DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
16 septembrie 2010
Nr. 361/VIII/3

COMUNICAT

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie efectuează cercetări penale faţă de inculpatul FERŢU ALEXANDRU, asociat unic şi administrator la S.C. Miga Trans S.R.L. Valu lui Traian, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de evaziune fiscală.

Din Ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale întocmită de procurori a rezultat următoarea stare de fapt:
În perioada 1 ianuarie 2009 – 31 decembrie 2009, inculpatul Ferţu Alexandru, în calitatea sa de administrator al SC MIGA TRANS SRL, a evidenţiat în documentele contabile operaţiuni fictive sau cheltuieli care nu au la bază operaţiuni reale, având ca urmare decontarea, în mod ilegal, a taxei pe valoarea adăugată (TVA) în valoare totală de 19.424.062 lei, echivalentul a aprox. 4.600.000 euro.
În cauză a fost instituit sechestru asigurator asupra bunurilor mobile, imobile şi a conturilor bancare, în vederea recuperării prejudiciului cauzat bugetului de stat prin eludarea plătii TVA, în echivalent a aproximativ 4.600.000 euro.

Inculpatului i s-au adus la cunoştinţă acuzaţiile în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 3 Cod de procedură penală. La data de 15 septembrie 2010, procurorii anticorupţie au dispus reţinerea acestuia pe o perioadă de 24 de ore, iar la data de 16 septembrie 2010, Judecătoria Sectorului 1 a dispus arestarea preventivă a acestuia pe o perioadă de 29 de zile.

Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală necesară în vederea propunerii unor măsuri preventive, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE


Alte legături de la această informație

comunicate-hotărâri de condamnare din 23 octombrie 2013