IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
| Decizia nr. 966 |
Dosar nr. 4079/107/2007 |
Şedinţa publică din 17 martie 2009
[...]
Asupra recursurilor penale de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr.129 din 12 mai 2008 a Tribunalului Alba, în baza art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.d Cod procedură penală, a fost achitat inculpatul V V pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art.254 alin.1 şi 2 Cod penal raportat la art.6 şi 7 alin.1 din Legea 78/2000 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Alba a reţinut următoarele aspecte de fapt şi de drept:
Inculpatul V V ocupă funcţia de inspector I principal treapta 2 în cadrul Oficiului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Alba.
Denunţătorii B S şi B E sunt administratori ai SC E SRL Blaj, ce are ca obiect de activitate fabricarea pâinii şi a produselor de panificaţie.
Numitul B S a formulat un denunţ împotriva inculpatului (consemnat în declaraţiile din data de 8.05.2007 şi 1.05.2007) prin care învedera faptul că în data de 11.04.2007 în timp ce efectua activităţi de distribuire a pâinii pe raza municipiului Blaj a fost oprit de inculpat , care i-a relatat că a controlat în cadrul magazinelor, pungile cu pâine expuse şi a constatat că nu era inscripţionată data cu termenul de valabilitate.
În acest context, inculpatul i-a comunicat că fapta sa ar putea constitui contravenţie şi pentru a nu-i aplica amenda contravenţională, i-a solicitat suma de 700 lei, ce reprezintă 25% din contravaloarea amenzii.
Denunţătorul i-a predat inculpatului într-un bar de pe str.Clujului suma de 600 lei, iar diferenţa de 100 lei i-a predat-o pe stradă, în faţa magazinului Luiza SRL Blaj.
După predarea sumei de bani pretinsă, inculpatul i-a spus denunţătorului că poate folosi în continuare pungile cu pâine inscripţionate în acelaşi mod, iar dacă va veni o altă persoană în control, îl va anunţa să nu folosească pungile, până la finalizarea controlului.
Declaraţia denunţătorului B S a fost confirmată de declaraţia numitei B E, soţia denunţătorului, care a fost şi ea prezentă la predarea sumei de 100 lei către inculpat, în faţa magazinului Luiza SRL din Blaj.
La rândul ei, numita B E a formulat denunţ împotriva inculpatului (consemnat în declaraţiile date în data de 11.05.2007, 25.09.2007 şi 14.11.2007) prin care reclama faptul că inculpatul s-a prezentat în primăvara anului 2007, respectiv în cursul lunii aprilie 2007 (conform declaraţiei date în faţa instanţei) la sediul brutăriei din localitatea Petrisat şi a efectuat în prezenţa martorului F N - brutar, un control la gramajul pâinii şi la modul de funcţionare a cântarului.
Denunţătoarea nu a fost prezentă la momentul efectuării controlului de către inculpat, însă după ce a intrat în sediul brutăriei, inculpatul i-a cerut suma de 300 lei, pentru a constata că totul corespunde normelor legale în vigoare. Denunţătoarea a dat curs solicitării inculpatului şi a scos din geanta pe care o avea agăţată în cuierul din incinta brutăriei, suma de 300 lei, pe care a predat-o acestuia.
De faţă la predarea de bani a fost şi martorul F N.
Declaraţia denunţătoarei este confirmată de martorul F N, în sensul că în cursul lunii aprilie 2007, a fost de faţă când denunţătoarea i-a dat inculpatului o sumă de bani, însă nu a văzut exact ce sumă, întrucât era cu spatele la denunţătoare. În acelaşi context, martorul a relatat că denunţătoarea i-a dat inculpatului şi o sumă de bani pentru a-şi face plinul de benzină la maşină.
Prin declaraţiile date de cei doi denunţători, în datele de 25.09.2007 şi 14.11.2007, au învederat că au fost căutaţi de inculpat la domiciliul lor din localitatea Petrisat şi li s-a sugerat să-şi retragă denunţul pe care l-au formulat împotriva acestuia.
Cu această ocazie, convorbirea dintre denunţători şi inculpat a fost înregistrată de fiul denunţătorilor - numitul B C pe un telefon mobil marca Samsung, fiind prelucrată pe CD şi redată în scris la dosarul cauzei (conform procesului verbal, notei de redare şi copiei de pe suportul CD- aflate la filele 29.43 din dosarul de urmărire penală).
De menţionat, că la data de 25.09.2007, la domiciliul denunţătorilor s-a aflat şi martorul O I.
În baza celor mai sus expuse s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită, faptă prevăzută şi pedepsită de art.254 alin.1,2 Cod penal raportat la art.6,7 alin.l din Lg.78/2000 modificată cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, reţinându-se că inculpatul funcţionar cu atribuţii de control şi-a încălcat atribuţiile de serviciu.
Potrivit dispoziţiilor art.254 alin.l Cod penal constituie infracţiunea de luare de mită „fapta funcţionarului care, direct sau indirect, pretinde ori primeşte bani sau alte foloase care nu i se cuvin, ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase sau nu o respinge, în scopul de a în deplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri” , şi se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 12 ani şi interzicerea unor drepturi, iar la alin.2 se prevede că „fapta prevăzută în alin.l dacă a fost săvârşită de un funcţionar cu atribuţii de control, se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.
Pornind de la analiza conţinutului infracţiunii deduse judecăţii, rezultă că sub aspectul laturii obiective este necesar ca actul pentru a cărui îndeplinire, neîndeplinire etc, funcţionarul pretinde, primeşte etc, bani sau foloase să facă parte din sfera atribuţiilor sale de serviciu. Această cerinţă are o importanţă hotărâtoare pentru existenţa infracţiunii de luare de mită, deoarece, fiind vorba de o infracţiune de serviciu, ea nu poate fi reţinută în sarcina unui funcţionar, decât în cazul încălcării unei obligaţii ce intră în competenţa sa de serviciu.
Or, în cauza dedusă judecăţii, conform adreselor comunicate instanţei de OJPC Alba (filele 50-51) rezultă că la data de 11.04.2008 inculpatul nu a fost abilitat să efectueze verificări referitoare la pâine şi produsele de panificaţie, ci în baza tematicilor de control, era abilitat să efectueze:
verificări referitoare la respectarea prevederilor legale privind conformitatea şi modul de etichetare a principalelor componente ale articolelor de încălţăminte,
verificări referitoare la respectarea prevederilor legale privind conformitatea şi modul de etichetare, denumire şi marcare a produselor textile
verificarea respectării prevederilor legale privind protecţia consumatorilor la încheierea contractelor de credit şi de leasing.
Totodată s-a comunicat, că în conformitate cu dispoziţiile art.3 alin.l pct.12 din H.G. nr.755/2003 modificată şi completată, inculpatul nu a fost abilitat să efectueze în cursul lunii aprilie 2007, vreun control la sediul SC E SRL Blaj.
Or, în raport de cele comunicate de OJPC Alba rezultă fără echivoc că în data de 11.04.2007 reţinută în actul de sesizare ca fiind data când inculpatul a efectuat controale în cadrul magazinelor unde denunţătorii distribuie pâine a constatat în urma inspecţiei, că pe pungile ce conţin pâine, nu era inscripţionată data cu termenul de valabilitate, astfel că pentru a nu-1 sancţiona contravenţional pe denunţătorul B S, i-a pretins acestuia suma de 700 lei, ce reprezintă 25% din contravaloarea amenzii şi pe care a primit-o inculpatul nu a fost abilitat să efectueze verificări referitoare la pâine şi produsele de panificaţie (acesta având conform tematicilor, atribuţii de control în alte domenii, articole de încălţăminte, produse textile, contracte de credit şi de leasing).
Împrejurarea că inculpatul şi-a desfăşurat activitatea în data de 11.04.2007 în conformitate cu tematica stabilită este confirmată şi de faptul că acesta în ziua respectivă a efectuat controale la SC F S SRL Teiuş şi PF M L „Consignaţia ABC Teiuş" sens în care a încheiat 2 procese verbale de constatare cu nr.127111/11.04.2007 şi 128111/11.04.2007.
De asemenea, din aceeaşi adresă, rezultă fără echivoc: că în cursul lunii aprilie 2007 (reţinută în actul de sesizare, ca fiind data când inculpatul s-a prezentat la sediul brutăriei din cadrul SC E SRL Blaj pentru a verifica funcţionarea în condiţii normale a cântarului şi respectarea normelor privind cantitatea pâinii, ocazie cu care, urmare a neregulilor constatate, i-a pretins denunţătoarei B E suma de 300 lei pentru a nu-i încheia proces verbal de contravenţie) inculpatul nu a fost abilitat să efectueze vreun control la sediul SC E SRL Blaj.
Or, în raport de aceste împrejurări, fapta inculpatului nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită, deoarece nu a fost săvârşită în exercitarea atribuţiilor de serviciu (fiind necesar pentru existenţa infracţiunii sub aspectul tuturor elementelor constitutive ca actul pentru a cărui îndeplinire, neîndeplinire etc. funcţionarul pretinde, primeşte bani sau foloase etc, să facă parte din sfera atribuţiilor de serviciu ale acestuia, adică să fie un act privitor la îndatoririle sale de serviciu) acestei fapte lipsindu-i unul din aceste elemente - latura obiectivă.
Audiat fiind pe parcursul procesului penal (în faza de urmărire penală şi de judecată) inculpatul a învederat că nu a efectuat controale nici la sediul SC E SRL nici la magazinele prin care se comercializează produsele de panificaţie, nu a pretins şi primit niciodată sume de bani, de la denunţători, fapta reţinută în sarcina sa, neexistând, aceasta cu atât mai mult cu cât, probele administrate de acuzare sunt lovite de nulitate, înregistrarea făcută de denunţători neconstituind un mijloc de probă, nefiind autorizată de procuror, iar ordinele de interceptare a convorbirilor telefonice au fost date cu încălcarea dispoziţiilor art.91 alin.3 Cod procedură penală, respectiv pe o perioadă mai mare de 30 zile.
Susţinerile inculpatului în sensul celor expuse sunt însă neîntemeiate, deoarece potrivit art.91/6 alin.2 Cod procedură penală „ înregistrările efectuate de părţi sau de alte persoane, constituie mijloace de probă când privesc propriile convorbiri sau comunicări pe care le-au purtat cu terţii, nefiind necesară autorizaţia instanţei, iar potrivit dispoziţiilor art.91 alin.3 Cod procedură penală autorizaţia pentru interceptarea şi înregistrarea convorbirilor se dă pentru durata necesară interceptării şi înregistrării, dar nu pentru mai mult de 30 zile, autorizaţie care poate fi reînnoită, fiecare prelungire neputând depăşi 30 zile (alin.4), iar durata totală neputând depăşi 120 zile (alin.5).
În speţă, aşa cum s-a reţinut din considerentele expuse, fapta există, dar nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită, prin lipsa laturii obiective, astfel că Tribunalul prin prisma dispoziţiilor art.11 pct.2 lit.a Cod procedură penală raportat la art.10 lit.d Cod procedură penală a dispus achitarea inculpatului de sub învinuirea infracţiunii de luare de mită, prevăzută şi pedepsită de art.254 alin. 1,2 Cod penal raportat la art.6,7 alin.l din Lg. 78/2000 modificată cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal.
Împotriva hotărârii a declarat apel în termenul legal prevăzut de art.363 Cod procedură penală DNA - Serviciul Teritorial Alba Iulia, aducându-i critici pentru nelegalitate şi netemeinicie sub următoarele aspecte:
1.1.Achitarea inculpatului este greşită, instanţa apreciind în mod eronat că atribuţiile inculpatului la data săvârşirii faptei excludeau calificarea acestuia din punct de vedere al laturii materiale, obiective, în infracţiunea de luare de mită prev. de art.254 alin.l şi 2 cod penal raportat la art.6 şi 7 din Legea nr.78/2000 cu aplicarea art.41 alin.2 cod penal.
1.2.În speţă, abilitatea inculpatului de a efectua cele două controale nu se circumscrie unui control tematic (în acest sens situându-se şi răspunsul OJPC Alba) ci se justifica pe posibilitatea de a efectua controale inopinate (aşa cum reiese din fişa postului şi pe dispoziţiile art.3 alin.l pct. 12 din HG nr.755/2003 modificată prin HG nr.1121/22 septembrie 2005).
1.3.Vinovăţia inculpatului rezultă în urma coroborării materialului probator administrat în cauză: declaraţiile martorilor, ale denunţătorilor, înregistrarea audio şi care constituie mijloc legal de probă conform dispoziţiilor art.91/6 alin.2 teza 1 Cod procedură penală.
2. Chiar dacă s-ar accepta ideea că fapta sub raportul laturii materiale nu constituie luare de mită, ea întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune prev. de art.215 alin.l Cod penal în condiţiile art.41 alin.2 Cod penal, inculpatul deşi necompetent fiind să îndeplinească actul a indus în eroare pe cei care i-au înmânat banii că îndeplinirea actului intră în atribuţiile sale de serviciu.
Or, în speţă aparenţa de legalitate a demersului inculpatului, aceea de a opri o sancţiune contravenţională, este dată de funcţia sa de inspector OJPC, care a creat celor 2 denunţători o falsă reprezentare a realităţii cu scopul de a obţine pentru sine un folos material şi pricinuind pagubă în patrimoniul acestora.
Inculpatul a fost audiat de către Curte în considerarea dispoziţiilor art.378 alin.(11)4 Cod procedură penală, instanţa punându-i în vedere posibilitatea formulării apărării prin prisma motivelor expuse în apelul DNA - cu referire la încadrarea juridică a faptei (înşelăciune).
În declaraţia sa (f.28) inculpatul şi-a reconfirmat poziţia procesuală de negare a oricărei fapte de care este acuzat, reiterând că la datele reţinute în actul de acuzare nu se afla în localitatea Blaj şi mai mult de atât nu a solicitat şi primit bani sau alte produse de la denunţători niciodată.
Inculpatul a declarat că apărările sale sunt întemeiate pe stări de fapt necontestate şi anume prezenţa sa în interes de serviciu în alte localităţi unde a aplicat sancţiuni contravenţionale agenţilor supuşi controalelor tematice.
Verificând legalitatea şi temeinicia sentinţei penale atacate în raport cu aspectele critice expuse dar şi, din oficiu, în limitele impuse de art.371 alin.2 Cod procedură penală Curtea constată următoarele:
1.Tribunalul a reţinut o stare de fapt corectă, în mod obiectiv fundamentată pe actele şi lucrările de la dosar: declaraţiile denunţătorilor B S şi B E (f.8-9, 10-11 d.u.p., f. 12-13 dosar fond) depoziţiile martorilor F N (f.51 d.u.p., f. 18 dosar fond), P I (f.52-53), notele de redare a înregistrărilor audio privind discuţia purtată în mediul ambiental la data de 24.09.2007 între denunţători, inculpat şi martorul O I (f. 28-42).
2.Prima instanţă a realizat o evaluare judicioasă a acestora stabilind cu certitudine că inculpatul a pretins şi primit de la denunţători diverse sume de bani, într-o primă fază în data de 11.04.2007 (700 lei RON), ulterior la o dată neprecizată în cursul lunii aprilie 2007 (300 lei RON, sumă neprobată cu certitudine sub aspectul cuantumului), pentru a nu aplica sancţiuni contravenţionale ca urmare a neregulilor constatate.
3.Curtea, reţinând aceeaşi situaţie de fapt ca şi aceea expusă de prima instanţă şi apreciind că în mod corect Tribunalul a constatat lipsa atribuţiilor specifice care ar fi angrenat angajarea răspunderii penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art.254 alin.l şi 2 cod penal cu raportare la dispoziţiile art.6 şi 7 din Legea nr.78/2000 şi art.41 alin.2 Cod penal, a sesizat că această răspundere poate fi antrenată raportat la infracţiunea de înşelăciune prev. de art.215 alin.l Cod penal.
Astfel, fapta inculpatului de a pretinde şi primi bani, inducând în eroare pe cele 2 persoane B S şi B E cu privire la împrejurarea că pentru actul a cărui neîndeplinire acesta a pretins bani -priveşte îndatoririle sale de serviciu-întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune prev. de art. 215 alin.l Cod penal şi nu luare de mită prev. de art.254 alin.1 şi 2 Cod penal.
Procedând în modalitatea în care s-a reţinut, inculpatul i-a indus în eroare pe cei doi soţi, cauzându-le un prejudiciu în scopul obţinerii pentru el a unui folos material injust.
Curtea a reţinut că inculpatul, deşi, necompetent să îndeplinească actul de control, a creat convingerea celor care i-au înmânat banii că îndeplinirea actului (în speţă constatarea neregulilor şi sancţionarea contravenţională) intră în atribuţiile sale de serviciu.
Aparenţa de legalitate a demersului inculpatului - aceea de a aplica sancţiuni contravenţionale - era dată de funcţia sa de inspector OJPC, creându-le persoanelor o falsă reprezentare a realităţii şi determinându-i să-i avanseze sumele cerute.
Ca atare, Curtea a constatat că fapta comisă de inculpat întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune prev. de art. 215 alin.l '' : cod penal în condiţiile art. 41 alin.2 cod penal
4.1.Curtea a analizat apărările inculpatului expuse în faţa sa, apărări ce se conturează pe lipsa oricărui contact al inculpatului cu cele 2 persoane în zilele arătate în actul de acuzare, inculpatul aflându-se în alte localităţi, la aproximativ 30 km unde a efectuat controale, în exercitarea atribuţiilor sale de serviciu.
4.2.împrejurarea că inculpatul invocă în apărare procesele verbale de contravenţie încheiate în datele de 10.04.2007, 11.04.2007 şi 12.04.2007 (înscrisuri ataşate de către acesta la dosar) deşi demonstrează prezenţa sa în cursul zilelor respective în alte localităţi (Alba Iulia, Teiuş) nu pot crea o convingere certă asupra lipsei sale din oraşul Blaj în acele date, au atât mai mult cu cât inculpatul domiciliază în această localitate.
4.3.Faptul că în data de 11.04.2007 a fost prezent în oraşul Teiuş unde a efectuat un control tematic la unităţi de comercializare încălţăminte nu exclude posibilitatea prezenţei sale, în aceeaşi zi, în localitatea Blaj, chiar dacă s-ar lua în considerare expunerile sale conform cărora controlul la o unitate durează aproximativ 2 ore.
4.4.Faţă de cele reţinute mai sus, Curtea a apreciat că înscrisurile depuse în apărare nu întrunesc exigenţele unor probe mai presus de orice îndoială, care să rezulte din corelarea unor prezumţii suficient de puternice, clare şi concordante sau din situaţii de fapt necontestate.
Pentru aceste aspecte prin decizia penală nr.94 din 6 noiembrie 2008, Curtea de Apel Alba Iulia a admis apelul declarat de DNA - Serviciul Teritorial Alba Iulia împotriva sentinţei penale nr.129/31.03.2008 a Tribunalului pe care a desfiinţat-o şi rejudecând:
În baza art.334 Cod procedură penală a schimbat încadrarea juridică a faptei din infracţiunea prevăzută de art.254 al.1 şi 2 Cod penal raportat la art.6 şi 7 al.1 din Legea nr.78/2000 cu aplicarea art.41 al. 2 Cod penal în infracţiunea de înşelăciune prev. de art.215 alin.1 Cod penal cu aplicarea art.41 alin. 2 Cod penal.
A fost condamnat inculpatul V V la 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art.215 alin.1 Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal.
A fost privat inculpatul de exerciţiul drepturilor prev. de art.64 lit.a teza a II-a, b şi c Cod penal.
În baza art.81 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o durată de 2 ani şi 6 luni.
S-a atras atenţia inculpatului, asupra prevederilor art.83 Cod penal.
În baza art.71(5) Cod penal s-a dispus suspendarea executarea pedepsei accesorii pe o durată de 2 ani şi 6 luni.
În baza art.118 lit.e s-a dispus confiscarea specială în favoarea statului a sumei de 700 lei.
În baza art.191 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul să plătească în favoarea statului 300 lei cheltuieli judiciare.
Împotriva deciziei penale nr.94/A din 6 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Alba Iulia au declarat recurs Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Anticorupţie Alba Iulia şi inculpatul V V.
Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Anticorupţie Alba Iulia critică decizia pentru netemeinicie sub aspectul individualizării pedepsei aplicată inculpatului, atât în ceea ce priveşte cuantumul cât şi modalitatea de executare.
În motivarea recursului se arată că pedeapsa aplicată nu corespunde dezideratelor înscrise în art.52 Cod penal şi art.72 Cod penal faţă de modul şi împrejurările concrete de comitere a infracţiunii, de statutul social şi funcţia de conducere pe care acesta a ocupat-o la momentul respectiv în cadrul societăţii, de poziţia procesuală nesinceră a inculpatului, care în mod constant a adoptat o atitudine de negare şi inducere în eroare cu privire la circumstanţele săvârşirii faptei, în pofida probelor evidente de vinovăţie, în mod nejustificat instanţa a individualizat pedeapsa la limita minimă prevăzută de lege şi a apreciat că scopul acesteia poate fi atins şi fără privare de libertate.
Având în vedere cele expuse se solicită admiterea recursului, casarea hotărârii instanţei de apel sub aspectul laturii penale şi majorarea pedepsei aplicate, stabilind executarea acesteia în regim de detenţie.
Inculpatul V V critică hotărârea recurată pentru nelegalitate şi netemeinicie sub următoarele aspecte :
1. Greşita condamnare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art.215 alin.1 Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal , în cauză neexistând probe certe de vinovăţie, or în caz de îndoială, ce nu poate fi înlăturată prin probe, trebuie aplicat principiul in dubio pro reo.
În motivarea recursului, inculpatul arată că la data la care denunţătorul B S pretinde că i-a dat banii se afla în municipiul Alba Iulia, la dosar existând o copie a procesului-verbal încheiat în perioada în care denunţătorii pretind că i-au oferit banii, precum şi o copie a condicii de prezenţă.
Cu privire la cea de a doua faptă, recurentul arată că nu avea competenţa de a face control la brutăria denunţătorilor, fapt cunoscut de B S, declaraţiile martorului F N sunt subiective, acesta fiind angajatul denunţătorilor, iar între declaraţiile date la urmărirea penală şi la cercetarea judecătorească există diferenţe majore.
De asemenea, instanţa de apel a reţinut în mod greşit că putea să facă un control inopinat la brutăria denunţătorilor, concluzionând că cele două acte, respectiv HG 1121/2005 şi circulara Preşedintelui ANPC nu constituie dovezi certe de probare a lipsei sale de competenţă.
2. Organele de urmărire penală i-au determinat pe denunţători să săvârşească o faptă penală, în scopul obţinerii de probe, încălcându-se dispoziţiile art.68 alin.2 Cod procedură penală , la dosarul cauzei existând un proces-verbal unde sunt trecute bancnote înseriate, care însă nu i-au fost înmânate inculpatului.
3. În motivarea hotărârilor, instanţele fac referire la ordonanţele de interceptare a convorbirilor telefonice pe parcursul lunilor mai-iunie 2007, care însă nu se regăsesc la dosar, ci doar i-au fost arătate de către procurorul DNA după terminarea cercetărilor.
4. Instanţa de apel a schimbat încadrarea juridică a faptei fără să pună în discuţie noua încadrare şi fără să-i atragă atenţia că are dreptul să ceară lăsarea cauzei mai la urmă sau eventual amânarea judecăţii pentru a-şi putea pregăti apărarea, încălcându-se dispoziţiile art.334 Cod procedură penală.
Pentru motivele arătate inculpatul solicită achitarea sa în baza art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.a Cod procedură penală sau trimiterea cauzei la instanţa de apel în vederea rejudecării.
Examinând recursurile declarate în cauză prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art.3859 pct.10,14,18 Cod procedură penală, Înalta Curte reţine că numai recursul declarat de parchet este întemeiat pentru considerentele ce se vor arăta:
1. Referitor la recursul declarat de Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Anticorupţie Alba Iulia, Înalta Curte constată că acesta este întemeiat, decizia recurată fiind supusă casării în baza art.3859 pct.14 Cod procedură penală.
Potrivit art.72 Cod penal la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a codului, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Instanţa de prim control judiciar a aplicat inculpatului o pedeapsă în cuantumul minim prevăzut de lege pentru fapta comisă, pedeapsă ce nu este în măsură să corespundă cerinţelor art.52 Cod penal.
Faţă de gradul de pericol social concret al faptei comise, forma continuată a infracţiunii, atitudinea procesuală nesinceră a inculpatului, în pofida probelor certe de vinovăţie, se impune majorarea cuantumului pedepsei aplicate la 1 an şi 6 luni închisoare.
În ceea ce priveşte modalitatea de executare, Înalta Curte apreciază că sunt întrunite condiţiile cerute de art.81 Cod penal pentru a se dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei, inculpatul fiind infractor primar, iar scopul pedepsei poate fi atins chiar şi fără executarea acesteia.
2. Recursul declarat de inculpat este nefondat, în sarcina acestuia reţinându-se în mod corect săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art.215 alin.1 Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal.
Atât instanţa de fond, cât şi instanţa de apel au stabilit situaţia de fapt în concordanţă cu probele administrate, respectiv că la data de 11.04.2007 şi, respectiv, în cursul lunii aprilie 2007, inculpatul a primit de la denunţătorii B S şi B E sumele de 700 lei şi 300 lei pentru a nu aplica sancţiuni contravenţionale ca urmare a unor nereguli constatate.
Inculpatul a pretins şi a primit banii de la denunţători, inducându-i în eroare pe aceştia cu privire la împrejurarea că actul pentru a cărui îndeplinire a pretins banii – respectiv constatarea neregulilor şi aplicarea sancţiunii contravenţionale – intră în atribuţiile sale de serviciu, inculpatul fiind inspector la OJPC Alba .
Astfel, la data de 11.04.2007, inculpatul i-a relatat denunţătorului B S că a efectuat un control la magazinele acestuia şi a constatat că pungile cu pâine expuse nu aveau inscripţionată data cu termenul de valabilitate, faptă ce constituie contravenţie.
Pentru a nu îi aplica amenda, inculpatul i-a pretins denunţătorului suma de 700 lei, reprezentând în opinia inculpatului „ 25% din valoarea amenzii” , sumă pe care denunţătorul i-a dat-o în două transe, mai întâi suma de 600 lei, iar apoi 100 lei, aceasta din urmă fiind predată şi în prezenţa soţiei denunţătorului – martora B E, în faţa magazinului SC Luiza SRL din Blaj.
După primirea banilor, inculpatul i-a spus denunţătorului că poate folosi în continuare pungile astfel inscripţionate, iar în ipoteza în care vine în control altă persoană îl va anunţa să nu folosească pungile.
În cursul lunii aprilie 2007, inculpatul a venit la sediul brutăriei aparţinând SC E SRL Blaj, pretinzând că efectuează un control la societatea denunţătorilor ce are ca obiect funcţionarea în condiţii normale a cântarului şi respectarea normelor privind cantitatea pâinii.
În acest sens, inculpatul , după ce a verificat gramajul pâinii şi funcţionarea cântarului, i-a spus denunţătoarei B E că sunt nereguli, însă pentru a nu întocmi proces-verbal de contravenţie i-a solicitat acesteia suma de 300 lei .
Denunţătoarea i-a dat inculpatului o sumă de bani, potrivit declaraţiei acesteia 300 lei, fapt confirmat şi de martorul F N , care însă nu a putut preciza cuantumul sumei.
Cert este însă că inculpatul a primit de la martora denunţătoare o sumă de bani, pretinzând că nu îi va încheia proces-verbal pentru neregulile constatate.
Săvârşirea faptei de către inculpat a fost dovedită cu declaraţiile denunţătorilor B S şi B E ce se coroborează cu declaraţiile martorilor F N,O I, cu nota de redare a convorbirilor purtate între inculpat şi denunţători la data de 24.09.2007.
În recursul său, inculpatul a susţinut că denunţătorii au dat declaraţii contradictorii, în ceea ce priveşte data la care i-au dat banii, în cursul cercetării judecătoreşti susţinând că au făcut aceste lucru la data de 15 sau 16 aprilie 2007 în loc de 11 aprilie 2008, când recurentul a fost în alte localităţi - Teiuş, Alba Iulia - unde a sancţionat alţi agenţi economici , depunând la dosar procesele-verbale de contravenţie.
Aşa cum s-a arătat, din probele administrate rezultă cu certitudine primirea sumelor de bani de către inculpat, iar faptul că denunţătorul B S a arătat în instanţă că a dat banii inculpatului în jurul datei de 15-16 aprilie, în loc de 11 aprilie cum a declarat la urmărirea penală nu este de natură să creeze vreun dubiu instanţei cu privire la darea/primirea sumei respective.
Este probabil ca datorită trecerii timpului, martorul să nu poată indica cu exactitate data, aşa cum a precizat la urmărirea penală, ci să plaseze evenimentul cu câteva zile mai târziu.
În ambele situaţii însă, faptul că inculpatul s-a aflat în zilele respective în alte localităţi, respectiv Teiuş sau Alba Iulia, nu exclude posibilitatea prezenţei sale în Blaj, inculpatul domiciliind în această localitate, după cum a reţinut şi instanţa de apel.
Recurentul inculpat a ai arătat că în cauză au fost încălcate dispoziţiile art.68 alin.2 Cod procedură penală potrivit cărora este oprit a determina o persoană să săvârşească sau să continue săvârşirea unei fapte penale, în scopul obţinerii de probe, făcând referire în acest sens la procesul-verbal de la f.65 dosar urmărire penală .
Examinând actele dosarului se constată că procesul-verbal încheiat la data de 18.05.2007 de Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Anticorupţie Alba Iulia nu au legătură cu infracţiunea ce s-a reţinut în sarcina inculpatului, aceasta fiind comisă în luna aprilie 2007.
De asemenea, în cauză, instanţele au stabilit situaţia de fapt având în vedere şi procesul-verbal de transcriere a convorbirilor ambientale purtate la data de 24 septembrie 2007 între denunţător, inculpat şi martorul O I, iar potrivit art.916 alin.2 Cod procedură penală înregistrările efectuate de părţi sau de alte persoane, constituie mijloace de probă când privesc propriile convorbiri sau comunicări pe care le-au purtat cu terţii.
Instanţele, contrar susţinerilor inculpatului, nu fac referire la stabilirea situaţiei de fapt la interceptarea convorbirilor telefonice ale inculpatului în perioada mai-iulie 2007.
Ultima critică formulată de inculpat este nefondată, fiind respectate dispoziţiile art.334 Cod procedură penală.
Unul din motivele de apel l-a constituit tocmai schimbarea încadrării juridice a faptei în infracţiunea prevăzută de art.215 alin.1 Cod penal cu aplicarea art.41 al.2 Cod penal, această schimbare de încadrare fiind discutată la termenul din 6 mai 2008.
Inculpatul a avut posibilitatea să ia la cunoştinţă de apelul declarat de procuror şi să-şi pregătească apărarea în raport de acesta.
Faţă de considerentele expuse, în baza dispoziţiilor art.38515 pct.2 lit.d Cod procedură penală, Înalta Curte va admite recursul declarat de procuror, va casa în parte decizia recurată şi rejudecând:
Va majora pedeapsa aplicată inculpatului de la 6 luni la 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art.215 alin.1 Cod penal cu aplicarea art.41 al.2 Cod penal.
Va majora termenul de încercare la 3 ani şi 6 luni.
Se vor menţine celelalte dispoziţii ale deciziei.
În baza art.38515 pct.1 lit.b Cod procedură penală se va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpat.
Văzând şi dispoziţiile art.192 alin.2 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Anticorupţie Alba Iulia împotriva deciziei penale nr.94/A din 6 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia Penală, privind pe inculpatul V V.
Casează în parte decizia penală atacată şi rejudecând:
Majorează pedeapsa aplicată inculpatului V V pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art.215 al.1 Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal de la 6 luni închisoare la 1 an şi 6 luni închisoare.
Majorează termenul de încercare de la 2 ani şi 6 luni la 3 ani şi 6 luni.
Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei atacate.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul V V împotriva deciziei penale nr.94/A din 6 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia Penală.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 250 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 martie 2009.
Alte legături de la această informațiecomunicate de presă din
05 decembrie 2007