DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ

COMUNICAT

Prin decizia penală nr. 2029 din 17 mai 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a menţinut decizia Curţii de Apel Suceava care a hotărât următoarele:

Condamnarea inculpatului ŢICU CONSTANTIN, comisar de poliţie de frontieră în cadrul Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră (IJPF) Satu Mare, la pedeapsa de 1 an închisoare în regim de detenţie pentru săvârşirea infracţiunilor de instigare la fals intelectual şi complicitate la dare de mită.
Condamnarea inculpaţilor RACOLŢA VASILE şi FULEP NICOLAE la pedepse de câte 1 an închisoare în regim de detenţie pentru săvârşirea infracţiunilor de instigare la fals intelectual şi dare de mită.
Faţă de toţi inculpaţii, instanţa a dispus interzicerea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat pe perioada executării pedepsei cu închisoarea.

Confiscă de la inculpatul Racolţa Vasile suma de 200 EURO.
Obligă pe fiecare dintre inculpaţii apelanţi să plătească statului câte 1.000 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

DEFINITIVĂ

Inculpaţii au fost trimişi în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea – Biroul Teritorial Satu Mare la data de 30 martie 2006 (comunicat nr. 63/VIII/3 din data de 14 mai 2006).

BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE


Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 14 mai 2006