DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ

COMUNICAT

Prin decizia penală nr. 543 din 26 aprilie 2011, Curtea de Apel Ploieşti a menţinut sentinţa Judecătoriei Ploieşti care a hotărât următoarele:

Condamnarea inculpatului STANCIU DORIAN, reprezentant legal al S.C. INWA S.R.L. Ploieşti, la pedeapsa de 5 ani închisoare în regim de detenţie pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată. Instanţa a revocat beneficiul suspendării sub supraveghere a unei pedepse pronunţate anterior motiv pentru care inculpatul va executa efectiv 8 ani de închisoare.
De asemenea, instanţa a dispus, pe perioada executării pedepsei principale, interzicerea următoarelor drepturi: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat.
Obligă inculpatul Stanciu Dorian la plata sumei de 6.527.640,67 lei, reprezentând obligaţii de plată nedeclarate şi neachitate, actualizată cu rata inflaţiei la momentul plătii efective, către Agenţia Naţională pentru Administrare Fiscală - Ministerul Finanţelor Publice.
Obligă inculpatul la plata sumei de 11.000 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.

DEFINITIVĂ

Inculpatul a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploieşti la data de 18 septembrie 2009 (comunicat nr. 241/VIII/3 din 5 octombrie 2009).

BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE


Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 05 octombrie 2009