DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ


COMUNICAT


Prin decizia penală nr. 624 din 08.09.2023, Curtea de Apel Oradea a hotărât condamnarea inculpatului G.I.Z. la o pedeapsă de 2 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani și interzicerea, pe o perioadă de un an de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pentru săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene în formă continuată.
Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 90 de zile lucrătoare, în cadrul Primăriei com. Țețchea sau în cadrul Primăriei mun. Oradea.
Obligă inculpatul la plata către partea civilă, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a sumei totale de 28.146 lei, pentru campaniile din perioada 2008-2016, precum și a accesoriilor fiscale aferente de la data acordării (raportat la data încasării anuale a fiecărei sume) și până la plata efectivă a întregului debit.
Dispune desființarea înscrisurilor falsificate.
Obligă inculpatul la plata sumei de 15.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Obligă partea civilă apelantă Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură la plata sumei de 1.000 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului.

DEFINITIVĂ

Inculpatul a fost trimis în judecată de către Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Oradea la data de 26 noiembrie 2020, vezi comunicatul nr. 870/VIII/3 din data de 09 decembrie 2020 (comunicatul nr. 9).

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE


Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 09 decembrie 2020