IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREŞTI SECŢIA A II-A PENALĂ
DOSAR NR.605/300/2009 (3278/2010)
DECIZIA PENALĂ NR. 488
Şedinţa publică de la 03 martie 2011
[...]
CURTEA
Asupra recursului penal de faţă, reţine următoarele:
Prin sentinţa penală nr.199/05.03.2010, pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, în dosarul penal nr.605/300/2009, în temeiul art.11 pct.2 lit.a rap. la art.10 al.1 lit.b Cod pr.penală a fost achitat inculpatul C B I, necunoscut cu antecedente penale, sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art.9 pct.1 lit.b din Legea nr.241/2005 cu ref. la art.11 lit.c din Legea nr. 87/1994 şi art.13 Cod penal, cu aplic. art.41 al.2 Cod penal.
În temeiul art.13 din Legea nr.78/2000 rep. a fost condamnat inculpatul C B I la o pedeapsă de 1 an închisoare.
În temeiul art.71 Cod penal i s-au interzis inculpatului, pe perioada executării pedepsei închisorii, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prev. de art.64 lit.a teza a II-a şi b Cod penal.
În temeiul art.81 şi 82 Cod penal a fost suspendată condiţionat executarea pedepsei închisorii, pe un termen de încercare de 3 ani.
În temeiul art.71 al.5 Cod penal a fost suspendată condiţionat şi executarea pedepsei accesorii, pe acelaşi termen de încercare.
În temeiul art.359 al.1 Cod pr.penală i s-a atras inculpatului atenţia asupra dispoz. art. 83 şi 84 Cod penal.
În temeiul art.346 al.4 Cod pr.penală a fost lăsată nesoluţionată acţiunea civilă formulată de partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva inculpatului şi a părţii responsabile civilmente - YMCA Universitaria.
În temeiul art.346 Cod pr.penală rap. la art.998, 1000 al.3 şi 1003 C.civ. a fost admisă acţiunea civilă formulată de partea civilă YMCA România şi obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente, la plata sumei de 58.000 euro, în echivalent lei la cursul BNR din ziua plăţii, cu titlu de despăgubiri pentru lipsa de folosinţă a imobilului (în perioada 26.02.2004 – 26.12.2008).
În temeiul art.348 Cod pr.penală, din oficiu, au fost repuse părţile în situaţia anterioară încheierii contractului de donaţie autentificat sub nr.207/26.04.2004 de BNP I T P, declarat nul absolut prin sentinţa civilă nr. 925/5.02.2008 a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti (definitivă şi irevocabilă), în sensul că imobilul situat în Bucureşti, sectorul 2, revine în proprietatea părţii civile YMCA România.
În temeiul art.191 al.1 Cod pr.penală a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Împotriva acestei sentinţe penale,în termen legal, au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie –Direcţia Naţională Anticorupţie şi Ministerul Finanţelor Publice – Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, iar inculpatul C B I a declarat apel tardiv.
În motivele de apel, formulate în scris şi ataşate la dosarul cauzei, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie –Direcţia Naţională Anticorupţie a arătat, în esenţă, că instanţa de fond în mod greşit a dispus achitarea inculpatului C B I pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art.9 pct.1 lit.b din Legea nr.241/2005 cu referire la art. 11 lit.c din Legea nr.87/1994 cu aplicarea art.13 Cod penal şi art.41 alin.2 Cod penal întrucât probele administrate în cauză au evidenţiat că beneficiile obţinute din derularea contractului de închiriere a imobilului dobândit prin donaţie nu au fost înregistrate în evidenţele contabile, respectiv în bilanţul contabil şi balanţele de verificare pentru perioada 2005-2007; neaplicarea dispoziţiilor art.191 alin.3 Cod pr.penală în sensul obligării părţii responsabile civilmente şi la plata cheltuielilor judiciare către stat; greşita individualizare a pedepsei aplicate inculpatului pentru comiterea infracţiunii prevăzute de art.13 din legea nr.78/2000 motivat de faptul că prin acţiunile sale inculpatul a cauzat părţii civile un prejudiciu important, reprezentând contravaloarea imobilului donat asociaţiei sale, dar şi a lipsei de folosinţă a imobilului.
În motivele de apel, formulate în scris de Ministerul Finanţelor Publice – Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, se achiesează la motivele de apel ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie –Direcţia Naţională Anticorupţie, criticându-se soluţia de achitare a inculpatului pentru infracţiunea prevăzută de art.9 pct.1 lit.b din Legea nr.241/2005 cu referire la art. 11 lit.c din Legea nr.87/1994 cu aplicarea art.13 Cod penal şi art.41 alin.2 Cod penal solicitându-se condamnarea pentru această infracţiune şi, pe cale de consecinţă, obligarea inculpatului în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata sumei de 20.690 lei reprezentând prejudiciul cauzat bugetului de stat şi la plata obligaţiilor fiscale accesorii.
Prin decizia penală nr.702/A din 09.11.2010 pronunţată în dosarul nr.605/300/2009, Tribunalul Bucureşti Secţia I penală a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A. şi Statul Român, prin reprezentant legal - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, împotriva sentinţei penale nr.199/05.03.2010, pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, în dosarul penal nr. 605/300/2009, pe care a desfiinţat-o, în parte, şi rejudecând în fond:
În baza art.9 pct.1 lit.b din Legea nr.241/2005 cu referire la art.11 lit.c din Legea nr.87/1994 şi art.13 Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal a fostt condamnat inculpatul C B I la pedeapsa închisorii de 3 ani.
În baza art.65 Cod penal i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit.a) teza a II-a, lit.b) şi lit.c Cod penal, pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale rezultante.
În baza art.13 din Legea nr.78/2000 a fost condamnat inculpatul C B I la pedeapsa închisorii de 1 an şi 9 luni.
În baza art.33 lit.a) şi art.34 lit.b Cod penal au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului în prezenta cauză, acestuia dându-i-se spre executare pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.
În baza art.35 alin.1 Cod penal i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit.a) teza a II-a, lit.b) şi lit.c Cod penal pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale rezultante.
În baza art.71 alin.1 Cod penal i s-au aplicat inculpatului pedepsele accesorii prev. de art. 64 lit.a) teza a II-a, lit.b) şi lit.c Cod penal.
În baza art.861 şi art.862 Cod penal a fost suspendată sub supraveghere executarea pedepsei rezultante de 3 ani închisoare, pe durata unui termen de încercare de 6 ani.
În baza art.71 alin.5 Cod penal, s-a dispus ca pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii să se suspende şi executarea pedepselor accesorii.
Pe durata termenului de încercare inculpatul a fost obligat să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de protecţie a victimelor şi reintegrare socială a infractorilor de pe lângă Tribunalul Bucureşti; b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţa şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.
I s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.864 Cod penal referitoare la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
În baza art.346 şi art.14 Cod pr.penală raportat la art.998 şi urm. C.civ. a fost obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente YMCA Universitaria, la plata despăgubirilor civile în sumă de 20.690 lei, reprezentând impozit pe profit neachitat, precum şi la plata accesoriilor prevăzute de legislaţia fiscală.
În baza art.353 raportat la art.163 Cod pr.penală s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului şi ale părţii responsabile civilmente YMCA Universitaria până la concurenţa prejudiciului cauzat Statului Român, reprezentat legal de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.
În baza art.191 alin.3 Cod pr.penală a fost obligată partea responsabilă civilmente YMCA Universitaria în solidar cu inculpatul la plata sumei de 6.000 lei, cheltuielile judiciare avansate de stat stabilite de instanţa de fond.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.
Totodată, a fost respins, ca tardiv, apelul inculpatului C B I, soluţie în raport de care acesta a fost obligat, în baza art.192 alin.2 Cod pr.penală, în solidar cu partea responsabilă civilmente YMCA Universitaria la plata sumei de 200 lei, cheltuielile judiciare avansate de stat.
Prima instanţă a reţinut că inculpatul, în calitate de director executiv, membru al Consiliului Director al Asociaţiei Creştine a Tinerilor YMCA România, folosindu-se de autoritatea sa, a obţinut o decizie a consiliului în sensul de a fi donat imobilul situat în Bucureşti, str. Silvestru nr.33, sector 2, către YMCA Universitaria, ai cărei membrii fondatori erau inculpatul, părinţii şi logodnica sa şi pe care el să o administreze în scopul obţinerii pentru această persoană juridică a dreptului de proprietate asupra imobilului.
În ceea ce priveşte fapta imputată inculpatului în rechizitoriu că în calitate de administrator al acestei asociaţii nu ar fi trecut în bilanţul contabil pentru anii 2005-2007 veniturile din chirii la rubrica destinată acestei menţiuni însă la rubrica destinată veniturilor din activităţi fără scop patrimonial, instanţa fondului a apreciat că această faptă nu intră în elementul material al infracţiunii de evaziune fiscală prev.de art. 9 alin.1 lit.b din Legea nr.241/2005 ce constă în omisiunea evidenţierii în actele contabile ori în alte documente legale a operaţiunilor comerciale sau veniturilor realizate, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale.
Or, în speţă, a considerat judecătorul fondului că acţiunea inculpatului în speţă este diferită de elementul material al infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 al. 1 lit. b din Legea nr. 241/2005 (şi nu se circumscrie nici elementului material al vreunei alte infracţiuni de evaziune fiscală prevăzute de această lege). În atare condiţii, se arată că fapta inculpatului nu poate atrage răspunderea penală a acestuia ci eventual răspunderea sa contravenţională în condiţiile art.41 din Legea nr. 82/1991, cu consecinţa, între altele, a refacerii bilanţurilor contabile în mod corespunzător (urmând să fie verificate cu acel prilej şi cheltuielile raportate de asociaţie pe anii de referinţă, pentru a se stabili care din acestea sunt aferente veniturilor din activităţi economice, pentru ca, mai departe, să se poată stabili dacă aceste activităţi au generat profit şi, pe cale de consecinţă, în funcţie şi de cuantumul acestuia, dacă asociaţia datorează impozit statului).
Raportat la această împrejurare prima instanţă a dispus achitarea inculpatului sub aspectul săvârşirii acestei infracţiuni în temeiul art.11 pct.2 lit.a rap la art.10 alin.1 lit.b Cod pr.penală.
La individualizarea judiciară a pedepsei instanţa fondului a avut în vedere, pe de o parte, cuantumul prejudiciului cauzat părţii vătămate şi atitudinea inculpatului de negare a vinovăţiei sale, în pofida evidenţei, însă pe de altă parte a ţinut seama şi de faptul că el nu are antecedente penale, are studii superioare, o ocupaţie licită, este căsătorit, are un copil minor în întreţinere, a avut o conduită procesuală corectă, în sensul că, deşi şi-a negat vinovăţia, a recunoscut situaţia de fapt în obiectivitatea ei şi a participat la proces, prezentându-se în faţa organelor judiciare atunci când a fost chemat, de la data comiterii faptei s-a scurs un interval important de timp, de natură să estompeze ecoul social al acesteia iar contractul de donaţie a fost deja declarat nul de instanţele civile.
În raport cu aceste criterii, văzând şi celelalte dispoziţii ale art.72 Cod penal, instanţa i-a aplicat inculpatului o pedeapsă orientată la minimul special prevăzut de lege, respectiv 1 an închisoare.
Sub aspectul laturii civile, instanţa de fond a constatat că în cauză au formulat acţiuni civile împotriva inculpatului şi a părţii responsabile civilmente - YMCA Universitaria, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (componentă a Ministerului Finanţelor) în calitate de reprezentant al statului (alături de acţiunea penală pusă în mişcare pentru infracţiunea prev. de art. 9 al. 1 lit. b din Legea nr. 241/2005, pentru suma de 20.690 lei, cu titlu de impozit datorat) şi partea vătămată YMCA România (alături de acţiunea penală pusă în mişcare pentru infracţiunea prev. de art. 13 din Legea nr. 78/2000, pentru suma de 58.000 euro, cu titlu de despăgubiri pentru lipsa de folosinţă a imobilului în perioada cuprinsă între data de 26.02.2004 şi cea a formulării acţiunii civile – fila 41 din dosarul de urmărire penală, vol. I).
În privinţa acţiunii civile formulate de ANAF, faţă de soluţia ce a fost dispusă pe latura penală cu privire la infracţiunea prev. de art.9 al.1 lit. b din Legea nr. 241/2005, instanţa să nu a soluţionat-o potrivit art.346 al.4 Cod pr.penală.
În ce priveşte acţiunea civilă formulată de YMCA România, instanţa de fond a constatat că sunt pe deplin întrunite în cauză condiţiile angajării răspunderii civile delictuale solidare a inculpatului şi părţii responsabile civilmente, prev. de art.998 şi 1000 C.civ., întrucât prin fapta sa ilicită de înstrăinare a imobilului părţii civile, comisă cu vinovăţie, inculpatul i-a cauzat acesteia un prejudiciu material, constatând nu numai în c/valoarea imobilului ieşit din patrimoniul său dar şi în lipsa de folosinţă a acestuia din momentul încheierii contractului de donaţie. În privinţa cuantificării acestui prejudiciu, instanţa a constatat întemeiat criteriul propus de partea civilă (chiria ce putea fi obţinută din închirierea imobilului, apreciată la 1.000 de euro/lună), dat fiind şi faptul că, aşa cum s-a reţinut, imobilul a şi fost închiriat de inculpat pe seama asociaţiei donatare, chiria fiind în anumite perioade chiar mai mare decât cea indicată de partea civilă. Pe de altă parte, instanţa a avut în vedere şi rigorile principiului disponibilităţii, care guvernează acţiunea civilă chiar şi atunci când este formulată în cadrul procesului penal (cu referire la faptul că partea civilă, deşi a participat la cercetarea judecătorească, nu şi-a actualizat pretenţiile).
În sfârşit, tot sub aspectul laturii civile, în temeiul art. 348 Cod pr.penală, din oficiu, instanţa a repus părţile în situaţia anterioară încheierii contractului de donaţie autentificat sub nr.207/26.04.2004 de BNP I T P, declarat nul absolut prin sentinţa civilă nr.925/5.02.2008 a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti (definitivă şi irevocabilă), în sensul că imobilul situat în Bucureşti, sectorul 2, str. Silvestru nr.33 revine în proprietatea părţii civile YMCA România (hotărârea instanţei civile, nevizând elementele prevăzute de art.22 al.2 Cod pr.penală, are autoritate de lucru judecat chiar şi în faţa instanţei penale, astfel că solicitarea acuzării adresată acesteia din urmă de a declara la rândul său nulitatea contractului de donaţie este lipsită de obiect).
Instanţa de apel a considerat că soluţia primei instanţe este nelegală şi netemeinică atât sub aspectul achitării inculpatului C B I pentru săvârşirea infracţiunii prev.de art.9 pct.1 lit.b din Legea nr.241/2005 cu referire la art.11 lit.c din Legea nr.87/1994 şi, pe cale de consecinţă, nesoluţionarea acţiunii civile exercitată de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, cât şi sub aspectul cuantumului pedepsei de 1 an închisoare aplicat pentru infracţiunea prevăzută de art.13 din Legea nr.78/2000 – faţă de activitatea infracţională desfăşurată de inculpat, precum şi sub aspectul greşitei aplicări a dispoziţiilor art.191 alin.3 Cod pr.penală.
Tribunalul a considerat că inculpatul, în mod intenţionat, a omis menţionarea respectivelor sume în documentele contabile ale asociaţiei la rubrica destinată veniturilor realizate din activităţi economice, fiind conştient de faptul că prin declararea acestor venituri sunt aplicabile dispoziţiile art.15 alin.3 teza a II a din Codul fiscal al României.
Nu s-a reţinut că aceste venituri au fost înregistrate în mod eronat la alte rubrici întrucât era vorba despre o activitate desfăşurată pe parcursul a trei ani fiscali, fiind emise un număr de 35 facturi fiscale care au fost evidenţiate în documentele contabile lună de lună, dar nu în mod separat la rubricile cu o astfel de destinaţie, pe măsură ce se încasa suma de bani cu titlu de chirie, iar înregistrarea eronată se poate invoca în cazuri izolate, întâmplătoare care au caracter accidental în conduita contabilă, ci nu în împrejurări din care rezultă o activitate obişnuită, regulată şi conştientă de a evita declararea sursei de impozitare şi pe cale de consecinţă plata impozitului aferent, aspecte din care a rezultat fără echivoc voinţa inculpatului în comiterea infracţiunii prevăzute de art.9 pct.1 lit.b din Legea nr.241/2005 cu referire la art.11 lit.c din Legea nr.87/1994 şi art.13 Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal şi de a se sustrage de la plata obligaţiilor fiscale.
Referitor la neaplicarea în cauză a prevederilor art.191 alin.3 Cod pr.penală s-a constatat că a fost admisă acţiunea civilă formulată de partea civilă YMCA din România, motiv pentru care inculpatul trebuia obligat, în solidar, cu partea responsabilă civilmente şi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
În ceea ce priveşte pedeapsa de 1 an închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art.13 din Legea nr.78/2000, tribunalul a constatat că faţă de împrejurarea în care a fost comisă infracţiunea – folosirea autorităţii sale în calitate de director executiv al părţii civile, faptul că i-a fost comunicată hotărârea Adunării Generale a YMCA România prin care s-a decis excluderea sa din cadrul asociaţiei însă a decis să-şi continue activitatea şi, nu în ultimul rând, împrejurarea că deşi statutul asociaţiei nu conferea Consiliului Director posibilitatea de a lua decizii care să vizeze patrimoniul persoanei juridice, însă inculpatul împreună cu alte au decis donarea a două imobile din patrimoniul său către alte două persoane juridice fără scop patrimonial – reprezintă cauze care conturează persoana inculpatului care eludează legi şi regulamente pentru satisfacerea propriilor dorinţe, astfel încât s-a apreciat că se impune majorarea pedepsei la un cuantum care să corespundă scopului pedepsei definit prin art.52 Cod penal.
Cu privire la apelul declarat de inculpatul C B I, tribunalul a reţinut următoarele:
Potrivit art.363 alin.1 Cod pr.penală „ termenul de apel este de 10 zile, dacă legea nu dispune altfel”, iar alin.3 dispune „ pentru partea care a fost prezentă la dezbateri sau la pronunţare, termenul curge de la pronunţare”.
Din încheierea de şedinţă din data de 11.02.2010 s-a constatat că inculpatul a fost prezent la dezbateri, sens în care sunt aplicabile dispoziţiile art.363 alin.3 Cod pr.penală, iar pronunţarea hotărâri a fost amânată succesiv până la data de 05.03.2010.
Astfel, conform art.186 alin.2 Cod pr.penală termenul de declarare a apelului de către inculpat a expirat la data de 16.03.2010.
Din actele dosarului s-a constatat că cererea de apel a fost depusă personal de inculpat la Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti la data de 17.03.2010, când s-a menţionat şi CNP inculpatului.
Aşa cum s-a reţinut, termenul pentru declararea apelului de către inculpat a expirat la data de 16.03.2010, iar cererea de apel a fost depusă personal la data de 17.03.2010, motiv pentru care tribunalul a constatat că apelul declarat de inculpat este tardiv.
Împotriva ambelor hotărâri au declarat recursuri inculpatul C B şi partea responsabilă civilmente - YMCA Universitaria.
Recursul inculpatului, susţinut oral, este întemeiat pe cazul de casare prev.de art.3859 pct.18 Cod pr.penală şi în subsidiar, pe cazul prevăzut la pct.14 al aceluiaşi text de lege . În scris motivele de recurs ale inculpatului au fost depuse după primul termen de judecată, deci cu depăşirea termenului de 5 zile înaintea primei înfăţişări prev.de art.38510 alin.21 Cod pr.penală şi s-au circumscris cazurilor de casare prev.de art.3859 pct.17 şi 14 Cod pr.penală.
Or, cum cazul de casare prev.de art. 3859 pct.17 Cod pr.penală, potrivit disp.art.38510 alin.21 Cod pr.penală nu poate fi luat în considerare din oficiu raportat la disp.art.3859 alin.3 Cod pr.penală, Curtea va examina recursul inculpatului prin prisma cazurilor de casare susţinute oral, respectiv pct.18 şi 14 ale art.3859 Cod pr.penală.
Partea responsabilă civilmente nu şi-a susţinut recursul.
Evaluând hotărârile recurate prin prisma criticilor formulate şi în baza propriului examen al probelor cauzei, Curtea constată că acestea sunt neîntemeiate, având in vedere următoarele argumente:
Curtea consideră necesar a fi făcute scurte consideraţiuni privind incidenţa cazului de casare prev.de art.3859 pct.18 Cod pr.penală, comiterea unei erori grave de fapt ce a avut drept consecinţă greşita condamnare a inculpatului.
Acesta are în vedere ipoteza în care soluţia instanţei (în speţă, condamnarea) este în contradicţie evidentă, esenţială şi necontroversată cu situaţia de fapt stabilită pe baza tuturor probelor administrate. În explicarea acestei noţiuni prof. Gr.Theodoru, arată că potrivit opiniei existente in literatura juridică şi in jurisprudenţa actuală, ne aflăm în faţa acestui caz de casare „ori de câte ori este evidentă stabilirea eronată a faptelor in existenţa sau inexistenţa lor, in natura lor ori în împrejurările în care au fost comise, prin neluarea în considerare a probelor care le confirmau, prin denaturarea conţinutului acestora, cu condiţia să fi influenţat asupra soluţiei adoptate”. (Drept proc.penal. Partea specială. Ed. Cugetarea, Iaşi, 1998, p.413). Aşadar, prin eroare gravă de fapt se înţelege o greşită examinare a probelor administrate la instanţa de fond, în ideea că la dosar există o anumită probă când în realitate aceasta nu există sau atunci când considerarea că o anumită mărturie, un anumit act, un anumit raport de expertiză ar demonstra existenţa unei împrejurări, când în realitate din acel mijloc de probă reiese contrariul.
Or, în cauză, nu se constată existenţa unei asemenea contradicţii, instanţele examinând exhaustiv şi riguros toate apărările inculpatului, răspunzând motivat de ce nu pot fi luate în considerare vis-a-vis de probele cauzei care converg la concluzia că acestea sunt suficiente şi indubitabile în reţinerea în sarcina inculpatului a infracţiunilor pendinte, ambele instanţe percepând în mod real conţinutul acestora în reţinerea situaţiei de fapt deduse judecăţii, considerentele hotărârii fiind concordante cu soluţiile pronunţate în cauză, astfel încât disp.art.3859 pct.18 Cod pr.penală, nu-şi găsesc aplicabilitatea.
Referitor la critica subsidiar invocată de inculpat, privind o greşită individualizare a pedepsei aplicate, Curtea consideră că în cauză pedeapsa a fost just cuantificată prin raportare la toate criteriile de individualizare impuse de art.72 Cod penal, fiind aptă să atingă scopul pedepsei instituit de art.52 Cod penal – educativ şi punitiv, neimpunându-se modificarea ei.
Pe recursul nemotivat scris sau oral al părţii responsabile civilmente, Curtea neavând motive care se iau în considerare din oficiu, urmează a-l respinge ca nefondat.
În raport de consideraţiile de fapt şi de drept care preced, Curtea în baza art.38515 pct.1 lit.b Cod pr.penală, va respinge, ca nefondate, recursurile declarate.
Văzând şi disp.art.192 alin.2 Cod pr.penală,
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpatul C B I şi partea responsabilă civilmente YMCA Universitaria, declarate împotriva deciziei penale nr. nr.702/A din 09.11.2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti Secţia I penală şi a sentinţei penale nr. 199/05.03.2010, pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, în dosarul penal nr.605/300/2009.
Obligă partea responsabilă civilmente la 200 lei cheltuieli judiciare.
Obligă inculpatul la 600 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 200 lei se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei reprezentând onorariu avocat oficiu.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică azi, 03 martie 2011.
Alte legături de la această informațiecomunicate-hotărâri de condamnare din
03 martie 2011
comunicate de presă din
05 februarie 2009