IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
COMUNICAT
Prin decizia penală nr. 18 din 10.01.2024, Curtea de Appel Oradea admite acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Oradea cu inculpatul CRĂCIUN SORIN IOAN, la data faptelor asistent medical în cadrul Spitalului Clinic Municipal „Dr. Gavril Curteanu” Oradea ulterior în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Bihor (după preluarea de către acesta a celei dintâi unități spitalicești) și îl condamnă pe acesta la o pedeapsă de un an și 8 luni închisoare și interzicerea, atât în timpul cât și pe o perioadă de 2 ani de la executarea pedepsei închisorii, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență în formă continuată.
Dispune confiscarea de la inculpatul Crăciun Sorin Ioan a sumei de 23.500 euro și 3.900 lei.
Obligă inculpatul la plata sumei de 2.600 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
DEFINITIVĂ
Acordul de recunoaștere a vinovăției și dosarul aferent au fost înaintate în instanță de către Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Oradea în data de 13 iulie 2023, vezi comunicatul nr. 914/VIII/3 din data de 07 septembrie 2023 (comunicatul nr. 6).
BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE
Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informațiecomunicate de presă din
07 septembrie 2023