DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
30 aprilie 2009
Nr. 103/VIII/3

COMUNICAT

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie efectuează cercetări penale faţă de inculpaţii: MĂRGĂRIT ADRIAN GINEL şi CUPE DANIEL IOAN, ambii ofiţeri de poliţie judiciară în cadrul Direcţiei de Combatere a Crimei Organizate – Brigada Bucureşti – Serviciul de Combatere a Finanţării Terorismului şi Spălării Banilor, în sarcina cărora s-a reţinut infracţiunea de luare de mită şi respectiv faţă de BOLMADÎR ULISE, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de complicitate la luare de mită.
Din Ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale întocmită de procurori a rezultat că în cursul lunii aprilie 2009, inculpaţii Mărgărit Adrian Ginel şi Cupe Daniel Ioan, ambii ofiţeri de poliţie judiciară în cadrul Direcţiei de Combatere a Crimei Organizate – Brigada Bucureşti – Serviciul de Combatere a Finanţării Terorismului şi Spălării Banilor, fiind în exercitarea atribuţiilor de serviciu în ceea ce priveşte culegerea de informaţii pentru descoperirea infracţiunilor, au pretins, prin intermediul inculpatului Bolmadîr Ulise, suma de 30.000 euro. În schimbul banilor pretinşi, ofiţerii de poliţie au promis unui cetăţean străin că vor soluţiona favorabil o lucrare penală în care efectuau verificări faţă de acesta în ceea ce priveşte posibila săvârşire a unor infracţiuni de natură economică. Cei 30.000 euro pretinşi de inculpaţii Mărgărit Adrian Ginel şi Cupe Daniel Ioan în scopul arătat mai sus au fost remişi în mai multe tranşe complicelui acestora, inculpatul Bolmadîr Ulise, în data de 29.04.2009 acesta fiind surprins în flagrant în timp ce primea suma de 24.100 euro de la o persoană, martor în cauză.

Inculpaţilor li s-au adus la cunoştinţă acuzaţiile în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 3 Cod de procedură penală, iar la data de 30 aprilie 2009, procurorii anticorupţie au dispus reţinerea celor trei inculpaţi pe o perioadă de 24 de ore. La aceeaşi dată, Curtea de Apel Bucureşti a dispus măsura arestării preventive pe termen de 29 de zile faţă de toţi inculpaţii.
La instrumentarea acestui dosar, procurorii au colaborat cu ofiţeri din cadrul M.A.I. - Direcţia Generală Anticorupţie.
Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală necesară în vederea propunerii unor măsuri preventive, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE



Alte legături de la această informație

comunicate-hotărâri de condamnare din 23 martie 2010