DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ


COMUNICAT


Prin decizia penală nr. 190 din 23.07.2020, Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât următoarele:
Condamnă pe inculpatul BOLDEA MIHAIL, la data faptei deputat în Parlamentul României și avocat în Baroul Galați, la o pedeapsă de 3 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 6 ani și interzicerea, pe o perioadă de 4 ani de la executarea pedepsei principale, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și de a exercita profesia de avocat, pentru săvârșirea infracțiunii de spălare a banilor.
Condamnă pe inculpații COJOCARU VALENTINA, la data faptei administrator la S.C. FITOPLANT 2007 S.R.L. București, OPREA MATEI, la data faptei administrator la S.C. FITOPLANT 2007 S.R.L. București și MAROSY MIRCEA, la data faptei administrator la S.C. DELCONI S.R.L. Galați și S.C. DEREK 1 S.R.L. Galați, la câte o pedeapsă de 3 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 5 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de spălare a banilor.
Dispune achitarea inculpaților ROȘCA COSTACHE (fost Roșca Caloenescu) și MIHĂILĂ IONEL, pentru infracțiunile reținute în sarcina lor, întrucât faptele nu există, nu sunt prevăzute de legea penală ori nu au fost săvârșite cu vinovăția prevăzută de lege.
Confiscă de la inculpații Boldea Mihail, Cojocaru Valentina, Marosy Mircea și Oprea Matei suma de 37.235 euro, în echivalent lei la cursul B.N.R. de la data efectuării plății.

DEFINITIVĂ

Inculpații au fost trimiși în judecată de către Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Galați la data de 11 octombrie 2013, vezi comunicatul nr. 907/VIII/3 din data de 21 octombrie 2013.



Actualizare (24.11.2021):

Prin decizia penală nr. 431 din 14.10.2021, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursurile în casație formulate de Secția Judiciară din cadrul P.Î.C.C.J. și de inculpați și a dispus achitarea inculpaților BOLDEA MIHAIL, COJOCARU VALENTINA, OPREA MATEI și MAROSY MIRCEA, pentru infracțiunea de spălare a banilor, întrucât faptele nu sunt prevăzute de legea penală.
Înlătură dispozițiile referitoare la confiscarea de la inculpații Boldea Mihail, Cojocaru Valentina, Marosy Mircea și Oprea Matei a sumei de 37.235 euro în echivalent în lei la cursul B.N.R. de la data efectuării plății.
Cheltuielile judiciare de la urmărirea penală, primă instanță și apel privind pe inculpații Boldea Mihail, Cojocaru Valentina, Marosy Mircea și Oprea Matei referitor la infracțiunea de spălare de bani rămân în sarcina statului.

DEFINITIVĂ

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE


Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 21 octombrie 2013