DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ


COMUNICAT


Prin decizia penală nr. 437 din 12.05.2022, Curtea de Apel Constanța a hotărât condamnarea inculpatului CARAGEA ADRIAN la o pedeapsă de 2 ani și 8 luni închisoare și interzicerea, atât în timpul cât și pe o perioadă de 3 ani de la executarea pedepsei închisorii, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pentru săvârșirea a două infracțiuni de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene.
Obligă inculpatul la plata către partea civilă, Ministerul Agriculturii si Dezvoltării Rurale, în calitate de Autoritate de Management pentru fonduri europene derulate prin Programul Operațional pentru Pescuit 2007-2013, respectiv Programul Operațional pentru Pescuit și Afaceri Maritime 2014-2020, a sumei de 220.304,09 lei reprezentând sume plătite în cadrul celor două contracte de finanțare.
Obligă inculpatul la plata sumei de 6.600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

DEFINITIVĂ

Inculpatul a fost trimis în judecată de către Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța la data de 05 noiembrie 2018, vezi comunicatul nr. 884/VIII/3 din data de 10 decembrie 2018 (comunicatul nr. 3).

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE


Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 10 decembrie 2018