DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ

COMUNICAT

Prin sentinţa penală nr. 690 din 29 iunie 2011, Judecătoria Constanţa a hotărât următoarele:

Condamnarea inculpatului DRAGOMIR PAUL, asociat unic şi administrator al SC LARGE NAVAL EUROTRADING SRL Constanţa, la pedeapsa de 5 ani închisoare în regim de detenţie pentru săvârşirea a două infracţiuni de evaziune fiscală şi a unei infracţiuni de uz de fals. De asemenea, instanţa a revocat suspendarea sub supraveghere a unei pedepse de 3 ani închisoare pronunţate anterior astfel că inculpatul va executa efectiv 8 ani de închisoare.
Instanţa a mai dispus, pe perioada executării pedepsei principale şi timp de 2 ani după executare, interzicerea următoarelor drepturi: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârşirea infracţiunii.
Admite acţiunea civilă formulată de partea civilă Statul Român - Ministerul Economiei şi Finanţelor - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Constanţa şi obligă pe inculpatul Dragomir Paul, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC LARGE NAVAL EUROTRADING SRL Constanţa, la plata sumei de 9.358.398 lei cu titlu de despăgubiri civile către partea civilă, din care 4.049.324 lei impozit pe profit şi 5.309.074 lei TVA.
Obligă inculpatul Dragomir Paul, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC LARGE NAVAL EUROTRADING SRL, la plata sumei de 2000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

DEFINITIVĂ

Inculpatul a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Constanţa la data de 4 noiembrie 2010 (comunicat nr. 585/VIII/3 din 5 noiembrie 2010).

BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE


Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 05 noiembrie 2010