DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ

COMUNICAT

Prin decizia penală nr. 3516 din 8.10.2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia Penală a hotărât astfel:
Condamnarea inculpatului ŞERBAN-CERNAT PETRU, ofiţer de poliţie judiciară la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Braşov - Serviciul Poliţiei Rutiere, la 3 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de încercare de 5 ani pentru comiterea infracţiunii de instigare la dare de mită (instigare neurmată de executare);
Condamnarea inculpatului SIMIUC ROMICĂ la 2 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de încercare de 5 ani pentru comiterea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere, în formă continuată. Achitarea inculpatului Simiuc Romică pentru infracţiunea de dare de mită.
Achitarea inculpaţilor Manole Cătălin Marius şi Ghiţun Lucian pentru infracţiunea de luare de mită.
Achitarea inculpatei Şerban - Cernat Claudia pentru infracţiunea de exercitare fără drept a unei profesii.
Obligă inculpaţii Şerban Cernat Petru şi Simiuc Romică să plătească statului sumele de câte 3.500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

DEFINITIVĂ

Inculpaţii au fost trimişi în judecată de procurorii Serviciului Teritorial Braşov al DNA la data de 10 octombrie 2007 (comunicat nr. 271/VIII/ 3 din data de 2 noiembrie 2007).

BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE


Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 02 noiembrie 2007