DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ

COMUNICAT

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală, prin decizia penală nr. 276 din 27 ianuarie 2010, l-a condamnat pe ILIE VALERIU, director executiv adjunct al Direcţiei transporturi, drumuri şi sistematizarea circulaţiei din cadrul Primăriei Generale a Mun. Bucureşti, la trei ani închisoare cu suspendare condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de cinci ani, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită.
Instanţa a mai decis interzicerea exercitării unor drepturi pe o perioadă de doi ani: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate, de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârşirea infracţiunii.
Obligă inculpatul la 3.200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Decizia este definitivă.
Inculpatul Ilie Valeriu a fost trimis în judecată la data de 26.10.2007 (vezi comunicatul nr. 269/VIII/3 din 26 octombrie 2007).

BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE


Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 26 octombrie 2007