IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
| Decizia nr. 1017 |
Dosar nr. 1571/54/2009 |
[...]
ÎNALTA CURTE
Asupra recursurilor penale de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr.147 din 2 noiembrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Craiova – Secţia penală şi pentru cauze cu minori – în dosarul nr.1571/54/2009 s-a dispus, în baza art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.b1 Cod procedură penală, achitarea inculpaţilor G A S şi P F pentru săvârşirea infracţiunii de primire de foloase necuvenite prevăzută de art.256 Cod penal raportat la art.7 alin.3 din Legea nr.78/2000 cu aplicarea art.75 lit.f Cod penal.
În baza art.181 Cod penal şi art.91 lit.c Cod penal, a aplicat fiecărui inculpat o amendă administrativă de câte 1000 lei.
În baza art.256 alin.2 Cod penal raportat la art.19 din Legea nr.78/2000 s-a dispus restituirea bunurilor sechestrate, astfel cum sunt menţionate în procesul verbal din 12.05.2006 către partea vătămată S.C.H I SRL.
A obligat fiecare inculpat la câte 250 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre s-au reţinut, în fapt, următoarele:
Prin sentinţa penală nr.186 din 20 octombrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr.1021/54/2007, în temeiul dispoziţiilor art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.b1 Cod procedură penală, s-a dispus achitarea inculpaţilor G A şi P F pentru săvârşirea infracţiunii de primire de foloase necuvenite prevăzută de art.256 Cod penal raportat la art.7 alin.3 din Legea nr.78/2000.
În baza art.181 raportat la art.91 lit.c Cod penal s-a aplicat fiecărui inculpat o amendă administrativă de câte 1000 lei.
În baza art.256 alin.2 raportat la art.19 din Legea nr.78/2000 s-a dispus confiscarea bunurilor de au fost depuse la Camera de Corpuri delicte a I.J.P.F.Dolj, conform procesului verbal din 5 decembrie 2006.
Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
În esenţă, instanţa de fond a reţinut că faptele inculpaţilor există în materialitatea lor şi constau în aceea că, în data de 12.05.2006, aceştia au primit foloase materiale respectiv băuturi alcoolice, ţigări şi dulciuri în valoare de 399,61 euro după ce au efectuat cercetarea la faţa locului la magazinul duty-free, aparţinând SC H I SRL, punctul de trecere Bechet.În raport de împrejurările comiterii faptelor şi de persoana inculpaţilor, instanţa de fond a considerat că faptele săvârşite nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A. – Serviciul Teritorial Dolj şi inculpaţii G A S şi P F, iar prin decizia penală nr.1082 din 25 martie 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia Penală – în dosarul nr.1021/52/2007 s-a dispus casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond, întrucât hotărârea nu a fost motivată.
Rejudecând cauza după casarea cu trimitere, instanţa de fond a reţinut, în fapt, următoarele:
La data de 12 mai 2006, Zona Bechet, punctul de frontieră unde este amplasat magazinul duty-free, aparţinând părţii vătămate SC H I SRL Bucureşti era afectată de inundaţii.
Din probele administrate a rezultat că urmare sesizării formulate de reprezentanţii părţii vătămate cu privire la săvârşirea unui furt din magazin, atât IPJ Dolj, cât şi IJPF Dolj au dispus deplasarea la locul faptei a lucrătorilor ambelor instituţii, formându-se câte o echipă operativă din cadrul fiecăreia.
Din echipa desemnată de IPJF Dolj, făceau parte cei doi inculpaţi, aceştia urmând a efectua constatările care se impuneau.
Datorită inundaţilor, deplasarea la locaţia părţii vătămate s-a realizat cu ajutorul şalupelor, lucrătorii IPJ Dolj ajungând primii, efectuând cercetarea penală şi, aproape de finalizarea ei, la momentul respectiv, au venit şi lucrătorii IJPF Dolj – inculpaţii din cauza de faţă.
În condiţiile în care repezentanţii IPJ Dolj au finalizat cercetarea proprie, au părăsit locaţia respectivă, exceptând pe martorii O L şi C S, care au pregătit asigurarea uşilor de acces, aspecte confirmate de toţi martorii audiaţi în cauză, inclusiv de către inculpaţi.
În aceste condiţii, cei doi inculpaţi au întreprins acte proprii de cercetare la faţa locului, în timpul cărora vânzătorii magazinului, O A F şi Ş P, au pregătit plase cu bunuri aparţinând părţii vătămate, în scopul de a le oferi lucrătorilor de poliţie.
Aceste aspect a fost confirmat pe tot parcursul procesului penal de către cei doi lucrători ai magazinului, precum şi de către inculpaţi.
Aceştia din urmă au arătat că au fost de acord cu ridicarea bunurilor din incinta magazinului, inculpatul P F, în faza de cercetare judecătorească, recunoscând că atât el, cât şi celălalt inculpat, au pus bunurile în plasele oferite de vânzători (f.38, 39 dosar nr.1571/54/2009 şi f.17, dosar nr.1021/54/2007), iar inculpatul G A S, confirmând aceleaşi aspecte (f.16, dosar nr.1021/54/2007, respectiv filele 40,41 din dosar nr.1571/54/2009).
Motivaţia oferită de către inculpaţi cu privire la ridicarea respectivelor bunuri în sensul că acestea constituiau probe, nu a fost însuşită de instanţă, deoarece bunurile respective nu poartă urme papilare şi nici nu sunt destinate acestui scop, şi nici nu există acte din care să rezulte realitatea operaţiunilor efectuate de către lucrătorii de poliţie.
În sprijinul acestei concluzii sunt şi depoziţiile martorilor, vânzătorii magazinului, O A F şi Ş P, precum şi martorul M A, lucrător de poliţie, care a refuzat în mod convingător, bunurile oferite (f.48, dosar nr.1571/54/2009, f.27, 28 dosar nr.1021/54/2007), mărturie confirmată de cei doi lucrători ai magazinului, precum şi de către unul dintre inculpaţi.
Ulterior, bunurile au fost transportate prin intermediul persoanelor ce conduceau ambarcaţiunile la autoturismul cu care se deplasaseră cei doi inculpaţi, aspecte confirmate de martorii audiaţi în cauză, precum şi de către inculpaţi, aceştia arătând că plasele au ajuns în portbagajul autovehiculului, respectiv, autoturismul de serviciu.
În condiţiile în care martorul M A a observat bunurile în portbagaj, şi cunoscând împrejurările în care acestea fuseseră ridicate, el însuşi refuzând oferta făcută de către lucrătorii magazinului, a anunţat telefonic prim adjunctul IJPF Dolj, martorul Z E C, care s-a deplasat la locul unde se aflau bunurile şi a efectuat cercetările ce se impuneau.
În acest sens sunt rapoartele întocmite de Direcţia Poliţiei de Frontieră privind evenimentele produse la data de 12 mai 2006, procesele verbale de inventariere a bunurilor, precum şi depoziţiile lucrătorului de poliţie, ce cuprind aspecte legate de operaţiunile constatate (f.96-100, f.119-121, dosar u.p., fişa 77 dosar nr.1021/54/2007).
Acelaşi aspect este confirmat de martorul ce a asistat la deschiderea portbagajului, M A.
În aceeaşi construcţie a comportamentului inculpaţilor, descrisă în actul de sesizare, precum şi în starea de fapt reţinută de către instanţă, ca fiind în acord cu probele administrate, se înscrie şi modalitatea în care s-a întocmit raportul asupra cercetării penale, efectuate în incinta magazinului părţii vătămate.
Convenind asupra efectuării unui singur raport, de către toţi lucrătorii de poliţie deplasaţi la faţa locului, aceştia s-au deplasat la postul de poliţie, unde au întocmit lucrarea respectivă, dar fără ca ea să includă aspecte legate de ridicarea bunurilor de către cei doi inculpaţi, în scopul prelevării de urme papilare şi nici o altă operaţiune sau alt act efectuat de către cei doi inculpaţi, cu privire la bunurile respective.
Se apreciază, astfel, că probatoriile administrate în cauză concluzionează în sensul că fapta celor doi inculpaţi de a fi acceptat şi a fi primit foloase materiale, constând în băuturi alcoolice, ţigări şi dulciuri, în valoare totală de 399,61 euro, în condiţiile în care săvârşirea faptei are loc pe timp de calamitate naturală, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art.256 Cod penal, raportat la art.7 alin.3 din Legea nr.78/2000, cu aplicarea art.75 lit.f Cod penal – primirea de către funcţionar de foloase, după ce acesta a îndeplinit un act în virtutea funcţiei sale şi la care era obligat în temeiul acesteia, fără să fi existat o înţelegere sau acceptare anterioară a unei promisiuni de foloase necuvenite.
S-a observat că poziţia părţii vătămate asupra bunurilor oferite celor doi inculpaţi, faptul că aceasta nu reclamă prejudiciul, nu are relevanţă asupra încadrării juridice a faptei reţinută în sarcina acestora, în condiţiile în care legea nu condiţionează existenţa infracţiunii de cererea de constituire ca parte civilă a părţii vătămate.
S-a avut în vedere că bunurile părţii vătămate fiind asigurate, aceasta este deja beneficiarul unei recuperări a prejudiciului în baza contractului de asigurare. Este motivul pentru care partea vătămată nu a fost interesată în sensul recuperării bunurilor în această modalitate, aspect reliefat de adresa părţii vătămate (.f.94, d.u.p.), precum şi copia contractului de asigurare depusă la dosar.
Reţinând starea de fapt şi de drept arătată mai sus, s-a constatat că apărările celor doi inculpaţi sunt nefondate.
Nu are relevanţă pentru cauza de faţă desfăşurarea cercetării penale de către reprezentanţii IPJ Dolj, asupra unei infracţiuni ce nu este dată în competenţa materială a acestora prin lege, atâta timp, cât între obiectul cauzei deduse judecăţii şi obiectul urmăririi penale invocate, nu există identitate, sub nici un aspect.
În cauza de faţă, obiectul îl reprezintă cercetarea săvârşirii infracţiunii de primire de foloase necuvenite de către inculpaţi, iar obiectul urmăririi penale, invocată a fi realizată de către organele necompetente, este cercetarea infracţiunii de furt cu autori necunoscuţi.
Nu se poate deduce reaua credinţă a organului de urmărire penală în cauza de faţă, faţă de procedura arătată, atâta timp cât nici o probă a cauzei nu relevă vreo imixtiune a lucrătorilor IPJ Dolj asupra comportamentului, activităţii desfăşurată de către lucrătorii IJPF Dolj, pentru a putea reţine reaua credinţă.
Fără îndoială că funcţia îndeplinită de cei doi inculpaţi, precum şi importanţa socială, impun un comportament ireproşabil, care să asigure şi să garanteze siguranţa cetăţeanului.
Având în vedere acest obiectiv, pe de o parte, iar pe de altă parte, având în vedere condiţiile concrete ale săvârşirii faptelor comise de cei doi inculpaţi, împrejurările concrete ce au favorizat comiterea faptelor şi, îndeosebi, valoarea prejudiciului, acoperirea acestuia precum şi circumstanţele personale ale inculpaţilor, poziţia ocupată de aceştia, caracteristicile activităţii în muncă desfăşurată de către cei doi inculpaţi, vechimea mare în muncă, astfel cum rezultă din referatele de evaluare şi preocuparea celor doi pentru perfecţionare profesională, în sensul suplimentării anilor de studiu, instanţa a apreciat că aplicarea unei sancţiuni administrative în condiţiile art.10 lit.b1 Cod procedură penală, este în măsură să răspundă scopului şi raţiunii pedepsei penale.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A. – Serviciul Teritorial Craiova şi inculpaţii G A S, respectiv, P F.
Parchetul a criticat hotărârea pentru greşita achitare a inculpaţilor, considerând că faptele săvârşite prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni impunându-se, pe cale de consecinţă, casarea sentinţei şi, în rejudecare, pronunţarea unei hotărâri de condamnare la pedeapsa închisorii cu executarea acesteia în regim privativ de libertate.
Au fost invocate dispoziţiile art.3859 pct.9, 10 şi 18 Cod procedură penală.
În motivele scrise şi în susţinerea acestora procurorul a invocat faptul că instanţa de fond nu a motivat lipsa pericolului social.
De asemenea, raportat la dispoziţiile art.256 alin.2 Cod penal şi art.19 din Legea nr.78/2000 se impunea confiscarea bunurilor aflate la camera de corpuri delicte şi nu restituirea acestora către partea vătămată în condiţiile în care aceasta nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.
În fine, reţine procurorul că, soluţia de achitare este rezultatul unei grave erori de fapt ce se impune a fi înlăturată în calea de atac a recursului, faptele inculpaţilor fiind probate astfel că se impune a se reţine vinovăţia acestora.
Recurentul inculpat P F, în motivele scrise şi în susţinerea orală, a solicitat casarea hotărârii şi, în cadrul rejudecării, să se dispună achitarea sa în temeiul dispoziţiilor art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.a Cod procedură penală, întrucât fapta reţinută în sarcina sa nu există în materialitatea ei.
Se susţine că infracţiunea reţinută în sarcina inculpaţilor nu s-a consumat deoarece în afara procesului-verbal încheiat de organele de poliţie nu există nici o altă probă care să ateste existenţa constatării comiterii infracţiuni de primire de foloase necuvenite, după momentul în care a fost încheiat actul licit care este – în opinia apărării – condiţia de bază în consumarea infracţiunii (f.22, dosar recurs).
În opinia apărării - care a invocat şi incidenţa dispoziţiilor art.64 alin.2 Cod procedură penală relativ la procesul verbal de constatare - nu există probe care să demonstreze intenţia directă a inculpaţilor P şi G de a primi, după întocmirea actului, bunuri sau alte foloase de la partea vătămată.
Atâta timp cât nu s-a făcut dovada că cei doi inculpaţi ar fi primit bunuri după ora 23,30, când s-a întocmit procesul verbal de cercetare la faţa locului privind spargerea la magazinul SC H I SRL situată în P.T.F.Bechet, infracţiunea de primire de foloase necuvenite nu s-a consumat şi, ca atare, nu există în materialitatea ei (f.28,29 dosar recurs).
Aceleaşi critici au fost invocate şi de recurentul inculpat P F.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând recursurile declarate prin prisma motivelor de recurs invocate dar şi din oficiu conform art.3859 alin.3 Cod procedură penală, respectiv la art.3856 alin.1 Cod procedură penală şi art.3857 alin.3 Cod procedură penală, constată următoarele:
Aprecierea probelor, într-o cauză dedusă judecăţii, este rezultatul unui proces de cunoaştere a realităţii obiective în cadrul căreia probele dau naştere unui sentiment de certitudine în legătură cu existenţa sau inexistenţa unei infracţiuni, existenţa sau inexistenţa vinovăţiei persoanei trimise în judecată.
Potrivit dispoziţiilor art.63 alin.2 Cod procedură penală, probele nu au o valoare mai dinainte stabilită. Aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală sau de instanţa de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate în scopul aflării adevărului.
În virtutea acestor dispoziţii orice infracţiune poate fi dovedită prin orice mijloace de probă prevăzute de lege dacă organul judiciar şi-a format convingerea că a aflat adevărul în cauza dedusă judecăţii.
Pe de altă parte prezumţia de nevinovăţie, care guvernează procesul penal, îmbracă două coordonate: administrarea probelor în faza de urmărire penală şi în cursul cercetării judecătoreşti, respectiv interpretarea acestora. În ceea ce priveşte interpretarea probelor, pentru a putea fi înlăturată prezumţia de nevinovăţie este necesar ca instanţa să înlăture eventualitatea, bănuielile, supoziţiile, afirmaţiile, pentru că atunci când faptele nu sunt stabilite cu certitudine, prezumţia de nevinovăţie împiedică pronunţarea unei hotărâri de condamnare.
Instanţa de judecată are îndatorirea, ca pe baza probatoriului administrat, să afle adevărul în cauza dedusă judecăţii. Aceasta presupune compararea şi asocierea unor elemente de fapt izolate şi tragerea unei concluzii cu privire la existenţa faptei şi a vinovăţiei făptuitorului.
În cauza supusă analizei, Înalta Curte constată că instanţa de fond a stabilit o stare de fapt corectă, prezumţia de nevinovăţie fiind înlăturată, probele administrate de organele judiciare demonstrând fără dubiu, vinovăţia inculpaţilor P F şi G A S sub aspectul comiterii infracţiunii de primire de foloase necuvenite, prevăzută de art.256 Cod penal.
Astfel, din probele administrate rezultă că, în data de 12.05.2006, Inspectoratul Judeţean de Poliţie Dolj şi Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Dolj, au primit prin fax, o plângere penală formulată de reprezentanţii părţii vătămate SC H I SRL Bucureşti, prin care se solicită efectuarea de cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt, identificarea autorilor şi recuperarea bunurilor sustrase din incinta magazinului duty-free amplasat în punctul de frontieră Bechet.
Dând curs acestei plângeri, Serviciul de Investigaţii Criminale din cadrul I.P.J.Dolj a dispus trimiterea în teren a unei echipe operative formată din subcomisarul N A, agentul de poliţie N L şi agentul şef adjunct M A D, deplasarea făcându-se cu autoturismul de serviciu cu nr.înamtriculare [...].
Totodată, conducerea Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Dolj a dispus trimiterea la faţa locului a unei echipe operative formată din specialistul criminalist cms.G A S, subinspectorul P F şi subcomisarul M A, căruia i s-a încredinţat autoturismul Dacia cu număr de înmatriculare [...] şi agentul de poliţie P M.
Echipa operativă de la I. P.J.Dolj a ajuns la faţa locului înainte de a fi sosit cea de-a doua echipă operativă şi, întrucât au primit acordul conducerii, au început efectuarea investigaţiilor constatându-se că uşa de acces în magazin era întredeschisă, un geam era spart, aspecte care au fost reţinute de specialistul criminalist, fiind prelevate impresiuni papilare de pe uşa de acces.
Au fost ridicate în vederea expertizării o pereche de papuci, o cutie goală de Red Bull şi o sticlă de băuturi alcoolice cu inscripţia „Macallan”.
De asemenea, s-a procedat la o descriere a mărfurilor expuse în magazin cu scopul identificării produselor care au fost sustrase şi delimitarea de produsele distruse de inundaţii.
Înainte de terminarea cercetării la faţa locului au sosit şi inculpaţii G A S, respectiv P F şi martorul M A.
După ce martorul N A le-a prezentat inculpaţilor aspectele care au fost constatate de prima echipă operativă, aducându-le la cunoştinţă intenţia de a se retrage la sectorul Bechet al Poliţiei de Frontieră pentru întocmirea procesului verbal, cele două echipe au hotărât întocmirea unui singur proces-verbal în care să fie consemnate aspectele reţinute de ambele echipe de constatare. După acest moment, prima echipă operativă a părăsit magazinul, cu excepţia martorilor O L şi C S, care au rămas să asigure uşile de acces în magazin.
Echipa de cercetare de la I.J.P.F.Dolj a efectuat propria constatare, fiind efectuate şi fotografii judiciare de către inculpatul G A.
În aceste împrejurări, martorii O A F şi Ş P – vânzători la magazin – au pregătit plase cu bunuri aparţinând părţii vătămate, cu scopul de a le oferi lucrătorilor de poliţie.
Martorul M A a refuzat propunerea celor doi martori, - nu acelaşi lucru l-au făcut inculpaţii G şi P – iar, ulterior, a anunţat telefonic prim adjunctul I.J.P.F.Dolj, martorul Z E.
Bunurile au fost transportate la autoturismul cu care se deplasaseră la faţa locului cei doi inculpaţi, iar în jurul orelor 23,00, martorul Z E a sosit la sectorul Poliţiei de Frontieră Bechet, dispunând ca autoturismul [...] să fie introdus în curtea sectorului, solicitându-i martorului D L – inspector de poliţie – să nu permită nimănui să pună sau să ia ceva din autoturism.
În prezenţa celor doi inculpaţi şi a altor doi poliţişti, martorul Z E C a deschis portbagajul autoturismului, unde au fost găsite cinci plase din material plastic de culoare neagră, conţinând băuturi alcoolice, ţigări şi dulciuri.
Inculpaţii, fiind întrebaţi despre produsele găsite în portbagajul autoturismului, au arătat că acestea au fost luate pentru protocol, iar ulterior, în cursul cercetărilor, au arătat că bunurile au fost ridicate din magazin, în scopul verificării, din punct de vedere criminalistic.
Primirea, de către cei doi inculpaţi a bunurilor de la partea vătămată ca şi foloase necuvenite, rezultă din analiza declaraţiilor martorilor audiaţi în cursul cercetărilor, din celelalte înscrisuri depuse la dosarul cauzei, probe care confirmă vinovăţia acestora şi, pe cale de consecinţă, neveridicitatea susţinerilor inculpaţilor, în sensul că produsele au fost luate în scopul valorificării din punct de vedere criminalistic.
Din declaraţiile martorului M A (f.113-118, d.u.p. şi f.41 dosar fond) rezultă că a rămas împreună cu cei doi inculpaţi, iar la un moment dat, „cei doi vânzători din magazin s-au adresat echipei noastre şi altor persoane spunând că pot fi luate produse deoarece sunt asigurate. Auzind acest lucru le-am spus colegilor mei să nu facă acest lucru şi să nu accepte acest lucru”.
Când au sosit la sector, martorul l-a întrebat pe inculpatul P F ce sunt acele produse, iar acesta i-a spus că „lasă domnule, că le-am luat şi vă dăm şi dumneavoastră ceva”. După ce a fost anunţat martorul Z şi a constatat existenţa bunurilor în portbagajul autoturismului, inculpatul G nu a dat nici un răspuns, iar inculpatul P a făcut următoarea afirmaţie . „le-am luat şi ce-o să-mi faci”.
Relevantă este afirmaţia aceluiaşi martor în sensul că nici un moment nu s-a pus în discuţie, de către cei doi inculpaţi, ridicarea bunurilor de la magazinul duty-free în vederea analizei criminalistice.
Aceleaşi aspecte rezultă şi din declaraţiile martorilor N L (f.46, dosar fond)- acesta arătând că a ridicat, de la locul faptei în vederea expertizării, o pereche de papuci şi o cutie de Red Bull, considerând că pe acestea există urme papilare – dar şi din declaraţiile martorului N A (f.42, dosar fond).
De altfel, alte menţiuni privind ridicarea altor bunuri nu sunt cuprinse în procesul-verbal de cercetare la faţa locului încheiat de organele de poliţie în data de 12.05.2006 (f.37-39, d.u.p.).
Martorul Ş P (f.133-136 d.u.p. şi f.78 d.fond) arată că, în timp ce inculpaţii efectuau fotografii, aceştia au afirmat că bunurile vor fi plătite de asigurator şi distruse, deoarece nu mai puteau fi puse în vânzare. Din atitudinea inculpaţilor, martorul şi-a dat seama că aceştia doresc să primească ceva, împrejurare în care a pus mai multe produse în cinci plase.
„Plasele cu bunurile date au fost transportate de inculpaţii G şi P până la barcă şi, de acolo, cu şalupa. Cel de-al treilea poliţist nu a luat nici o plasă” (f.135 d.u.p.).
Afirmaţiile martorului Ş P sunt susţinute şi de martorul O A F (f.146-149, d.u.p. şi f.76 dosar fond) care arată că, în timp ce asigura uşa de la intrarea în magazin, inculpaţii l-au întrebat dacă „pot să ia şi ei ceva din magazin. Le-am comunicat că pot lua un cartuş cu ţigări sau o sticlă de whisky”.
Faptul că inculpaţii cunoşteau de existenţa acestor bunuri şi împrejurările în care au fost primite rezultă şi din declaraţia martorului Z E C f.77, dosar fond). Acesta a arătat că s-a dispus cercetarea celor doi inculpaţi „în vederea aflării adevărului”. Întrebat fiind de provenienţa acelor bunuri, inculpatul G a spus că sunt „probe”.
Coroborând astfel întregul material probatoriu, Înalta Curte constată că faptele inculpaţilor G A S şi P F, care, în data de 12.05.2006, a primit foloase materiale constând în băuturi alcoolice, ţigări şi dulciuri, după ce au efectuat cercetarea la faţa locului la magazinul duty-free, aparţinând SC H I SRL, punctul de lucru Bechet, realizează elementele constitutive ale infracţiunii de primire de foloase necuvenite prevăzută de art.256 Cod penal raportat la art.7 alin.3 din Legea nr.78/2000 cu aplicarea art.75 lit. f Cod penal.
Situaţia premisă în structura infracţiunii de primire de foloase necuvenite constă în preexistenţa unui serviciu în cadrul căruia îşi exercită atribuţiile funcţionarul care acceptă primirea de foloase necuvenite.
Latura obiectivă a infracţiunii constă în acţiunea de primire de către un funcţionar (ori de către alt salariat) a unei sume de bani sau a altor foloase, după ce a îndeplinit un act în virtutea funcţiei sale şi la care era obligat în temeiul acesteia.
Prin expresia „a îndeplinit un act în virtutea funcţiei sale” se înţelege îndeplinirea unui act care intră în atribuţiile de serviciu ale funcţionarului, iar prin expresia „obligat în temeiul funcţiei sale”se înţelege că îndeplinirea actului constituie o îndatorire de serviciu a funcţionarului. Prin urmare, este vorba întotdeauna de îndeplinirea unui act licit şi, totodată, obligatoriu de îndeplinit pentru funcţionar.
Evident, pentru a ne afla în prezenţa acestei infracţiuni este necesar ca primirea banilor sau a altor foloase să fie posterioară îndeplinirii actului determinat şi să nu fi existat vreo înţelegere sau o acceptare a unei promisiuni de bani sau alte foloase.
Sub aspectul laturii subiective, infracţiunea se săvârşeşte numai cu forma de vinovăţie a intenţiei directe, fiind necesară voinţa făptuitorului de a primi bani sau alte foloase, după ce a îndeplinit un act în virtutea funcţiei sale şi la care era obligat în temeiul acestei funcţii respectiv ştiinţa că banii sau foloasele primite nu-i sunt legal cuvenite.
Infracţiunea de primire de foloase necuvenite este o infracţiune momentană, consumându-se în momentul săvârşirii acţiunii incriminate, adică în momentul în care făptuitorul, după îndeplinirea actului, primeşte banii sau foloasele.
În speţă, inculpaţii G A S şi P F – astfel cum rezultă din probele administrate – după efectuarea cercetării la faţa locului au primit de la angajaţii societăţii bunuri pe care, ei înşişi le-au transportat la barcă şi, mai apoi, prin intermediul persoanelor care conduceau ambarcaţiunile, la autoturismul cu care se realizase deplasarea.
Este lipsit de relevanţă, faptul că procesul-verbal de cercetare la faţa locului a fost întocmit efectiv ulterior primirii bunurilor de către cele două echipe operative.
Primirea bunurilor s-a realizat după efectuarea de către cei doi inculpaţi a actului licit, respectiv cercetarea la faţa locului, atrăgând răspunderea penală a acestora pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art.256 Cod penal.
În speţă, sunt incidente şi dispoziţiile art.75 lit.f Cod penal, infracţiunea fiind săvârşită de inculpaţi profitând de situaţia prilejuită de o calamitate.
Prin „situaţie prilejuită de o calamitate” se înţelege starea de tulburare socială specială pe care o creează existenţa efectivă sau ameninţarea ivirii unei calamităţi (inundaţie, incendiu puternic, surpare de teren, catastrofă).
A profita de situaţia prilejuită de o calamitate înseamnă a profita de faptul că anumite bunuri au fost lăsate fără pază, că atenţia generală este îndreptată spre salvare de la pericolul creat prin calamitate, că mijloacele de alarmare şi comunicare nu funcţionează sau nu funcţionează normal. Cel care comite infracţiunea profitând de această situaţie reflectă periculozitatea socială, pe de o parte, pentru că fapta sa loveşte în relaţiile sociale într-un moment în care acestea nu pot fi normal ocrotite, iar pe de altă parte, pentru gradul de perversitate şi de decădere morală a făptuitorului care nu ezită să contribuie în mod conştient la sporirea răului creat de o calamitate.
Pentru reţinerea circumstanţei agravante prevăzută de art.75 lit.f Cod penal este necesar ca făptuitorul să cunoască existenţa calamităţii, săvârşind fapta pe fondul acestei situaţii speciale.
În cauză, rezultă că zona Bechet – unde inculpaţii au efectuat cercetarea la faţa locului - era inundată de apele Dunării, iar magazinul nu-şi mai desfăşura activitatea din data de 10 aprilie 2006, accesul spre duty-free, nefiind posibil decât pe apă.
Hotărârea instanţei de fond este criticabilă însă sub aspectul greşitei aprecieri a gradului de pericol social al infracţiunii, nefiind incidente dispoziţiile art.10 lit.b1 Cod procedură penală.
Potrivit dispoziţiilor art.17 alin.1 Cod penal, infracţiunea este fapta care prezintă pericol social, săvârşită cu vinovăţie şi prevăzută de legea penală.
Lămurirea noţiunii de „pericol social” o găsim în conţinutul art.18 Cod penal, care arată că prin faptă socialmente periculoasă se înţelege orice acţiune sau inacţiune prin care se aduce atingere uneia din valorile arătate în art.1 Cod penal şi pentru sancţionarea căreia este necesară aplicarea unei pedepse.
Caracterul social al pericolului pe care îl reprezintă fapta este relevat de caracterul social al valorilor apărare de legea penală şi vătămate prin fapta penală. Incriminarea unei fapte nu poate fi concepută în afara ideii de ocrotire a unei valori sociale împotriva unui pericol real, efectiv. Valorile sociale pe care le apără legea penală reprezintă fie totalitatea relaţiilor sociale, fie relaţii sociale determinate, distincte, cum ar fi cele care privesc prestigiul şi autoritatea instituţiilor statului.
În speţă, prin faptele săvârşite de inculpaţi au fost afectate relaţiile sociale a căror normală formare, desfăşurare şi dezvoltare nu ar fi posibile fără a asigura în activitatea autorităţilor statului realizarea şi menţinerea unei constante probităţi din partea funcţionarilor aflaţi în serviciul acestora.
Inculpaţii, în calitatea acestora de organe de poliţie, în loc să respecte şi să aplice legea au încălcat-o, săvârşind fapta pe fondul existenţei unei calamităţi, respectiv a inundaţiilor.
Raportându-ne astfel la calitatea inculpaţilor, la împrejurările comiterii faptelor - săvârşirea acestora pe fondul existenţei unei stări de calamitate - Înalta Curte apreciază că faptele săvârşite prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.
Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte în temeiul dispoziţiilor art.38515 alin.2 lit.d Cod procedură penală, va dispune admiterea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Craiova.
Va casa sentinţa penală nr.147 din 2 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Craiova şi în rejudecare, în temeiul dispoziţiilor art.256 Cod penal raportat la art.7 alin.3 din Legea nr.78/2000 şi art.75 lit.f Cod penal, va dispune condamnarea inculpaţilor G A S şi P F la o pedeapsă de câte 6 luni închisoare.
În temeiul dispoziţiilor art.71 Cod penal se va aplica fiecărui inculpat pedeapsa accesorie prevăzută de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a şi lit.b Cod penal.
În ceea ce priveşte individualizarea modalităţii de executare a pedepsei, Înalta Curte apreciază ca fiind îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art.81 Cod penal.
Sub aspectul condiţiei prevăzute în art.81 lit.c Cod penal, se impune a se reţine că acordarea suspendării executării pedepsei priveşte încrederea pe care condamnatul, datorită conduitei sale anterioare şi a însuşirilor sale personale, o obţine din partea instanţei în sensul că el este apt să se îndrepte chiar fără executarea pedepsei. Convingerea instanţei se formează în urma cunoaşterii şi evaluării împrejurărilor de fapt şi a persoanei infractorului.
În cauză, ambii inculpaţi sunt infractori primari, iar anterior săvârşirii infracţiunii au avut o conduită corectă, îndeplinindu-şi atribuţiile de serviciu cu respectarea legii. În atare condiţii, se poate aprecia că cei doi inculpaţi se pot îndrepta fără executarea efectivă a pedepsei aplicate.
În baza art.71 alin.5 Cod penal, se va dispune suspendarea executării pedepsei accesorii, iar în baza art.359 Cod procedură penală se va atrage atenţia inculpaţilor asupra dispoziţiilor art.83 Cod penal.
Conform art.256 Cod penal şi art.19 din Legea nr.78/2000 se va dispune confiscarea bunurilor enumerate în procesul verbal din 12 mai 2006 întocmit de I.J.F.P.Dolj.
În raport de motivele invocate anterior, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art.38515 alin.1 pct.1 lit.b Cod procedură penală, va respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpaţii G A S şi P F.
În baza art.191 Cod procedură penală va obliga inculpaţii la plata cheltuielilor judiciare către stat pentru judecata în faţa primei instanţe şi, în baza art.192 alin.2 Cod procedură penală, recurenţii inculpaţi vor fi obligaţi şi la plata cheltuielilor judiciare în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie– Serviciul Teritorial Craiova împotriva sentinţei penale nr.147 din 2 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Craiova – Secţia penală şi pentru cauze minori.
Casează sentinţa penală atacată şi, rejudecând în fond, în baza art.256 Cod penal raportat la art.7 alin.3 din Legea nr.78/2000 cu aplicarea art.75 lit.f Cod penal, condamnă pe inculpaţii inculpaţii G A S şi P F la pedeapsa de câte 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de primite de foloase necuvenite.
În baza art.71 Cod penal, aplicată pedeapsa accesorie prevăzută de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a şi lit.b Cod penal.
În baza art.81 Cod penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei, pentru ambii inculpaţi, pe durata unui termen de încercare de câte 2 ani şi 6 luni stabilit în condiţiile prevăzute de art.82 Cod penal.
În baza art.71 alin.5 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei accesorii.
În baza art.359 Cod procedură penală , atrage atenţia inculpaţilor asupra dispoziţiilor art.83 Cod penal.
În baza art.256 alin.2 Cod penal raportat la art.19 din Legea nr.78/2000, dispune confiscarea bunurilor sechestrate menţionate în procesul-verbal din 12 mai 2006 al I.J.F.P.Dolj.
În baza art.191 Cod procedură penală obligă inculpaţii la plata sumelor de câte 1500 cheltuieli judiciare către stat pentru ,judecata în faţa primei instanţe, din care sumele de câte 300 lei reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se vor suporta din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii G A S şi P F împotriva aceleiaşi sentinţe.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumelor de câte 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat în recurs, din care sumele de câte 100 lei, reprezentând onorariile apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 martie 2010.
Alte legături de la această informațiecomunicate-hotărâri de condamnare din
17 martie 2010
comunicate de presă din
01 martie 2007