IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
- SECŢIA PENALĂ -
| Decizia nr. 3525 |
Dosar nr. 7753/105/2008 |
Şedinţa publică din 30 octombrie 2009
[...]
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 123 din 26.03.2009 a Tribunalului Prahova a fost condamnat inculpatul J D, astfel:
În temeiul dispoziţiilor art. 254 alin. 1 Cod penal raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie cu aplicarea art. 19 din OUG nr. 43/2002, infracţiune de luare de mită, faptă din vara anului 2006, la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a şi b Cod penal, cu excepţia dreptului de a alege, ca pedeapsă complementară.
În temeiul dispoziţiilor art. 12 lit. b teza a II-a din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, cu aplicarea art. 19 din OUG nr. 43/2002, infracţiune de folosire de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii şi permiterea accesului unei persoane neautorizate la aceste informaţii, faptă din vara anului 2006, la pedeapsa de 1 an închisoare.
s-a constatat că infracţiunile mai sus menţionate sunt concurente, potrivit dispoziţiilor art. 33 lit. a Cod penal cu cele patru infracţiuni de luare de mită prevăzute de art. 254 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, pentru comiterea cărora a fost condamnat la câte o pedeapsă de 2 ani închisoare şi cu cele patru infracţiuni prevăzute de art. 12 lit. b din Legea nr. 78/2000 pentru comiterea cărora a fost condamnat la câte o pedeapsă de 6 luni închisoare, toate cu aplicarea dispoziţiilor art. 19 din OUG nr. 43/2002, prin sentinţa penală nr. 87/11.02.2008 a Tribunalului Prahova, modificată în parte de decizia penală nr. 86/29.05.2008 a Curţii de apel Ploieşti, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 3507/03.11.2008 a ICCJ.
S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare aplicată prin aceiaşi sentinţă penală în 4 pedepse de câte 2 ani închisoare şi în 4 pedepse de câte 6 luni închisoare aplicate pentru infracţiunile de luare de mită prevăzute de art. 254 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi prev. de art. 64 lit. a, b Cod penal, cu excepţia dreptului de a alege, aplicate pe lângă pedepsele principale mai sus menţionate.
În temeiul art. 34 lit. b Cod penal au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului pentru comiterea infracţiunilor deduse judecăţii cu pedepsele aplicate prin sentinţa penală nr. 87/2008 a Tribunalului Prahova şi s-a aplicat pedeapsa cea mai grea, de 2 ani şi 6 luni închisoare, sporită cu 6 luni închisoare, urmând ca inculpatul J D să execute pedeapsa de 3 ani închisoare.
În temeiul art. 35 Cod penal s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară de 2 ani închisoare, pe lângă pedeapsa de 3 ani închisoare, prevăzută de art. 64 lit. a, b co, cu excepţia dreptului de a alege.
În temeiul art. 71 Cod penal au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a, b Cod penal, cu excepţia dreptului de a alege.
În temeiul art. 36 alin. 3 Cod penal a fost scăzută din pedeapsa rezultantă, perioada deja executată din pedeapsa anterioară, cu începere de la 23.05.2007 şi până la 09.12.2008.
În temeiul art. 26 Cod penal raportat la art. 254 alin. 1 Cod penal, cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, complicitate la infracţiunea de luare de mită, faptă din vara anului 2006, a fost condamnat inculpatul L L, la pedeapsa de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, b Cod penal, cu excepţia dreptului de a alege.
S-a constatat că infracţiunea dedusă judecăţii este concurentă cu infracţiunea de complicitate la luare de mită prevăzută de art. 26 Cod penal raportat la art. 254 alin. 1 Cod penal, cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, pentru comiterea căreia a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 87/11.02.2008 a Tribunalului Prahova, modificată în parte prin decizia penală nr. 86/29.05.2008 a Curţii de Apel Ploieşti, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 3507/03.11.2008 a ICCJ, la pedeapsa de 3 ani închisoare şi 1 an interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, b Cod penal, cu excepţia dreptului de a alege.
În temeiul art. 34 lit. b şi 35 Cod penal au fost contopite cele două pedepse aplicate pentru faptele concurente mai sus arătate şi i s-a aplicat inculpatului L L, pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a Cod penal, cu excepţia dreptului de a alege.
În temeiul art. 71 Cod penal au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a, b Cod penal, cu excepţia dreptului de a alege.
În temeiul art. 36 alin. 3 Cod penal a fost scăzută din pedeapsa rezultantă, perioada deja executată din pedeapsa anterioară, cu începere de la 08.11.2008 şi până la zi.
În temeiul art. 19 din Legea nr. 78/2000 s-a confiscat de la inculpatul J D suma de 5000 euro, dobândită de inculpat prin comiterea infracţiunii de luare de mită.
În temeiul art. 191 alin. 1, 2 Cod procedură penală a fost obligat fiecare inculpat la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că în cursul anului 2006, numitul L L, zis „G” i-a furnizat ofiţerului de poliţie J D din cadrul SIPI Prahova informaţii referitoare la implicarea martorului denunţător C V, zis „M” şi a altor persoane din anturajul acestuia din urmă în comiterea unor infracţiuni de crimă organizată, respectiv trafic de persoane, constând în racolarea unor persoane de sex feminin în vederea practicării prostituţiei în Portugalia.
Primind aceste informaţii la data de 4.07.2006, inculpatul J D a accesat staţia de lucru din cadrul SIPI Prahova şi a efectuat verificarea martorului denunţător C V în baza de date judeţeană de evidenţă a persoanelor, dar şi cea de paşapoarte.
Tot pe baza informaţiilor furnizate de inculpatul L L, J D a verificat, în aceeaşi modalitate, şi alte persoane indicate de acesta ca făcând parte din anturajul martorului denunţător.
Datele astfel obţinute şi listate au fost introduse într-un dosar constituit de inculpatul J D în scopul de a-l prezenta martorului denunţător pentru a-i demonstra că activitatea sa infracţională a fost descoperită.
Potrivit înţelegerii intervenite cu ofiţerul de poliţie, inculpatul L L, s-a deplasat la domiciliul denunţătorului, cunoştinţa sa din copilărie, unde, în prezenţa concubinei acestuia - martora D M, i-a comunicat lui C V că întâmplător, i-a văzut fotografia în biroul unui poliţist, împrejurare în care a aflat că are probleme judiciare şi că urmează să fie arestat.
Convins de susţinerea inculpatului L L formulată în sensul că îl cunoaşte bine pe lucrătorul de poliţie respectiv întrucât „rezolvase şi alte persoane” aflate în situaţia sa, C V a solicitat acestuia să-i intermedieze o întâlnire cu inculpatul J D.
Această întâlnire a avut loc a doua zi, la o terasă situată în Cartierul Vest al municipiului Ploieşti, unde subcomisarul J D, în prezenţa inculpatului L L, i-a arătat denunţătorului dosarul ce conţinea înscrisurile obţinute prin accesarea bazelor de date şi alte însemnări, pretinzându-i suma de 5000 euro pentru a înceta verificările şi a distruge dosarul.
Realizând că ofiţerul de poliţie deţinea informaţii referitoare la activitatea sa infracţională, influenţat şi de discuţiile purtate de cei doi inculpaţi în prezenţa sa în care făceau referire la situaţii similare anterioare, dar şi de intervenţia inculpatului L L pe lângă subcomisarul de poliţie de a-l ajuta pe denunţător, prezentat ca fiind vărul său, C V a acceptat solicitarea lucrătorului de poliţie şi au convenit să se întâlnească la o dată ulterioară, pentru remiterea sumei de bani pretinsă.
A doua zi, martorul-denunţător a dat ofiţerului de poliţie J D, în prezenţa inculpatului L L, suma de bani pretinsă.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul J D, criticând-o în ceea ce priveşte individualizarea pedepsei, dar şi cu referire la cuantumul sumei pe care ar fi primit-o drept mită, susţinând că din suma de 5000 euro L L a dobândit 3300 euro iar J D 1700 euro.
Prin decizia penală nr. 72/18 iunie 2003, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti - Secţia Penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat.
Instanţa de apel a apreciat că pedeapsa este corect individualizată, în raport de gravitatea faptei şi persoana inculpatului iar cu referire la confiscarea sumei de 5000 euro de la inculpat s-a reţinut că la dosar nu există probe care să confirme susţinerea acestuia că nu ar fi luat decât 1700 euro, diferenţa fiind dată inculpatului L L.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul J D, care a reiterat criteriile formulate în apel, solicitând redozarea pedepsei prin reţinerea circumstanţelor atenuante şi confiscarea de la acesta doar a sumei de 1700 euro.
Recursul este neîntemeiat.
Înalta Curte analizând decizia recurată, atât prin prisma criteriilor formulate de recurent, cât şi în conformitate cu prevederile art. 3859 alin. 3 Cod procedură penală apreciază că aceasta este legală şi temeinică.
Sub aspectul individualizării pedepsei (critică ce se încadrează în cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 Cod procedură penală), Înalta Curte apreciază că aceasta este corectă, respectându-se în cauză criteriile generale prevăzute de art. 72 Cod penal.
Instanţa de fond a aplicat pedepse orientate către minim, pe care le-a contopit şi le-a sporit cu 6 luni închisoare, opţiunea acesteia fiind justificată de numărul mare al infracţiunilor săvârşite în concurs de inculpat.
În mod temeinic s-a reţinut de instanţe (fond şi apel) că nu se justifică o coborâre sub minim a pedepselor prin reţinerea unor circumstanţe atenuante, întrucât acestea nu se regăsesc în cauză. Dimpotrivă, s-a observat corect că inculpatul a desfăşurat o activitate infracţională în contextul în care făcea parte dintre persoanele care ar fi trebuit să combată astfel de activităţi, desfăşurându-şi activitatea de subcomisar de poliţie la SIPI Prahova, împrejurare ce reclama o fermitate necesară în combaterea acestui gen de infracţiuni.
În ceea ce priveşte cea de-a doua critică formulată de inculpat, vizând cuantumul greşit al sumei confiscate, Înalta Curte constată că aceasta nu poate fi încadrată în cazul de casare indicat de recurent, adică 3859 pct. 14, dar nici într-un alt caz de casare din cele expres şi limitativ enumerate în art. 3859 Cod procedură penală.
Ceea ce se critică priveşte, eventual, o eroare de fapt în reţinerea sumei primite de inculpat drept mită dar eroarea de fapt nu poate constitui un caz de casare decât în situaţia specială, vizată de art. 3859 pct. 18 Cod procedură penală, adică să conducă la greşita achitare sau condamnare a inculpatului, ceea ce nu este cazul în speţă.
Deşi nu poate fi reţinută critica în cadrul special reglementat de art. 3859 Cod procedură penală, Înalta Curte constată că ambele instanţe au arătat, cu referire la măsura confiscării, că împrejurarea susţinută de inculpat, în sensul că din suma de 5000 euro acesta nu a luat decât 1700 euro, nu este confirmată de probele administrate.
Pentru considerentele mai sus expuse Înalta Curte în baza art. 38515 pct. 1 lit. b Cod procedură penală va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpat.
Conform art. 192 alin. 2 Cod procedură penală recurentul va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul J D împotriva deciziei penale nr.72 din 18 iunie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti – Secţia Penală şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 30 octombrie 2009.
Alte legături de la această informațiecomunicate de presă din
03 decembrie 2008