DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ

COMUNICAT

Prin decizia penală nr. 389 din 24 mai 2011, Curtea de Apel Braşov a hotărât următoarele:

Condamnarea inculpatului VLAD IOAN la pedeapsa de un an închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 3 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de folosire sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor şi infracţiunea de schimbare, fără respectarea prevederilor legale, a destinaţiei fondurilor de natura celor prezentate mai sus.
Condamnarea inculpatului DRĂGAN CONSTANTIN, viceprimar al comunei Ucea, judeţul Braşov, la pedeapsa de un an închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 3 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de folosire sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor şi infracţiunea de schimbare, fără respectarea prevederilor legale, a destinaţiei fondurilor de natura celor prezentate mai sus.
Condamnarea inculpatului POPASAVU IOAN, consilier în cadrul Consiliului Local al Comunei Ucea, judeţul Braşov, la pedeapsa de un an închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 3 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de folosire sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor şi infracţiunea de schimbare, fără respectarea prevederilor legale, a destinaţiei fondurilor de natura celor prezentate mai sus.
Condamnarea inculpatului SAVU MIHAI CHRISTIAN la pedeapsa de un an închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 3 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de folosire sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor şi infracţiunea de schimbare, fără respectarea prevederilor legale, a destinaţiei fondurilor de natura celor prezentate mai sus.
Condamnarea inculpatului SILEA VASILE, primar al Comunei Ucea, judeţul Braşov, la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare cu suspendare sub supraveghere pe un termen de încercare de 5 ani, pentru săvârşirea infracţiunilor de folosire sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor, complicitate la infracţiunea de folosire sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor şi infracţiunea de schimbare, fără respectarea prevederilor legale, a destinaţiei fondurilor de natura celor prezentate mai sus.

Obligă inculpaţii Vlad Ioan, Drăgan Constantin, Popasavu Ioan şi Savu Mihai Christian să plătească, fiecare în solidar şi cu inculpatul Silea Vasile, Agenţiei Naţionale de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură despăgubiri civile la care se adaugă dobânzi de întârziere calculate de la data scadenţei debitului şi până la achitarea integrală a acestuia, după cum urmează:
- inculpatul Vlad Ioan în solidar cu inculpatul Silea Vasile suma de 190.405, 23 lei;
- inculpatul Drăgan Constantin în solidar cu inculpatul Silea Vasile suma de 166.095,60 lei;
- inculpatul Popasavu Ioan în solidar cu inculpatul Silea Vasile suma de 87.851,15 lei;
- inculpatul Savu Mihai Christian în solidar cu inculpatul Silea Vasile suma de 62.630,88 lei.
Obligă inculpaţii Vlad Ioan, Drăgan Constantin, Popasavu Ioan şi Savu Mihai Christian să plătească statului câte 1200 lei cheltuieli judiciare iar inculpatul Silea Vasile să plătească suma de 1650 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

DEFINITIVĂ

Inculpaţii au fost trimişi în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie la data de 25 noiembrie 2009 (comunicat nr. 313/VIII/3 din data de 7 decembrie 2009).

BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE


Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

hotărâri definitive din 22 aprilie 2011