DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
20 octombrie 2008
Nr. 267/VIII/3

COMUNICAT

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Bucureşti au dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor:

CĂŞUNEANU ADRIAN, comisar regional al Gărzii Naţionale de Mediu - Comisariatul Regional Suceava (în prezent suspendat din funcţie), în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, în formă calificată;
OLARU FLORIN COSTICĂ, în sarcina căruia s-a reţinut complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, în formă calificată;
PĂDURE PAVEL, în sarcina căruia s-a reţinut complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, în formă calificată;
OPRESCU VALERIU CORNEL, preşedintele Comisiei de negociere din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu - Comisariatul Regional Suceava, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, în formă calificată, fals intelectual şi uz de fals.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:

La data de 29 septembrie 2006, inculpatul Căşuneanu Adrian, în calitate de comisar regional al Gărzii Naţionale de Mediu - Comisariatul Regional Suceava, a dispus achiziţionarea, de la inculpatul Pădure Pavel, a unui imobil (situat în satul Bulai, comuna Moara, judeţul Suceava) ce urma să fie folosit drept sediu pentru Comisariatul Regional Suceava şi Comisariatul Judeţean Suceava al Gărzii Naţionale de Mediu, cu suma de 1.780.900 Ron, cu încălcarea prevederilor legale. La data de 6 septembrie 2006, acest imobil fusese cumpărat de către inculpatul Pădure Pavel cu suma de 600.000 Ron, prin intermediul inculpatului Olaru Florin Costică.
În perioada septembrie – octombrie 2006, inculpatul Oprescu Valeriu Cornel, în calitate de preşedinte al Comisiei de negociere pentru achiziţionarea imobilului, pentru a crea o aparenţă de legalitate acestei tranzacţii imobiliare, a întocmit, în fals, documentaţia necesară acestei achiziţii publice.
La data de 9 octombrie 2006, inculpatul Căşuneanu Adrian a dispus achitarea către vânzător a contravalorii imobilului, fără să fie îndeplinite clauzele contractuale din contractul de vânzare-cumpărare.
Din preţul obţinut, inculpatul Pădure Pavel l-a împrumutat pe inculpatul Olaru Florin Costică cu suma de 294.000 RON.
În vederea recuperării prejudiciului cauzat Comisariatului Regional Suceava, în sumă de 1.790.000 RON (aproximativ 505.937 euro), procurorii au dispus aplicarea sechestrului asigurător asupra bunurilor imobile ale inculpatului Olaru Florin Costică.

Dosarul a fost înaintat spre judecare la Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti.

Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE



Alte legături de la această informație

comunicate-hotărâri de condamnare din 29 aprilie 2013