DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ


COMUNICAT


Prin decizia penală nr. 633 din 04.10.2021, Curtea de Apel Suceava a hotărât următoarele:
Condamnă pe inculpații BOLDIȘOR ILIE BOGDAN, FURNICĂ PAULA-ALEXANDRA (fostă SIMOTA), GRÂUL ANCA și DUDU CRISTINA (fostă PAVEL), la data faptei consilieri clienți în cadrul agenției BRD - Gura Humorului la câte o pedeapsă de 3 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de efectuare de retrageri de numerar și transferuri de fonduri prin utilizarea neautorizată a oricăror date de identificare în formă continuată.
Condamnă pe inculpata IEDERAN (fostă PASCARU) ALEXANDRA RAMONA, la data faptei consilier de operator universal în cadrul agenției BRD - Gura Humorului, la o pedeapsă de 2 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de efectuare de retrageri de numerar și transferuri de fonduri prin utilizarea neautorizată a oricăror date de identificare în formă continuată.
Dispune achitarea inculpaților PINTILESCU CĂTĂLIN, RUSU PINTILIE DAN, DATTOLA DANIELE, RUSU VIOLETA și CÎRDEI DOINA, pentru o parte din infracțiunile reținute în sarcina lor, întrucât faptele nu sunt prevăzute de legea penală, iar pentru restul infracțiunilor instanța a dispus încetarea procesului penal ca urmare a împlinirii termenului de prescripție.
Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpații Boldișor Ilie Bogdan, Furnică Paula-Alexandra (fostă Simota), Grâul Anca, Iederan (fostă Pascaru) Alexandra Ramona și Dudu Cristina (fostă Pavel), vor presta fiecare câte o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 120 de zile, primii trei în cadrul Primăriei Gura Humorului sau Primăriei Păltinoasa iar ultima în cadrul Primăriei Suceava sau Primăriei Șcheia.
Dispune obligarea, în solidar, a inculpaților Răzniceanu Dănuț, Furnică Paula-Alexandra, Grâul Anca, Pavel Cristina, Pintilescu Cătălin, Rusu Pintilie Dan, Dattola Daniele, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC E.C. SRL, la plata către partea civilă, Banca Română de Dezvoltare - Groupe Societe Generale, a prejudiciului în cuantum de 890.939,41 lei, pe inculpatul Boldișor Ilie-Bogdan în solidar cu aceștia până la concurența sumei de 465.812 lei și pe inculpata Iederan Alexandra-Ramona (fostă Pascaru) în solidar cu aceștia până la concurența sumei de 136.196,36 lei.

DEFINITIVĂ

Anterior, prin decizia penală nr. 875 din 14.10.2013, Curtea de Apel Suceava a hotărât condamnarea inculpatului RĂZNICEANU DĂNUȚ, la data faptelor director al agenției BRD - Gura Humorului, la o pedeapsă de 3 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, instigare la efectuarea de retrageri de numerar și transferuri de fonduri prin utilizarea neautorizată a oricăror date de identificare și inițierea sau constituirea ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui grup, în vederea săvârșirii de infracțiuni, toate trei în formă continuată.
În cazul inculpatului Răzniceanu Dănuț, instanța a ținut cont la stabilirea pedepsei, de prevederile articolului privind acordul de recunoaștere a vinovăției, potrivit căruia, în caz de condamnare sau amânare a aplicării pedepsei, limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii se reduc cu o treime, iar în cazul pedepsei amenzii, cu o pătrime.

Inculpații au fost trimiși în judecată de către Direcția Națională Anticorupție – Serviciul teritorial Suceava la data de 25 iunie 2012, vezi comunicat nr. 533/VIII/3 din 05 iulie 2012 (comunicatul nr. 11).

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE


Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 05 iulie 2012