DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
14 octombrie 2009
Nr. 257/VIII/3

COMUNICAT

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Craiova, Biroul Teritorial Tg. Jiu efectuează cercetări penale faţă de inculpatul DRĂGHICI ALEXANDRU, consilier superior în cadrul Consiliului Judeţean Gorj – Direcţia Tehnico – Economică, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de trafic de influenţă, în formă continuată.

Din Ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale întocmită de procurori a rezultat următoarea stare de fapt:
În perioada decembrie 2008 – septembrie 2009, inculpatul Drăghici Alexandru a pretins şi primit de la un denunţător, în mai multe tranşe, suma totală de 46.400 lei în schimbul promisiunii că va interveni pe lângă persoane din conducerea Consiliului Judeţean Gorj, Ministerului Administraţiei şi Internelor, Serviciului Român de Informaţii cât şi a Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, pentru ca denunţătorul şi soţia acestuia să obţină un loc de muncă la una din aceste instituţii.
La data de 13 octombrie 2009, inculpatul Drăghici Alexandru a fost prins în flagrant de procurorii anticorupţie după ce a primit de la denunţător suma de 2.000 lei, reprezentând o tranşă din banii pretinşi.
Inculpatului i s-au adus la cunoştinţă acuzaţiile în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 3 Cod de procedură penală. La data de 13 octombrie 2009, procurorii anticorupţie au dispus reţinerea acestuia pe o perioadă de 24 de ore iar la data de 14 octombrie 2009, Tribunalul Gorj a dispus arestarea acestuia pe termen de 25 de zile.
Serviciul Român de Informaţii – Direcţia Judeţeană de Informaţii Gorj a contribuit la constituirea acestui dosar penal, în conformitate cu prevederile art. 14 alin. 3 din O.UG. 43/2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie.
Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală necesară în vederea propunerii unor măsuri preventive, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE


Alte legături de la această informație

comunicate-hotărâri de condamnare din 28 iulie 2010
hotărâri definitive din 28 iulie 2010