Direcția Națională Anticorupție

IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ

ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1415/2009

Dosar nr. 781/2/2008

Şedinţa publică din 15 aprilie 2009
Asupra recursurilor penale de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 287/F din 12 noiembrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, - în Dosarul nr. 781/2/2008 s-a dispus condamnarea inculpatului M.S. la o pedeapsă de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen.
Au fost interzise drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) C. pen. în condiţiile şi pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.
În baza art. 81 C. pen. şi art. 71 alin. final C. pen., a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale şi a pedepsei accesorii pe un termen de 5 ani.
În baza art. 359 C. proc. pen. a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.
În baza art. 255 alin. (5) şi art. 19 din Legea nr. 78/2000 a dispus restituirea sumei de 3000 lei către martorul H.W.
A menţinut sechestrul asigurator asupra sumei de 3000 lei aflată în contul inculpatului la I.B. şi disponibilizarea sumei de 2000 lei din acelaşi cont.
În baza art. 192 alin. (1) C. pen. a obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre s-au reţinut, în fapt, următoarele:
Denunţătorul H.W. este cetăţean chinez, fiind administrator la SC I.T. SRL. Acesta a formulat la D.N.A. un denunţ prin care sesiza săvârşirea, de către inculpatul M.S.C. a unor infracţiuni de corupţie săvârşite în cursul lunilor iulie şi decembrie 2005 când i-a pretins sume de bani cu ocazia unor controale economice desfăşurate la punctul de lucru al societăţii, pentru a nu-i sigila standul în care îşi desfăşura activitatea.
Instanţa de fond reţine că, la data de 27 iulie 2005, în baza planului de acţiune întocmit de D.G.P. a Municipiului Bucureşti – S.I.F. – au fost efectuate controale de către ofiţerii de poliţie de la Sectorul 2 Poliţie – S.I.F. – la societăţile comerciale şi persoane fizice care desfăşurau activităţi în cadrul complexului comercial D.R. şi care, la punctele de lucru sau în spaţii neautorizate, efectuau acte şi fapte de comerţ fără respectarea dispoziţiilor legale.
Inculpatul M.S.C., ofiţer de poliţie în cadrul Sectorului 2 Poliţie, S.I.F., aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, s-a deplasat la punctul de lucru al SC P.I.T. SRL, situat în Complexul Comercial N.G., standul 417, fiind însoţit de comisarul B.I., ofiţer de poliţie în cadrul aceluiaşi serviciu, pentru efectuarea unui control economic de specialitate.
Cei doi poliţişti au intrat în standul X unde se afla H.W., H.S., soţia denunţătorului, Z.D. şi Ş.I.
Inculpatul M.S.C., având un comportament agresiv, a luat geanta pe care H.W. o avea asupra sa, iar apoi a pus mâna pe borseta aflată la H.S., încercând să o desprindă din sistemul de închidere.
Comportamentul agresiv şi violent al inculpatului a fost confirmat de martorii oculari H.W., H.S. şi Z.D. care au perceput modul de manifestare al acestuia.
La standul X se afla şi martorul Ş.I. care era angajat al societăţii, iar subcomisarul B.I. neştiind acest lucru, i-a cerut acestuia să părăsească standul, după care a sortat banii proveniţi din încasările acelei zile, în funcţie de valoarea bancnotelor, împreună cu inculpatul M.S.C.
La un moment dat, după o anumită perioadă, comisarul B.I. a plecat din stand, iar inculpatul M.S.C. i-a cerut denunţătorului H.W. să numere bancnotele de 500.000 ROL şi 1.000.000 ROL, însă acesta a refuzat, astfel că poliţistul i-a numărat personal şi a pretins să i se dea suma de 50.000.000 ROL pentru a nu sigila standul în care denunţătorul îşi desfăşura activitatea comercială.
Iniţial, denunţătorul nu a acceptat să dea mită inculpatului, dar apoi, la insistenţele acestuia, a cedat.
Pretinderea şi primirea banilor de către inculpat a fost sesizată de martorii H.S. şi Z.D.
Susţinerile inculpatului M.S.C., în sensul că nu a efectuat nici un control la standul denunţătorului H.W. nu au fost însuşite de către instanţa de fond, aceasta apreciind că faptele inculpatului, realizează elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) şi (2) raportat la art. 6 şi 7 din Legea nr. 78/2000.
Reţine, astfel, instanţa de fond, că inculpatul, în exercitarea atribuţiilor de serviciu a pretins suma de 50.000.000 ROL şi a primit de la denunţător suma de 30.000.000 ROL, activitatea infracţională desfăşurându-se în cadrul unui control economic de specialitate declanşat, în condiţiile legii, în Complexul Comercial N.G.
Au fost reţinute şi dispoziţiile art. 6 şi 7 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 254 alin. (2) C. pen.
Împotriva hotărârii pronunţată de prima instanţă au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi inculpatul M.S.C.
Parchetul a invocat cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen. solicitând casarea sentinţei şi, în cadrul rejudecării, redozarea pedepsei şi executarea acesteia în regim privativ de libertate.
A arătat că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 81 C. pen., astfel încât suspendarea executării pedepsei este nejustificată.
Recurentul inculpat M.S.C. a invocat cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen., solicitând casarea hotărârii şi pronunţarea unei soluţii de achitare, prezumţia de nevinovăţie – în opinia sa – nefiind înlăturată prin probe certe de vinovăţie.
Probele nu sunt convingătoare, iar la incidentul din decembrie au fost implicaţi mai mulţi poliţişti, persoanelor controlate fiindu-le uşor să denunţe o persoană căreia îi cunoşteau numele din alte împrejurări.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând recursurile formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi inculpatul M.S.C., în conformitate cu dispoziţiile art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 385⁶ alin. (1) şi art. 385⁷ C. proc. pen., constată următoarele:
Aprecierea probelor, într-o cauză dedusă judecăţii, este rezultatul unui proces de cunoaştere a realităţii obiective în cadrul căruia probele dau naştere unui sentiment de certitudine în legătură cu existenţa sau inexistenţa unei infracţiuni, existenţa sau inexistenţa vinovăţiei persoanei trimise în judecată.
Potrivit dispoziţiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., probele nu au o valoare mai dinainte stabilită. Aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală sau de instanţa de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului.
În virtutea acestor dispoziţii orice infracţiune poate fi dovedită prin orice mijloace de probă prevăzute de lege dacă organul judiciar şi-a format convingere că a aflat adevărul în cauza penală.
Pe de altă parte, prezumţia de nevinovăţie, astfel cum este reglementată în dispoziţiile art. 6 parag. 2 din C.E.D.O., produce, în principal, două categorii de consecinţe;
a)în privinţa organelor judiciare care trebuie să manifeste prudenţă în examinarea actului de trimitere în judecată şi să analizeze, în mod obiectiv, argumentele în favoarea şi în defavoarea inculpatului.
b)în privinţa inculpatului, prezumţia de nevinovăţie implică dreptul acestuia de a propune probe în apărarea sa şi acela de a nu depune mărturie contra lui însuşi.
În sistemul nostru procesual penal, prezumţia de nevinovăţie – astfel cum este reglementară prin dispoziţiile art. 5² C. proc. pen. şi art. 66 alin. (1) C. proc. pen. – îmbracă două coordonate : administrarea probelor şi interpretarea acestora. În ceea ce priveşte interpretarea probelor, pentru a putea fi înlăturată prezumţia de nevinovăţie este necesar ca instanţa să înlăture eventualitatea, bănuielile, supoziţiile, aproximaţiile pentru că atunci când infracţiunile nu sunt stabilite cu certitudine, prezumţia de nevinovăţie împiedică pronunţarea unei hotărâri de condamnare.
În cauza supusă analizei, Înalta Curte constată că prezumţia de nevinovăţie a fost înlăturată, probele administrate de organele judiciare, demonstrând, fără echivoc, vinovăţia inculpatului.
Rezultă că inculpatul M.S.C., în exercitarea atribuţiilor de serviciu – inspector de poliţie din cadrul Sectorului 2 Bucureşti, S.I.F. – a pretins şi primit de la denunţătorul H.W., - cetăţean chinez – sume de bani, prin aceasta urmărindu-se nefinalizarea controlului economic început la punctul de lucru al SC P.I.T. SRL.
Controlul s-a efectuat la data de 27 iulie 2005 de către inculpatul M.S.C., având ca obiectiv standul X situat în Complexul Comercial N.G., administrator fiind denunţătorul H.W.
Din declaraţiile date de denunţător în faza de urmărire penală şi în cursul cercetării judecătoreşti – denunţătorul fiind audiat de către instanţa de fond după casarea cu trimitere dispusă prin Decizia penală nr. 5608 din 22 noiembrie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie -(f. 40 dosar fond) – rezultă că inculpatul s-a manifestat violent, a pus mâna pe borseta soţiei sale cerându-i să scoată tot ce avea în interior şi să răstoarne banii. Denunţătorul arată că nu i-a oferit bani inculpatului din proprie iniţiativă.
Atitudinea inculpatului este confirmată şi de martorul Z.D., denunţătorul fiind cel care a înmânat banii pretinşi de inculpat. Acesta a pretins suma de 50.000.000 ROL, primind efectiv suma de 30.000.000 ROL.
Banii au fost daţi inculpatului în timp ce soţia denunţătorului şi martorul Z.D., se aflau în magazin, la aproximativ 2 metri distanţă.
După ce banii au fost număraţi de inculpat, acesta i-a introdus în mapa pe care o avea asupra sa.
Modalitatea de săvârşire a infracţiunii a fost percepută şi de martora H.S. care a arătat că, după ce inculpatul a intrat în depozit, avea asupra sa teancul de bancnote primit de la denunţător.
După plecarea inculpatului, denunţătorul i-a spus martorei că iniţial, inculpatul i-a pretins suma de 50.000.000 lei pentru a nu le închide ori sigila standul, primind până la urmă, suma de 30.000.000 lei.
În atare condiţii, Înalta Curte constată că instanţa de fond a reţinut corect starea de fapt, reţinând că fapta inculpatului realizează elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) şi (2) raportat la art. 6 şi 7 din Legea nr. 78/2000.
Cu privire la individualizarea judiciară a pedepsei - critică invocată de parchet – Înalta Curte reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 72 C. pen., la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Individualizarea judiciară a pedepsei trebuie să se încadreze în aria coordonatelor de individualizare fixate de legiuitor. Raportul dintre cele două forme de individualizare are la bază atât principiul legalităţii, cât şi principiul individualizării pedepsei.
În ceea ce priveşte gradul de pericol social al faptei săvârşite este necesar ca instanţa să examineze toate împrejurările care particularizează fapta. Acest element de individualizare rezultă nu numai din examinarea conţinutului concret al infracţiunii dar şi din analiza şi evaluarea celorlalte situaţii care însoţesc săvârşirea faptei.
Sub aspectul persoanei inculpatului, legea impune a se ţine seama de un complex de date relativ la starea, situaţia sau calitatea acesteia, elemente care determină particularitatea socială a infractorului.
Este relevant sub acest aspect, situaţia personală a inculpatului, ocupaţia sa, nivelul său de pregătire profesională.
Elementele invocate anterior trebuiesc analizate cu exigenţele ce decurg din dispoziţiile art. 52 C. pen. relativ la scopul pedepsei.
În cauza dedusă judecăţii, Înalta Curte apreciază că fapta inculpatului prezintă un grad ridicat de pericol social.
Inculpatul avea obligaţia să respecte legea, să impună şi celorlalte persoane aceeaşi obligaţie.
Acesta, profitând însă de autoritatea conferită de lege, a pretins şi primit bani de la denunţători, iar după declanşarea procedurilor a negat constant săvârşirea faptei, fără a putea însă proba susţinerile sale.
În atare condiţii, Înalta Curte apreciază că scopul pedepsei nu poate fi atins decât prin executarea acesteia în regim privativ de libertate.
Pe cale de consecinţă, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 385¹⁵ alin. (2) lit. d) C. proc. pen., va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, va casa hotărârea atacată şi în cadrul rejudecării cauzei va dispune executarea pedepsei de 3 ani închisoare în regim de detenţie.
Va aplica inculpatului pedeapsa accesorie prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi c) C. proc. pen. în condiţiile şi pe durata prevăzute de art. 71 C. pen.
Vor fi înlăturate din dispozitivul hotărârii prevederile art. 81 C. pen., art. 71 alin. (5) C. pen. şi art. 83 C. pen.
Va menţine celelalte dispoziţii.
În temeiul art. 385¹⁵ alin. (1) pct. 1 lit. b) C. pen. va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpat împotriva aceleiaşi hotărâri.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A. împotriva sentinţei penale nr. 287/F din 12 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, privind pe inculpatul M.S.C..
Casează sentinţa penală sus-menţionată, numai sub aspectul individualizării modalităţii de executare a pedepsei şi, în rejudecare:
Înlătură din sentinţa penală recurată dispoziţiile art. 81 C. pen., art. 71 alin. (5) C. pen. şi dispoziţiile art. 359 C. proc. pen. raportat la art. 83 C. pen. şi dispune ca inculpatul M.S.C. să execute pedeapsa de 3 ani închisoare, în regim de detenţie.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale recurate.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.S.C. împotriva aceleiaşi sentinţe.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 250 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul M.J.L.C.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 aprilie 2009.

Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 02 aprilie 2007