DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECŢIA PENALĂ

Dosar nr. 12260/306/2010
DECIZIA PENALĂ Nr. 680/2011
Şedinţa publică de la 02 Iunie 2011

[...]
CURTEA

[...]

CURTEA DE APEL

Asupra recursurilor penale de faţă:
În deliberare constată că prin sentinţa penală nr.39/25 ianuarie 2011 pronunţată de Judecătoria Sibiu în dosar penal nr.12260/306/2010, în baza art.18/1 alin.1 din Legea 78/2000, inculpatul P I a fost condamnat la 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care a avut ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul General al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea dau în numele lor.
În baza art.65 al 2 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a-II-a, b) şi c) C.pen. (dreptul de a ocupa o funcţie de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii,) pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.
În baza de art. 18/2 alin.l din Legea 78/2000 a fost condamnat inculpatul P I la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de schimbare fără respectarea prevederilor legale a destinaţiei sumelor de bani obţinute de la bugetul Comunităţilor Europene sau administrate de acestea sau în numele lor.
În baza de art.289 C.pen, a fost condamnat inculpatul P I, la o pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual
În baza art.33 lit.a C.pen şi 34 litb C.p.s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza a II-a,b şi c) C.pen C.pen. pe o perioadă de 3 ani.
În temeiul art. 71 C.pen., s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a-II-a, b) şi c) C.pen. (dreptul de a ocupa o funcţie de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii,), pe durata executării pedepsei principale.
În baza art.86 ind.1 C.pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante de 3 ani închisoare, pe o durată de 6 ani, termen de încercare stabilit conform art.86 ind.2 C.pen.
În baza art.86 ind.3 alin.1 C.pen. pe durata termenului de încercare, inculpatul a fost obligat să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
a. să se prezinte în prima zi de marţi a fiecărui trimestru la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Sibiu.
b. să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă si orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum si întoarcerea;
c. să comunice şi sa justifice schimbarea locului de munca;
d. să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.
Datele prevăzute in alin. 1 lit. b), c) si d) se comunică Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Sibiu.
În baza art.359 C.pr.pen. s-a atras atenţia inculpatului asupra prevederilor art.83 C.pen., 84 C.pen. şi art.86 ind.4 C.pen. a căror nerespectare atrage revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
În baza art. 71 alin. 5 Cod penal, s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 alin. 1 lit. a teza a-II-a, lit. b) şi c) Cod penal (dreptul de a ocupa o funcţie de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii,), pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii.
În baza art. 26 cp rap. la art. 18 ind. 1 alin. 1 din Lg 78/2000 a fost condamnat inculpatul B I, fără antecedente penale la o pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la infracţiunea de folosire sau prezentare de declaraţii false, inexacte sau incomplete, care au care rezultat obţinerea pe nedrept de sume de bani din bugetul Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea sau în numele lor.
În baza art.65 al 2 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a-II-a, b) şi c) C.pen. (dreptul de a ocupa o funcţie de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii,) pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art.289 C.p. a fost condamnat inculpatul B I la o pedeapsa de 2 ani pentru săvârşirea infracţiunii infracţiunea de fals intelectual.
În baza art.33 lit.a C.pen şi 34 litb C.p. s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza a II-a,b şi c) C.pen C.pen. pe o perioadă de 3 ani.
În baza art.86 ind.1 C.pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante de 3 ani închisoare,pe o durată de 6 ani, termen de încercare stabilit conform art.86 ind.2 C.pen.
În baza art.86 ind.3 alin.1 C.pen. pe durata termenului de încercare, inculpatul a fost obligat să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
a. să se prezinte în prima zi de marţi a fiecărui trimestru la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Sibiu.
b. să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă si orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum si întoarcerea;
c. să comunice şi sa justifice schimbarea locului de munca;
d. să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.
Datele prevăzute in alin. 1 lit. b), c) si d) se comunică Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Sibiu
În baza art.359 C.pr.pen. s-a atras atenţia inculpatului asupra prevederilor art.83 C.pen., 84 C.pen. şi art.86 ind.4 C.pen. a căror nerespectare atrage revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
În temeiul art. 71 C.pen., s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a-II-a, b) şi c) C.pen. (dreptul de a ocupa o funcţie de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii,), pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 71 alin. 5 Cod penal, s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 alin. 1 lit. a teza a-II-a, lit. b) şi c) Cod penal (dreptul de a ocupa o funcţie de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii,), pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii.
În baza art. 14, art.346 alin.1 C.proc.pen., art.998 C.civil şi art 1003 C.civil s-a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă Ministerul Agriculturii- Agenţia de Plată şi Intervenţie în Agricultură şi au fost obligaţi inculpaţii în solidar la plata despăgubirilor civile în sumă de 56.410,08 lei actualizată cu indicele de inflaţie până la data plăţii efective.
În baza art. 357 alin 2 lit c C.p.p rap la art. 163 C.p.p. au fost menţinute măsurile asiguratorii dispuse asupra bunurilor mobile ale inculpaţilor P I şi B I prin ordonanţa 65/P/7.09.2009 emisă de D.N.A.- Serviciul Teritorial Alba Iulia.
În baza 445 C.p.p a fost anulat,,contactul de închiriere,, nr.723/9.05.2007 încheiat între Primăria Ludoş prin inculpatul B I şi inculpatul P I.
În baza art. 191 al.2 cpp, a fost obligat fiecare inculpat la plata sumei de 2000 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat.
Determinând vinovăţia inculpaţilor în limitele infracţiunii expuse, prima instanţă a reţinut, în fapt, următoarele :
Inculpatul B I, în perioada 2007 şi până în prezent, a deţinut calitatea de primar al comunei Ludoş, jud. Sibiu, iar inculpatul P I în aceeaşi perioadă a deţinut şi deţine calitatea de viceprimar al aceleiaşi entităţi administrativ teritoriale, respectiv comuna Ludoş, jud. Sibiu.
În cursul anului 2007,Ministerul Agriculturii Pădurilor şi Dezvoltării Rurale respectiv Agenţia de Plăţi pentru Intervenţie în Agricultură Sibiu, prin funcţionarii săi de la nivelul centrelor locale şi judeţene, au adus la cunoştinţa crescătorilor de animale că pot fi beneficiarii unor subvenţii provenite din bugetele Comunităţilor Europene, în concret de subvenţii din Fondul European Garantat pentru Agricultură.
Consecutiv acestor manopere de informare a potenţialilor beneficiari de subvenţii, de către organele A.P.I.A.. - cu atribuţii în acest sens, despre posibilitatea accesării unor astfel subvenţii comunitare de către utilizatori de suprafeţe de păşune, au luat cunoştinţă şi inculpaţii B I şi P I în calitatea lor de primar respectiv de viceprimar al comunei Ludoş, jud. Sibiu.
Faţă de împrejurarea că în cursul anului 2007, Consiliile Locale, potrivit dispoziţiilor comunitare şi procedurilor A.P.I.A., în calitate de persoane juridice, nu puteau fi titulare a unor astfel de cereri de acordare de subvenţii comunitare, fiind exceptate de la accesarea acestora, inculpaţii P I şi B I, împreună şi după o prealabilă înţelegere, au luat hotărârea infracţională de a solicita şi de a promova o cerere pentru accesare de subvenţii comunitare FEGA pentru o suprafaţă de 399,70 ha păşune aparţinând Consiliului Local al Comunei Ludoş, jud. Sibiu, cerere care urma să fie introdusă la A.PIA. Sibiu de către inculpatul P I.
Astfel, în realizarea rezoluţiei lor infracţionale, inculpatul B I -în calitatea sa de primar al comunei Ludoş, s-a deplasat în repetate rânduri fie singur, fie însoţit de alte persoane, la AP.I.A. Sibiu, unde a cules date şi informaţii legate de modul concret de accesare a acestor subvenţii comunitare şi a solicitat explicaţii legate de înscrisurile care trebuie anexate cererii pentru acordare de subvenţii, fapt ce rezultă din declaraţiile martorului B G, şef serviciu la APIA Sibiu – fila 55. După obţinerea acestor date de inculpatul B I şi în contextul unor discuţii purtate cu inculpatul P I, pentru a se crea o aparenţă de legalitate a demersului lor, în cadrul şedinţei ordinare de consiliu local al comunei Ludoş, jud. Sibiu, din data de 21.03.2007, la finalul şedinţei, la,,rubrica diverse", inculpatul B I a luat cuvântul şi a declarat membrilor „consilieri" prezenţi la şedinţă: „vreau să supun atenţiei dumneavoastră problema ridicată de închirierea păşunii comunale".
La această luare de poziţie a inculpatul B I, martorul M A, consilier comunal, a propus ca păşunea comunală să fie închiriată de inculpatul P I - viceprimar al comunei, propunere cu care consilierii prezenţi la şedinţă au fost de acord în unanimitate.
Toate acestea rezultă din audierea martorilor: M A – fila 69, B L E – fila 47, M I – fila 46, M I – fila 45, L G – fila 44, T I – fila 73, R I C – fila 72.
Cu toate acestea, deşi s-a discutat la această şedinţă problema închirierii suprafeţei de păşune comunală, din declaraţiile aceloraşi martori, reiese că ulterior acest acord verbal nu s-a mai materializat printr-o hotărâre de consiliu local în care să se stabilească condiţiile concrete de contractare, aceasta deoarece prin H.C.L. Ludoş 24/2007 era stabilit de Consiliul Local Ludoş cuantumul taxei de păşunat pentru anul 2007.
Încălcând prevederile H.C.L. 24/2007 a Consiliului Local Ludoş, inculpaţii B I şi P I la data de 09.05.2007, au redactat şi au încheiat între ei în fals înscrisul intitulat contract de închiriere nr. 723/09.05.2007, inculpatul B I în calitatea sa de reprezentant legal al Primăriei Ludoş şi inculpatul P I în calitate de chiriaş - persoană fizică.
Contractul de închiriere avea ca obiect închirierea în vederea întreţinerii şi administrării unei suprafeţe de 399,70 ha păşune aflată în patrimoniul Comunei Ludoş, jud. Sibiu - suprafaţă de păşune pe care semnatarii contractului au identificat-o pe raza satelor Ludoş şi Gusu cu mai multe numere topografice.
Inculpaţii au întocmit contractul de închiriere fals doar pentru a nu pierde oportunitatea de a obţine subvenţii din Fondul European Garantat pentru Agricultură, deşi ştiau că nu erau îndeplinite condiţiile în sensul mai sus menţionat, aspecte declarate de însuşi inculpatul P I – fila 20. Chiar din declaraţiile inculpaţilor P I – fila 20 şi B I– fila 21 rezultă că viceprimarul P I nu putea încheia contract de închiriere în calitate de chiriaş şi nu putea administra păşunea comunală, întrucât nu îndeplinea condiţiile, respectiv nu deţinea teren şi animale corespunzătoare.
Relevant este că punctul 6 din contract, respectiv valoarea contractului, reliefează că acest înscris a fost preconstituit de către inculpaţii B I şi P I în scopul accesării de subvenţii comunitare întrucât, întrucât conform H.C.L. 24/2007 a Comunei Ludoş, preţul locaţiunii este stabilit de către părţile contractante la un preţ egal cu o sumă viitoare provenită din subvenţii comunitare, care urma să fie obţinută pentru întreţinerea suprafeţei închiriate, iar finetul 8 din Contractul de închiriere, stabileşte o clauză asemănătoare de plată a chiriei în ipoteza în care beneficiarul contractului de închiriere nu ar fi obţinut subvenţia comunitară solicitată.
Mai mult decât atât, contractul de închiriere preconstituit de către inculpaţii B I şi P I are ca obiect şi vizează suprafeţe de teren identificate prin numere topografice pe care în realitate există imobile aparţinând unor alte persoane fizice, situate în intravilanul comunei Ludoş, astfel cum rezultă din copiile cărţilor funciare existente la dosarul cauzei.
Folosindu-se de acest înscris întocmit în fals de către inculpatul B I primar al comunei Ludoş, jud. Sibiu şi inculpatul P I - viceprimar al comunei Ludoş jud. Sibiu, inculpatul P I s-a deplasat la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură Centrul Judeţean Sibiu la data de 10.05.2007, unde a depus o cerere de plată subvenţie comunitară FEGA pentru o suprafaţă de păşune de 399,70 ha, la care a anexat înscrisul intitulat contract de închiriere nr.723/09.05.2007, întocmit în fals.
Această cerere a fost primită de martorul G S - angajat al A.P.I.A. Sibiu, iar ulterior a fost introdusă în sistemul informatic al A.P.I.A. de angajata C E la data de 11.05.2007, iar la data de 17.05.2007, a fost verificată de angajata A.P.I.A. Sibiu - O R.
La data de 20.11.2007 angajatul A.P.I.A. Sibiu – martorul B G a efectuat conform procedurilor A.P.I.A. controlul administrativ al cererii pentru accesare de subvenţii comunitare formulată de inculpatului P I.
Urmare a faptului că sistemul informatic al A.P.I.A. a decelat supradeclarări, între parcelele identificate în cerere de către inculpatul P I şi alţi solicitanţi de subvenţii A.P.I.A., această instituţie l-a notificat pe inculpatul P I printr-o solicitare de clarificare consecutiv căreia la data de 28.11.2007 inculpatul P I s-a prezentat la A.P.I.A. - Centrul Judeţean Sibiu, unde a procedat la schimbarea declaraţiei de suprafaţă renunţând la o suprafaţă de 22 ha păşune prin completarea unui formular M 1 modificator de suprafaţă, fapt ce rezultă din declaraţia martorului B G şi din cea a inculpatului P I.
Completarea formularului Ml modificator de suprafaţă de către inculpatul P I şi depunerea acestuia la A.P.I.A. Centrul Judeţean Sibiu, a fost procesată în baza de date a Agenţiei de Plăţi pentru Intervenţie de Agricultură Centrul Judeţean Sibiu de angajatul F B la data de 07.01.2008 şi verificată în sistemul informatic la data de 08.01.2008 de angajata D A.
Ulterior, la data de 06.02.2009 potrivit procedurilor A.P.I.A., dosarul cererii de plată subvenţie comunitară FEGA referitor la cererea de acordare de subvenţii comunitare formulat de inculpatul P I pentru campania 2007 a fost aprobat în control administrativ de către numita D A, iar la datele de 29.04.2008 şi 30.04.2008 potrivit procedurilor A.P.I.A. au fost realizate controale administrative pentru aceeaşi cerere de plată de către angajaţii A.P.I.A. B G şi T L.
La data de 09.05.2008 A.P.I.A. Bucureşti a procedat la calculul sumelor reprezentând subvenţiile comunitare FEGA pentru inculpatul P I, iar la data de 13.05.2008 a fost emisă decizia nr. 1678198 pentru suma de 56.410,08 1ei, reprezentând subvenţie comunitară FEGA.
Suma a fost virată de A.P.I.A. Bucureşti în contul bancar al inculpatului P I şi indicat expres în formularul cererii de plată cu nr. CEC. Sibiu ROO5CECESB0108RON0651954.
Suma astfel primită de către inculpatul P I a fost ridicată de acesta în numerar de la unitatea bancară-mai sus indicată şi contrar obligaţiilor asumate în cererea de plată a fost depusă la Primăria Comunei Ludoş, jud. Sibiu, cu titlu de taxă păşunat conform contractului încheiat în fals de către inculpatul B I şi inculpatul P I, conform chitanţei seria SBWMA nr. 1488849 emisă de Primăria Comunei Ludoş. Această plată a fost înregistrată în contul Primăriei Ludoş cu nr. 50044724804, în care se încasau taxele de păşunat în mod uzual, iar această sumă parţial a fost utilizată pentru curăţirea unor mici suprafeţe de teren păşune de aproximativ 0,7 ha, pentru achiziţia unor instrumente pentru curăţat păşune, pentru efectuarea unor adăpători, însă cea mai mare parte a rămas neutilizată în conturile Primăriei Ludoş. Aceste împrejurări rezultă din declaraţiile martorilor C T I – secretar al Primăriei Ludoş – fila 70, şi M P – contabil al Primăriei Ludoş – fila 71.
Este de relevat că Agenţia pentru Plăţi şi Intervenţie în Agricultură printr-o echipă de consilieri din cadrul Direcţiei Antifraudă şi Control Intern, potrivit delegaţiei Directorului Direcţiei Antifraudă şi Control Intern nr. 304/26.07.2009, au efectuat în perioada 02.03.2009 - 06.03.2009 o analiză documentară şi în teren cu privire la dosarul cererii de plată privind pe inculpatul P I, cu privire la constatările acestora întocmindu-se procesul verbal de constatare nr. 529/02.04.2009, act de control aprobat la data de 17.04.2009 de numitul D C - director general al Agenţiei de Plăţi pentru Intervenţie în Agricultură.
Potrivit acestui proces verbal de constatare întocmit de organele proprii de control antifraudă A.P.I.A., a rezultat că inculpatul P I nu a deţinut animale şi nu a utilizat suprafaţa închiriată în anul 2007, încălcând astfel prevederile art.5 alin.3 litb, art.6 alin.l şi art.7 alin.l lit. e şi f din.O.U.G. 125/2006 pentru aprobarea schemelor de plată directe şi plăţi naţionale directe complementare, care se acordă în agricultură începând cu anul 2007.
De asemenea s-a constatat în procesul verbal 529/02.04.2009 al A.P.I.A. că nu au fost respectate bunele condiţii agricole şi de mediu conform art.1 pct. IV -7 din Ordinul 791/2000 al Ministrului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale şi nu s-au efectuat lucrările de întreţinere pe păşunile închiriate în anul 2007, fapt confirmat şi de declaraţiile martorilor P L – fila 57 – consilier superior în cadrul APIA şi R I – fila 58, inspector control teren APIA Sibiu.
Organele de control A.P.I.A. au stabilit că suma utilizată este de 56.410,08 lei concluzionându-se că aceasta a fost obţinută de inculpatul P I în mod necuvenit.
Starea de fapt expusă mai sus a fost reţinută în baza materialului probator al cauzei :
H.C.L. Comuna Ludoş nr. 24/2007 privind stabilirea taxei de păşunat; H.C.L. Ludoş nr.3/2007 privind stabilirea impozitelor şi taxelor locale; ordin de retragere/lichidare nr.2457650 emis de CEC Bank SA Sucursala Sibiu din care rezultă că inculpatul P I a ridicat personal, în numerar suma de 56.153 lei reprezentând subvenţie comunitară; chitanţa seria SBWMA nr. 1488849 eliberată de Primăria Comunei Ludoş din care rezultă că la data de 12.09.2008 inculpatul P I a achitat suma de 55.591,50 lei provenită din subvenţie comunitară FEGA cu titlu de taxă de păşunat Primăriei Ludoş contrar dispoziţiilor comunitare; xerocopie ordine de plată nr. 299/02.10.2008; 297/02.10.2008, 370/19.11.2008; 400/08.12.2008; 539/11.09.2008; xerocopie extras de cont la data de 19.12.2008 din care rezultă că în contul Primăriei Ludoş exista suma de 3.941,13 lei sumă provenită din subvenţie comunitară,xerocopie ordine de plată nr. 539/11.09.2007, 526/06.09.2007; 414/24.07.2007; 466/08.08.2007; 358/29.06.2007; 352/21.06.2009; 289/08.05.2007; 228/17.04.2007; 153/07.03.2007, din care rezultă fără echivoc fictivitatea contractului de închiriere nr. 723/09.05.2007 încheiat între inculpaţi întrucât păşunea care a făcut obiectul contractului a fost întreţinută şi curăţată ulterior încheierii contractului din fondurile exclusive ale Primăriei Ludoş şi nu de către inculpatul P I, pe parcursul anului 2007; xerocopie centralizator încasări pe taxe de păşunat de la data de 22.08.2007 - 06.09.2009, din care rezultă că în cursul anului 7007 în mod real Primăria Ludoş a perceput taxe de păşunat de la utilizatori reali ai păşunii comunale; xerocopii chitanţe seria TS4A nr.7887312; 7885189; 7884588; 7880276; 7881103; 7881424; 7881285; 0523988; 0523664 şi seria TS2A nr.8250533; 18253300; 8252080; 8253927; 0522417; adresa nr. 1014/24.08.2009 a Primăriei comunei Ludoş; contract închiriere nr. 723/09.05.2007 conţinând menţiuni nereale, necorespunzătoare adevărului;dosarul cererii de plată subvenţie comunitară nr. 1033580/2007 cuprinzând cererea de plată nr..355/10.05.2007 a A.P.I.A. şi înscrisurile aferente acesteia;adresa nr. 6283/04.09.2009 prin care Ministerul Agriculturii - Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură Centrul Judeţean Sibiu, s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 56 410,08 lei reprezentând prejudiciul efectiv suferit de A.P.I.A.;proces verbal de constatare nr. 529/02.04.2009 întocmit de organele proprii de control ale A.P.I.A. - Direcţia Antifraudă şi Control Intern (înregistrat la A.P.I.A. Bucureşti sub nr. l1257/17.04.2009 şi anexe nr. 1,2,3,4,5,6,7,8 la acesta); xerocopie contract întreţinere păşune încheiat între Primăria Ludoş şi inculpatul P I; xerocopie adrese nr. 1264/P/03.03.2009 a I.P.J. Sibiu; xerocopie C.F. Ludoş nr.5599; 5614; 3885; 4175098; 1585; 794; 573; 1617; 1233; 1629; 135; 121, 1173/a; 1036; 1656; 1630; din care rezultă fără echivoc că imobilele înscrise în acestea aparţin unor persoane fizice, reprezentând imobile intravilane şi nu păşune comunală, astfel cum în mod nereal au menţionat inculpaţii B I şi P I în contractul nr.723/09.05.2007, înscris cu care ulterior inculpatul P I s-a prezentat la A.P.I.A.- Centrul Judeţean Sibiu; declaraţii olografe ale făptuitorilor P I şi B I; declaraţiile martorilor: M A – fila 69, B L E – fila 47, M I – fila 46, M I – fila 45, L G – fila 44, T I – fila 73, R I C – fila 72., consilieri în cadrul Consiliului Local Ludoş în anul 2007 care au precizat că într-o şedintă de Consiliului Local s-a discutat despre obţinerea de subvenţii de la A.P.I.A. Sibiu pentru păşunat şi au desemnat ca viceprimarul P I să se ocupe de întreţinerea şi administrarea păşunatului, C T I (fila 70) secretar al Primăriei Ludoş care a participat la şedinţa Consiliului Local Ludoş în care s-a hotărât ca inculpatul P I să administreze păşunea comunei şi care a înregistrat în registrul de intrări – ieşiri contractul de închiriere încheiat între inculpatul P I şi inculpatul B I ca reprezentant al Primăriei Comunei Ludo,.declaraţiile martorul C T I care a precizat că din banii de subvenţii obţinuţi de la APIA Sibiu o cotă de 1% i-a revenit inculpatului P I, fapt ce rezultă şi din contractul încheiat între părţi, iar restul banilor s-au virat în casieria Primăriei Comunei Ludoş, din care o parte au fost folosiţi pentru întreţinerea păşunii, iar restul au rămas în bugetul local, M P (fila 81), contabila Primăriei Ludoş, care a declarat că inculpatul P I i-a spus că a primit suma de bani ca subvenţie de la APIA Sibiu, pe care doreşte să o depună la primărie, care ulterior a fost depusă la Trezoreria Sălişte, în contul Primăriei Ludoş nr. 5004, în care se derulează operaţiuni pentru păşune, iar din contul 5004 al Primăriei Ludoş s-a achitat şi taxa de păşunat, B G (fila 55) şef serviciu din cadrul APIA Sibiu, care a declarat că a făcut un control administrativ a cererii formulate de către inculpatul P I, ocazie cu care a găsit o supradeclarare a parcelelor identificate în cererea inculpatului P I şi a altor solicitanţi de subvenţii APIA iar ulterior, inculpatul P I a procedat la schimbarea declaraţiei de suprafaţă renunţând la o suprafaţă de 22 ha, G S (fila 56) – consilier principal APIA Sibiu în cadrul JAPS până în 2009, care a preluat cererea de subvenţii a inculpatului P I împreună cu contractul de închiriere şi care a precizat că inculpatul P I a supradeclarat parcelele şi că ulterior problema apărută a fost remediată prin formularea unei noi cereri de către inculpatul P I de reducere a suprafeţei în vederea obţinerii de subvenţii, P L a (fila 57) – consilier superior în cadrul APIA Sibiu, care în perioada 2007-2009 a lucrat şi ca inspector pe teren şi care a declarat că a participat în anul 2008 la verificarea unui număr doar de 5 parcele pentru care s-au cerut subvenţii, ocazie cu care nu au fost găsite nereguli, dar că ulterior martorul R I i-a precizat că au mai fost verificate la Ludoş alte parcele pentru care s-a solicitat subvenţie pe care s-a găsit vegetaţie nedorită şi R I (fila 58) – inspector control teren APIA Sibiu care a precizat că a efectuat un prim control la comuna Ludoş ca urmare a subvenţiilor obţinute, când împreună cu colegul său P L au verificat cinci parcele unde nu s-au constatat nereguli iar ulterior controlul a fost extins şi asupra celorlalte cinci parcele unde pe trei dintre ele s-a găsit vegetaţie nedorită, iar peste 30% din suprafaţă nu era întreţinută în condiţii de bună practică agricolă iar dacă s-ar fi efectuat întreţinerea corespunzătoare pe cele trei parcele, în momentul verificării în februarie 2009, nu ar fi existat vegetaţie nedorită şi declaraţiile inculpaţilor P I şi B I, care în cursul urmăririi penale au refuzat să dea declaraţii, prelevându-se de dreptul la tăcere şi care în cursul cercetării judecătoreşti au expus propria versiune asupra faptelor (f.20-21, 22-23 dosar judecătorie).
Faptele inculpaţilor comise în circumstanţele sus arătate au fost calificate ca întrunind elementele constitutive ale infracţiunilor prev.de :
-art.289 C.pen., art.18/1 din Legea 79/2000 şi art.18/2 dinn Legea 78/2000 în ce-l priveşte pe inculpatul P I;
- art.289 C.pen. şi art.18/1 raportat la art.26 din Legea 78/2000 în ce-l priveşte pe inculpatul B I.
Instanţa fondului a dat următoarea explicaţie vizând calificarea judiciară a faptelor comise de către inculpaţi:
În ceea ce priveşte infracţiunea de fals intelectual prev. de art. 289 C.pen., s-a reţinut că, prin modalitatea de săvârşire a faptei, respectiv falsificarea cu ocazia întocmirii contractului de închiriere nr. 723/09.05.2007, prin inserarea unor menţiuni nereale, necorespunzătoare adevărului, de către inculpatul B I în calitatea sa de reprezentant legal al Primăriei Ludoş şi inculpatul P I în calitate de chiriaş - persoană fizică dar şi de viceprimar al comunei, deci funcţionari publici, denotă atât intenţia directă a celor doi inculpaţi în săvârşirea faptei, cât şi elementele laturii obiective ale infracţiunii mai sus menţionate.
Astfel, sub aspectul laturii obiective, falsul intelectual presupune sub aspectul elementului material o activitate de falsificare a unui înscris oficial în conţinutul său, adică de alterare a adevărului cu privire la faptele sau împrejurările despre care înscrisul este destinat să facă probă. Această activitate se poate realiza fie prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului (acţiune), fie prin omisiunea de a atesta unele date sau împrejurări (inacţiune), care trebuie să se realizeze cu ştiinţă.
În primul rând, inculpaţii, întocmind înscrisul, respectiv contractul de închiriere, au trecut în cuprinsul acestuia în mod mincinos, adică altfel decât în realitate, împrejurări despre care contractul este destinat să facă probă, prezentându-le astfel ca fiind în deplină concordanţă cu realitatea, respectiv valoarea contractului şi suprafeţele de teren. Inculpaţii nu au acţionat decât cu ştiinţă, ei fiind pe deplin conştienţi de cuprinderea în contract a acestor menţiuni nereale, toate probele administrate reliefând acest aspect.
Cu privire la infracţiunea prev. de art. 181 alin. (1) din Legea 78/2000, instanţa reţine că din dispoziţiile art. 181 alin. (1) rezultă că această infracţiune este prin natura sa o infracţiune de uz de fals, care are ca rezultat obţinerea ilegală a unor avantaje financiare de către o persoană în detrimentul bugetelor comunitare.
Astfel, activitatea infracţională incriminată este una premeditată în condiţiile în care acest uz de fals este în mod evident o infracţiune subsecventă unor infracţiuni de fals, utilizate în scopul de a fi obţinute fonduri externe în condiţii de nelegalitate.
Infracţiunea prevăzută la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, presupune folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, în scopul obţinerii pe nedrept de fonduri alocate de Uniunea Europeană, al căror conţinut să fie nereal prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare ori mistificate prin alterarea lor în orice mod (denaturări materiale, ştersături, adăugiri, contrafacerea scrierii sau a subscrierii).
Astfel, săvârşirea infracţiunii prevăzută la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 are loc cu prilejul încheierii unui contract de finanţare nerambursabilă între beneficiar şi autoritatea contractantă în baza unei activităţi de inducere în eroare, în ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiilor de accesare a fondurilor fiind folosite documente justificative sau declaraţii false, inexacte sau incomplete. Însă după momentul încheierii contractelor de finanţare apar mai multe faze de implementare a proiectelor care trebuiesc justificate în ceea ce priveşte utilizarea corectă a banilor alocaţi, prin realizarea unor rapoarte tehnice şi financiare însoţite de documente justificative prin care trebuie să se evidenţieze stadiul de implementare prin descrierea activităţilor realizate în succesiunea lor, conform planului de acţiune prevăzut iniţial în proiect, modul de realizare a indicatorilor propuşi precum şi justificarea nerealizării unor activităţi în cazul în care nu au fost îndeplinite.
Sub aspectul laturii subiective, infracţiunea prevăzută în art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 se săvârşeşte întotdeauna cu intenţie directă sau indirectă în condiţiile în care autorul acesteia fiind conştient că utilizează documente false, inexacte sau incomplete urmăreşte sau acceptă obţinerea de fonduri externe.
Având în vedere aspectele menţionate, instanţa de fond a reţinut că în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 18/1 alin. 1 din Legea 78/2000, din depunerea contractului fals la APIA Sibiu în scopul obţinerii de subvenţii agricole din FEGA, rezultând intenţia directă calificată prin scop şi elementele laturii obiective ale acestei infracţiuni săvârşită de către cei doi inculpaţi, respectiv P I în calitate de autor şi B I în calitate de complice.
Cu privire la dispoziţiile art. 182 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 rezultă că suntem în prezenţa unei infracţiuni speciale de deturnare de fonduri alocate din bugetele Comunităţilor Europene.
Elementul material al infracţiunii constă în „schimbarea fără respectarea prevederilor legale a destinaţiei fondurilor obţinute” fapt ce presupune utilizarea incorectă sau în alte scopuri a finanţărilor, mai exact în alte condiţii decât cele prevăzute în contractele de finanţare încheiate între beneficiar şi Autoritatea Contractantă, în ciuda obligaţiei legale asumată de beneficiar prin contractele de finanţare de a respecta întocmai prevederile legale incidente.
Sub aspectul laturii subiective, infracţiunea se săvârşeşte cu intenţie directă sau indirectă în condiţiile în care autorul are reprezentarea faptului că schimbă destinaţia fondurilor alocate contractului de finanţare şi urmăreşte acest rezultat sau acceptă producerea lui.
Având în vedere aspectele mai sus menţionate, s-a reţinut că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 18/2 alin. 1 din Legea 78/2000 reţinută în sarcina inculpatului P I, deoarece acesta, deşi avea obligaţii clar determinate cu privire la utilizarea subvenţiilor agricole obţinute pentru întreţinerea păşunii comunale – obligaţii prevăzute şi în Ghidul Fermierilor, denumit Informaţii Generale pentru Fermieri privind Plăţile Directe de Suprafaţă, le-a ignorat şi a schimbat destinaţia sumelor, respectiv utilizându-le pentru achitarea taxei de păşune comunală.
Cu privire la infracţiunea prev. de art.26 C.pen. rap.la 18/2 alin. 1 din Legea 78/2000, pentru care s-a început urmărirea penală faţă de inculpatul B I, prin rechizitoriu s-a dispus scoaterea acestuia de sub urmărire penala, reţinându-se că inculpatul B I nu a fost parte contractantă în relaţia cu A.P.I.A., iar la activitatea materială de schimbare a destinaţiei sumei de bani obţinută din subvenţie comunitară nu a avut o contribuţie efectivă.
Vizând latura civilă a cauzei, instanţa fondului a reţinut următoarele aspecte de fapt şi de drept:
În cauză este vorba despre o răspundere civilă delictuală şi nu contractuală în condiţiile în care contractul însuşi a fost falsificat în sensul că a cuprins date şi menţiuni nereale, necorespunzătoare adevărului.
S-a constatat, în speţă, îndeplinirea condiţiilor cumulative menţionate, respectiv existenţa unui incontestabil prejudiciu produs părţii civile prin faptul că inculpaţii prin manopere frauduloase au ascuns realitatea unor aspecte care dacă ar fi fost cunoscute de către partea civilă, soarta subvenţiilor ar fi fost alta.
De asemenea din materialul probator a rezultat cu certitudine că scopul obţinerii de subvenţii nu a fost realizat de către inculpaţi, fiind mai degrabă o simulaţie creată doar pentru a nu se pierde subvenţiile provenite din bugetele comunităţilor europene acordate de APIA Sibiu la nivelul centrelor locale şi judeţene către crescătorii de animale.
Reaua credinţă a celor doi inculpaţi şi activitatea infracţională a acestora reies din materialul probator administrat, ajungându-se în final la nerealizarea obiectivelor propuse prin cererea depusă.
S-a apreciat că sunt îndeplinite şi celelalte condiţii ale răspunderii civile delictuale şi anume faptele ilicite ale inculpaţilor astfel cum au fost prezentate anterior, vinovăţia acestora astfel cum a fost dovedită şi legătura de cauzalitate între prejudiciu produs şi faptele ilicite ale inculpaţilor.
De asemenea sunt îndeplinite în cauză cerinţele art. 1003 Cod civil, conform cărora, atunci când fapta este imputabilă mai multor persoane, acestea sunt ţinute solidar la plata despăgubirilor civile cauzate.
Pentru toate aceste motive în baza art. 14, art.346 alin.1 C.proc.pen., art.998 C.civil şi art 1003 C.civil s-a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă Ministerul Agriculturii- Agenţia de Plată şi Intervenţie în Agricultură şi obligă inculpaţii în solidar la plata despăgubirilor civile în sumă de 56.410,08 lei actualizată cu indicele de inflaţie până la data plăţii efective.
În baza art. 357 alin 2 lit c C.p.p rap la art. 163 C.p.p. se impune menţinerea măsurilor asiguratorii dispuse asupra bunurilor mobile ale inculpaţilor P I şi B I prin ordonanţa 65/P/7.09.2009 emisă de D.N.A.- Serviciul Teritorial Alba Iulia., măsură necesară în vederea garantării reparării pagubei produse părţii civile prin infracţiune.
În baza 445 C.p.p se impune anularea contactului de închiriere nr.723/9.05.2007încheiat între Primăria Ludoş prin inculpatul B I şi inculpatul P I, înscris falsificat de inculpaţi şi depus ulterior la A.P.I.A. Sibiu (f. 221-222 vol. II d.u.p.).
Împotriva sentinţei au declarat recursuri în termenul legal prevăzut de art.385/3 C.pr.pen. inculpaţii B I şi P I, aducându-i critici pentru nelegalitate şi netemeinicie sub următoarele aspecte :
- în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art.289 C.penal, art.18/1 şi 18/2 din Legea 78/2000 atât sub aspectul laturii obiective cât şi a celei subiective
- instanţa fondului a ignorat că în speţă contractul de închiriere cuprindea date reale şi a fost perfectat în baza mandatului conferit de crescătorii de animale din zonă, formalităţile prevăzute de lege fiind îndeplinite iar sumele de bani obţinute folosite în scopul stabilit prin contract
- în mod eronat se susţine că în cauză există o schimbare a destinaţiei fondurilor comunitare obţinute.
- în cauză faptele săvârşite de către inculpaţi nu întrunesc elementele constitutive ale unei infracţiuni.
În procedura apelului au fost depuse o serie de înscrisuri, practică judiciară relevantă şi s-a procedat la ascultarea martorilor L I E (fila 27 dosar apel) şi R I (fila 28), martori propuşi în circumstanţiere.
S-a depus la dosar ordinul de plată nr. 1 din 30.05.2011 prin care a fost achitat de către P I prejudiciul cauzat prin infracţiune în integralitatea sa (fila 67).
Verificând legalitatea şi temeinicia sentinţei penale atacate, în raport cu aspectele critice expuse, dar şi din oficiu, în limitele impuse de art. 385/6 al. 3 Cod pr. pen., Curtea constată următoarele:
1. Prima instanţă a reţinut o bază factuală corectă, în mod obiectiv fundamentată pe ansamblul probator de la dosar: HCL Comuna Ludoş nr. 24/2007 privind stabilirea taxei de păşunat; HCL Ludoş nr. 3/2007 privind stabilirea impozitelor şi taxelor locale; ordinul de retragere a lichidităţilor nr. 2457650 emis de CEC Bank SA Sucursala Sibiu; chitanţa eliberată de Primăria Comunei Ludoş din care rezultă că la data de 12.09.2008 inculpatul Ilie P I a achitat suma de 55.591,50 lei provenită din subvenţie comunitară FEGA cu titlu de taxă de păşunat Primăriei Ludoş, contrar dispoziţiilor comunitare, xerocopia dispoziţiilor de plată, dosarele cererii de plată subvenţie comunitară şi înscrisurile aferente acesteia; adresa emisă de Ministerul Agriculturii – APIA Centrul Judeţean Sibiu prin care această instituţie s-a constituit parte civilă în cauză; proces verbal de constatare 529/2.04.2009 întocmit de organele proprii de control ale APIA; xerocopie contract de întreţinere păşune; depoziţiile martorilor: M A, B L E, M I, N I, L G, T I, R I C, consilieri din cadrul Consiliului Local Ludoş; depoziţiile martorului C T I, a martorului B G, G S – consilier principal APIA Sibiu, P L – consilier superior în cadrul APIA Sibiu, R I – inspector control APIA Sibiu, coroborate cu declaraţiile inculpaţilor P I şi B I.
2. Curtea arată că jurisdicţia inferioară a realizat o evaluare judicioasă a probelor de la dosar, în conformitate cu art. 63 al. 2 Cod pr. pen., stabilind în mod clar şi neechivoc existenţa faptelor care au constituit obiectul acuzaţiilor, cât şi săvârşirea acestora de către inculpaţi.
3. Curtea consideră, însă, că în contextul factual reţinut prima instanţă a realizat o apreciere greşită a gradului de pericol social al faptelor comise de către inculpaţi.
4. În formarea unei convingeri clare şi delimitate asupra pericolului social concret al faptelor ce au constituit obiectul acuzaţiilor, se impunea să se aibă în vedere, lucru esenţial în elucidarea cauzei, atât modul şi mijloacele de săvârşire a faptelor, persoanele implicate în ansamblul manoperelor uzitate de către inculpat, cât şi scopul primordial al acţiunilor inculpaţilor.
5. Este de remarcat faptul că presaţi de nevoile comunităţii şi având în vedere facilităţile pe care le puteau obţine, inculpaţii, alături de martorii audiaţi în cauză, au hotărât de comun acord, în cadrul unei şedinţe a Consiliului Local Ludoş în anul 2007 să găsească mijloacele necesare pentru obţinerea de subvenţii de la APIA Sibiu pentru păşunat, desemnându-se ca viceprimarul P I să se ocupe de administrarea şi întreţinerea păşunatului.
6. Este indubitabil faptul că inculpaţii au avut reprezentarea critică asupra nerealităţii actelor încheiate în speţa contractului de închiriere, însă, din ansamblul actelor de la dosar rezultă fără echivoc faptul că o mare parte din funcţionarii APIA au oferit în mod repetat consultanţă inculpatului B I, sugerându-i modalitatea în care ar putea fi întrunite condiţiile legale pentru obţinerea de subvenţii.
7. Este indiscutabil că inculpaţii au apelat conştient la diverse artificii juridice pentru a obţine bani în folosul comunităţii, însă acest aspect nu reprezintă în opinia Curţii un temei suficient şi raţional de a angrena răspunderea penală a celor doi inculpaţi. Aceasta cu atât mai mult cu cât dosarul cererii de plată subvenţie comunitară FEGA a fost verificat conform procedurilor APIA, realizându-se controale administrative pentru aceiaşi cerere de plată către angajaţii B G şi T L.
8. Curtea apreciază că faptele săvârşite de către inculpaţi nu ating pragul de gravitate cerut de art. 17 Cod penal şi prin prisma consecinţelor şi urmărilor imediate ale acestora. Astfel, se constată că suma obţinută cu titlu de subvenţii a fost folosită exclusiv în interesul comunităţii, inculpatul P I virând-o în contul Primăriei cu titlu de taxă de păşunat. De asemenea, este de remarcat faptul că această sumă a fost restituită în integralitatea sa prin ordinul de plată depus la dosar părţii civile APIA Sibiu.
9. Aceste elemente denotă fără îndoială o conduită pozitivă a inculpaţilor şi care nu poate fi ignorată în ansamblul criteriilor ce justifică aplicarea disp. art. 18/1 Cod penal.
10. Curtea are în vedere şi elementele ce definesc profilul socio-moral al celor doi inculpaţi, confirmate prin depoziţiilor martorilor audiaţi în cauză şi care relevă că aceştia au o conduită socială ireproşabilă.
11. Nu trebuie ignorată împrejurarea că urmarea produsă şi anume avantajele financiare obţinute din fondurile europene nu s-ar fi materializat în condiţiile în care ar fi fost respectate procedurile APIA şi dacă ar fi fost corect îndrumaţi de către persoanele abilitate în acest sens.
12. Faţă de cele ce preced, Curtea apreciază că în cauză sunt întrunite exigenţele art. 18/1 Cod penal, în raport cu criteriile expuse mai sus expuse, faptele comise de inculpaţi neatingând, în opinia instanţei, pragul de gravitate statuat de art. 17 Cod penal.
13. Curtea, în conformitate cu art. 385/15 pct. 2 lit. d Cod pr. pen., reţinând cazul de casare prev. de art. 385/9 pct. 18 Cod pr. pen. şi art. 17/2 teza a II-a Cod pr. pen., va admite recursurile inculpaţilor cu consecinţa casării hotărârii penale atacate şi în rejudecare, va achita în baza art.11 pct.2 lit.a rap.la art.10 lit.b/1 C.pr.pen. pe inculpatul P I sub aspectul săvârşirii infracţiunii de folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete care a avut drept rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea prev.de art.18/1 din Legea 78/2000, a infracţiunii de schimbare fără respectarea prevederilor legale a destinaţiei sumelor de bani obţinute de la bugetul Comunităţilor Europene sau administrate de acestea sau în numele lor prevăzută de art.18/2 din Legea 78/2000 şi a infracţiunii de fals intelectual prev.de art.289 C.penal.
În baza art.11 pct.2 lit.a rap.la art.10 lit.b/1 C.pr.pen. va achita pe inculpatul B I complicitate la săvârşirea infracţiunii de folosire sau prezentare de declaraţii false, inexacte sau incomplete care au ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul Comunităţii Europene sau din bugetele administrate de acestea sau în numele lor prev.de art.26 rap.la art.18/1 din Legea 78/2000.
În baza art.91 C.pen. va aplica fiecărui inculpat sancţiunea administrativă a amenzii în cuantum de câte 1000 lei.
Va constata că prejudiciul a fost recuperat.
Va dispune ridicarea sechestrului asigurător dispus asupra bunurilor mobile ale inculpaţilor prin ordonanţa nr.65/P/7.09.2009 emisă de DNA -Serviciul Teritorial Alba Iulia.
Va menţine dispoziţiile din sentinţa atacată privind anularea contractului de închiriere nr.723/9.05.2007 încheiat între inculpaţi şi Primăria Ludoş.
Va menţine dispoziţiile din sentinţa atacată privind obligarea inculpaţilor la plata cheltuielilor judiciare către stat la instanţa de fond.
Cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs vor rămâne în sarcina acestuia.

Pentru aceste motive,
În numele legii
D E C I D E

Admite recursurile declarate de inculpaţii P I şi B I împotriva sentinţei penale nr.39/2011 pronunţate de Judecătoria Sibiu pe care o casează şi rejudecând:
În baza art.11 pct.2 lit.a rap.la art.10 lit.b/1 C.pr.pen. achită pe inculpatul P I sub aspectul săvârşirii infracţiunii de folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete care a avut drept rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea prev.de art.18/1 din Legea 78/2000, a infracţiunii de schimbare fără respectarea prevederilor legale a destinaţiei sumelor de bani obţinute de la bugetul Comunităţilor Europene sau administrate de acestea sau în numele lor prevăzută de art.18/2 din Legea 78/2000 şi a infracţiunii de fals intelectual prev.de art.289 C.penal.
În baza art.11 pct.2 lit.a rap.la art.10 lit.b/1 C.pr.pen. achită pe inculpatul B I complicitate la săvârşirea infracţiunii de folosire sau prezentare de declaraţii false, inexacte sau incomplete care au ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul Comunităţii Europene sau din bugetele administrate de acestea sau în numele lor prev.de art.26 rap.la art.18/1 din Legea 78/2000.
În baza art.91 C.pen. aplică fiecărui inculpat sancţiunea administrativă a amenzii în cuantum de câte 1000 lei.
Constată că prejudiciul a fost recuperat.
Dispune ridicarea sechestrului asigurător dispus asupra bunurilor mobile ale inculpaţilor prin ordonanţa nr.65/P/7.09.2009 emisă de DNA -Serviciul Teritorial Alba Iulia.
Menţine dispoziţiile din sentinţa atacată privind anularea contractului de închiriere nr.723/9.05.2007 încheiat între inculpaţi şi Primăria Ludoş.
Menţine dispoziţiile din sentinţa atacată privind obligarea inculpaţilor la plata cheltuielilor judiciare către stat la instanţa de fond.
Cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs rămân în sarcina acestuia.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţa publică din 02 Iunie 2011.



Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 03 noiembrie 2009