DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ

COMUNICAT

Prin decizia penală nr. 2070 din 20 mai 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a menţinut sentinţa Curţii de Apel Bucureşti care a hotărât următoarele:

Condamnarea inculpatei DUMITRESCU CLAUDIA, ofiţer în cadrul D.G.P.M.B. – Brigada Rutieră, la pedeapsa de 2 ani închisoare în regim de detenţie pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.

Instanţa a interzis inculpatei, atât pe perioada executării pedepsei cât şi timp de 1 an după executare următoarele drepturi: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârşirea infracţiunii.
Confiscă de la inculpată contravaloarea în lei a sumei de 2.000 de euro. Menţine măsura sechestrului asigurător până la concurenţa echivalentului în lei al sumei de 2.000 de Euro.
Obligă inculpata la plata sumei de 10.500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

DEFINITIVĂ

Inculpata au fost trimişi în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Bucureşti la data de 19 noiembrie 2010 (comunicat nr. 619/VIII/3 din data de 22 noiembrie 2010).

BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE


Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 22 noiembrie 2010