DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ


COMUNICAT


Prin sentința penală nr. 45 din 16.04.2021, definitivă prin neapelare la data de 05.05.2021, Tribunalul Brăila admite acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de Direcția Națională Anticorupție - Serviciul teritorial Galați cu inculpata B.M. și o condamnă pe aceasta la o pedeapsă de 10 luni și 20 de zile închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani și interzicerea, pe o perioadă de un an de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercitarea autorității de stat, pentru săvârșirea a două infracțiuni de schimbare, fără respectarea prevederilor legale, a destinației fondurilor europene.
Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpata va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare, în cadrul Bibliotecii „Panait Istrati” din municipiul Brăila sau în cadrul Școlii Generale „Ion Creangă” din municipiul Brăila.
Lasă nesoluționată acțiunea civilă a cauzei.
Obligă inculpata la plata sumei de 1.100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

DEFINITIVĂ

Acordul de recunoaștere a vinovăției și dosarul aferent au fost înaintate în instanță de către Direcția Națională Anticorupție - Serviciul teritorial Galați la data de 16 martie 2021, vezi comunicatul nr. 278/VIII/3 din data de 07 aprilie 2021 (comunicatul nr. 4).

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE


Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 07 aprilie 2021