DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ

COMUNICAT

Prin decizia penală nr. 2089 din 23 mai 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a menţinut decizia Curţii de Apel Ploieşti care a hotărât următoarele:

Condamnarea inculpatului TUDORACHE IOAN – director al Băncii Comerciale Carpatica, Sucursala Târgovişte, la pedeapsa de 4 ani închisoare cu suspendare sub supraveghere, pe un termen de încercare de 6 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită. Achitarea inculpatului Tudorache Ioan pentru săvârşirea infracţiunilor de acordare de credite cu încălcarea normelor legale şi neurmărirea parţială a destinaţiei sumelor provenite din aceste credite, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru alţii de foloase materiale necuvenite.
Condamnarea inculpatului CALEA MARIUS, director al SC GOLDEN COW SRL, la pedeapsa de 1 ani şi 6 luni închisoare cu suspendare sub supraveghere pe un termen de încercare de 3 ani şi 6 luni, pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzut în Legea contabilităţii. Achitarea inculpatului Calea Marius pentru săvârşirea infracţiunilor utilizare a creditelor în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate şi complicitate la obţinerea de credite cu încălcarea normelor legale în copul obţinerii, în mod necuvenit, pentru sine a creditelor menţionate.
Condamnarea inculpatului Persoană reabilitată, administrator al unei societăți comerciale, la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare cu suspendare condiţionată, pe un termen de încercare de 3 ani şi 6 luni, pentru săvârşirea infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzut în Legea contabilităţii şi de întocmire incompletă sau necorespunzătoare a documentelor financiare şi fiscale. Achitarea inculpatului Calea Marius pentru săvârşirea infracţiunilor utilizare a creditelor în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate şi complicitate la obţinerea de credite cu încălcarea normelor legale în copul obţinerii, în mod necuvenit, pentru sine a creditelor menţionate.
Achitarea inculpatei MOMAI MARIANA, administrator de credite, pentru săvârşirea infracţiunilor de acordare de credite cu încălcarea normelor legale şi neurmărirea respectării destinaţiei acestora în scopul obţinerii pentru sine sau pentru alţii a unor sume de bani şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Obligă inculpatul Tudorache Ioan să restituie inculpatului Calea Marius suma de 26.000 lei RON.
Obligă inculpaţii la cheltuieli judiciare către stat astfel:
- Tudorache Ioan la 4000 lei ;
- Calea Marius la 3000 lei;
- Persoană reabilitată la 2000 lei.

DEFINITIVĂ

Inculpaţii au fost trimişi în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploieşti la data de 30 noiembrie 2004.

BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE


Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 30 noiembrie 2004