DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ

COMUNICAT

Prin decizia penală nr.412 din 27.05.2010, Curtea de Apel Galaţi a decis astfel:
- Condamnarea inculpatului Chirică Tudorel la 2 ani şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, în formă continuată.
Interzice inculpatului Chirică Tudorel, pe durata executării pedepsei, exercitarea următoarelor drepturi: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, iar pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei interzice exercitarea drepturile menţionate şi a dreptului de ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârşirea infracţiunii.
- Încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului Gorgovan Stancu având în vedere că a intervenit decesul inculpatului.

Obligă pe inculpatul Chirică Tudorel la plata sumei de 4.601.557 lei către Ministerul Finanţelor Publice - D.G.F.P. – A.F.P. Brăila cu titlul de despăgubiri civile (impozit pe profit si taxa pe valoarea adăugată).

Decizia este DEFINITIVĂ.

Inculpaţii Chirică Tudorel şi Gorgovan Stancu au fost trimişi în judecată la data de 29 iunie 2007 (vezi comunicat Nr. 173/VIII/3 din 4 iulie 2007).

BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE


Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 06 iulie 2007