DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ

COMUNICAT

Prin decizia penală nr. 178 din 16.03.2010, Curtea de Apel Iaşi a dispus astfel :

- Condamnarea inculpatului Grădinaru Ionel, în calitate de director general al SC Comcereal SA Iaşi, la 4 ani închisoare pentru săvârşirea următoarelor infracţiuni: evaziune fiscală, în formă continuată, două infracţiuni de gestiune frauduloasă, stabilirea unei valori diminuate a unor bunuri aparţinând unui agent economic la care statul este acţionar comisă în cadrul acţiunii de privatizare şi de natură să conducă la obţinerea unor foloase necuvenite, în formă continuată, două infracţiuni de efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană ori încheierea de tranzacţii financiare, utilizând informaţii obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării sale.
Interzice inculpatului exercitarea următoarelor drepturi, atât pe perioada executării pedepsei cât şi pe o durată de 3 ani după executare: dreptul de a alege şi de a fi ales în autorităţile sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârşirea infracţiunii.
- Condamnarea inculpatului Gavrilovici Valeriu, director economic la SC Comcereal SA Iaşi, la 4 ani închisoare pentru săvârşirea următoarelor infracţiuni: evaziune fiscală, în formă continuată, complicitate la gestiune frauduloasă, stabilirea unei valori diminuate a unor bunuri aparţinând unui agent economic la care statul este acţionar comisă în cadrul acţiunii de privatizare şi de natură să conducă la obţinerea unor foloase necuvenite, în formă continuată, două infracţiuni de complicitate la efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană ori încheierea de tranzacţii financiare, utilizând informaţii obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării sale.
Interzice inculpatului exercitarea următoarelor drepturi, atât pe perioada executării pedepsei cât şi pe o durată de 3 ani după executare: de a alege şi de a fi ales în autorităţile sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârşirea infracţiunii.
- Condamnarea inculpatului Burlui Gavril, director tehnic la SC Comcereal SA Iaşi, la 3 ani şi 8 luni închisoare pentru săvârşirea următoarelor infracţiuni: complicitate la evaziune fiscală, în formă continuată, complicitate la gestiune frauduloasă şi stabilirea unei valori diminuate a unor bunuri aparţinând unui agent economic la care statul este acţionar comisă în cadrul acţiunii de privatizare şi de natură să conducă la obţinerea unor foloase necuvenite, în formă continuată.
Interzice inculpatului exercitarea următoarelor drepturi, atât pe perioada executării pedepsei cât şi pe o durată de 2 ani şi şase luni după executare: de a alege şi de a fi ales în autorităţile sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârşirea infracţiunii.
- Condamnarea inculpatei Hegyi Simona Luminiţa, consilier juridic la SC Comcereal SA Iaşi, la 2 ani închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, pe un termen de încercare de patru ani, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la gestiune frauduloasă.

Constată achitată de către inculpaţii Gavrilovici Valeriu, Grădinaru Ionel şi Burlui Gavril suma de 71 000 000 lei (ROL) reprezentând contravaloarea parţială a despăgubirilor civile la care au fost obligaţi în solidar inculpaţii (între ei şi cu partea responsabilă civilmente SC Comcereal SA Iaşi prin lichidator) către partea civilă Direcţia Generală a Finanţelor Publice Iaşi.
Menţine măsura asiguratorie numai până la concurenţa prejudiciului total de 1.603.345.261 lei vechi plus dobânda până la data plăţii efective.
Obligă partea civilă să plătească statului suma de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciar.

Inculpaţii au fost trimişi în judecată la data de 27 iunie 2004 (v. comunicat nr. 287 din 27 iunie 2004).

BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE


Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 27 iunie 2004