DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
30 septembrie 2009
Nr. 235/VIII/3

COMUNICAT

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatei NICOLESCU ELISABETA CAMELIA, ofiţer de poliţie judiciară în cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (B.C.C.O) Bucureşti – Serviciul de Combaterea Finanţării Terorismului şi Spălării Banilor, în sarcina căreia s-au reţinut două infracţiuni de luare de mită.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:
În cursul lunii august 2009, inculpata Nicolescu Elisabeta Camelia, în calitate de ofiţer de poliţie judiciară în cadrul I.G.P.R. – B.C.C.O.B. – Serviciul de Combatere a Finanţării Terorismului şi Spălării Banilor, a pretins suma de 30.000 euro de la un denunţător (administrator al unei societăţi comerciale din judeţul Ilfov) în scopul de a propune o soluţie de neîncepere a urmăririi penale faţă de acesta din urmă într-un dosar penal în care denunţătorul era cercetat pentru evaziune fiscală.
La data de 8 septembrie 2009, Nicolescu Elisabeta Camelia fost prinsă în flagrant de procurorii anticorupţie după ce a primit de la denunţător suma de 10.000 USD, reprezentând o primă tranşă din suma pretinsă cu titlu de mită.
De asemenea, s-a mai stabilit că în cursul anului 2006, Nicolescu Elisabeta Camelia, având spre instrumentare un alt dosar penal în care acelaşi denunţător era cercetat pentru fapte referitoare la transferuri valutare externe suspecte, a primit de la acesta suma de 50.000.000 ROL cu scopul de a propune o soluţie de neîncepere a urmăririi penale în dosarul respectiv.
La data de 9 septembrie 2009, procurorii anticorupţie au dispus reţinerea inculpatei Nicolescu Elisabeta Camelia pe o perioadă de 24 de ore iar la aceeaşi dată, Curtea de Apel Bucureşti a dispus arestarea inculpatei pe o perioadă de 29 de zile.
La instrumentarea acestui dosar, au contribuit ofiţeri din cadrul M.A.I. – Direcţia Generală Anticorupţie.

Dosarul a fost înaintat spre judecare la Curtea de Apel Bucureşti.

Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE


Alte legături de la această informație

comunicate-hotărâri de condamnare din 04 martie 2010