DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ

COMUNICAT

Prin decizia penală nr. 488 din 3 martie 2011, Curtea de Apel Bucureşti a menţinut decizia Tribunalului Bucureşti care a hotărât următoarele:
Condamnarea inculpatului CIOCIU BOGDAN ION, director executiv al Asociaţiei Tinerilor Creştini YMCA România, la pedeapsa de 3 ani închisoare cu suspendare sub supraveghere, pe un termen de încercare de 6 ani, pentru săvârşirea infracţiunilor de folosire a influenţei ori autorităţii în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, cu intenţia obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite şi evaziune fiscală, în formă continuată. De asemenea, instanţa a interzis inculpatului, pe un termen de 3 ani după executarea pedepsei principale, exercitarea următoarelor drepturi: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârşirea infracţiunii.

Admite acţiunea civilă formulată de partea civilă Asociaţia Tinerilor Creştini YMCA România şi obligă inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente, la plata sumei de 58.000 euro, în echivalent lei la cursul BNR din ziua plăţii, cu titlu de despăgubiri pentru lipsa de folosinţă a imobilului (în perioada 26.02.2004 – 26.12.2008).
Obligă pe inculpat în solidar cu partea responsabilă civilmente Asociaţia Young Men’s Christian Association – YMCA Universitaria, la plata despăgubirilor civile în sumă de 20.690 lei, reprezentând impozit pe profit neachitat, precum şi la plata accesoriilor prevăzute de legislaţia fiscală.
Dispune instituirea sechestrului asigurător asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului şi ale părţii responsabile civilmente, Asociaţia Young Men’s Christian Association – YMCA Universitaria.
Obligă pe inculpat în solidar cu partea responsabilă civilmente, Asociaţia Young Men’s Christian Association – YMCA Universitaria la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

DEFINITIVĂ

Inculpatul a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Bucureşti la data de 12 ianuarie 2009 (comunicat nr. 13/VIII/3 din data de 5 februarie 2009).

BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE


Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 05 februarie 2009
hotărâri definitive din 03 martie 2011