cursul urmăririi penale, din care rezultă, cu certitudine, că inculpatul a comis infracţiunile pentru care a fost trimis în judecată, dând relevanţă, doar parţial, probelor administrate în cursul cercetării judecătoreşti.
Sub aspectul modului de evaluare a probelor administrate în cursul urmăririi penale, este relevantă observaţia pe care instanţa o face încă de la debutul motivării hotărârii, cu privire la faptul că „întreaga acuzare se întemeiază numai pe declaraţii de martori, toţi de etnie rromă”, conferind, astfel, de plano, depoziţiilor acestora, o totală lipsă de credibilitate.
Instanţa de fond şi-a argumentat, în principal, hotărârea de achitare, pe existenţa unor contradicţii între declaraţiile martorilor sau între aceştia şi inculpat, concluzionând că probele administrate în cursul cercetării judecătoreşti lasă locul „unei nesiguranţe în privinţa vinovăţiei inculpatului”, aplicând, prin urmare, principiul in dubio pro reo, fără să aibă în vedere însă că pretinsele contradicţii nu se referă la aspecte esenţiale ale cauzei şi nu sunt de natură să atragă concluzia nevinovăţiei inculpatului.
Pe de altă parte, instanţa s-a limitat la a evidenţia existenţa acestor contradicţii, fără să analizeze, în virtutea obligaţiei stabilite de art.62 Cod procedură penală, care din depoziţii sunt sincere şi concludente şi să înlăture, motivat, pe cele nesincere, astfel încât să stabilească faptele prin coroborarea probelor obţinute, atât în ceea ce priveşte activitatea materială a inculpatului cât şi sub aspectul poziţiei sale subiective.
În lipsa acestei analize, concluzia instanţei cu privire la nevinovăţia inculpatului apare ca neconvingătoare, în contradicţie cu materialul probator al cauzei şi prin urmare netemeinică.
Materialul probator al cauzei oferă argumente solide referitoare la vinovăţia inculpatului, fiind mai presus de orice îndoială că inculpatul a comis infracţiunea de trafic de influenţă reţinută în sarcina sa, astfel:
a) Cu privire la influenţa pe care inculpatul a pretins că o are asupra completului investit cu soluţionarea cauzei inculpaţilor pe care îi apăra, sunt de reţinut următoarele: Martorul denunţător Angliei R, intermediarul „relaţiei” inculpatului cu liderul grupării pe care o asista, a susţinut, în mod constant, în cauză, la urmărirea penală dar şi în cursul cercetării judecătoreşti, că prezenţa sa în apropierea Tribunalului Giurgiu, în ziua de 21.05.2003, a fost determinată de judecarea cauzei în care erau cercetaţi cunoscuţi de-ai săi, membrii ai familiei S. Inculpatul a fost cel care l-a abordat pe martor, cunoscându-l, în scopul ca acesta din urmă să negocieze cu clienţii săi, obţinerea unor pedepse neprivative de libertate, în schimbul primirii sumei de 10.000 de dolari.
Iniţiativa inculpatului a fost observată şi descrisă în depoziţiile lor de martorii N P (filele 112-113 urmărire penală/fila 48 instanţă), B A (filele 116-117 / 75 ), B C (filele 122-123 / 75), D F (filele 133-134 /33) şi G S (filele 138-139 119), toţi aceştia declarând că l-au văzut pe inculpat chemându-l pe martorul A R şi discutând cu acesta în particular.
Tot din declaraţiile martorului denunţător rezultă că inculpatul i-a descris acestuia situaţia „gravă” în care se aflau clienţii săi, susţinând că în cazul în care nu va interveni la membrii completului de judecată, aceştia vor primi pedepse mari cu închisoarea. Inculpatul a pretins astfel că are o relaţie apropiată cu magistraţii care vor lua decizia în cauză, că toată justiţia îi este aservită („are lumea din tribunal la picioarele lui”), făcând referire şi la unchiul său, A I, care îl putea sprijini în acest demers.
Aceste argumente au fost transmise mai departe, de către intermediar, martorului S G, liderului grupării persoanelor judecate şi care, speriat de perspectiva obţinerii unor pedepse mari, a decis să plătească, prin A R, inculpatului A I, în aceeaşi zi, suma de 4.000 de dolari, ca primă tranşă din suma totală de 10.000 de dolari. Şi în cadrul momentelor ulterioare, ale primirii următoarelor două tranşe de bani, de câte 3.000 dolari fiecare, aşa cum rezultă din declaraţiile constante ale martorului A R, inculpatul a susţinut că „a dat banii cui trebuie, totul se va rezolva şi că persoanele arestate vor fi puse în libertate”, făcând din nou referire la sprijinul unchiului său, A I.
Această împrejurare este confirmată şi de martorul N P, prezent la toate aceste secvenţe, acesta declarând, atât la urmărirea penală cât şi în instanţă, că la data de 21.05.2003, l-a auzit pe inculpat afirmând că „va rezolva problema ţiganilor în sensul primirii unor pedepse neprivative de libertate” iar la restaurantul Căprioara, inculpatul a susţinut că „este o persoană importantă în Giurgiu, astfel încât va rezolva problema clienţilor săi” (declaraţii filai 12 U.P /fila 48 instanţă).
Aceste promisiuni ale inculpatului, făcute către A R, au fost auzite şi de martorii B C, B A, prezenţi la momentele primirii celor trei tranşe de bani, dar şi de D F, concubina lui A R. Toţi aceştia confirmă, la urmărirea penală, că inculpatul a dat asigurări, în schimbul primirii banilor, că „problema rromilor se va rezolva pentru că a dat banii cui trebuie în tribunal”, „tot Giurgiul este la mâna sa” şi că „are o rudă importantă care îl va ajuta” (declaraţii filele 112, 117, 122, 133 U.P). Aceste susţineri sunt menţinute în totalitate şi în cursul cercetării judecătoreşti, prin declaraţiile martorilor de la filele48, 75, 77 şi 33.
b) Referitor la primirea banilor de inculpatul A I, de la martorul A R, probele administrate în cauză au relevat următoarele:
Toţi martorii audiaţi în cauză, inclusiv S G şi membrii familiei acestora, au fost constanţi în a declara, pe parcursul procesului penal, că familiei S i-a fost solicitată suma de 10.000 de dolari, prin intermediul martorului A R, pentru a se interveni în soluţionarea favorabilă a cauzei acestora.
De asemenea, toţi aceştia au declarat, fără dubiu, că banii nu au fost solicitaţi şi predaţi drept onorariu de avocat, întrucât contravaloarea serviciilor prestate de inculpat, ca avocat pentru clienţii, săi a fost achitată încă din cursul urmăririi penale (4-5 milioane lei vechi de persoană, conform declaraţiei martorului C C, fila 142 U.P.).
Primirea banilor, în cele trei tranşe, de către inculpat de la A R este susţinută în cauză de declaraţiile A R, N P, B A, B C, D F, D F, G S, date în cursul urmării penale şi menţinute în totalitate în cursul cercetării judecătoreşti.
În cadrul acestor depoziţii, martorii au arătat, în mod constant, că suma de 10.000 de dolari primită de A R de la S G au fost predată, în trei etape, inculpatului A I, în intervalul mai-iunie 2003, întâlnirile celor doi desfaşurându-se la barul din apropierea Tribunalului Giurgiu (pentru suma de 4.000 de dolari), restaurantul „Căprioara” din Giurgiu (pentru suma de 3.000 de dolari”) şi restaurantul „Denis” din Giurgiu (pentru suma de 3.000 de dolari).
De faţă la primirea banilor de către inculpat au fost martorii N P (declaraţii fila 112 U.P.), B A (fila 116 U.P.), B C (fila 122 U.P.), D F(fiIa 133 U.P.), primii trei martori fiind trimişi chiar de către S G, pentru a confirma predarea banilor de A R, inculpatului.
Şi în cursul cercetării judecătoreşti, aceşti martori au menţinut în totalitate declaraţiile date în cursul urmăririi penale, arătând însă că dată fiind trecerea unui număr mare de ani, este posibil ca anumite amănunte (nesemnificative, de altfel), să nu le mai reţină.
În ceea ce priveşte martorii G S şi O A, aceştia auS fost prezenţi în cele trei restaurante, însoţindu-l pe A R, nu au asistat la desfăşurarea discuţiilor dar i-au văzut, la masă, împreună, pe inculpat şi A R, iar la plecare au aflat de la acesta din urmă de scopul întâlnirilor.
Martorul D F a precizat, în cursul declaraţiilor sale (fila 131 U.P şi 78 instanţă), că a fost de faţă la o convorbire telefonică între A R şi inculpat (telefonul fiind pe speaker), ocazie cu care inculpatul a confirmat că „are să-i dea martorului A R 10.000 de dolari”, dar nu îi poate restitui, întrucât nu dispune de această sumă.
În analiza acestor depoziţiilor, instanţa reţine că „se contrazic” cu susţinerile martorilor S G şi ale persoanelor care l-au însoţit cu ocazia predării banilor către A R, respectiv B F şi T I, întrucât acestea nu confirmă că la primirea banilor au fost prezenţi N P, B A şi B C, fiind trimişi de S G.
Faţă de aceste aspecte, fără să menţioneze expres şi motivat înlăturarea depoziţiilor martorilor B A, B C şi A R, prima instanţă concluzionează că aceştia sunt „cunoscuţi ca fiind fraţi”, că „susţinerile acestora prezintă numeroase contradicţii şi nu pot conduce la stabilirea cu certitudine a situaţiei de fapt”.
Totodată, în motivarea hotărârii se reţine că singura depoziţie credibilă, dată în cursul cercetării judecătoreşti, este a martorei O A, care nu a mai recunoscut, în instanţă că a fost prezentă în restaurantul „Căprioara” şi faţă de care procurorul de şedinţă s-a sesizat pentru comiterea infracţiunii de mărturie mincinoasă (încheierea de şedinţă din 25.06.2009).
Ceea ce instanţa, de asemenea, nu a avut în vedere, ca argument important în lămurirea cauzei, este şi afirmaţia martorului S G, cu prilejul confruntării cu B C, dispuse din oficiu de instanţă (fila 285), în sensul că este adevărat că l-a trimis pe B C să confirme predarea banilor de către A R, inculpatului A I, dar nu a declarat acest aspect până în prezent „de necaz” că nu i-au fost restituiţi banii.
Tot cu prilejul acestei confruntări, S G a admis că la predarea banilor către A R, acesta i l-a arătat pe inculpat, ca fiind persoana care va interveni la judecători, întrucât acesta „are oameni”.
La pronunţarea soluţiei, instanţa ar fi trebuit să reţină, de asemenea, că martorii audiaţi la urmărirea penală au fost consecvenţi în relatarea aspectelor esenţiale ale cauzei, atât în cursul cercetării judecătoreşti cât şi cu prilejul cercetărilor efectuate în cauza nr.201/P/2007 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu, că aceste depoziţii nu cuprind, referitor la aspectele esenţiale ale cauzei, contradicţii şi să constate vinovăţia inculpatului în comiterea infracţiunii de trafic de influenţă reţinută prin actul de inculpare.
c) Referitor la poziţia subiectivă a inculpatului şi la apărările formulate de acesta:
Inculpatul A I nu a recunoscut faptele reţinute în sarcina sa, declarând, pe parcursul urmăririi penale, că nu a primit de la grupul persoanelor pe care le apăra decât contravaloarea onorariului său de avocat, respectiv 100 dolari de la C C, la angajarea cauzei, 14.000.000 ROL, la finalul urmăririi penale, pe care i-ar fi primit de la A R, în prezenţa lui N P, la restaurantul „Căprioara” şi 2.500 Euro, la sfârşitul anului 2003, tot de la A R, la acelaşi restaurant.
În mod evident, contrar concluziei care se desprinde din probele administrate în cauză, inculpatul a încercat să deturneze adevărata semnificaţie a sumelor de bani primite, ca obiect al traficului de influenţă, insistând asupra faptului că, deşi a primit sume de bani de la A R, acestea au fost predate din partea persoanelor care îl angajaseră, drept onorariu pentru serviciile de avocat. Mai mult, pentru a „întări” aceste afirmaţii, inculpatul a prezentat duplicatul unui contract de asistenţă juridică, contrafăcut, purtând nr. 161/29.12.2003, pe care a pretins că l-a încheiat cu A R cu ocazia primirii sumei de 2.500 de Euro, fără să fie în măsură să prezinte originalul acestui contract, deşi i s-a solicitat acest lucru.
Pe de altă parte, martorul A R a negat constant încheierea vreunui contract de asistenţă juridică cu inculpatul, arătând că nu a fost mandatat niciodată, în acest scop, de familia S, că semnătura aplicată pe acest contract nu îi aparţine iar datele de identitate ale acestuia, menţionate în contract, sunt greşite. Susţinerile martorului sunt confirmate de declaraţiile concubinei acestuia, D F, care, audiată în instanţă (fila 53), a afirmat că inculpatul a luat banii de la A R fără să-l pună să semneze vreun înscris, afirmând că „s-a aranjat totul”.
Totodată, S G şi membrii familiei sale, în depoziţiile date, au arătat că banii nu au fost predaţi lui A R pentru a fi predaţi inculpatului drept onorariu, ci drept preţ al traficului de influenţă, în scopul obţinerii unei soluţii favorabile.
Faţă de întreg materialul probator al cauzei, apreciem ca instanţa era îndrituită să înlăture apărările formulate de inculpat, ca nefondate, şi, prin coroborarea acestor probe să constate că principiul in dubio pro reo nu are aplicabilitate în cauză, că inculpatul se face vinovat de comiterea infracţiunii de trafic de influenţă, reţinută în sarcina sa şi să dispună condamnarea acestuia.
2) Referitor la infracţiunea prevăzută de art.259 alin. 1 Cod penal, pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului, instanţa de fond a reţinut, în motivarea soluţiei de achitare dispusă în temeiul art.10 lit.d Cod procedură penală, faptul că sesizarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu, prin plângerea inculpatului, cu privire la comiterea infracţiunii de şantaj, de către A R, nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii, sub aspect obiectiv dar şi subiectiv.
S-a argumentat astfel, că fapta de şantaj sesizată era reală, având în vedere ameninţarea martorului că îl va denunţa la D.N.A., pentru obţinerea sumei de 5.000 de dolari. Pe de altă parte, s-a arătat că probatoriul administrat în cauză nu a confirmat comiterea, de către inculpat, a infracţiunii de trafic de influenţă, prin urmare nu se impunea ca inculpatul să încerce să dea o aparenţă de legalitate faptelor sale ilicite.
Soluţia de achitare dispusă de instanţă se bazează pe o interpretare greşită a situaţiei de fapt, dar şi a probelor administrate în cauză.
Aspectul reţinut de instanţă, în sensul că fapta de şantaj, sesizată de inculpat, ar fi reală, este contrazis de cercetările efectuate în cauza nr.356/P/2004 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu, care au stabilit că A R a solicitat, într-adevăr, inculpatului A I restituirea sumei de 5.000 de dolari, însă nu ca un folos injust, ci ca o restituire a unui serviciu promis de avocat şi neîndeplinit. Susţinerea lui A R că va face denunţ la D.N.A., pentru sesizarea comiterii infracţiunii de trafic de influenţă nu poate fi apreciată ca o faptă de şantaj, în condiţiile în care probele administrate au demonstrat că suma de 10.000 de dolari a fost primită de inculpat în schimbul promisiunii că va obţine, prin influenţarea membrilor completului de judecată, o soluţie favorabilă clienţilor săi.
În cursul cercetării judecătoreşti, inculpatul a susţinut că declaraţiile martorului A R nu sunt credibile, că acesta l-a denunţat întrucât îi „poartă ură”, iar pe de altă parte, martorul este frate cu B A şi B C, astfel încât nici declaraţiile acestora, fiind subiective, nu pot fi avute în vedere la soluţionarea cauzei.
Cu ocazia organizării flagrantului, din data de 05.03.2004, A R a încheiat, cu prilejul primirii sumei de 2.000 de dolari de la inculpat, o chitanţă, în prezenţa a doi martori, fiind greu de acceptat, astfel cum se reţine şi în Ordonanţa de scoatere de sub urmărire penală nr.356/P/2004, că autorul unei fapte de şantaj acceptă să întocmească înscrisuri care să confirme primirea sumei de bani solicitată. Acest argument sprijină, pe de o parte, buna credinţă a martorului A R şi, pe de altă parte, demonstrează dorinţa inculpatului de a ascunde faptele şi de a nu restitui banii primiţi.
Se impunea ca instanţa de fond să aibă în vedere şi conţinutul transcrierilor convorbirilor purtate în mediul ambiental, între inculpat şi martorul A R, din data de 05.03.2004, prilej cu care inculpatul se justifică în faţa martorului că nu i-a putut restitui suma primită întrucât „l-a încurcat acela” şi că îi va restul de bani când îi va primi, la rândul său (fila 365 U.P.). În nici un moment, la această convorbire, inculpatul nu se arată indignat de pretenţiile martorului, fiind de acord că are această datorie, dar că o va restitui când va avea toţi banii.
Comiterea infracţiunii de denunţare calomnioasă, de către inculpat, rezultă ca o consecinţă firească a săvârşirii traficului de influenţă.
I.C.C.J., faţă de recursul formulat, integral devolutiv, reţine următoarele:
Speţa de faţă propune nu doar o abordare de ordin juridic vizând interpretarea materialului probator, aşa cum susţine în esenţă Parchetul, ci şi o analiză de ordin teoretic general a fazelor procesului penal roman, cu specificul şi importanţa acestora.
Reiterând disp. art. 200 C.proc.pen., faza de urmărire penală se doreşte a fi cadrul înăuntrul căruia se strâng toate probele necesare pentru trimiterea în judecată a unei persoane, pentru dovedirea pe deplin a infracţiunii reclamate - dacă există elementele în acest sens. Faza de judecată trebuie să se supună exigenţelor art. 6 din Convenţia Europeană, cu toate implicaţiile vizând noţiunea de “proces echitabil„, şi cu verificarea, din punct de vedere probator, a ansamblului de mijloace deja existente la dosar, din punct de vedere al legalităţii obţinerii lor, precum şi în conţinut. Totodată, în aceeaşi fază, este de constatat că ne aflăm în faţa unui adevăr cert şi absolut în susţinerea vinovăţiei, pentru pronunţarea unei hotărâri de condamnare, iar în caz contrar, suficienţa dubiului pentru antrenarea unei soluţii în deplină legalitate de achitare.
În esenţă, acest din urmă aspect a fost constatat de către judecătorul fondului, cu deplin temei, care însă din păcate, pe alocuri, s-a erijat în procuror, animat de dorinţa de a da un contur deplin situaţiei de fapt ce s-ar fi derulat, împrejurări ce nu pot devia însă de la linia de legalitate din motivarea instanţei.
Curtea a reţinut că întreaga acuzare a Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. se întemeiază numai pe declaraţii de martori, toţi de etnie rromă – apartenenţa etnică nefiind în niciun caz element luat în considerare de instanţă, care, cu deplină obiectivitate a încercat a prelua, tocmai din aceste depoziţii, cele ce se coroborează, ce apar credibile.
Mai mult, instanţa de fond s-a aplecat în detaliu pe fiecare conţinut al declaraţiilor date, cele din faza de judecată având relevanţa juridică concretă pentru conturarea unei soluţii de condamnare sau achitare. Parchetul, în motivarea recursului, reiterează practic ansamblul probator strâns în cursul urmăririi penale – ce într-adevăr apare obiectiv şi suficient pentru trimiterea în judecată a celui în cauză. În măsura în care acesta ar fi fost susţinut şi în instanţă, speţa ar fi avut altă soartă, însă doar în parte învinuirile s-au reluat, iar în paralel s-au conturat suficiente dubii în favoarea inculpatului provenite din declaraţii de la persoane care nu aveau niciun interes în a susţine în favoarea sa.
S-a constatat, astfel, cu depline argumente, că declaraţiile martorilor prezintă serioase contradicţii, evidenţiate în cursul cercetării judecătoreşti, aşa încât s-a procedat la analizarea acestora, din acest punct de vedere fiind de făcut trimitere la toate dezvoltările instanţei de fond.
Mai mult, în sprijinul ideii că materialul probator a fost unul complet, constatând că există contradicţii între declaraţiile denunţătorului S G şi ale martorului N P F, instanţa de fond, în conformitate cu art. 87 Cod procedură penală, a procedat la confruntarea acestora la termenul de judecată din 20.01.2009 în vederea lămuririi cauzei.
În concluzie, deşi exista justificare pentru trimiterea în judecată a inculpatului, la pronunţarea unei condamnări, instanţa trebuie să-şi întărească convingerea cu privire la vinovăţia inculpatului pe bază de probe certe, sigure care să reflecte realitatea obiectivă asupra faptei deduse judecăţii. Or, declaraţiile martorului A R, scos de sub urmărirea penală pentru săvârşirea infracţiuni prev. de art. 215 alin. 1 Cod procedură penală, ca urmare a denunţului formulat de S G, declaraţiile martorului N P F, nepotul concubinei lui A R, Anglia, cât şi ale acesteia, precum şi declaraţiile martorilor B C şi B A, cunoscuţi ca fiind fraţi cu A R pe raza comunei Ogrezeni, potrivit susţinerilor martorilor audiaţi prezintă serioase contradicţii, ce nu pot conduce la stabilirea cu certitudine a situaţiei de fapt.
De asemenea, serioase contradicţii prezintă şi declaraţia martorei C M care nu a fost văzută de nici un martorul în localul Căprioara când i-a dat banii lui A R, respectiv 3.000 Euro în prezenţa avocatului A I.
Deşi în faza de urmărire penală C M a susţinut că a dat banii direct lui A I, acesta asigurând-o atât pe ea cât şi pe Vijelia şi N P F că „se va rezolva”, în instanţă martora a afirmat că banii reprezentau onorariu de avocat dat de către S G.
De asemenea, martora a susţinut că A R nu a scăpat banii pe jos în momentul în care i-a înmânat banii lui A I cum susţine acesta.
De precizat că martorul S G a declarat în instanţă că nu o cunoaşte pe C M şi că nu este rudă cu aceasta, motiv pentru care nu putea să-i dea suma de bani despre care aceasta face vorbire în declaraţia sa. Dealtfel şi martorii N P F, B C şi B A au susţinut că sunt rudă cu denunţătorul S G, fapt de asemenea negat de către acesta cât şi de ceilalţi membrii ai familiei sale cu ocazie audierii lor.
Declaraţia dată în instanţă de către martora O A apare a fi obiectivă, cu privire la care atât martorul A R cât şi N P au încercat să inducă ideea că aceasta a participat atât la primirea sumelor de bani cât şi la promisiunile făcute de către A I pentru a interveni pe lângă magistraţi în vederea obţinerii unor soluţii favorabile de punerea în libertate. Împrejurarea că faţă de aceasta se derulează o anchetă penală vizând infracţiunea de mărturie mincinoasă nu are o importanţă juridică actuală ci eventual viitoare, într-o desfăşurare procesuală privind o cerere de revizuire, ce poate schimba soluţia procesuală actuală.
Pentru ca „vinovăţia inculpatului să fie legal stabilită” - astfel cum prevăd dispoziţiile art. 6 alin. 2 din CEDO - trebuie ca probele administrate să confirme pretinderea şi primirea sumei de 10.000 USD de către A I de la martorul A R ca urmare a afirmaţiilor sale în legătură cu influenţa pe care o are pe lângă magistraţi. Ori contradicţiile existente cu privire la pretinderea sumei de 10.000 USD de către inculpatul A I prin intermediul lui A R de la S G sunt evidente.
De asemenea şi primirea sumei de 10.000 USD în trei tranşe, ca modalitatea normativă a elementului material al infracţiunii de trafic de influenţă este marcată de serioase contradicţii care pun la îndoială vinovăţia inculpatului A I.
Aşadar, în concluzie, întrucât probele administrate în cauză lasă locul unei nesiguranţe în privinţa vinovăţiei inculpatului, Curtea corect a constatat că se impune a se da eficienţă regulii potrivit căreia - orice îndoială este în favoarea inculpatului.
În raport de art. 3 Cod procedură penală şi art. 345 alin. 1 şi 2 Cod procedură penală, instanţa de judecată poate dispune condamnarea numai în condiţiile în care constată că au fost obţinute şi administrate legal toate probele necesare aflării adevărului şi că prin acestea au fost lămurite toate aspectele contradictorii sau neclare. Or, prin probele prezentate de către Parchet, sarcina acuzării revenind exclusiv acestui organ judiciar, nefiind de datoria instanţei în a suplini lacune, a încerca să acopere sau să justifice mai mult sau mai puţin obiectiv anumite manopere ce s-ar fi derulat concret în cauză -prezumţia de nevinovăţie a inculpatului nu a putut fi răsturnată ca urmare a îndoielii ce persistă cu privire la săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă de către inculpatul A I, aşa încât s-a dispus în deplină legalitate achitarea în conformitate cu art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. c Cod procedură penală, ca urmare a existenţei principiului in dubio pro reo.
Prin rechizitoriu, inculpatul A I este acuzat de săvârşirea infracţiunii de denunţare calomnioasă prev. de art. 259 Cod penal, susţinând că acesta prin plângerea formulată împotriva lui A R la Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu pentru infracţiunea de şantaj a denaturat o faptă reală (solicitarea lui A R de a-i restitui 10.000 USD) ce rezultă din conţinutul infracţiunii de trafic de influenţă prev. de art. 257 Cod penal.
Pentru a fi întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de denunţare calomnioasă, trebuie să existe o acţiune de învinuire mincinoasă referitoare la săvârşirea unei infracţiuni de către o anume persoană.
Curtea a constatat că în urma denunţului formulat de către S G împotriva martorului A R, Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu a dispus scoaterea de sub urmărire penală pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prev. de art. 215 alin. 1 Cod penal, iar Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. a dispus neînceperea urmăririi penale pentru infracţiunea prev. de art. 61 din Legea nr. 78/2000 cu modificările şi completările ulterioare, făcând trimitere la dispoziţiile art. 228 alin. 6 rap. la art. 10 lit. i1 Cod procedură penală.
Potrivit acestor ultime dispoziţii făptuitorul nu se pedepseşte dacă denunţă autorităţilor fapta mai înainte ca organul de urmărire penală să fi fost sesizat pentru această faptă.
Astfel, cum rezultă din actele dosarului A R a fost arestat preventiv pe o perioadă de 7 zile pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj, retinându-se următoarele:
1. Partea vătămată avocat A I nu a fost nici constrâns, nici ameninţat să-i preda lui A R suma de 5.000 USD;
2. Suma de 5.000 USD nu este pretinsă ca un folos injust în sensul art. 194 Cod penal, ci ca o restituire a plăţii pentru un serviciul promis de avocat şi neîndeplinit.
Împrejurarea că A I a reclamat la Parchet săvârşirea infracţiunii de şantaj de către A R în condiţiile organizării unui flagrant, nu poate duce la întrunirea sub aspect obiectiv şi subiectiv a infracţiunii de denunţare calomnioasă.
Făcând abstracţie de afirmaţia cu totul forţată a parchetului din recurs, în sensul că instanţa ar fi redat că A R este vinovat de infracţiunea de care a fost învinuit, că şantajul a fos real, esenţial de redat este că probele dosarului nu au confirmat săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă de către inculpatul A I, neputându-se reţine pentru existenţa infracţiunii de denunţare calomnioasă că acesta a încercat să dea o aparenţă de legalitate activităţii sale ilicite, cum susţine Parchetul.
Aşa fiind, Curtea, cu deplin temei, în conformitate cu art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. d Cod procedură penală a dispus achitarea inculpatului A I şi pentru infracţiunea prev. de art.259 alin. 1 Cod pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva sentinţei penale nr.26 din 27 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia I Penală, privind pe inculpatul A I.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat A I, în sumă de 200 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 9 iulie 2010.

---

Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 04 iulie 2008