DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ


COMUNICAT


Prin decizia penală nr. 12 din 07.01.2022, Curtea de Apel Suceava a hotărât următoarele:

Condamnă pe inculpatul ȘTEFAN DUMITRU, la data faptei administrator al unei societăți comerciale la o pedeapsă de 4 ani închisoare și interzicerea, atât în timpul cât și pe o perioadă de 5 ani de la executarea pedepsei închisorii, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene.

Condamnă pe inculpatul AILENEI MIHAI, administrator al SC Sabirob SRL la o pedeapsă de 2 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani și interzicerea, pe o perioadă de 5 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pentru săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene.

Condamnă pe inculpații VARZARI MIHAI și BÎRSANU CĂTĂLIN, la data faptei administratori ai unor societăți comerciale la câte o pedeapsă de 2 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani și interzicerea, pe o perioadă de 5 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene.

Condamnă pe inculpata SC SABIROB SRL la o pedeapsă principală constând în plata unei amenzi penale în cuantum de 90.000 lei și pedepsele complementare constând în interzicerea de a participa la procedurile de achiziție publică pentru o durată de 3 ani și publicarea hotărârii de condamnare în extras, pe cheltuiala inculpatei persoane juridice, în presa centrală într-un număr de 4 apariții, pentru săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene.
Atrage atenția inculpatei SC Sabirob SRL asupra dispozițiilor art. 712 alin. 2 vechiul Cod penal conform cărora, în caz de neexecutare cu rea credință a pedepselor complementare, se va dispune dizolvarea persoanei juridice.

Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpații Ailenei Mihai, Varzari Mihai și Bîrsanu Cătălin, vor presta fiecare câte o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 100 zile, primul în cadrul Primăriei Botoșani sau în cadrul Primăriei comunei Mihai Eminescu, al doilea în cadrul Primăriei Iași sau în cadrul Primăriei comunei Miroslava, iar al treilea în cadrul Primăriei comunei Slatina sau în cadrul Primăriei comunei Mălini.
Obligă, în solidar, inculpații SC Sabirob SRL, Ștefan Dumitru, Bîrsanu Cătălin, Varzari Mihai și Ailenei Mihai să plătească părții civile, Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, suma de 1.756.656,12 lei precum și accesoriile aferente calculate conform dispozițiilor procedural fiscale până la data plății efective.
Dispune desființarea totală a înscrisurilor false depuse la Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale.
Obligă pe fiecare dintre inculpații Ailenei Mihai, Ștefan Dumitru, Bîrsanu Cătălin, Varzari Mihai și SC Sabirob SRL, la plata către stat a sumei de 8.000 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

DEFINITIVĂ

Inculpații au fost trimiși în judecată de către Direcția Națională Anticorupție – Serviciul teritorial Suceava la data de 04 iulie 2016, vezi comunicatul nr. 1106/VIII/3 din 04 august 2016 (comunicatul nr. 5).



Actualizare (22.06.2023):

Prin decizia penală nr. 726 din 05.05.2023 Curtea de Apel Suceava a admis contestația în anulare formulată de contestatorii ȘTEFAN DUMITRU, AILENEI MIHAI, VARZARI MIHAI și BÎRSANU CĂTĂLIN și a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva acestora, pentru infracțiunile reținute în sarcina lor, ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.
Menține celelalte dispoziții ale deciziei penale și ale sentinței penale care nu sunt contrare prezentei decizii.

DEFINITIVĂ

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE


Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 04 august 2016