Direcția Națională Anticorupție

IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ

ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ

Decizia nr.2927

Dosar nr.213/57/2007

Şedinţa publică din 23 septembrie 2008
[...]
S-au luat în examinare recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie –Direcţia Naţională Anticorupţie –Serviciul Teritorial Alba Iulia şi de inculpatul D N împotriva sentinţei penale nr.103 din 28 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Alba Iulia.
S-a prezentat recurentul intimat inculpat, asistat de avocaţi, apărători aleşi.
Procedura de citare a fost îndeplinită.
Instanţa, potrivit dispoziţiilor art.385¹⁴ alin.1¹ Cod procedură penală, a întrebat inculpatul dacă înţelege să dea declaraţie sau invocă dreptul la tăcere.
Inculpatul a arătat că nu înţelege să dea alte declaraţii, menţinându-le pe cele date anterior.
Procurorul a solicitat respingerea recursului parchetului, astfel cum se afla motivat la dosarul cauzei, cerând casarea hotărârii atacate şi pronunţarea unei hotărâri legale şi temeinice, susţinând că, în mod nelegal instanţa de fond a dispus condamnarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă prev. de art.257 Cod penal rap. la art.7 din Legea nr.78/2000, deşi prin rechizitoriul nr.31/P/2006 din 23 februarie 2007 al DNA – Serviciul Teritorial Alba Iulia, inculpatul D N a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii continuate de trafic de influenţă prev. de art.257 Cod penal rap. la art.7 alin.3 din Legea nr.78/2000, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal. În consecinţă, instanţa a condamnat inculpatul pentru o altă infracţiune decât cea cu care a fost sesizată prin rechizitoriu, fără a pune în discuţia părţilor schimbarea încadrării, existând astfel contradicţie între considerentele şi dispozitivul hotărârii.
A mai arătat că hotărârea instanţei de fond este nelegală deoarece, în mod greşit s-a reţinut că inculpatul a primit de la denunţătoarea T M E doar suma de 3200 de euro, deşi probatoriul a relevat în mod indubitabil, faptul că inculpatul a pretins şi primit suma totală de 3500 de euro.
S-a susţinut, de asemenea, că hotărârea este nelegală întrucât nu a fost obligat inculpatul D N să restituie numitei T M E suma totală de 3500 euro, pretinsă şi primită de la denunţătoare.
S-a apreciat că în mod nelegal instanţa de fond a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate inculpatului , fără însă a motiva aplicarea suspendării.
S-a mai susţinut că în mod nelegal instanţa de fond nu a stabilit termenul de încercare pentru pedeapsa suspendată şi a dispus prin încheiere îndreptarea erorii materiale, fără însă a se face menţiune pe minută despre aceasta.
Totodată, s-a considerat că în mod nelegal instanţa a obligat inculpatul la plata unor cheltuieli judiciare mult prea mici în raport cu cele reale.
Nu în ultimul rând, reprezentantul Ministerului Public a arătat că în mod netemeinic instanţa a aplicat inculpatului D N o pedeapsă cu închisoarea îndreptată spre minimul special, dispunând totodată şi suspendarea condiţionată a executării acesteia.
Apărătorul ales al inculpatului a depus motivele de recurs pe care le-a susţinut şi dezvoltat oral, solicitând admiterea recursului inculpatului şi, în principal, achitarea acestuia întrucât probele în baza cărora s-a pronunţat soluţia de condamnare sunt contradictorii şi interesate, fără a demonstra cu certitudine vinovăţia inculpatului.
A arătat că la baza condamnării inculpatului au stat depoziţiile membrilor familiei T, depoziţii care conţin contradicţii în ce priveşte sumele de bani pretinse a fi date, momentele şi locurile înmânării acelor sume.
A mai susţinut că notiţele din agenta denunţătoarei T M nu pot constitui probe întrucât este consemnat un alt nume, respectiv ”D” în loc de „Du”, deşi aceasta cunoştea foarte bine numele inculpatului întrucât erau prieteni de familie de mulţi ani.
A mai arătat că din conţinutul celor trei transcrieri ale interceptărilor audio nu reiese cu certitudine săvârşirea vreunei fapte penale de către inculpat, iar dubiul trebuie să profite acestuia. Mai mult, unele dintre aceste înregistrări nu au fost obţinute în condiţii de legalitate, astfel încât nu pot fi folosite ca probe.
Într-un ultim subsidiar a solicitat casarea hotărârii pronunţate cu trimiterea cauzei spre rejudecare pentru completarea probatoriului, în sensul obligării instanţei de fond să ataşeze, în original, materialul de interceptare şi pentru a da posibilitatea inculpatului să îşi formuleze apărarea.
În ceea ce priveşte recursul parchetului a arătat că este parţial întemeiat, în sensul că instanţa de fond a omis să pună în discuţie schimbarea încadrării juridice a faptei şi nu a motivat aplicarea suspendării executării pedepsei.
Celelalte aspecte invocate le-a considerat a fi neîntemeiate, susţinând că împrejurarea că inculpatul nu a recunoscut fapta nu poate constitui o agravantă.
Nu în ultimul rând, a menţionat faptul că inculpatul este poliţist, a fost recompensat, avansat în funcţie, are familie, copil, este şef de serviciu şi absolvent al Facultăţii de Drept.
Apărătorul ales al inculpatului a depus motivele de recurs formulate în scris, pe care le-a susţinut şi dezvoltat oral, solicitând, în principal, casarea hotărârii pronunţate şi restituirea cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale, arătând că au fost încălcate dispoziţiile cu privire la sesizarea instanţei, în sensul că prin rechizitoriu, inculpatul a fost trimis în judecată şi condamnat pentru o altă infracţiune decât cea cu privire la care s-a desfăşurat urmărirea penală.
Într-un prim subsidiar, în temeiul art.385⁹ pct.9 Cod procedură penală, a solicitat casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond, având în vedere că dispozitivul hotărârii nu se înţelege, în sensul că instanţa fondului, deşi a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei nu a stabilit şi termenul de încercare, completând apoi minuta şi dispozitivul pe calea unei încheieri de îndreptare de eroare materială şi nu a făcut menţiunea despre aceasta pe actul îndreptat.
A mai arătat că un alt motiv de recurs îl constituie împrejurarea că inculpatul nu a fost audiat după schimbarea încadrării juridice a faptei.
Într-un ultim subsidiar, a solicitat achitarea inculpatului în temeiul art.11 pct.2 lit.a rap. la art.10 lit.a Cod procedură penală, pe motiv că fapta nu există.
Cât priveşte recursul parchetului a solicitat admiterea, apreciind întemeiate motivele privind omisiunea instanţei de a stabili termenul de încercare şi cel privind schimbarea încadrării juridice a faptei.
Celelalte motive invocate le-a considerat neîntemeiate, solicitând a fi respinse.
Procurorul a solicitat respingerea recursului inculpatului ca nefondat, apreciind cererea de restituire a cauzei la procuror ca neîntemeiată, susţinând că rechizitoriul întocmit îndeplineşte condiţiile de formă şi de fond prev. de art.263 Cod procedură penală.
De asemenea, legalitatea interceptării convorbirilor a fost confirmată de către instanţă, fiind efectuate conform prevederilor legale şi aduse la cunoştinţa inculpatului cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală . Din aceste înregistrări rezultă că inculpatul a luat bani de la martora T M pentru transferarea soţului său T I de la un arest la altul, fiind astfel dovedită cu certitudine vinovăţia acestuia.
Inculpatul, în ultimul cuvânt a arătat că este nevinovat, solicitând admiterea recursului său şi respingerea recursului parchetului.

CURTEA
Asupra recursurilor de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr.103 din 28 noiembrie 2007, Curtea de Apel Alba Iulia, în baza art.257 Cod penal rap. la art.7 din Legea nr.78/2000, a condamnat pe inculpatul D N, la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.
În baza art.71 Cod penal a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie privind interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a-c şi e Cod penal.
În baza art.81, 82 şi art.71 alin.5 Cod penal a suspendat condiţionat executarea pedepsei principale şi a pedepsei accesorii.
În baza art.359 Cod procedură penală a atras atenţia inculpatului D N asupra dispoziţiilor art.83 Cod penal privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei.
În baza art.61 alin.4 din Legea nr.78/2000 a obligat inculpatul D N să restituie numitei T M E suma de 3200 euro sau echivalentul în lei la data plăţii.
Prin încheierea penală nr.4/F/CC/2008 din 7 februarie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia în acelaşi dosar, s-a dispus îndreptarea erorii materiale din cuprinsul minutei, considerentelor şi dispozitivului sentinţei penale nr.103 din 28 noiembrie 2007, în sensul că s-a stabilit termenul de încercare, urmare suspendării pedepsei principale, la 4 ani şi 6 luni.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că inculpatul D N, având funcţia de ofiţer de poliţie judiciară în cadrul IPJ – Sibiu, în perioada mai 05 - mai 06 a pretins şi primit de la martora T M E suma de 3200 euro pentru sine, lăsând-o să înţeleagă că are influenţă asupra colegilor şi superiorilor din IPJ Sibiu pentru a-i determina să dispună transferul soţului său, T I din arestul IPJ Mureş în arestul IPJ Sibiu unde să execute pedeapsa şi să beneficieze de un regim preferenţial.
Situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului au fost stabilite pe baza materialului probator administrat în cauză, respectiv: denunţul formulat de T M E, procese – verbale privind transcrierea discuţiilor purtate de învinuitul D N cu martora T M la datele de 17 mai 2006, 25 mai 2006 şi 14 iunie 2006, declaraţiile martorilor T M E, T I, T A, C D C, procesele – verbale de confruntare dintre martora T M şi P D I, P D şi inculpatul D N, dintre T I şi P D şi inculpatul D N, copie a recipisei W U, copia înscrisului prezentat de T M cuprinzând menţiuni referitoare la banii predaţi inculpatului, procese - verbale întocmite de DGA - Biroul Anticorupţie Sibiu, listingul convorbirilor efectuate de la telefoanele inculpatului şi martorii T M, P D şi G V D, precum şi declaraţiile inculpatului.
Fiind audiat, pe parcursul procesului penal, inculpatul nu a recunoscut săvârşirea faptei.
Împotriva sentinţei penale nr.103 din 28 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Alba Iulia au declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Alba Iulia şi inculpatul D N.
Procurorul a solicitat admiterea recursului parchetului, astfel cum se afla motivat la dosarul cauzei, cerând casarea hotărârii atacate şi pronunţarea unei hotărâri legale şi temeinice, susţinând că, în mod nelegal instanţa de fond a dispus condamnarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă prev. de art.257 Cod penal rap. la art.7 din Legea nr.78/2000, deşi prin rechizitoriul nr.31/P/2006 din 23 februarie 2007 al Direcţia Naţională Anticorupţie –Serviciul Teritorial Alba Iulia inculpatul D N a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii continuate de trafic de influenţă prev. de art.257 Cod penal rap. la art.7 alin.3 din Legea nr.78/2000 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal. În consecinţă, instanţa a condamnat inculpatul pentru o altă infracţiune decât cea cu care a fost sesizată prin rechizitoriu, fără a pune în discuţia părţilor schimbarea încadrării, existând astfel contradicţie între considerentele şi dispozitivul hotărârii.
A mai arătat că hotărârea instanţei de fond este nelegală deoarece, în mod greşit s-a reţinut că inculpatul a primit de la denunţătoarea T M E doar suma de 3200 de euro, deşi probatoriul a relevat în mod indubitabil faptul că inculpatul a pretins şi primit suma totală de 3500 de euro.
S-a susţinut, de asemenea, că hotărârea instanţei este nelegală întrucât nu a fost obligat inculpatul D N să restituie numitei T M E suma totală de 3500 euro, pretinsă şi primită de la denunţătoare.
S-a apreciat că în mod nelegal instanţa de fond a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate inculpatului, fără însă a motiva aplicarea suspendării.
S-a mai susţinut că în mod nelegal instanţa de fond nu a stabilit termenul de încercare pentru pedeapsa suspendată şi a dispus prin încheiere îndreptarea erorii materiale, fără însă a se face menţiune pe minută despre aceasta.
Totodată, s-a considerat că în mod nelegal instanţa a obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare mult prea mici în raport cu cele reale.
Nu în ultimul rând, reprezentantul Ministerului Public a arătat că în mod netemeinic instanţa a aplicat inculpatului D N o pedeapsă cu închisoarea îndreptată spre minimul special, dispunând totodată şi suspendarea condiţionată a executării acesteia.
Inculpatul, prin apărătorii săi, a solicitat admiterea recursului său şi, în principal, achitarea întrucât probele în baza cărora s-a pronunţat soluţia de condamnare sunt contradictorii şi interesate, fără a demonstra cu certitudine vinovăţia sa, afirmând că se consideră nevinovat.
A arătat că la baza condamnării sale au stat depoziţiile membrilor familiei T, depoziţii care conţin contradicţii în ce priveşte sume de bani pretinse a fi date, momentele şi locurile înmânării acelor sume.
A mai susţinut că notiţele din agenda denunţătoarei T M nu pot constitui probe întrucât este consemnat un alt nume , respectiv „ D” în loc de „Du”, deşi aceasta cunoştea foarte bine numele său întrucât erau prieteni de familie de mulţi ani.
A mai arătat că din conţinutul celor trei transcrieri ale interceptărilor audio nu reiese cu certitudine că ar fi săvârşit vreo faptă penală, iar dubiul trebuie să îi profite. Mai mult, unele dintre aceste înregistrări nu au fost obţinute în condiţii de legalitate, astfel încât nu pot fi folosite ca probe.
Într-un alt subsidiar a solicitat casarea hotărârii pronunţate cu trimiterea cauzei spre rejudecare pentru completarea probatoriului, în sensul obligării instanţei de fond să ataşeze, în original, materialul de interceptare a convorbirilor, precum şi autorizaţiile de interceptare şi pentru a-i da posibilitatea să îşi formuleze apărarea.
De asemenea, inculpatul a mai solicitat casarea hotărârii pronunţate şi restituirea cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale, arătând că au fost încălcate dispoziţiile cu privire la sesizarea instanţei, în sensul că prin rechizitoriu, a fost trimis în judecată şi condamnat pentru o altă infracţiune decât cea cu privire la care s-a desfăşurat urmărirea penală.
În temeiul art.385⁹ pct.9 Cod procedură penală a solicitat casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond, având în vedere că dispozitivul hotărârii nu se înţelege, în sensul că instanţa fondului , deşi a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei nu a stabilit şi termenul de încercare, completând apoi minuta şi dispozitivul pe calea unei încheieri de îndreptare de eroare materială şi nu a făcut menţiunea despre aceasta pe actul îndreptat.
A mai arătat că un alt motiv de recurs îl constituie împrejurarea că nu a fost audiat după schimbarea încadrării juridice a faptei.
Într-un ultim subsidiar, a solicitat achitarea în temeiul art.11 pct.2 lit.a rap. la art.10 lit.a Cod procedură penală, pe motiv că fapta nu există.
În ceea ce priveşte recursul parchetului a arătat că este parţial întemeiat , în sensul că instanţa de fond a omis să pună în discuţie schimbarea încadrării juridice a faptei şi nu a motivat aplicarea suspendării executării pedepsei.
Celelalte aspecte invocate le-a considerat a fi neîntemeiate solicitând a fi respinse.
Recursurile sunt nefondate.
Analizând sentinţa pronunţată în raport de probele dosarului şi prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea constată că hotărârea instanţei de fond este legală şi temeinică.
Astfel, situaţia de fapt a fost corect reţinută, fiind bine stabilită încadrarea juridică dată faptei, în acest sens Curtea constatând că prin rechizitoriul prin care a fost deferit instanţei inculpatul, procurorul a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului D N (...) pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă prev. de art.257 Cod penal rap. la art.7 alin.3 din Legea nr.78/2000.
Ca atare, instanţa de fond a condamnat inculpatul pentru infracţiunea cu care a fost sesizată, astfel încât, evident nu avea de ce să pună în discuţie schimbarea încadrării juridice a faptei, câtă vreme nu s-a pus problema acestei schimbări.
Mai mult decât atât, încadrarea juridică dată faptei este corectă, inculpatul săvârşind infracţiunea de trafic de influenţă în varianta clasică incriminată de lege.
Infracţiunea continuată se caracterizează prin săvârşirea de către aceeaşi persoană la intervale de timp diferite, însă în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a unor acţiuni sau inacţiuni care prezintă fiecare în parte conţinutul aceleiaşi infracţiuni.
Pe de altă parte, infracţiunea de trafic de influenţă, în forma ei tipică, se consumă în momentul consumării primei acţiuni sau inacţiuni, iar săvârşirea celorlalte reprezintă o amplificare atât a activităţii infracţionale, cât şi a rezultatului iniţial. Amplificarea durează până în momentul săvârşirii ultimei acţiuni sau inacţiuni, acesta fiind considerat momentul epuizării faptului.
În speţa de faţă, momentul consumării îl reprezintă momentul pretinderii sumei de bani, sumă cerută pentru rezolvarea unei singure situaţii, sumă ce a fost achitată în mai multe tranşe. De asemenea, se constată unicitatea subiectului pasiv al infracţiunii, suma fiind pretinsă şi primită de la o singură persoană.
În consecinţă încadrarea juridică dată faptei este corectă, cea de trafic de influenţă, nefiind vorba în speţă de o infracţiune continuată.
Cu privire la cel de-al doilea şi al treilea motiv al parchetului, respectiv că în mod greşit s-a reţinut că inculpatul a primit de la denunţătoarea T M E doar suma de 3200 de euro, deşi probatoriul a relevat în mod indubitabil faptul că inculpatul a pretins şi primit suma de 3500 de euro şi că, pe cale de consecinţă trebuia să fie obligat să restituie numitei T M E suma totală de 3500 euro, pretinsă şi primită de la denunţătoare, Curtea constată că instanţa de fond a reţinut corect suma de 3200 de euro astfel cum este motivat şi în hotărâre.
Astfel, T M E a dat personal inculpatului următoarele sume de bani: 200 euro pentru piese la maşină; 300 euro pentru DIICOT Sibiu; 400 euro pentru DIICOT; 100 euro pentru transport şi 1500 euro pentru Ş. De asemenea a mai trimis inculpatului suma de 700 euro prin intermediul lui P I, astfel cum reiese din convorbirea redactată la fila 46 dos.urm.pen.
Ca atare, suma totală de bani primită de inculpat este cea de 3200 de euro şi nu de 3500 de euro, celelalte sume nefiind confirmate de probe.
Faţă de acest cuantum, în mod corect instanţa de fond a obligat inculpatul D N să restituie numitei T M E suma de 3200 euro sau echivalentul în lei la data plăţii.
Analizând critica parchetului în sensul că instanţa de fond nu a motivat aplicarea suspendării condiţionate a executării pedepsei, precum şi cea privind greşita individualizare a pedepsei, Curtea apreciază că nici acestea nu pot fi primite. La stabilirea pedepsei s-a avut în vedere gradul de pericol social al acestui gen de fapte, împrejurările în care aceasta a fost comisă, faptul că inculpatul este fără antecedente penale , aspecte faţă de care se apreciază că pedeapsa aplicată a fost just individualizată, potrivit criteriilor prev. de art.72 Cod penal, corespund scopului educativ - preventiv prev. de art.52 Cod penal, astfel că nu se impune redozarea acesteia.
Cât priveşte aspectul modalităţii de executare, potrivit dispoz. art.52 Cod penal „ executarea pedepsei nu trebuie să cauzeze suferinţe fizice şi nici să înjosească persoana condamnatului”, aspecte faţă de care, instanţa de fond a apreciat corect că scopul reeducării, prevenirii comiterii altor infracţiuni şi al reinserţiei sociale, al pedepsei poate fi atins şi prin suspendarea condiţionată a executării acesteia, iar nemotivarea acestei modalităţi de executare nu poate constitui, în sine, motiv de recurs, constatându-se că a fost respectate dispoz. art.356 Cod procedură penală, privind conţinutul expunerii hotărârii.
De asemenea, nu poate fi primit nici motivul de recurs susţinut de procuror potrivit cu care în mod nelegal instanţa de fond nu a stabilit termenul de încercare pentru pedeapsa suspendată şi a dispus prin încheiere îndreptarea erorii materiale, fără însă a se face menţiune pe minută despre aceasta, întrucât verificându-se dispoz. art.195 Cod procedură penală, Curtea constată că au fost respectate întocmai, la fila 121 verso dos. instanţa de fond, respectiv pe ultima filă a sentinţei nr.103/2007, existând menţiunea „îndreptată prin încheierea nr.4/F/CC/2008”.
Potrivit textului de lege anterior menţionat, faptul că instanţa , deşi a dispus aplicarea dispoz. art.81 Cod penal, a omis a stabili termenul de încercare, urmare a suspendării pedepsei principale este o eroare materială evidentă, iar despre încheierea de îndreptare s-a făcut menţiunea la sfârşitul actului îndreptat.
Cu privire la ultimul motiv de recurs invocat de parchet, Curtea constată că este nefondat, întrucât potrivit art.349 Cod procedură penală „instanţa se pronunţă asupra cheltuielilor judiciare, potrivit dispoz. prev. în art.189-193 Cod procedură penală”.
Prin sentinţa penală atacată inculpatul a fost obligat, în baza art.191 Cod procedură penală la plata sumei de 5300 lei cheltuieli judiciare avansate de către stat, în condiţiile în care prin rechizitoriu s-au stabilit cheltuieli judiciare în sumă de 5000 lei care vor fi suportate de către inculpat, iar la judecata în fond a cauzei, inculpatului nu i-a fost desemnat apărător din oficiu, nu au fost dispuse expertize, nu au fost retribuiţi martori, experţi sau interpreţi, astfel încât suma de 300 lei apare ca fiind acoperitoare pentru plata cheltuielilor ocazionate de desfăşurarea procesului penal în prima instanţă.
Cât priveşte motivele de recurs invocate de inculpat în recursul său prin care solicită achitarea pe motiv că fapta nu există şi că probele în baza cărora a fost condamnat sunt contradictorii şi interesate , nu pot fi primite.
Analizând materialul probator aflat la dosarul cauzei, Curtea constată că vinovăţia inculpatului D N a fost stabilită cu certitudine, astfel cum rezultă şi din ampla motivare a hotărârii instanţei de fond.
Fără a mai relua aspectele prezentare pe larg în sentinţă, se reţine faptul că depoziţiile martorilor nu sunt contradictorii, ci se coroborează unele cu celelalte şi împreună cu restul probelor administrate în cauză, respectiv transcrierea interceptărilor convorbirilor telefonice purtate de inculpat cu martora T M E , cu consemnările din procesele verbale de confruntare dintre inculpat şi martorii T I, T M, P D I, P D, precum şi cu copia înscrisului prezentat de martora T M E cuprinzând menţiunile referitoare la banii predaţi inculpatului.
Cât priveşte apărarea inculpatului potrivit căreia în notiţele acesteia este trecut numele „ D” în loc de „Du”, deşi martora ştia cu certitudine care este numele său, iar prin această consemnare deliberat eronată ar fi de fapt vorba de o altă persoană, de asemenea nu poate fi primită.
În realitate, nici nu poate fi pusă la îndoială identitatea inculpatului, nici faptul că martora s-ar fi referit la o altă persoană.
Nu există nici cel mai mic dubiu cu privire la vinovăţia inculpatului şi nici la faptul că acesta este persoana care a săvârşit infracţiunea , aceste aspecte fiind stabilite fără putinţă de tăgadă.
Cu privire la motivul de recurs privind legalitatea interceptărilor convorbirilor telefonice, Curtea constată că şi în faţa instanţei de fond inculpatul a contestat legalitatea acestora, critici, de altfel neîntemeiate.
Astfel, în conformitate cu art.91 Cod procedură penală, la dosarul de urmărire penală se regăsesc procesele verbale de certificare a interceptărilor a căror existenţă este negată de către inculpat ( filele23, 38 şi 55 ).
De asemenea, Curtea de Apel Alba Iulia a emis autorizaţia cu nr.11 din 19 mai 2006 în dosarul nr.12/I/2006 prin care s-a autorizat efectuarea interceptărilor şi înregistrărilor pe bandă magnetică sau pe orice alt tip de suport a convorbirilor purtate în mediu ambiental între numita T M E şi inculpatul D N.
Cât priveşte ultimele motive de recurs invocate, respectiv faptul că dispozitivul hotărârii nu se înţelege, în sensul că instanţa fondului, deşi a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei nu a stabilit şi termenul de încercare, completând apoi minuta şi dispozitivul pe calea unei încheieri de îndreptare de eroare materială şi nu a făcut menţiunea despre aceasta pe actul îndreptat şi împrejurarea că inculpatul nu a fost audiat după schimbarea încadrării juridice a faptei, acestea nu vor mai fi verificate , respingerea lor fiind deja motivată anterior în cadrul analizării criticelor formulate de către parchet.
Ca atare, după verificarea cauzei şi în raport de dispoz. art.385⁹ alin.3 Cod procedură penală, recursurile fiind nefondate, Curtea urmează a le respinge conform art.385¹⁵ pct.1 lit.b Cod procedură penală şi a dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii.
Văzând şi dispoziţiile art.192 alin.2 Cod procedură penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie –Direcţia Naţională Anticorupţie –Serviciul Teritorial Alba Iulia şi de inculpatul D N împotriva sentinţei penale nr.103 din 28 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Alba Iulia.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 23 septembrie 2008.

Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 01 martie 2007