DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ

Nr. 121/29 iulie 2003

 

 

C O M U N I C A T

 

 

Procurori din cadrul Parchetului Naţional Anticorupţie au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpaţilor:

- lt. col. (r) LUCA GHEORGHE- luare de mită, înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, fals intelectual şi asociere pentru săvârşirea de infracţiuni;

- STAN COSTEL- dare de mită, înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, instigare la fals intelectual şi uz de fals, asociere pentru săvârşirea de infracţiuni;

- STAN DANIELA- înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, instigare la fals intelectual şi uz de fals, asociere pentru săvârşirea de infracţiuni;

- NICA BENONI, CARAIAN ROMICĂ, CONSTANTIN NICOLAE, PENTELEI CONSTANŢA, PENTELEI FLORINEL - înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, uz de fals şi asociere pentru săvârşirea de infracţiuni.

Toţi inculpaţii au săvârşit infracţiunile de care sunt acuzaţi în concurs real şi în formă continuată.

Anchetatorii au reţinut faptul că cei opt inculpaţi au alcătuit, în perioada 1999-2000, un grup infracţional structurat pe principii în stil mafiot, asociindu-se pentru obţinerea, în Sectorul 1 al Capitalei, a 15 imobile care nu le aparţineau, prin falsificarea unor hotărâri judecătoreşti, şi vânzarea ulterioară a acestora în cascadă unor cumpărători de bună credinţă, reuşind astfel scoaterea din sfera de proprietate a adevăraţilor deţinători.

Iniţial, inculpaţii STAN COSTEL şi STAN DANIELA- soţ şi soţie, PENTELEI CONSTANŢA şi PENTELEI FLORINEL- mamă şi fiu deschideau acţiuni la Judecătorie în numele unor persoane racolate din cercul lor de cunoştinţe, solicitând Instanţei să constate calitatea de proprietar a acestora pentru imobilul implicat în acţiune. Cu ajutorul documentelor de identitate ale unor persoane din anturajul inculpaţilor, STAN COSTEL reuşea să obţină hotărâri judecătoreşti contrafăcute prin care se constata dreptul de proprietate, făcând, totodată, şi menţiunea că sentinţa este definitivă şi irevocabilă. Etapa următoare consta în obţinerea raportului de expertiză topografică, inculpatul STAN COSTEL contactându-l pentru aceasta pe inculpatul lt. col. (r) LUCA GHEORGHE, expert tehnic în cadrul Biroului Central pentru Expertize Tehnice, care, contra unor sume variind între 500-800.000 lei, a întocmit, în timp, 14 documentaţii false.

După întabularea imobilului, pretinsul proprietar vindea imobilul sau terenul la mai mulţi intermediari fictivi, recomandaţi tot de inculpaţi, până ce se reuşea vânzarea la un cumpărător de bună credinţă. Pentru a-i arăta acestuia din urmă că situaţia juridică a terenului sau a locuinţei este clară, se întocmeau de fiecare dată acte de vânzare-cumpărare la un notar public.

Prejudiciile cauzate de inculpaţi sunt imense, valoarea fiecărui imobil variind între 40.000-50.000 de dolari, şi chiar 500.000 de dolari. Faptele comise de inculpaţi sunt prevăzute şi sancţionate de lege cu închisoare de la 10 la 20 de ani şi prezintă un pericol social concret.

Procurorii au dispus disjungerea cauzei pentru continuarea cercetărilor şi identificarea tuturor persoanelor, care prin funcţiile pe care le-au deţinut i-au ajutat pe inculpaţi să identifice imobilele, să le întabuleze în Cartea Funciară şi să le înstrăineze, precum şi a autorilor care au falsificat hotărârile judecătoreşti, dar şi continuarea cercetărilor cu privire la situaţia altor imobile pentru care sunt indicii că au fost valorificate de inculpaţi în mod asemănător cu cele pentru care au fost trimişi în judecată.

Cauza se trimite spre competentă soluţionare Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti.

 

 

BIROUL PENTRU RELAŢII CU PRESA


Alte legături de la această informație

comunicate-hotărâri de condamnare din 27 mai 2013